Mai bine ar fi rămas… tăcere

Dar ce, fără o invitație oficială nu putea merge la Mărășești?!… Stătea el într-o simplă hârtie? A fost în atâtea locuri neinvitat, doar nu se împiedica tocmai acum de o mică „scăpare”, nu?! Sau, de fapt, invitația aia oficială, cu antet, stampilă și semnătură, ținea pentru el loc de Crez și Respect? Pe care nu pare să le aibă căci, altminteri, ar fi mers acolo ca simplu cetățean. Un om venit să-și onoreze înaintașii.

Aici se vede însă micimea politicianului… În loc să se bucure pentru că țara pe care a condus-o nu și-a uitat eroii, el a început să se victimizeze. Că nu a primit o invitație oficială! Dar câți dintre românii care au mers la manifestările de la Mărășești au primit „țidule” oficiale? Nici unul! Pentru că nu aveau nevoie de ele! Invitația lor era scrisă în suflet și semnată de jerfa înaintașilor! Și nu aveau nevoie de apostila trecătoare a unui conducător!

Or poate că s-a temut să fie prezent la Mărășești?! Că-și vedea adevărata dimensiune „istorică” în fața Panteonului Național! Că va fi realizând, ca fost șef al statului, câte ar fi putut face pentru Memoria și Cultul Eroilor Națiunii Române din postura de președinte! Sau poate poartă o oarece ranchiună… trecutului?! Că nu au făcut românii Unirea mai devreme, să fi prins și el Centenarul măcar pe sfârșit de mandat prezidențial, nu așa din afara Cotrocenilor!

Dar în viață nu poți să le ai pe toate! Nu poți să „agăți” chiar toate momentele esențiale ale prezentului căruia îi ești contemporan. Mai ales când devii, din jucător, un simplu spectator (deși, românii simplii, exact din calitatea de spectatori, și-au dovedit și la Mărășești respectul pentru Istorie, și mult mai bine decât „actorii” politici supuși jocului, asumat a priori, dar asta este o altă prostie politic-dâmbovițeană!, „compromisurilor”).

Sau, de fapt, nu s-a deranjat să meargă acolo pentru că nu îi ieșea nici un gheșeft din treaba asta? Nu avea nici rost de capital politic, nu i se potrivea nici o baie de mulțime și atunci a preferat să stea acasă. Ba, poate, chiar s-a rugat în sinea lui să nu primească invitația oficială! Pentru că dacă ar fi vrut-o cu tot dinadinsul, ar fi făcut tărăboiul marinăresc la care nu-l întrece nimeni! Și ar fi strigat din timp că a fost „uitat”. Desigur, dacă ar fi fost bărbat, nu de ăsta politic contemporan!, nici n-ar fi ținut cont de protocol. Pur și simplu s-ar fi dus să onoreze memoria înaintașilor!

Dar poate că este și prea neputincios, deja… Drumul e lung, așteptarea la depunerea de coroane asemenea și nu era rost nici măcar de un „kurtoskalacs” pentru care, în alte vremuri, ar fi bătut „ținuturi” la orice oră. Așa, lamentându-se postfactum, a dovedit din nou că a stat degeaba pe locul scrijelit în dimensiunea instituțională a unui stat și prin jertfa înaintașilor.

Și chiar și din fața televizorului, putea să pună mâna pe telefon! Să vorbească, să spună tot ceea ce nu a putut spune ca elogiu și recunoștință pentru înaintași când era „jucător”. Ar fi putut să taie în carnea vie a iredentismului actual pentru cuvintele disprețuitoare ale (h)ungurimii budapestane și ale maghiarimii politice de la noi. Dar a preferat să se victimizeze. Pentru că asta îi circulă prin sânge, nu vreo simțire românească. (Plus trocurile politice, dar pe care acum nu mai are cu cine să le facă!). Și nici binele țării nu îi răsună din fiecare bătaie a inimii…

Pentru Traian Băsescu, „Mărășești”-ul rămâne doar un „tutun” pe care nu l-a fumat la timp… Iar timpul nu iartă indiferența față de ceea ce ar fi putut face. Pentru că nu poți fi „actor” decât ca politician. Omul simplu, în fața Istoriei, nu poate mima. Nici recunoștința, nici admirația, nici respectul jertfei înaintașilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*