Poarta
Celor de mâine și celor de
ieri, las această
cheie ca mărturie absolută
a trecerii energiei
pulsatoare prin portalul
universului.
.
V-am lăsat moștenire forța
ce-și ține
taina în „amvonul
templului” netăgăduind
c-am îngenuncheat când
am perceput
unda tăcerii.
.
A dat sens urechii mele
și-a imprimat
o supersimetrie pasilor
ce-și corelau
umbletul după gleznele
omenirii.
.
Șirul lung al existențelor
crestate uneori în piatră,
alteori în aerul dulce, au
răspuns cu toată puterea
când te-am strigat. M-ai
recunoscut și m-ai
îmbrățișat!
Sunt dincolo…
Iluzoriu
Perdeaua de apă își
întindea brațele
dezrădăcinând algoritmic
pulberea lumii
ce-și netezea mantia în
poarta nopții.
.
Cei 33 de fii ai opalului își
numărau
nano-secundele,
construindu-și
constantele cosmologice.
.
Firele de materie își
arcuiau
adn-ul într-un tango
galactic.
.
O altă existență își broda
destinul
înfiripându-și visele în
formele delicate.
.
Atâta candoare și atâta
Suferință în părți
egale, durerea dând
plăcerii, sens.
.
Drumul către desăvârșire
străpunge
arcul de cerc al creației,
iluminându-ne
pragul iluzoriu al simțurilor
paralele.
Pământ
L-a însuflețit punându-i pe
creștet
o cunună de alge, l-a
îmbrăcat
în mireasă și i-a suflat pe
tâmple argint.
Își trăia libertatea,
schimbându-și mereu
structura elementelor.
.
Urmărind îndeaproape
acest tablou
nu-ți dai seama de nuanța
privită din alt unghi,
e lege și nu poate fi
abrogată. Golemul a trișat
și-a lăsat inițialele codate
în ceramică. Între
el și spirit era o legatură
enigmatică
și de-o natură neînțeleasă.
A început să-și macine
gândurile, un semn al
evoluției timpurii.
Era de neoprit.
Matricea l-a luat în brațele-i
de lut ca pe-un copil,
cufundându-l în această
microuzină chimică.
Simțea spiritul pătrunzând
adânc, renăștea
întinzându-și mugurii
peste zidul de gheață.
Lasă un răspuns