De ar fi fost pe placul lor!…

Pentru înființarea unui muzeu de împlinire evreiască, s-a pus chezaș chiar Guvernul României… Și nu pe „bărbi” la nivel de întâlniri bilaterale, ci prin angajamente oficiale… Și a dat, că nu dădea de la el, nu?!, și o clădire, în buricul Bucureștilor, de spui că e vorba de un biet bordei din paie prins în colțuri cu niscai chirpici de pe Lipscani, nu de ditamai imobilul șterpelit din pinacoteca istoriei noastre.

În schimb, pentru restaurarea bojdeucii lui Creangă, se tot caută finanțări, la nivel local, nu guvernamental (acolo Sevil Sahhaideh alocă bani pentru bisericile catolice!) din fonduri europene. Că am ajuns să cerșim bani pentru conservarea reperelor noastre de identitate din fonduri europene! Și atât s-au scremut pentru bojdeuca din mahalaua ieșeană a Țicăului că îți vine să crezi că acolo e chiar ditamai muzeul de consolidat și nu aveam de unde să dăm atâția bani din visteriile noastre prea sărace. (Și acum chiar că avem mirare: cum de nu s-au gândit guvernanții să încerce să cumpere și „Cumințenia” lui Brâncuși tot din fonduri europene și s-au făcut de râs cu o eșuată colectă națională?!).

În mod cert, bojdeuca nu s-ar fi degradat dacă Ion Creangă ar fi fost pe placul celor ce ne înrădăcinează acum un muzeu, nu atât al evreilor din România, cât mai ales „al Holocaustului în România”, cu nume acceptat în mod oficial pe actele guvernamentale, și, de fapt, nici nu mai contează cine-i va trece pragul acestei obrăznicii istorice, importantă este asumarea unei minciuni holocaustice pe linia vinovățiilor impuse românilor, tăcuți și nepăsători la terfelirea istoriei lor, a unei vinovății care, iar să nu ne fie de mirare, de va întrece în grotescul atrocităților reproșate chiar și crimele naziștilor… Și numai peste un deceniu ori două, în ritmul grosolan de falsificare a istoriei, ne vom trezi că noi suntem vinovați pentru însăși apariția fascismului în sânul veninos al unei părți a (ne)omenirii!

Dacă evrei l-ar fi avut dară la inimă pe Creangă, nu ar fi apucat să cadă o țiglă de pe bojdeucă! Ar fi lipit ei și pereții despletiți de ploi din îmbrățișarea de vălătuci. Dar nu l-au avut, ci, dimpotrivă, la câtă dușmănie i-au purtat și îi poartă ar trebui să avem grijă să nu ne dispară din arhive operele scriitorului…

Și totuși, cum le potrivește Istoria! Mirându-se, la rândul ei!, de nerozia noastră… Să umblăm din poartă în poartă cerșind banii altora pentru a restaura inima-muzeu a literaturii noastre memoriale, în vreme ce dăm din banii noștri pentru memoria altor seminții…

Dar, mai ales, cum le prinde pe toate în coincidențe! Cu bojdeuca, primul muzeu memorial literar din România, inaugurat în 1918, acum în prag de Centenar, dar ce folos, că se năruie ea, bojdeuca, oare ce să mai vorbim de casele celor care au făcut Unirea (după a căror identificare încă aleargă ministerul Culturii și Identității noastre Naționale!), așadar, se minunează Istoria cum de vorbim, la un secol depărtare, despre încercarea de a restaura bojdeuca lui Creangă, și care va rămâne poate la capitolul de restaurare până vom ajunge a vorbi despre ea la trecut, lăcrimând apoi la irosirea unui alt simbol al panteonului nostru național! Iar asta în vreme ce ne trec sudorile, mai ales pe premierul Grindeanu, transpirând, nu lăcrimând de emoție la zidul plângerii de la Ierusalim, și nu pentru că a trecut pe acolo șeful lui de partid, ci pentru mustrările pe care le-a primit că nu a împlinit încă muzeul horror… caustic.

Vorba aceea, și măcar de ar fi scris neicuța „Povestea poveștilor” să fie cu tâlc evreiesc… Sau mai știi?!