Având la bază poziția dominanță cu întreaga complexitate de autoritate și putere, supremația este o formă de manifestare prin care omul se identifică prin atitudine imperativă și anume: de a deține stăpânire pe un anumit număr de persoane sau/și pe un întreg public social. Astfel, când este vorba de o întreagă comunitate socială, atunci componentele fenomenului de supremație devin extrem de vizibile și, nemijlocit, cu efecte nespus de umilitoare pentru mase, iar cârmuitorul sindromului de putere este omul sau oamenii care dețin fotoliul în administrarea societății respective.
Deci, prin fenomenul supremației se definește comportamentul unei persoane, se definește comportamentul unui conducător de orice treaptă ierarhică din structura domeniilor de activitate publică și privată, și, respectiv, se definește comportamentul unui conducător de țară sau a celor persoane care fac parte din clasa dominantă a unei societăți. Astfel, prin întreaga complexitate a fenomenelor ce identifică înțelesul cuvantului „supremație” se vizualizează, nemijlocit, imaginea în dezvoltare a unei persoane, a unei societati, a unei țări unde, în consecință, se reliefează modul de viață și cultură ale acestora. Pentru a pune în lumină imaginea reală de dezvoltare a unei țări, în mod aparte a unei țări slab dezvoltate, atunci, cu suguranță, în acest tablou va apărea în evidență fenomenul sindromului de „supremație”, aspect care se răsfrânge destul de distrugător în dezvoltarea comunității sociale, cât și în dezvoltarea individului. În acest caz vor fi vizibile, în mod cert, care sunt cauzele ce frânează evoluția unei asemenea țări, respectiv, vor fi vizibile componentele precum: cine sunt deținătorii funcțiilor din administrarea statală și care este conduita morală ale acestora. Între aceste ipostaze, desigur, se vor regăsi conducătorii sau mai bine zis clasa dominantă a unei tări slab dezvoltate, care este mereu în recesiune. Respectiv, o asemenea societate având în capul puterii indivizi cu un ansamblu de însușiri psihice-morale care prin comportamentul lor definesc continuu fenomenul supremației prin orice acțiune realizată (în cele din urmă, fiind prezente interesele personale egoiste ce se vor mai presus decât cele colective), atunci și comunitatea în cauză va fi mereu în impas prin procesele involuției și degradării sociale. Este cazul de remarcat, conform realității existente o țară devine tot mai săracă și mai degradantă doar din motivul că este administrată de oameni dornici de putere care, în rezultat, produc numai fenomenul supremației și nu bunăstare concetățenilor săi. Asemenea cadre de conducere ce fac parte din clasa dominantă a unei societății slab dezvoltate sunt indivizi cu o purtare sfidătoare și cu o atitudine de dispreț față de cei din jur, în consecință, tot ei provocând dificultăți în dezvoltarea propriei țări. Aceste descrieri, mai mult sau mai puțin, ar fi foarte caracteristice Basarabiei, țara unde oamenii puterii, clasa dominantă a societății este „fermecată” de sindromul supremației sau mai bine zis, oamenii puterii sunt înfrățiți cu atitudinea extrem de exagerată a aroganței, mândrie de sine și, în același timp, de dispreț față de cei din subordine – poporul. Astfel, omul puterii din societatea basarabeană deține poziția dominantă, însă, concomitent, credem noi, și-a pierdut terenul aproape în fața tuturor locuitorilor, aceștea nemaiavând încredere în clasa de guvernare și politică. Neîncrederea poporului în clasa politică și de guvernare se manifestă prin faptul că aceasta nu mai este capabilă de a conduce o țară pe principii umane și civilizate, dar este capabilă numai pentru a degrada și stagna întreaga viață socială care deja a atins apogeul. Este o situație cu totul ieșită de sub control și totalmente critică pentru popor și societate, însă clasa de guvernare și politică continuă să dețină supremația prin putere și depravare, nefiind capabilă să vadă sau să înțeleagă câtuși de puțin gravitatea lucrurilor din lumea înconjurătoare. Aici, credem, se potrivește proverbul: „casa arde, dar baba se peaptănă”. Deci, conform realității existente și proceselor istorice ce au loc în cadrul țării, principala grijă a guvernanților basarabeni este doar satisfacerea chestiunilor personale și nu satisfacerea intereselor publice. Astfel, fenomenul supremației din partea clasei dominante își pune amprente clare doar pe dezvoltarea sărăciei/degradării și ruinării sociale, rezultat că nimic nu se face în interesul omului din subordine.
Deci, este cazul să ne întrebăm: la se servește și până unde se ajunge atunci când în cadrul unei societăți există sindromul supremației din partea clasei dominante? Bineînțeles, orice formă de putere poate fi interpretată prin diverse metode, însă când este vorba de supremație exagerată atunci semnificația acestor lucruri își schimbă traiectoria. Așadar, prin rezultatele dezvoltării culturale, economice și sociale în anii de independență a Republicii Moldova s-au marcat o întreagă varietate de aspecte care, nu în ultimul rând, au scos în evidență și capacitatea clasei politice și de guvernare în administrarea țării. Este clar, o bună parte a acestor aspecte țin de mentalitatea factorului uman care a fost educat în perioada comunistă, dar, mai ales, a celor persoane care continuă să dețină funcții de conducere în administrarea țării și după anii 1991. Fiind caracteristică conduita unui conducător de tip comunist, atunci modelarea unui asemenea comportament nu poate fi efectuată într-o zi/lună/an-ani, cu atât mai mult când acest lucru individul nu-l dorește. Astfel, procesele evolutive în dezvoltarea statului moldovenesc s-au dovedit a fi nereușite până în ziua de azi, deoarece clasa dominantă, cu drepturi/imunitate și împuterniciri statale, a realizat tot ceea ce a dorit, în mod prioritar, mai mult soluționarea problemelor în scopuri personale. Spre exemplu, după anii 1991, așa zisa „privatizare a bunurilor publice” sau transformarea întreprinderilor comerciale/industriale și a instituțiilor din sectorul de stat cu cel privat, în cele din urmă, s-a dovedit a fi din nou în mâinile guvernanților, unii fiind încă din nomenclatura comunistă, alții din noua generație care, la fel, au învățat aceeași metodă de gândire în acțiuni. În rezultat, toată bogăția țării a fost împărțită între ei, iar poporul s-a ales doar cu o situație materială și socială plină de mizerie și nevoi. Nemijlocit, cu încrederea deplină în drepturi în calitate de guvernanți și reprezentanți ai claselor politice, s-a instituit în stat așa zisa „oligarhie” – o formă de conducere în care puterea politică și economică este deținută de un număr restrâns de persoane, în ultimii 10 ani situația devenind tot mai critică. Astfel, statul moldovenesc este foarte departe de a fi democratic, iar forma de organizare și existență a societății nu face parte nici în de aproape din principiul „deținerii puterii de către popor”. Poporul este prezent doat o dată la patru ani, atunci când trebuie să susțină electoratul, în rest masele nu reprezintă niciun interes pentru clasa dominantă. Situația politică, economică, socială din Basarabia actuală este nespus de critică, iar îmbunătățirea condițiilor de viață și de trai ai populației sunt încă o realitate numai de vis. Dacă să ne concentrăm atenția asupra faptului care ar fi soluția reală în salvarea situației existente, atunci unicul procedeu prin care s-ar putea stopa cât de cât degradarea socială ar fi eliminarea sau, cel puțin, reducerea parțială a „corupției”, fenomen nespus de periculos care s-a declanșat în proporții înspăimântătoare pe întreg teritoriul țării, dar mai ales la nivel de stat. În acest sens, secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, fost prim-ministru al Norvegiei. într-un articol publicat în The New York Times, afirmă că „Republica Moldova este un stat pe marginea prăpastiei, capturat de oligarhi, şi riscă să devină următoarea criză de securitate a Europei… Republica Moldova – o ţară mică, de doar 3,5 milioane de oameni – riscă să devină următoarea criză de securitate a Europei, cu potenţiale consecinţe dincolo de frontierele sale. Fostă republică sovietică dintre România şi Ucraina, RM se află la intersecţia dintre Estul şi Vestul Europei. De la declararea independenţei, în 1991, puterea a oscilat între partidul comuniştilor,… şi partidele proeuropene,… În 2009, proeuropenii au venit la putere şi au înregistrat unele progrese în acest sens. Cu toate acestea, astăzi situaţia este mult mai puţin optimistă. În ultimii şase ani, s-a făcut foarte puţin pentru dezvoltarea economiei ţării şi instituţiilor statului. Corupţia rămâne endemică şi statul încă se află în mâinile oligarhilor, în timp ce veniturile mici au determinat sute de mii de moldoveni să plece peste hotare în căutarea unei vieţi mai bune…”. (Jurnal.md, „Secretarul general al CoE, despre Republica Moldova, în New York Times: „Acest stat capturat de oligarhi trebuie să fie întors cetăţenilor”, 11.08.2015). Deci, imaginea țării în plan internațional nu numai că este dărâmată, dar, totodată, aceasta este un pericol și pentru securitatea în zonă, o criză de securitate a Europei, așa cum se pronunță secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland).
Ținând cont de faptul că situația din Basarabia este mereu în decădere, ba chiar până la valori catastrofale de existență, nu știm dacă prin crearea unor noi mecanisme de îmbunătățire a metodelor de guvernare ar putea fi un colac de salvare. Cu precădere, esențial ar fi lichidarea integrală a fenomenului de supremație din partea clasei dominante asupra poporului, fenomen social nespus de distrugător care ar trebui să devină inferior în fața tuturor proceselor de administrare statală și existență socială, și, nu în ultimul rând, să devină un proces de schimbare radicală a mentalității acestora. Efectiv, ar fi foarte greu de realizat acest lucru în condițiile când țara este condusă și împânzită de oameni corupți. Ar fi foarte greu de realizat o schimbare și din motivul că țara este în pragul unei sărăcii și degradări absolute, iar cea mai mare parte a capitalului financiar se regăsește în mâinile unor demnitari; poporul este foarte dezbinat atât pe criterii etnice, cât și pe aspecte politice care, în rezultat, nu este un scop concret de a consolida societatea; dar, cel mai grav, este că puterea în stat este exercitată de un grup restrâns de reprezentanți care dețin monopolul financiar solid și, astfel, pot exercita dominația politică-economică; iar, corupția este un aspect care dărâmă orice domeniu de activitate socială-umană și orice speranță de a construi un stat de drept. Astfel, în toți anii de independență, 1991 – prezent, clasa politică și de guvernare din Basarabia a devastat/furat țara fiecare cum a putut, lăsând poporul să existe în condiții de sclavie. La ziua de azi, R.Moldova este considerată una dintre cele mai corupte țări din Europa și chiar din lume. Conform raportului anual al Departamentului de Stat al SUA privind respectarea drepturilor omului la nivel mondial în 2015, referințele la R.Moldova denotă o degradare fără precedent a situației în domeniul combaterii corupției. Potrivit raportului se menționează: „răspândirea corupţiei continuă să fie cea mai gravă problemă în Republica Moldova în ceea ce priveşte drepturile omului”. Cât privește drepturile omului din Moldova, atunci ele sunt neglijate permanent, acest lucru fiind prezent, în mod prioritar, prin faptul că populația acestei țări nu are dreptul civil la o viață decentă (fiind considerată cea mai săracă țară din Europa, ziarul Dagens Nyheter din Suedia, dar, fiind și aproape cea mai săracă din lume). Cât despre alte aspecte ce reglementează drepturile omului într-o societate, atunci societatea basarabeană este arhiplină de inechități sociale în toate sectoarele de existență umană și, astfel, nu este cazul de enumerat care sunt problemele principale în acest sens. Dar, cel mai grav este că poporul basarabean este prea răbdător și se împacă foarte ușor cu orice umilință și fărădelege comisă de omul puterii. În așa mod, s-a ajuns la o situație fără precedent în evoluția unei țări, cu o degradare și sărăcie halucinantă a societății, rezultat că sistemul de guvernare se bazează în toate pe fenomenul supremației, putere de stat în care o persoană sau mai multe persoane este învestită cu autoritate nelimitată/exagerată în a comite diverse acte de încălcare a ordinii legale/publice. Deci, în așa mod, o societate nu va avea niciodată progrese în dezvoltare, atâta timp cât în capul puterii se vor regăsi oameni fără bunul simț. Astfel, situația socială din Basarabia reprezintă o dificultate nespus de complexă, deoarece clasa politică și de guvernare există doar pentru interese proprii, cu unicul scop de a deține supremație asupra maselor.
Actualmente, Basarabia se află într-o stare primitivă de existență, de dezordine și beznă confuză unde poporul nu deslușește imaginea reală prin care se regăsește. S-a instaurat o situație de tăcere unde cetățeanul nu numai că nu are curajul de a-și exprima doleanțele, dar îi sunt încălcate și drepturile fundamentale de a fi informat corect de către presa și puterea națională. Manipularea populației de către curentele politice, în scopul susținerii acestora, a produs și discordia în a nu se mai înțeleage nimic în tot ceea ce se întâmplă cu adevărat în cadrul societății. Dușmănia între oameni capătă amploare, iar prin mijloacele de influențare psihică a maselor devin tot mai active în interesul clasei dominante. Astfel, nu există nicio alternativă reală de a consolida societatea, cu atât mai mult de a redresa situația actuală extrem de critică în care se regăsește țara. O țară precum Moldova, cu 3,5 milioane de oameni (dintre care aproape un milion de oameni sunt ieșiți din țară, conform sondajelor), ar putea triumfa de o viață decentă și plină de bunăstare dacă clasa politică și de guvernare s-ar dezbăiera sau mai bine zis s-ar trata de sindromul supremației care, ulterior, ar urma să nu mai existe în comportamentul lor. Însă, cât țara va fi administrată de oameni dornici de putere exagerată, atunci nu va fi niciodată bunăstare și armonie socială. Lupta pentru supremație și acumularea de averi exagerate din partea clasei dominante (corupţie, abuzuri din partea organelor de control, instabilitatea politicii fiscale, spălarea de creiere a maselor și multe, multe altele) este problema de bază care dărâmă comunitatea basarabeană și o face să fie mai specială de restul lumii. Este un mare păcat pentru tot ceea ce se întâmplă pe această bucată de pământ, însă, din nenoricire, situația incertă este încă stăpână la dânsa acasă.
Lasă un răspuns