Arhiva zilnică: 4 septembrie 2017

Noi poezii de Liliana Smerea Vacaru

Stăpâna timpului Cine ştie câte-n viață, n-au ieşit cum ai vrut tu Şi de câte ori cu gândul ai spus ,da”!( Cu glasul ,,nu”!) Sau de câte ori în viață ai spus ,,da”, gândind intens, Că ingrata, cruda soartă, nu ți-a prea lăsat de-ales! Şi-au săpat adânc în tine, zeci şi sute neîmpliniri, Şi-ai cam obosit să cauți cheia marii fericiri! ...


Povestea unui coif pierdut și regăsit: Coiful „cu ochi” de pe Nistru

Aceast coif a fost găsit în anul 1892, lângă satul Niemia din Ucraina), aproape de oraşul Mogiliov-Podolski, pe malul stâng al Nistrului. Coiful a ajuns în muzeul din Kamianets-Podolski (Камене́ц-Подо́льский), dar în timpul primului război mondial a dispărut și i s-a pierdut definitiv urma. În 1962, într-un articol despre istoria armelor, A.N. Kirpicinikov nu a mai putut publica decât desene ...


Tezaurul de argint geto – dacic de la Cehețel (jud. Harghita)

Descoperirea tezaurul geto – dacic din argint de la Cehețel, comuna Șimonești, din locația numită „Uveroldal”, lângă drumul spre Tărcești (județul Harghita) confirmă încă o dată vatra noastră strămoșească unitară. Acest tezaur antic  este compus din două fibule cu scut rombic și ornament zoomorf („cap de cal” – calul ca și animal fantastic ce ține ...


Salonele de carte și inventică ale „generației” zăbrele

Dacă ar fi stat măcar câteva săptămâni pe la pârnaie, pentru a-și „documenta” fundamentarea pentru modificarea legii, „inițiatorii” ar fi înțeles cât de penibili și străvezii sunt de fapt în atingerea scopului lor. Dar au rezolvat-o direct din pix: 20 de zile libere ca recompensă pentru fiecare carte, invenție și inovație brevetate. O ispită care ...


Un mare os de ros, cu măduvă aşa-zis „regală”…

Ţara arde de corupţie şi nenorociri, iar impostorii din cloaca lui Mihai trădătorul de ţară se bat pe averea statului român. La naiba cu toată supuşenia ziariştilor şi a unor politicieni faţă de individul Mihai, care a fost cîndva, întîmplător şi vremelnic, aşa-zis rege al Românei, personaj de decor, care şi-a pus coada pe spinare, ...


S.O.S. – copiii Smicală!

Cazul Cameliei Smicală, mama căreia un sistem diabolic i-a luat cei doi copii, încălcându-le flagrant drepturile elementare, răscoleşte lumea. Cazul acesta dramatic demonstrează însă că aşa-zia Protecție a Copilului nu este decât o rotiță dintr-un mecanism diabolic, ale cărui tentacule se întind dincolo de închipuirea noastră. … Recent, s-a descoperit – chiar de către autoritățile statului!- ...


Asociației „ProAdevăr” – Plângere Penală

Asociația „ProAdevăr”a luat ființă în anul 2008 ca o necesitate: aceea de a apăra demnitatea și onoarea defunctei mele mame, a fostei firme și a subsemnatului în fața abuzurilor unui executor judecătoresc/polițiști/jandar- mi dar și a unor judecători/procurori care au încălcat legea penală în raport juridic cu subsemnatul dar și cu Asociația „ProAdevăr”. Asociația a ...


„Different” pentru WONDER (Din nou cap de afiș și două românce!)

Vineri, 17 nov. 2017, are loc în SUA premiera mult așteptatului film WONDER / MINUNEA, în regia lui Stephen Chbosky și avându-i protegoniști pe cunoscuții actori Julia Roberts și Owen Wilson. Bazat pe bestseller-ul omonim, filmul „Minunea” transpune pe marile ecrane povestea emoţionantă a lui August Pullman, un copil diferit, dar cu o inimă uriaşă. Pentru ...


„Înviatul din Nazaret” – convorbiri duhovniceşti…

Cu adevărat mare este Dumnezeu, căci, iată, în chiar ziua în care Părintele Arhiepiscop şi Mitropolit Ioan împlineşte vârsta de pământească, frumoasă şi binecuvântată, de 66 de ani, eu mă străuiesc, încerc şi, cred că şi reuşesc, să mă învrednicesc să scriu câteva rânduri despre cartea cu titlul, semnificativ şi elocvent, “Înviatul din Nazaret – ...


Actrița Elvira Deatcu – „Cavaler în artele spectacolului”

Născută 22 martie 1972 în Bucureşti, actriţa Elvira Deatcu a urmat Liceul Pedagogic pentru că și-a dorit foarte mult să fie învățătoare, iar după terminarea liceului chiar a profesat timp de un an ca învățătoare, alături de foștii săi profesori din Școala Generală. La 15 ani, fiind încă elevă la Liceul Pedagogic din București, pleacă ...