Sarcofagul roman de la Muzeul Romanațiului din Caracal

În apropiere de Caracal, se pot vedea ruinele clădirilor, templelor și termelor romane de la Romula. Tot aici se află ruinele curții domnești din Caracal, fosta reședință domnească din timpul domnitorilor Mihai Viteazul (sec. XVI), Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. Se presupune că orașul și-a luat numele de la împăratul roman Caracalla. Istoricii țin să menționeze că porecla de „Caracalla” derivă de la denumirea celtică a unei mantale purtate în Galia (Caracalla, cu sens de „Ca – rac – (H) A –LL – a”, sau „Halla cea mare (groaza cea mare) care va da lumea înapoi, la origini” (cea care urmează omul ca o umbră, ca o manta umflată de vânt, aflată pe umerii Cavalerului Danubian); asemănător cu denumirile geografice de Caraca, ca exemplu avem Caracas (capitala Venezuelei), orașul antic getic Caracca din Spania, (inclus astăzi în Guadalajara), orașul Caraca din Azerbaijan, etc.

La noi, avem, în România, nume de familie de „Caracaș” (transformat și în Cherecheș). „Caraca” este numită și o navă de mari dimensiuni, cu bord înalt, folosită în secolele XII – XVI pentru transportul de încărcături grele. A fost cea mai mare navă, ca dimensiuni, din epoca sa. Deplasarea greoaie și manevrabilitatea scăzută a dus la înlocuirea ei, în secolul XVII, cu mai performantele galioane. „Caracele” au fost cele mai mari nave construite în acea vreme (precum legendara Arcă a lui Noe), așa încât au fost folosite inclusiv la transportul trupelor și al cailor de cavalerie în timpul războaielor. Erau superioare galerelor și drakkarelor vikinge în bătăliile navale, doar că puține state feudale dispuneau de o flotă de război. Caracele au fost folosite de venețieni și genovezi pentru transportul mărfurilor grele în Mediterana încă din secolul XII. Portughezii le-au adaptat pentru comerțul oceanic, întărindu-le structura pentru a rezista condițiilor dure și încorporând câteva idei inovatoare din epocă. Expediția lui Magellan care avea să redescopere America se baza pe aceste carace (Caraca Victoria conducând convoiul expediționar). „Caraca” este semnul unei alte lumi (celălalt tărâm) cu care ajungem în atingere foarte rar, dar de care nu scăpăm.

Probabil de aceea l-a atras acest nume (poreclă) și pe împăratul roman, fiu al lui Septimius Severus și al Iuliei Domna, născut la Lugdunum (astăzi Lyon). Încă de tânăr, Caracalla a fost desemnat caesar (196) și augustus (198). La moartea tatălui său, survenită la 4 februarie 211, Caracalla a devenit coîmpărat, alături de fratele său Geta. Ura dintre cei doi frați a dus, în februarie 212, la asasinarea lui Geta (nume luat în amintirea Geților de Aur primordiali, salvatorii omenirii), în palatul din Roma, urmată de uciderea a 20.000 de susținători ai acestuia. De aici a urmat porunca ștergerii cu furie din istorie a numelui de „get” din toate documentele vremii, spre a cădea astfel în uitare și crima, spre neșansa istoriei noastre strămoșești. Caracalla a continuat politica lui Septimius Severus de întărire a autorității imperiale, având ca principal sprijin armata. Potrivit surselor istorice, Caracalla era un eretic și neglijent în cadrul atribuțiilor privind conducerea imperiului. Cassius Dio a relatat că împăratul convoca curtea foarte rar și că în timpul vizitei în Nicomedia (214/215) a delegat-o pe mama sa, Iulia Domna, să se ocupe de câteva probleme administrative. Ca urmare a lungului proces de formare a statului, Caracalla a emis în primul său an de domnie (212), edictul „Constitutio Antoniniana”.

Pe plan militar, Caracalla a dus o politică externă ofensivă. La est de Rin a dus campanii împotriva alemanilor (213), la Dunăre împotriva carpilor (214), iar în 215 a pornit un nou război împotriva Imperiului Part. Bun comandant militar, Caracalla a efectuat în 213 o călătorie în Dacia, în cadrul programului său militar de întărire a fruntariilor europene ale Imperiului Roman. Prezența i-a fost atestată de inscripții numeroase și câteva fragmente statuare găsite la Porolissum (Moigrad, jud. Sălaj). Cele două fortificații romane de la Porolissum, castrele, câte unul pe dealurile Pomet și Citera ale localității, împreună cu un sistem defensiv complex, situat pe culmile sau la poalele Munților Meseșului, au reprezentat cheia de boltă a apărării romane în regiunea nord-vestică a Daciei. Caracalla și-a pus titlurile „pacator” și „nume praeseus”, declarându-se un adevărat „Alexandru al Orientului”. A fost asasinat în aprilie 217, în timpul campaniei militare din Mesopotamia, la instigarea prefectului pretoriului, Marcus Opellius Macrinus, care s-a proclamat apoi împărat. Echilibrul economic nu a putut fi restabilit sub Macrinus și urmașii săi. Din acest motiv, a urmat o perioadă de dezordine și pe plan monetar. Numele orașului Caracal poate veni, întradevăr,  de la numele împăratului roman cuceritor, dar poate veni din mai adânca vechime a Vechii Biserici Valaho – Egiptene a Geților de Aur primordiali.

La Caracal, piesele arheologice care ne amintesc de civilizațiile trecute care au trăit cu multă vreme în urmă în Oltenia, sunt reunite astăzi în Muzeul Romanațiului. Ideea înfiinţării acestuia a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când vestigiile romane de la Romula au intrat în atenţia unor arheologi. Muzeul a fost înființat în anul 1949, cu scopul de a salva valorile istorice descoperite în zonă. Inițial a avut trei colecții, care ulterior s-au îmbogățit cu obiecte valoroase din cercetările arheologice (Slăveni, Romula, Fărcășele) sau din donații și achiziții. Astăzi, muzeul se află în casa lui Iancu N. Dobruneanu, nepot al lui Iancu Jianu. „Este amenajat pe criteriul periodizării, începând de la Preistorie, continuând cu Antichitatea, Evul Mediul, Perioada Modernă și Contemporană, până la 1918. Muzeul are în patrimoniu peste 20.000 de piese. La început au fost înființate secțiile de arheologie, etnografie şi artă plastică. Unul dintre donatorii importanți ai muzeului este profesorul Ilie Constantinescu“, a explicat Dana Nicula, doctor în istorie, muzeograf și coordonator al Muzeului Romanațiului. Fiecare sală a muzeului are o tematică clară, ilustrată prin imagini, documente, hărţi şi texte de mare valoare, obiecte și costume, care vorbesc despre cultura și viața fostului judeţ Romanaţi. „Din perioada preistorică, vizitatorii pot să vadă oase de mamut, o măsea de mamut, nuclee de piatră. De asemenea, pot vedea ceramică de tip Vădastra, cultură reprezentativă pentru zona noastră, unelte, greutăți pentru plasele de pescuit. Din perioada dacică și romană, în muzeu există ceramică. Din perioada romană sunt foarte multe obiecte descoperite la Romula, cetate romană care se află la nouă km de Caracal“, a povestit Dana Nicula. Muzeul deține o mare colecţie de opaiţe de diferite tipuri şi piese extrem de rare cu cinci sau şapte braţe. Tot între rarităţi se află şi opaiţul care reprezintă un cap de bătrân (Moșul). „Din perioada Evului Mediu, sunt obiecte descoperite la Curtea Domnească din Caracal, pentru că orașul a fost cândva curte domnească. Avem și arme, descoperite tot la Curte, dar și obiecte care i-au aparținut haiducului Iancu Jianu“, a explicat coordonatorul muzeului. Toate aceste piese au fost adunate în peste șase decenii de săpături arheologice. La intrarea în muzeu este amplasat Lapidariumul, un sector de valoare al muzeului, care este format din peste 20 de piese: sarcofage, praguri de porţi, vase de provizii. Piesa de rezistenţă este sarcofagul lui Aelius Iulius Iulianus, lucrat din calcar de Vraţa (Bulgaria), cu frumoase ornamente sculpturale, atât pe capac, cât şi pe cutie, descoperit lângă Romula. Colecțiile de geme şi camee provenite de la Romula sunt alte piese de bază ale muzeului. Câteva exponate au fost trimise recent la o expoziție organizată în China. „Avem trimisă acolo piesa numită de noi «Fetița de la Hotărani», care aparține culturii Vădastra, și zeița Fortuna descoperită la Romula, dar și alte piese. De asemenea, la o expoziție națională sunt trimise câteva obiecte din aur“, a explicat Dana Nicula. Muzeul este situat pe drumul european și de multe ori turiștii se opresc aici. „Muzeul are una dintre cele mai frumoase colecții de pietre semiprețioase romane, după Muzeul din Zalău, și ar fi cam al cincelea din lume ca și colecție de geme romane. Cea mai frumoasă camee de la Muzeul Național a fost preluată din acest muzeu“, a precizat Dana Nicula, doctor în istorie, muzeograf și coordonator al Muzeului Romanațiului.

După cum am explicitat, piesa de rezistenţă a Lapidariumului de aici este sarcofagul lui Aelius Iulius Iulianus, cu dimensiunile de 2,30 x 1,08 x 1,54 m, lucrat din calcar de Vraţa, cu frumoase ornamente sculpturale, atât pe capac cât şi pe cutie, ce a fost creat la comanda soţiei sa Valeria Gaemellina împreună cu copiii, şi descoperit lângă Romula, în necropola de la Hotărani în anul 1952. Se consideră că ar fi datat la începutul secolului al III-lea. Din inscripţia în versuri stoice aflăm că acesta a trăit la Romula timp de 40 de ani, îndeplinind cu cinste funcţiile de edil şi chestor. Dar iată traducerea integrală  a inscripţiei: „Zeilor Mani. Lui Aelius Iulius Iulianus, decurion, cvestor şi edil al coloniei Romula,  Valeria Gemellina i-a pus soţului  care a binemeritat. Scumpului soţ Iulian, pentru a lui vrednicie, eu soaţa, / Casa aceasta de veci i-am ridicat-o cu lacrimi, / Recele-i trup spre-a-şi putea odihni după moarte în ea. / Trăit-a el ani patruzeci, în cinste deplină / Şi datoria îndeplinindu-şi, de slavă şi rang avu parte. / Şi iată că eu, Gemellina, de pitate pătrunsă, / Soţului vrednic mâhnită-i durai cu copii lăcaşul / Între tufişuri de viţă şi desfătătoare verdeaţă, / Unde stufoase ramuri l-acopăr cu umbra lor deasă, / Urează-i, drumeţ cititor, să-i fie ţărâna uşoară.“ Sarcofagul nu s-a păstrat intact. El a fost profanat chiar în timpul romanilor, suferind două spargeri, în ambele părţi ale capacului şi inventarul funerar nu s-a mai putut găsi. Cercetări sistematice ştiinţifice au fost întreprinse la Romula abia din anul 1965, sub conducerea profesorului universitar doctor Dumitru Tudor. În fortificaţia centrală, săpăturile arheologice au fost conduse de Cristian Vlădescu, până în anul 1992. Deosebit de importante au fost şi săpăturile întreprinse de Mircea Babeş, în perioada 1967-1970. Vânătorii de comori au în atenţie, pe lângă Reşca (Romula), şi castrul roman de la Răcari, din judeţul Dolj, unde au fost găsite numeroase monede din aur şi argint.Pe lângă legendele cu obiecte valoroase îngropate, situl de la Răcari ascunde povestea unei legiuni romane importante, care asigura liniştea şi ordinea publică în toată Oltenia.

Orașul antic Romula („Mica Romă”) a fost un oraș roman în Dacia secolelor II și III, identificat pe teritoriul satului Reșca (comuna Dobrosloveni, județul Olt), dezvoltat pe locul unei mai vechi așezări dacice, Malva, situată de pe valea Tesluiului, în apropiere de malul drept al Oltului. A fost capitala provinciei Dacia Malvensis, ridicat la rang de municipium în timpul împăratului Adrian și la cel de colonia în timpul lui Septimiu Sever. Aici se păstrează urme de edificii publice, temple, ateliere, terme, cuptoare de ars cărămida, inscripții, fragmente de statuete, ș.a. Orașul a fost locuit până în secolele IV-VI. În secolul al XVI-lea, o parte din cărămizile castrului au fost utilizate pentru construirea unei mânăstiri și a unui turn în apropierea comunei Reșca, la Hotărani, cu hramul „Soborul Îngerilor”, ctitoria jupânului Mitrea Vornic și jupânesei Neaga. După ridicare sa, în anul 1588, mânăstirea a fost ocupată de călugări greci ce aparțineau de Mănăstirea Dionisiu de la Sf. Munte. Istoricul Dionisie Fotino scria că încă din primele decenii ale secolului XIX pe piața Caracalului se vindeau cărămizi de Antina (Romula) cu trei parale bucata. Cezar Bolliac afirma de asemenea că mai toate bisericile și casele din Caracal s-au făcut din materiale aduse din Romula. Tot la Caracal, Nicolae Iorga a constatat că foarte multe clădiri din oraș au folosit în construcția lor cărămizi romane luate din castru. Dar, ce poate avea în comun sarcofagul lui Aelius Iulius Iulianus aflat la muzeul din Caracal, Donariul de la Biertan (Gherțan) și Sarcofagul cu simboluri descoperit la Constanța în anul 1931? Acesta este mesajul simbolurilor ancestrale ce apar pe aceste artefacte, pentru că o imagine face cât 1000 de cuvinte.

Din panoplia de descoperiri arheologice valoroase ce au avut loc pe malul tomitan al Mării Negre, trebuie să menționăm momentul decopertării Sarcofagului cu simboluri, bănuit a fi al unui magistratului din anticul Tomis (marmură, sec. II d.Hr.). Sarcofagul poate fi admirat acum în Piața Ovidiu din fața Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța. Dimensiuni acestui frumos sarcofag sunt: lungime 2,7 m; lărgime 1,48 m; înălțime: 2,4 m – 1,4 m arca și 1 m capacul. Dacă privim imaginile cu sarcofagul vom vedea chiar din față același symbol ca și în cazul Donariului din Biertan (Gherțan), respectiv Rama pătrată-dreptunghiulară (Lumea cea Veche) încadrată de două triunghiuri (dubla trinitatea (3 + 3 = 6) ce strânge lumea noastră la mijloc; gâtul clepsidrei; cei doi clești ai scorpiei; Gemenele Trinitare, Cele două Mării – de fapt aceeași Mărie, dar cu altă pălărie (simbol și al fibulele vultur surori legate cu lanț din cadrul Tezaurului de aur de la Pietroasa). Semnificația simbolului dublu: de Crăciun și de Paște lovește cataclismul (Lovitura Dublă; securea dublă a zeului Zamolxe). Suntem datori cu două morți (simbolizate în partea dreaptă a „feței” sarcofagului prin cântărirea păcatelor (Balanța) și sacrificiul boilor (Apis care nu a ascultat de reguli, nu s-a lăsat îndrumat) cu armele zeului (topor și suliță)) și o renaștere (Nașterea din Nou – Ritualul cozii) simbolizat de un clopot (ca Mitră născătoare, dar și ca veste; „Clopul lui T” – tatăl), biciul (Bi =două bătăi – cataclisme; ciușca=care va ustura; durerile facerii) și cleștele (de foc, care va smulge carnea; scorpionul – racul – scorpia, semn al lui „C” – Luna, Crai nou (alt stăpân), Cea care prinde la mijloc și strânge, fălcile Lupului ce prinde Lumea materială la mijloc de două ori (C „L” este „L”), toate așa cum apare pe sarcofag. Dacă vorbind despre clopote în acest spaţiu geographic geto-dac, am putea aminti deja că: „mai devreme decât grecii, Regele Rhesus al Tracilor decora harnaşamentele cailor săi cu clopoţei”. Cele mai vechi piese de acest gen descoperite la noi sunt cele de aur din Tezaurul de la Hinova (sec. XII î.Hr.), din Jud. Mehedinți. Mărturii despre clopote în epoca precreştină pe teritoriul geto-­dac mai avem din diverse zone ale acestui spaţiu vast. Clopotul ce apare ca simbol pe sarcofagul păstrat la Muzeul de Istorie Națională şi Arheologie Constanţa poate fi încadrat printre reliefuri cu simboluri ale lui Men – protectorul morţilor, o zeitate locală de provenienţă din Asia Mică, respectiv Frigia (Frigia; „A – cea care frige”, „Cea care vine cu foc”).

Sarcofagul descoperit lângă Romula, în necropola de la Hotărani în anul 1952 (zona Reșca, jud. Olt) făcut din calcar de Vrața și aparţinând lui Aelius Iulius Iulianus, un funcţionar roman de rang înalt (începutul secolului al III-lea) are elemente simbolice comune cu „Sarcofagul  cu simboluri din Constanța” și Donariul din Biertan (Gherțan). Se poate vedea pe fața laterală cum sus, încununând trunghiul divin, apare chipul Gorgonei (zona centrală a Nodului) și laurii Noii Creații (de-a stânga și de-a dreapta). Se poate vedea din față același symbol ca și în cazul „Sarcofagului cu simboluri din Constanța”, dar și a „Donariului din Biertan (Gherțan)”, respectiv Rama pătrată-dreptunghiulară încadrată de două triunghiuri (dubla trinitatea (3 + 3 = 6) ce strânge lumea noastră la mijloc; gâtul clepsidrei; cei doi clești ai scorpiei; Gemenele Trinitare, Cele două Mării – de fapt aceeași  Mărie, dar cu altă pălărie. Pe capacul sarcofagului apar cele două scuturi stânga – dreapta ce apără viața, iar central rămân cele trei „țepe” ale cataclismului („Clisma cea mare”).

Sunt acestea mesaje ancestrale ale Geților de Aur primordiali pe care putem să le „citim”, sau putem… să le ignorăm. Totuși un moment de reflexie interioară ne poate da răspunsurile necesare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*