Blestemele României…

Tot mai multe minţi lucide şi voci respectate în agora comunităţilor transilvănene ne alertează, când cu speranţa înţelegerii pericolului, când cu deznădejdea răului deja făcut, că România se prăbuşeşte sub loviturile marilor trădări. Ale trădărilor de Ţară şi ale trădărilor de Patrie. Căci nu este una şi aceeaşi crima de înaltă trădare.

Patria ne este leagănul străbun al plămădirii, spaţiul etnico-istoric al neamurilor din care descindem, delimitat de grupurile etnice congenere, rămase că străjeri ai patriei în părţile cele mai de vest, est, sud şi nord ale expansiunilor iliro-tracice, anterioare marii colonizări elenistice.

Este o realitate geopolitică imuabilă, ţările nu mai sunt de mult corespondentul vechilor patrii, ci spaţiul geografic în care popoarele şi-au edificat statalitatea şi posedă un teritoriu delimitat de „graniţe naţionale“. Drept urmare, părţi din patriile multor popoare sunt astăzi în limitele teritoriilor altor ţări.

Cam acesta este rezumatul lecţiei de istorie, de care guvernele postdecembriste ale României au refuzat să ţină seama.

Când mi-a fost dat să văd ce intenţii are Guvernul României, prin Departamentul Românilor de Pretutindeni, în legătură cu Patria, am realizat de ce este trădată Ţara.

În perioada interbelică, congenerii noştri din ex-Iugoslavia aveau peste 130 de biserici şi 50 de şcoli.

În Evul Mediu, domnii pământeni, în spiritul tradiţiilor basileilor Constantinopolului, au ridicat biserici şi mănăstiri pentru numeroasele comunităţi româneşti din sudul Dunării. Azi nu-ţi trebuie nici degetele unei mâini ca să numeri bisericile şi şcolile româneşti din întreg Balcaniul, aproape integral românesc înaintea invaziei slave. Bisericile şi mănăstirile ridicate în sudul Dunării de Basarab I Întemeietorul şi urmaşii săi pe Tronul Ţării Româneşti au fost în vreme simboluri ale rezistenţei creştin-ortodoxe faţă de expansiunea otomană. Toate au fost trecute în proprietatea lor de către „bisericile naţionale“. Este numai un aspect al dramei românismului sud-dunărean…

O întrebare şi un răspuns:- Românii din sudul Dunării sunt încă o necunoscută în patria lor de obârşie, România?- Cred că politicienilor români le e frică de românii din sudul Dunării.

Răspunsul îi aparţine domnului Cristea Sandu Timoc, secretarul general al Astrei Române pentru Banat, Valea Timocului şi Românii de Pretutindeni.

La venerabila etate de 96 de ani, apostolul cauzei românilor din sud-vestul dunărean a răspuns politicos şi reticent, deoarece frica politicienilor români nu este decât conştientizarea unei trădări a Patriei.

Când conducătorii altor popoare, în speţă cel ungar şi german, vin şi revendică României proprietăţi din teritoriul ei inalienabil, pe care tratatele internaţionale de după Primul şi Al Doilea Război Mondial le-au atribuit, în conformitate cu dreptul internaţional, poporului şi statului român, iar un imberb şi incult prim-ministru le satisface cu inconştienţă criminală cererile revanşarde, este fără de tăgadă că acesta, aşa cum nu ştie ce este Patria, trădează Ţara.

Aşa ni se spune că a făcut Victor Ponta, în schimbul primirii cu onoruri militare la Berlin… Circa 30 la sută din vechile centre istorice transilvănene, confiscate de la Grupul Etnic German, prin efectele tratatelor internaţionale, Ponta le-a promis unor „urmaşi“ ai… criminalilor de război hitlerişti.

Aşa au făcut Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul de Externe Mihai Răzvan Ungureanu, care, imitaţi de Victor Ponta, în schimbul intrării în graţiile hungarismului revanşard, inamicul milenar al poporului român, au acceptat, în aceeaşi manieră, „retrocedări“ de proprietăţi, conform cadastrului de la începutul secolului al XVIII-lea, în favoarea urmaşilor criminalilor de război hortyști.

Ce ar trebui să ştie prim-ministrul?

Că, după Primul Război Mondial, statul român i-a despăgubit pe cei care au părăsit teritoriile cuvenite istoric şi de drept României, abandonându-și proprietăţile.

Că, în următorul deceniu, în Transilvania unită cu România, industriile, transporturile, comerţul şi băncile au cunoscut o dezvoltare impetuoasă, iar leul românesc a devenit o monedă convertibilă, concurând cu cele mai puternice monede europene.

Că, în urma rapturilor teritoriale din anul 1940, foştii proprietari despăgubiţi şi-au redobândit, prin forţa ocupaţiei militare, averile abandonate şi multiplicate, fără a dezdăuna cu ceva statul român ori acționarii prejudiciaţi.

Că, prin legile impuse de tratatele de pace postbelice, grupurile etnice germane şi maghiare, dată fiindu-le responsabilitatea stabilită, conform Dreptului Internaţional, au fost obligate la suportarea daunelor de război.

Că una dintre condiţiile restabilirii şi normalizării relațiilor politico-diplomatice ale României cu puterile occidentale, în anii ’60-’70, a fost despăgubirea proprietarilor prejudiciaţi de naţionalizarea de acum 65 de ani.

Aşadar, popor român, de câte ori plăteşti trădarea celor aleşi să-ţi apere drepturile şi să-ţi împlinească prosperitatea?

Să le învederăm mai sus numiţilor că dacă ar fi să le găsim locul în istoria României, ei ar urma în şirul nedemnilor condamnaţi, în numele legii, pentru trădare de Ţară, iar în numele strămoşilor, pentru uitare de Patrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*