Am citit întâmplător ce a scris Cristian T. Popescu despre Ilie Năstase, că „simte nevoia să-și regleze conturile cu subsemnatul”. De ce simte nevoia? E bolnav? Și cine e „subsemnatul”? Are oare ceva de împărțit Năstase cu „subsemnatul”? Mă îndoiesc. CTP se folosește de acest nume ca să-și facă reclamă. Fiindcă argumentele sale sunt foarte subțiri și se agață cu disperare de un colac. Năstase i-a spus că nu se pricepe la tenis, enervează pe toată lumea. L-a enervat până și pe Băsescu, care are pielea groasă. Dar Năstase nu e Băsescu. Și tenisul nu e politică. E o cu totul altfel de politică. Fiindcă, atunci când nu îți faci treaba pe teren, începi să o dai pe de lături, să faci declarații sau copii. Copii de ciocolată cu lapte.
Năstase a mai spus că scorul nu contează, că pierzi la 6-1 sau 7-6 e tot una, ai pierdut. Contează cum joci, fiindcă poți să pierzi și memorabil. Au fost și sunt zeci de seturi jucate la 6-0 sau 6-1, dar în care adversarii au fost la fel de buni. Fiecare ghem s-a jucat la limită, fiecare punct a fost disputat, uneori la zeci de schimburi. Și învinsul mai puțin norocos decât învingătorul are meritul lui de neuitat. Poate fi Halep memorabilă la modul acesta, pozitiv, după meciul cu Muguruza de la Cincinnatti? Nu poate fi. Nu scorul contează, ci motivația. Halep nu are motivație, cum am mai scris. Nici după acest meci, în care a suferit o înfrângere severă, care arată că e pe locul 2 în lume ca musca-n lapte (Muguruza a bătut-o în semifinale și pe Pliskova, locul 1, la fel de drastic, ceea ce dovedește că valoarea tenisului mondial feminin lasă de dorit, fetele aleargă disperate numai după banii puși în joc!), Halep nu-și explică ce s-a întâmplat. Declarațiile ei sunt pe lângă esență. Motivația nu înseamnă bătăturile de care se plânge, nici următoarea mașină de lux pe care se gândește s-o cumpere.
Nu mai reiau. Să citească ce-am scris după insuccesul de la Roland Garros. La fel, valabil și pentru Wimbledon. Și pentru Toronto. Ajunge în etapele superioare ale unui turneu și pierde. Și va pierde mereu, dacă motivația ei stă la barul pe care îl are. Apoi această goană după locul 1 este o aberație, ca o goană după fata morgana. Ce dacă e pe locul 1? E aceeași poveste cu 6-1 sau 7-6. Nu să fii pe locul 1 contează, ci să câștigi un Grand Slam. Nu era rușinos ca Halep să fie pe locul 1 și Ostapenko, care a câștigat Roland Garros, să fie pe locul 12? E valabil și pentru locul 2. Așa a fost toată cariera lui Halep, a câștigat puncte de la turneele mici pe care nu le-a câștigat, dar tot a câștigat ceva, milioane de dolari!
Dar să revin la cestiune. În domenul tenisului, Ilie Năstase are o operă. Pe când CTP are zero. Deci scor 6-0. La capitolul presă, nici aici nu stă bine CTP, fiindcă a pierdut multe meciuri, iar limbajul său este de țață. Presă ca la tarabă. E incapabil să facă o presă de idei. Și el a fost ani de zile șeful presei românești post-decembriste! Este co-autor la presa vulgară care se face azi în România. Și în replica pe care i-o dă lui Năstase se leagă de ceea ce a spus marele tenisman la meciul naționalei noastre feminine cu echipa Angliei. CTP îl numește așa-zisul căpitan. De ce așa-zisul? Fiindcă CTP se vâră unde nu-i fierbe oala, vrea să-i micșoreze meritele lui Năstase, vrea el s-o facă pe liber-schimbistul și în tenis. Mai mult, se folosește de atacurile din presa internațională, să-l jignească pe memorabilul jucător, cu o carieră unică, de artist al sportului alb. Dar nu poți să-l identifici pe Ilie Năstase cu aceste vorbe, scăpări de moment. Spuse poate la mânie, justificate poate de faptul că românii, în toate cele, sunt considerați o categorie inferioară și numai occidentalii sunt demni de podium. Așa a făcut ani de zile Ioan Holender, ex-președintele Festivalului „Enescu”, îi plătea pe români 1 la 15, fiindcă, zicea la conferințele de presă, muzicienii români sunt de 15 ori mai slabi decât cei străini. Ce obrăznicie, ce sfidare! Pe banii poporului român!
Iată că și în sport se petrece același lucru. Evident că CTP nu are operă nici în sport și nici în altceva. Ar trebui să se fixeze pe o cale, să n-o mai facă pe expertul în domenii pe care nu le stăpânește. Precum tenisul sau filmul. Nu este cinstit. Iar cărțile sale SF sunt total insipide, i-am citit două „așa-zise” cărți, niște broșurele, fără consistență, fără idei, total fragile. Practică o literatură absurdistă, împănată cu elemente suprareliste. L-aș sfătui să-i mai citească pe interbelici. N-am timp, dar ar merita o analiză așa cum face el la tenis. E bine să stea în banca sa. Dar nu poate. Și nu va sta, fiindcă el e român cu panaș. E „analist politic”. Și mereu își va pune masca de zombi și va ieși la bătaie. Mai ales când îi surâde Esca, Mona Lisa televiziunilor românești.
Acum și-a luat aliați pe imperialiștii englezi și pe Serena Williams, pe care o deplânge fiindcă ar fi jignjt-o Ilie Năstase. Nu a jignit-o. Să spui că va avea un copil de culoarea ciocolatei cu lapte este un elogiu, fiindcă este o metaforă poetică, dar cei penibili nu vor înțelege niciodată.
Lasă un răspuns