– dialog, sincer şi deschis, cu teologul şi publicistul Stelian Gomboş…
– Dincolo de bogata dumneavoastră activitate publicistică, văd că organizaţi, de o bună bucată de vreme, diferite activităţi spirituale şi conferinţe duhovniceşti în cadrul unei parohii bucureştene. Vă rog să detaliaţi puţin, adică, mai concret, despre ce este vorba?
– În baza unei prietenii mai vechi şi frumoase, Părintele Daniel Goga m-a invitat, la începutul anului 2014, să devin membru al noului consiliu parohial al Bisericii „Sf. Cuv. Antonie cel Mare” din cartierul bucureştean Titan, al sectorului 3. Onorat şi încântat de poftire am acceptat, spunându-i că vreau să organizez diferite acţiuni spirituale, manifestări de suflet şi acţiuni duhovniceşti. Zis şi făcut. Părintele a fot, întotdeauna, întru totul de acord, cu toate iniţiativele mele, motiv pentru care, acum, cu acest prilej, doresc să-i mulţumesc în mod deosebit, pentru toată deschiderea, receptivitatea şi disponibilitatea Sfinţiei Sale, fiind un om tare cooperant şi un altruist înnăscut!… Aşa se face, că din luna februarie 2014 pană acum, între multe alte activităţi, am reuşit să organizez 72 de seri duhovniceşti, opt campanii umanitare, patru concerte de colinde, trei spectacole de teatru creştin şi multe altele!… Slavă lui Dumnezeu pentru toate!…
– Ce faceţi, veţi continua?
– Eu cred şi zic că da!…
– Cum se desfăşoară aceste seri duhovniceşti şi ce invitaţi de seamă aţi avut?
– O asemenea întâlnire se derulează pe parcursul a două ore, în prima parte invitatul/conferenţiarul îşi expune tema/subiectul anunţat iar a doua parte constă în dialogul/dezbatere cu participanţii din biserică…
– De regulă cine participă la aceste dialoguri?…
– Credincioşi/membrii ai bisericii noastre, şi nu numai, de diferite vârste şi ocupaţii. Ce-i drept, tare m-aş bucura dacă ar participa mai mulţi, în special tineri, însă trebuie să avem multă înţelegere şi, nu în ultimul rând, necontenită răbdare, cu toţi şi cu toate!…
– Nu uitaţi, vă rog, să-mi enumeraţi câţiva invitaţi de marcă!
– Da, voi face acest lucru, cu toate că n-aş vrea să omit ori uit pe careva fiindcă eu consider că toţi au fost şi sunt nişte invitaţi deosebiţi, profesionişti, serioşi şi competenţi, fiecare în parte, acolo unde ei îşi desfăşoară activitatea, cu toată responsabilitatea! Ba, mai mult, vreau să le mulţumesc, tuturor, pentru toată dragostea, deschiderea, receptivitatea şi disponibilitatea de care au dat dovadă, mai ales că unii dintre ei au fost de mai multe ori, chiar de trei sa, deja, de patru ori!… Iată o listă sumară: Părinţii Profesori: Gheorghe Holbea, Daniel Benga, Constantin Pătuleanu, Marian Vild, Jean Nedelea, Constantin Preda, Vasile Gordon, Emanoil Băbuş, Vasile Creţu, Silviu Tudose şi Ion Popescu. Părinţii: Nicolae Bordaşiu, Nicolae Tănase, Petru Moga, Daniel Barîcă şi Visarion Alexa. Părinţii Stareţi: Antim David, Ghelasie Iorga, Mihail Stanciu şi Nectarie Petre. Domnii Profesori: Ion Marian Croitoru, Pavel Chirilă, Victor Marola, Vasile Timiş, Alin Mureşan, Adrian Georgescu şi Corneliu Constantin Ciomâzgă, Marius Vasileanu ori Cătălin Ion. Tuturor le adresz, aici şi acum, calde mulţumiri şi aleasă gratitudine, inclusiv celor care au promovat/mediatizat toate aceste manifestări spirituale şi momente duhovniceşti!…
– Toţi sunt din Bucureşti?
– Nu toţi însă majoritatea…
– Aţi avut şi care v-au refuzat?
– Da.
– Din ce motive?
– Nu ştiu, probabil din lipsă de timp…
– Puteţi să exemplificaţi?
– Nu.
– De ce?
– Nu vreau, lăsaţi, vă rog, aşa!…
– În alegerea subiectelor, a temelor de ce anume s-a ţinut cont?
– De pregătirea, domeniul de activitate, aria de competenţă sau specializarea invitaţilor, de interesul şi preocupările, sugestiile sau recomandările participanţilor, precum şi de tematica aleasă de conducerea Bisericii Ortodoxe Române, pentru fiecare, an în parte. De pildă, ştiţi bine că anul acest este unul omagial, dedicat sfintelor icoane, iconarilor şi pictorilor bisericeşti precum şi unul comemorativ, dedicat Părintelui Patriarh Iustinian Marina precum şi tuturor apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului!…
– Ştiu că aţi organizat şi un parastas în cinstea lor.
– Precum şi o vizită, un pelerinaj la Memorialul – Fortul 13 Jilava!…
– Consideraţi că a fost, pentru cineva, în lumea de azi, de folos, toate aceste demersuri?
– Nu de folos, de cel mai mare folos!…
– De altminteri, este cunoscut faptul că dumneavoastră aveți nenumărate studii consacrate vieților marilor duhovnici ortodocși români, mai ales cu privire la suferințele îndurate de ei în perioada comunistă. Care dintre duhovnicii pe care i-ati studiat v-a impresionat cel mai mult cu privire la luptele sale împotriva regimului opresiv comunist?
– Să ştiţi că mi-este foarte greu, aproape imposibil, să gândesc, să mă raportez doar la unul dintre ei, în condiţiile în care, în această ipostază, postură ori situaţie, social, au fost mulţi, tare mulţi, de fapt cei mai mulţi, în fond aproape toţi marii bărbaţi a Bisericii, Ţării, Poporului şi Neamului nostrum, românesc, fiecare dintre ei având, marcând şi impresionând, într-un mod cu totul aparte, cu şi prin viaţa, suferinţele, chinurile, umilinţele, torturile şi caznele de care au avut parte şi la care au fost supuşi, în perioada totalitără, în temniţele comuniste de la noi. Astfel încât, pentru a nu greşi ori a împieta memoria, cinsitrea, recunoştinţa sau preţuirea ori admiraţia faţe de oricare dintre ei, nu îl voi remarca, reţine sau exemplifica ori aprecia numai pe unul ci îi voi aminti, evoca, enumera şi pomeni pe toţi, la unison!… Da, într-adevăr, în ultima vreme am tot vorbit de toţi aceşti mari Părinţi ai Ortodoxiei noastre, pe care noi nu-i numim sfinţi, căci ne temem de asta. Dar pentru noi au fost, sunt şi rămân ca nişte sfinţi. Aşa i-am simţit, aşa i-am perceput. Fiindcă i-am văzut împlinind sub ochii noştri Evanghelia, pentru că ne-au învăţat creştinismul practic prin exemplul personal: au flămânzit ei ca să sature pe cei flămânzi, au privegheat ei ca să se odihnească cei osteniţi, au pătimit ei ca să ia mângâiere cei întristaţi, s-au sacrificat ei ca să trăiască ceilalţi.
Încerc şi mă străduiesc să cred şi să am convingerea sau nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!… Însă, rămânem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!… Căci, „noi locului ne ţinem, cum am fost aşa rămânem!”…
Apropoo, dacă ar fi să vin cu o propunere, cu o sugestie la adresa conducerii Bisericii noastre ar fi aceea ca, începând cu acest an comemorativ, să le fie consacrată, anual, o duminică, întru cinstită pomenire şi veşnică amintire ori vrednică aducere aminte, neîntreruptă comemorare şi omagiere!… Eu consider că ar fi un lucru extraordinar, în sfârşit, să-mi fie iertată îndrăsneala!…
– Chiar aşa, cum aţi ajuns dumneavoastră să-L cunoaşteţi pe Dumnezeu şi să frecventaţi şi chiar să slujiţi Biserica? Altfel spus, de când mergeţi la Sfintele Slujbe ale Bisericii?
– De mic, aşa m-am pomenit în familie, în acest fel am crescut!…
– Cine a contribuit, în mod decisiv, în acest sens, şi cine v-a călăuizit primii paşi către Dumnezeu şi Biserică?…
– Două femei minunate: Bunica dinspre mamă şi mama (vă rog să-mi iertatţi emoţiile). Eu consider că am întâlnit şi cunoscut mai mulţi sfinţi şi oameni, simpli, dar aleşi şi viaţa sfântă, prima fiind bunica, pentru care mă rog, ca şi acolo, sus, în Împărăţia Lui Dumnezeu, să rostească toate, aceleaşi rugăciuni pe care ni le-a împărtăşit nou, aici, jos, copiilor şi, mai ales, nepoţilor ei, în fiecare zi, dimineaţă şi seara!…
Păcat, însă, că, cei mai mulţi dintre noi, realizăm prea târziu, că am fost contemporană cu nişte sfinţi, de cele mai multe ori, numai atunci când nu mai sunt printre noi, însă am ferma convingere că ei rămân, permanent, cu noi, mijlocind pentru noi şi purtându-ne, neîncetat, de grijă!…
– Observ că sunteţi foarte emoţionat, puteţi să-mi spuneţi cum o chema?
– Ana.
– A murit de mult?
– A adormit întru Domnul şi întru aşteptarea vieţii celei veşnice, în urmă cu 27 de ani, adică în 1990!…
– Ce vârstă avea?
– 90 de ani, 10 copii, 32 de nepoţi şi 16 strănepoţi, fiind văduvă de vreo 35 de ani!…
– O viaţa cu adevărat exemplară!
– O femeie cu adevărat credincioasă, evlavioasă, virtuoasă şi pilduitoare, o bucată de om într-o carcasă înnaripată de înger, cu un suflet de maică autentică!…
– Şi pe mama cum o cheamă?
– Irina, aaa, altă femeie grozavă, straşnică nu alta, ar merita să o cunoaşteţi, v-ar cuceri din prima!…
– În ce sens. Ce ar contrubui la această situaţie ori satre de fapt?
– Dar ce n-ar contribui, totul, felul ei de a fi, modul ei de se comporta!…
– Soţia ce spune, este tot aşa, cum o cheamă?
– Soţia mea este o minune de om, un dar al lui Dumnezeu oferit mie, nevrednicului, ce să mai spun, sunt fără cuvinte, o cheamă Oana!…
– Văd că v-aţi înseninat la faţă! Chiar mă bucur că realizăm, împreună acest interviu, mi se pare că sunteţi un interlocutor inepuizabil, care puteţi crea o companie agreabilă şi o atmosferă plăcută!
– Doar vi se pare!… (Zâmbeşte, râde).
– Revenind puţin, până la urmă de ce mergeţi la Biserică, ce vă place sau ce vă im presionează or ice vă interesează, în mod special, acolo?
– Merg ca să mă întâlnesc cu Dumnezeu, cu Iisus Hristos, cu Maica Domnului, cu Sfinţii, cu Sfinţii de lângă noi şi mine însumi!… La Biserică îmi place totul, vreau să ascult, să urmăresc şi să învăţ totul: şi Sfintele Slujbe şi cântarea şi predica, omilia, cateheza ori cuvântul de învăţătură, şi erminia picturală, iconografia, vestimentaţia sacerdotală, ambianţa, atmosfera, într-un cuvânt totul!… Cel mai important, însă, este faptul că acolo ai fericita ocazie de a te intâlni cu Iisus Hristos Domnul, a-L mânca şi a-L bea pe El – Cel Euharistic, ieri, azi şi în veci Acelaşi!… Pe Care „dacă îl vom mânca şi îl vom bea nu vom mai flămânzi şi înseta în veac!” Ce binecuvântat prilej, ce sfântă şi mare şansă!…
– Să văd eu cum îi convingeţi dumneavoastră, pe tineri, de pildă, pentru a crede ce spuneţi acum!
– Eu nu spun de la mine ci zice Sfânta Scriptură – care conţine cuvintele vieţii celei veşnice! Pe de altă parte eu, unul, nu caut să conving pe nimeni ci ei, tinerii, dacă mă vor vedea pe mine, că, într-adevăr, cred şi împlinesc toate aceste adevăruri şi principii, mă vor lua drept exemplu de bună practiică şi demn de urmat şi vor face şi ei întocmai!… Căci, în Creştinism „vorba convinge dar fapta învinge” adică exemplul personal!… Altfel spus, „A fi aproape de Biserică înseamnă a te însoţi şi a te uni cu Iisus Hristos!”
– Vă propun să încheiem, aici, acest dialog, lăsând loc, altor, întrebări, teme şi subiecte, pentru altă data. Ce ziceţi, sunteţi de accord? Dumneavoastră cum doriţi să încheiem?
– Aducând mulţumire, lui Dumnezeu, pentru toate câte ne-a făcut nouă, pentru toate câte ne-a dăruit El nou, cu smerită recunoştinţă şi sfântă închinare, dând Slavă lui Dumnezeu – Cel întreit în Persoane, Tatului şi Fiului şi Sfântului Duh! Amin!…
– Amin! Mai permiteţi-mi, totuşi, o ultimă întrebare, aşa, ca un bonus, şi anume: vă apropiaţi de împlinirea vârstei de 40 de ani, motiv pentru care vă adresez, (şi) pe această cale, un sincer „La mulţi şi fericiţi ani!” Ce planuri, idei sau proiecte aveţi, pentru viitor, stimate domnule Gomboş?
– Mulţumindu-vă, în mod deosebit, atât pentru strălucita ocazie de a vă acorda acest interviu, cât şi pentru (primele) urarile adresate, anticipat, vă voi răspunde, simplu şi concis, şi anume: cel mai bine este să vorbeşti despre ce ai făcut nu despre ce vei face, fiindcă ziua de mâine este al lui Dumnezeu nu a noastră, nu a mea, altiminteri mai bine este „să taci tu ca să vorbească faptele tale”, rămânând ca proiectul meu, de bază şi prioritar, să fie, acela de a vea în vedere să nu ratez sfânta ocatzie de a nu pierede mântuirea, sufletului şi a trupului, oferită mie în dar, de Preabunul şi Preamislostivul nostrum Domn Dumnezeu!…
– Vă mulţumesc, din suflet, domnule Stelian Gomboş! Ce ziceţi, sunteţi de accord, să ne mai întâlnim, să ne mai vedem şi altădată. Acum chiar trebuie să vă recunosc şi să vă mărturisec un lucru, şi anume: nu ştiu de ce, însă chiar vă credeam un om mai scorţos, mai pretenţios când colo m-am întâlnit cu o persoană foarte degajată, abordabilă şi accesibilă!…
– Cu mare plăcere, oricând, cu toată dragostea şi cu sincera sau nedisimulata bucurie!… Să dea Bunul Dumnezeu, să ne mai întâlnim/vedem, sănătoşi, bucuroşi şi cu folos!… Apropoo, aţi, avut puţin noroc (râde), ca astăzi scorţosul şi pretenţiosul să se afle într-o zi de concediu!…
Interviu realizat de Paul Cristian Şoloc
Lasă un răspuns