Mărturisirea adevărului este un act de credință

Pentru creștini, adevărul nu este o idee, ci el este Însuși Dumnezeu, conform cuvântului Mântuitorului: ,,Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Filozofii slujesc ideea de adevăr; juriștii (judecători, procurori, avocați etc.) slujesc ideea de dreptate, dar aceasta nu este întrupată într-o persoană anume. Din punct de vedere creștin, cel care spune adevărul, Îl slujește pe Dumnezeu, Îl mărturisește pe Dumnezeu. Cel care minte slujește diavolului, care-i domnul minciunii. Avem și una din poruncile dumnezeiești, a noua, privitoare la acest aspect: ,,Să nu fii martor mincinos!” Desigur, să nu fii martor mincinos nu numai la tribunal, la judecată, ci și în relațiile cu oamenii, cu Dumnezeu, cu tine însuți. Nu este ușor să fii partizanul adevărului. Adesea poți să ai neplăceri, necazuri, poți să ajungi chiar în temniță sau mai rău. Câți oameni nevinovați nu au stat zeci de ani în ocne sau după gratii, câți n-au fost condamnați la moarte pe nedrept. Puteau să pactizeze cu torționarii, dacă ar fi mințit, dacă ar fi depus mărturii împotriva altora, dar n-au făcut-o. Au fost adevărați martiri ai credinței și ai faptei. Numai un om cu o credință puternică mărturisește adevărul cu curaj până la capăt, în ciuda tuturor opreliștilor. Câteodată, sunt cazuri, când nu poți dovedi adevărul. Nu ai probe. Indiferent cât ai pierde sau cât ai suferi, în calitate de creștin nu ai voie să recurgi la falsuri, la martori  mincinoși, la mituiri și intervenții. Spui adevărul și atât. Dacă vei pierde sau vei suferi în fața oamenilor, fii sigur că fapta ta nu va trece neobservată și nerăsplătită înaintea lui Dumnezeu.

Poetul Alexandru Vlahuță intitula o poezie a lui la începutul veacului trecut Minciuna stă cu regele la masă, vrând prin asta să arate că viața politică – până la vârfurile ei cele mai înalte – este imorală, coruptă, bazată pe falsuri, minciuni și nedreptăți. Din păcate, situația semnalată de Vlahuță se regăsește în toate timpurile și în toate locurile, la toate nivelurile, în toate mediile sociale. Unii își fac un titlu de glorie din a minți pe semenii lor. Mint în presă, la tribune, pe stradă, aruncă noroi pe imaginea celorlalți; mint în tribunale și din cauza aceasta escroci notorii câștigă bunuri sau poziții sociale pe care nu le merită. Se falsifică rezultate de examene, de concursuri, de competiții de toate felurile; sunt ocupate total sau parțial țări de către alte țări mai puternice și propaganda prezintă fapta respectivă drept ,,eliberare” a celor învinși. Se minte când e vorba de alimentație, de medicamente, de politică etc.

Mijloacele tehnice de astăzi te pot ajuta să minți cu nerușinare. Am fost la un atelier obișnuit să fac fotografiile pentru cruce părinților mei. Mama era îmbrăcată în costum național. Doamna care-mi lua comanda nu a fost încântată. Mi-a propus să-i schimb îmbrăcămintea. Curiozitatea m-a făcut să accept provizoriu, ca să văd ce vrea să facă. A scanat poza pe calculator și a început modificările. În loc de cămașa ei cu șabaci pe piept și altițe pe mâneci i-a pus o bluză multicoloră, apoi o haină; i-a pus salbă de galbeni, cum nici țigăncile nu poartă; i-a pus în locul basmalei păr coafat, de parcă era la parlament. Vrea s-o facă și mireasă de douăzeci de ani! Credeți-mă, că n-o mai cunoșteam pe mama. Până la urmă, am rugat să revină la pozele pe care le dusesem eu, în care părinții îmi erau cei adevărați. Am văzut pe internet o imagine, în care doamna Elena Udrea era îmbrăcată țigancă. Ședea la marginea străzii, ținând un copil înfășat în brațe. Fața copilului ne arăta că era domnul Băsescu. Oricine înțelege că e vorba de un trucaj: chiar dacă Elena Udrea se îmbracă țigănește(e treaba ei!), dar Traian Băsescu niciodată nu poate să fie în postura de copil de câteva luni în brațele ei. Cei care văd caricatura râd. Poate și personajele în cauză se amuză, știind bine că e o minciună. Prin 1990-1991 am avut o emisiune săptămânală la Radio Sud din Tr. Severin. Cu acel prilej am văzut cum se făcea mixajul înregistrărilor, respectiv al sunetului. Se făceau tăieturi, cârpituri, pieptănau vocea, o împotmoleau dacă era cazul, pur și simplu îi făceau toaleta.

Deplâng situația preotului Cristian Pomohaci. L-am admirat întotdeauna pentru talentul său, pentru vocea sa, pentru dragostea lui de Biserică, de Țară și de Neam. Cântecele lui sunt o mărturie. Făcea cinste artei și Bisericii prin aparițiile sale pe scenă, prin înregistrările sale. Din presă am aflat de slujirea preoțească fără seamăn ce o desfășura în micuța lui parohie de 60 de familii. Ca să vină într-o asemenea parohie autocare din toate colțurile țării, inclusiv din București, în duminici și sărbători, ca să asiste la slujba Părintelui Pomohaci, să-i solicite rugăciunea pentru împlinirea nevoilor lor sufletești și trupești, nu e puțin lucru și nu se întâmplă asta la oricine. Lumea simte puterea harului, credința și evlavia preotului. Simte, de asemenea, și situația când preotul joacă teatru, când face din misiunea sa un serviciu oarecare. Am văzut pe internet nu mai puțin de 60 de persoane din parohia sa și din afara parohiei, din țară și din afara țării, vorbind despre el, despre omenia și felul cum își împlinește misiunea de preot. Nu oricine poate să se bucure de asemenea aprecieri. Și, totuși, preotul Cristian Pomohaci nu mai este preot! Mă întreb și eu, ca un păcătos de rând, dacă nu era nevoie în acest caz ca, înainte de a se lua o decizie capitală, să se ceară o expertiză tehnică de specialitate a înregistrărilor respective. Nu e de mirare ca într-o bună zi să se descopere că toată hula și batjocura împotriva părintelui să fi fost neîntemeiate, să fi fost o înscenare, un trucaj. În Transilvania sunt multe probleme delicate și poate sunt oameni care nu văd cu ochi buni popularitatea de care se bucura un tribun al Ardealului, precum preotul Cristian Pomohaci! Și, la urma-urmei, în justiție funcționează și prezumția de nevinovăție!

Cândva am citit o povestioară undeva. Se vorbea despre un călugăr, care fusese alungat din mânăstire, fiindcă nu corespundea rigorilor vieții mânăstirești. S-a retras într-un sat, și-a plătit gazdă. Muncea cu ziua. Cu banii câștigați într-o săptămână, se ducea sâmbătă seara în oraș, mergea la bordel (casa de toleranță) și acolo plătea taxa pentru 3-4, chiar cinci femei. Orice bărbat care se ducea acolo plătea pentru una. Toți erau intrigați. S-a dus vestea despre el. Nu l-au mai luat la muncă. Bărbații se temeau pentru femeile lor. Îl disprețuiau, îl huiduiau, nu-l scoteau din ,,țap împuțit!” Când nu mai putea trăi într-un sat, se ducea în altul și făcea la fel, până când îl ajungea hula și se afla despre el. Când a murit, nu avea cine să-l îngroape. S-a dus vestea și a aflat una dintre femeile de la bordel. Le-a anunțat pe celelalte și au venit toate, au pus mână de la mână și i-au făcut bătrânului o înmormântare pe cinste. Îl plângeau ca pe tatăl lor. Lumea chicotea și-și dădea coate. La groapă, femeile au mărturisit adevărul. Niciodată bătrânul nu se atinsese de vreuna din ele. Plătise taxa cu toți banii pe care-i avea. Intra cu ele în cameră și el se așeza pe un scăunel în fața sobei. Făcea focul, dacă era iarna, sau, pur și simplu, dormita acolo. Pe ele le lăsa să doarmă, bucuros că în noaptea aceea ele nu mai săvârșesc păcatul desfrânării. Dimineața, fiind duminică și ele libere, le ruga să nu spună nimănui ce se petrecuse noaptea și să se ducă la biserică, să se roage pentru ele, pentru familiile lor și pentru sufletul lui. Acesta era secretul lui, al lor, secret pe care doar Dumnezeu îl știuse până atunci.

La aflarea acestei taine, toți s-au simțit rușinați și și-au cerut iertare pentru supărările, jicnirile, ocările și hulele cu care îl batjocoriseră de-a lungul anilor. Nu știu cum îl chema pe bătrân, poate Cristian Pomohaci sau altcumva, nu știu!

Sunt suspect de multe loviturile din ultima vreme, ce se dau Bisericii Ortodoxe Române. Deși sunt 17 sau 18 culte în țară, toate săgețile sunt îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe. Chiar întâmplător să fie? Mă îndoiesc. Sunt interese mari, interne și externe, care nu văd cu ochi buni existența acestei ,,coloane vertebrale”  a Neamului Românesc.  A fost ușor să distrugă fabricile, uzinele, combinatele, agricultura, pădurile, solul și subsolul. Lupta cea mai grea este cu sufletul Neamului Românesc. E foarte important să ne stâlcim limba, să ne pierdem încrederea în Biserică, în Stat, în Armată, să nu avem modele și repere istorice și actuale după care să ne ghidăm, să știm cât mai puțină istorie, să ne disprețuim Țara și Neamul, să căutăm alte zări ,,de farmec pline” și dezrădăcinarea este gata. Aducem surogate de sărbători, de bunuri și servicii, aducem obiceiuri cât mai deocheate, distrugem Familia și legăturile dintre părinți și copii, facem ca totul să fie ca la „alba-neagra! Minciuna este atunci la ea acasă!

Oricum, indiferent de pierderi și de suferințe, mărturisirea adevărului este un act de credință, de  martiriu și Dumnezeu, Adevărul Suprem, va răsplăti fiecăruia cum se cuvine pentru adevăr, dar nu va lăsa nepedepsiți pe slujitorii minciunii și ai lui Belzebut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*