Arhiva zilnică: 16 iulie 2017

Valentin Tomuleț – la onorabila vârstă de 65 ani

- omul de știință ce valorifică cu mult respect istoria ținutului basarabean - La vârsta marilor realizări spirituale, științifice și didactice, Valentin Tomuleț (doctor habilitat în istorie, profesor universitar, savant, scriitor și istoric literar, sef al Departamentului Istoria Românilor, Universală şi Arheologie, Facultatea de Istorie şi Psihologie, Universitatea de Stat din Moldova) în curând își va ...


Varza à la Pop din învățământul românesc

Sunt convins că niciun om cu scaun la cap nu s-ar da pe mâna unui doftor nepriceput, adică din aceia scoși pe banda urât mirositoare a universităților particulare, unde cu bani sunt plămădiți ai țării tot mai mulți faliți. La drept vorbind, în toate universitățile românești postdecembriste (peste 100) s-a trecut de la anacronicul „Ai ...


Pietrele scrise de pe Muntele Goia

„Piatra scrisă”, aşa cum o numeau localnicii, era o piatră de formă paralelipipedică, având lungimea în jur de trei metri, înălţimea de aproximativ doi metri şi lăţimea cam de 1,5 metri. Pe trei părţi era acoperită cu o scriere necunoscută.  Pe toate laturile avea nişte găuri în care presupun că s-au introdus drugi pentru deplasarea ...


„Alternativa” unor cărți arse deja o dată în istoria țării…

Este timpul să ieșiți în față! Este momentul să vă așezați în fața Națiunii așa cum vă așteptăm de aproape trei decenii: ca dascăli! Să nu mai stați timorați sub frica „momentului”, a sistemului, a conjuncturilor, a neaveniților și impostorilor care vă dictează și ne dictează mersul spre ziua de mâine. Este timpul să dovediți că ...


Asediul cetăţii Timişoara

Monumentul „Francisc I eroilor care au apărat cetatea Timișoara în anul 1849”

În fiecare an UDMR-ul din Timișoara sărbătorește în 15 martie ziua maghiarilor prin depunere de coroane de flori la bustul lui Eftimie Murgu, placa memorială a generalului Klapka și la bustul lui Petofy Sandor. Este omisă statuia secuiului Gheorghe Doja. Nici măcar în 10 martie când s-a sărbătorit de către maghiari ziua secuilor n-a fost ...


Punând cătuşe ruginite pe destinul Patriei…

Orice occidental ne priveşte, probabil, cu condescendență, uneori… Insultele, calomnierea adversarului, terfelirea în spațiul public sunt caracteristice păturii celei mai de jos, celei mai înapoiate, din mahalaua Balcanilor, de la noi! Am fost cândva o țară frumoasă şi respectată, şi ce-am ajuns!  Chiar şi sub dictatură, trecând peste gângăviile şi astigmatismele cuplului ceauşescu, dorința de ...


Cu-atâtea legi aiuritoare, la noi legalitatea moare!

În 28 de ani de postdecembrism, la noi s-au fabricat atâtea legi, încât îți vine să crezi c-ai noștri șparlamentari stahanoviști ba urmăresc să-și tot depășească planul lătrător în primii trei ani ai mandatului, pentru ca în ultimul an să se poată concentra în exclusivitate pe ceea ce consideră că-i esența parlamentarismului, adică realegerea lor ...


Șantaj germano-olandez!

Când în Europa Centrală se ridică economic, politic și cultural țările grupului de la Vișegrad, care refuză colonizarea Bruxellului și cotele obligatorii de refugiați, România a rămas același stat docil care îndeplinește fără să cârtească toate directivele comisiei europene. Mai mult, MAE ofertează un număr substanțial de imigranți ca să se așeze pe teritoriul României ...


In memoriam – Părintele Nicanor Lemne

†Părintele Nicanor Lemne, fost preot paroh la Parohia Siliştea Snagovului, din comuna Gruiu, judeţul Ilfov, a trecut la Domnul în dimineaţa zilei de vineri, 15 septembrie 2017, la vârsta de 101 ani. A avut o îndelungată activitate pastorală, fiind un om foarte iubit. La împlinirea vârstei de 100 de ani a primit din partea Preafericitului ...


Minciuna

MINCIUNA În bălăceala de cuvinte irostite ce tulbură minţile întunecate şi obosite se-ascund hotii si toti derbedeii să îşi înalţe osanale precum zeii. În dosul zidului de fier miroase stârv iar maştile ce sunt purtate-au ruginit am obosit să-l caut singur pe Dumnezeu simţind în spate lovitura de cuţit. CUVINTE ÎNSINGURATE Opreşte ceasornicul te rog şi dă liniştea mai încet, căci afară un ...