Focusul artei mondiale

Armory Show este un târg al dealers-ilor artei americane, reprezentând unul dintre cele mai mari eveneimente ale anului în domeniul artei plastice. Armory Show a debutat în 1913, ediție inaugurală la care a participat pentru prima oară și Brâncuși, uimind lumea artei cu Domnișoara Pogany, la care atunci era rând cum este azi la Mona Lisa, la Luvru. Debutul fulminant i-a deschis lui Brâncuși drumul pe piața americană, unde timp de 44 de ani a avut sute de expoziții, americanii considerându-l fondatorul artei moderne.

De atunci târgul a avut loc în fiecare an și a ajuns acum să se desfășoare în docurile de pe malul lui Hudson River, Pier 92 și Pier 94, spații gigantice, unde expun mii de artiști din peste 200 de țări. Este o mare sărăbătoare a artei mondiale, aici vezi care este pulsul geniului omenesc, toate direcțiile și tendințele în desfășurare, fiindcă natura târgului este experiementală, novatoare, concurențială. Fiecare galerie, din cele peste 200, merită o cronică specială, fiindcă a venit cu ceva nou, fiecare vrea să se prezinte cu lucrări insolite, nemavăzute poate vreodată.

Holding the Skeleton (Marina Abramovici)

Chiar și cele mai așezate galerii, vin cu suprize. Cum se întâmplă cu Sean Kelly, care ne șochează fie cu Holding the Skeleton de Marina Abramovici, fie cu pictură în mișcare, o instalație numită Disruption as Rapture (2016) de Shahzia Sikander, o video-animation, cu fond muzical. Nici Pace Gallery nu se lasă mai prejos, șochează încă de la intrarea în Pier 94 cu lucrarea Drifter (2017), realizată de Studio Drift, un gigant bloc de beton care atârnă de plafon și are o ușoară rotire. Majoritatea galeriilor așezate, pe care le cunoaștem, cu mare tradiție în artă, aici expun lucrări neobișnuite, în spiritul târgului, care are o natură comericală, foarte epatantă, promovând pe toate căile senzațiile tari și exchibiționismul. Acest lucru se observă mai clar în Pier 94, unde sunt grupate galeriile cu artă contemporană. Arta modernă, cu valorile ei clasice, poate fi găsită la etaj, în Pier 92. Cum este galeria etalon Mayoral din Barcelona, care expune uluitoare opere create de Picasso, Dora Maar, Dali, Chagall, Miró, al cărui Studio ni l-a prezentat anul trecut, într-o reconstituire memorabilă.

Față de ultimile șapte-opt ediții la care am fost martor direct, la ediția din acest an, Armory Show s-a întrecut pe sine la capitolul show, onorându-și numele. Ba tendința spectaculară a fost așa de mare încât nu este greșit să spunem că multe galerii, prin artă second hand, au căzut în kitsch. Dar, în general, târgul a avut o altă față expozițională, și-a schimbat vitrina, adică toate spațiile galeriilor au fost marcate cu panouri albe, așa că lucrările expuse, opere color, majoritatea instalații, au ieșit mai pregnant în evidență. Și o altă schimbare a fost plasarea la Pier 92, la etaj, a celor două mari secțiuni Insights și Focus.

În acest an, Focus l-a avut curator pe faimosul muzeograf Jarrett Gregory, care și-a gândit secțiunea pornind de la ideea din titlul cărții Chto Delati? / Ce-i de făcut?, a rusului Nikolai Cernîșevski, apărută în 1863 și care a revoluționat literatura și gândirea rusă. Acest What is to be done?, a fost pus ca frontispiciu și a cuprins o largă arie geografică, incluzînd 12 artiști din zece țări și cinci continente. Fiecare artist demonstrează cu mijloace originale ceea ce este caracteristic în zona sa de existență și face să ne dăm seama ce e de făcut ca să fie mai bine. S-a pus problema explorării elastice dintre artă și realitate. Ideea este generoasă și generală, atunci când vorbim despre viață. Să folosim arta ca scop, pentru a semnala ceea ce este uman și inuman. Mi-a plăcut în acest sens enorm filmul Blue Orchids, al belgianului Johan Grimonprez, cu dovezi ale traficului clandestin de arme pe tot globul. Tema era corupția statelor puternice, consecințele umanitare ale corupției și abuzului puterii, la cel mai înalt nivel. Un alt film, o video instalație, Loose Aphabet, de Mathilde Rosier, Franța, filmat într-un cartier din Nairobi, Kenya, prezintă obiceiurile, muzica și dansurile din această regiune. Aici se insistă pe savage mind / mintea sălbatică, un cunoscut concept al lui Claude Lévi-Strauss, cu o interesantă analiză comportamentală. Analiza se bazează pe diverse surse culturale, pornind de la pictura medievală, de la tablouri de Lucas Cranach și până la formele lui Chagall și Matisse. Amna Asghar din Detroit prezintă o instalație în care explorează moștenirea artei din Pakistan, realizând un dialog inedit între Est și Vest. Japonezul Koki Tanaka e prezent cu proiectul Între om și materie, cu exemplificări istorice bine conservate în muzeul orașuli Kyoto. Și ceilalți artiști, Deana Lawson (New York), Roman Opalka (Italia), Teresa Margolles (Mexic), Senga Nengudi (Chicago), Anya Titova (Rusia), Tuan Andrew Nguyen (Vietnam), Ibrahim Mahama (Ghana), au contribuit la imaginea generală a planetei cu imagni particulare, specifice. Am mai reținut în mod deosebit Cercul de artă al muncitorilor de pe plantațiile din Congo, prezent cu un film comic (Upside Down World) și sculpturi (din ciocolată) în stil preistoric. Fiecare participant a adus ceva nou, luat din istoria proprie, pentru mintea sălbatică a prezentului.

Valențele plastice aveau ca suport varii instalații, prin care se realizau insolite interferențe între limbaje. Jarrett Gregory mărturisește că ideea i-a venit după o călătorie în Rusia și Republica Democrată Congo. De altfel, numai în acestă zonă, unde era Focus, se puteau vedea și auzi realități sociale și politice, restul spațiilor fiind axate puternic pe expunerea unor experiențe plastice șocante, revoluționare, precum Ecoplasma de la galeria Francesca Minini din Milano, având un mare viitor pentru show-urile de pe Broadway. Copleșitoare a fost concurența expozițională între galerii din Franța, Italia, Anglia și Germania, țările cele mai reprezentative pentru istoria artei.

Însă și aceste țări, galeriile care le-au reprezentat, au adus lucruri cât mai șocante, cât mai extravagante, ca să folosim un termen din modă, fiindcă galeriile arătau ca niște vitrine fashion. Așa era Galerie Daniel Templon, din Paris, Brussels. Multe expoziții au avut o alură holywoodiană, ca să spun așa, de parcă defilau pe covorul roșu. Precum am văzut la Galerie Forsblom, Helsinki, Stockholm. Ca și la celebra Cardy Gallery, reprezentînd Milan și London.

O caracteristică a târgului a fost și această îngemănare dintre galerii aparținând unor orașe diverse, precum Pace Gallery, care reprezenta orașele New York, London, Beijing, Hong Kong, Paris, Palo Alto. Sau iată alte exemple: Arario Gallery – Seoul, Cheonan și Shanghai; Galerie Bernard Ceysson – Paris, Luxemburg, Saint Etienne; Galeria Nara Roesler – Sao Paulo, Rio de Janeiro, New York; Lisson Gallery – London, Milan, New York; Praz Delavallde – Paris, Los Angeles; circa 30 la sută din galeriile prezente erau mixte, înfrățite. E o cale de urmat obligatoriu și pentru români!

Carlos Marx,Lazaro Saavedra (2013)

Carlos Marx,Lazaro Saavedra (2013)

Sigur, ca să șocheze, galeriile făceau și politică. Astfel Galerie Georges-Philippe din Franța prezenta lucrarea lui Lazaro Saavedra Carlos Marx (2013), în care chipul din marmură albă al cunoscutului ideolog comunist avea un ochi scos, era acoperit cu o pată roșie.

Am remarcat că fiecare galerie avea proiecții sau efecte cinematografice. De altfel, elementul dominant era spectaculosul, multe spații prezentau animale fantastice, gen SF, sau prezentau efecte vizuale neobișnuite, ca și imagini monumentale, precum Mizuma Art Gallery din Tokio, care a expus lucrarea lui Aida Makoto Jumble of 100 Flowers (2012), în care cele 100 de flori sunt fete tinere, o sută de nuduri. Lucrarea, pictată cu acrylic, are dimensiunile 200 x 1 750 cm!

Toate galeriile erau prezente cu tendința kitsch a producției lor, pe care nu o expun în mod obișbuit. Aici se căutau senzațiile tari, tot ce este trăsnit, elemente de circ, de scamatorii, cabine cu hocus-pocus, în unele locuri parcă eram la circ. Exchibiționismul cu orice preț, să școcheze, să lase pe cei care pășesc prima oară înr-o astfel de aventură cu gura căscată. Totul să fie ca în Times Square, când pășește turistul și rămâne blocat! Aceeași mentalitate spectaculară și aici. Și am discutat cu unii tineri care au venit acum, întâia oară, la Armory Show și erau uluiți, într-adevăr, făceau mereu Wow, mă puneam în pielea lor, când ziceau că îți trebuie zile întregi să parcurgi toate galeriile, să străbați tot spațiul expozițional.

De aceea, pentru neinițiați, se bagă în față această tendință kitsch a artei americane, spectaculosul, ceea ce este neobișnuit, artă la limita circului, fel de fel de ingeniozotăți tehnice, virtuozitate, scamatorii. Impresionism magic. Ceva la proporții cosmice față de ceea ce este un eveniment ca Outsider Art Fair. Fiindcă aici ai de-a face cu profesioniști. Și când un profesionst se manifestă la nivel de kitschman, iese ceva trăsnit! Genul installation permite astfel de exhibiționisme vizuale, fiindcă îmbină toate artele, pictura, grafica, sculptura, filmul, muzica, dansul, literatura (texte pictografiate), video, TV, tehnici digitale, nu există nimic inventat de om în materie de spectacol plastic, să nu vezi la Armory Show.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*