Primăvara unei galerii

Un eveniment recent, expoziția „Spring Temper”, în care au expus trei tineri artiști, pictorii puertoricani Sebastian Vallejo (n. 1982, San Juan) și Hector Arce-Espasas (1982, San Juan), amândoi cu studii în Statele Unite, și sculptorul american Allan Tarantino (n. 1972, New Haven, Connecticut), mi-a revelat un model de galerie americană. Există în Manhattan galerii discrete, care nu bat toba ca altele, fiindcă nu au ce să-ți prezinte. Discreția este o calitate a valorii. Sunt oameni discreți care fac adevărate minuni. Așa este Godel & Co. Gallery, de pe 74 St., unde am avut surpriza să întâlnesc o personalitate, dl. Howard J. Godel, cu rădăcini românești. Am vorbit mult cu domnia sa despre România și mai ales despre Brâncuși. Despre Bâncuși am vorbit și cu Tarantino, fiindcă sculpturile lui au calitatea pe care o acorda Brâncuși sculpturii, aceea de joc, aceea care se adresează copilului din noi, care ar vrea să se joacă peste sculpturi, fără să știe cine le-a făcut. Multe lucrări sugerează, prin formele lor delicate, grație animalieră, seamănă cu animale marine, precum ciclurile Koan și Sango. Formele sunt simbolice, au calitatea șlefuirii îndelungate, pe care sculptorul român o ducea la exces, până la starea de transparență.

Dimpotrivă, tablourile lui Vallejo și Arce-Espasas transmit neliniște, o pânză ca Summer Garden, ori un amestec de ocean și pădure, amintesc de vertijurile lui Van Gogh, căci Vallejo folosește multă pastă și culori vii, crude, șocante, pe când imaginile create de Arce au forța unui labirint supraexpus, ca în Crown și Royal Palm. Deși își pictează tablourile, el urmărește un efect fotografic negativ. Dar artistul prezintă și câteva interesante sculpturi din porțelan. Neliniștite par și sculpturile biomorfice ale lui Tarantino, mai apropiat de budismul naturist, dar încremenirea formelor le accentuează starea de joc, fiind un amestec zoomorf sui-generis, de schelete organice, ca în  Koibito (tors feminin și cap de iepure), Sango II (picioare umane care duc o palmă cu degete desfăcute). Materialele sunt rare, Lacquer, Aqua-Resin, Indiana Limestone, Winterstone, dar și marmură de Carrara. Calitatea materialelor ajută ideea de zbor, de transparență.

Această calitate principală am remarcat-o și în colecția galeriei Godel, prezentă într-un album numit Recent Acquisitions, în care domină arta americană creată în intervalul 1790 – 1950. Sunt prezenți cu lucrări 32 de artiști americani, mulți cu ascendență europeană. Colecția strălucește prin peisaje și naturi statice, care duc la perfecțiune stilul calofil în artă. Așa sunt tablourile lui Rosen, Botke, Dietrich, Heade, Peto, Harnett, ca și pânzele cinegetice ale lui Goodwin și Hinckley. Sunt pictori cu totul insoliți, necunoscuți chiar, dar stăpâni pe o artă de invidiat, precum portretele lui Wood, Chalfant, Perry, Anshutz, Stock sau peisajele țărănești semnate de Metcalf, Wendel, Durrie, Bierstadt, Hill, Fuechsel, Parton, ca și cele marine ale lui Birch, Hart, Mellen, ce amintesc de Turner.

Iar ca surpriza să fie deplină, galeria Godel deține o colecție de rame, Fine Art Frames, de la Ludovic al XIV-lea la Hudson River School, ca și de la faimoșii creatori de rame, Whistler și Stanford White. Colecția înfățișează arta marilor meșteșugari care au creat de-a lungul timpului rame antologice, adevărate capodopere, ce au pus în valoare arta marilor pictori. Adesea, o ramă poate salva un tablou. Oricum, contribuie la valoarea lui, deși o ramă nepotrivită, poate să distragă atenția de la ceea ce prezintă un artist. Funcția ramei a fost excelent studiată de Tudor Vianu în Estetica sa. Astfel de gânduri ne-a prilejuit expoziția de la Godel Gallery, unde am avut reale satisfacții artistice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*