Realizare artistică excepţională, farfuria prezentată este lucrată din pastă fină, bine arsă şi smălţuită. Ea provine, cel mai probabil, dintr-un atelier aflat în nordul Bulgariei (din zona Târnovo, fostă capitală a vlahilor Asani (geții sudici), numită și Târnova („Cea curată”, „Cea măturată”), sau „cea de a treia Romă”, la momentul său de glorie), prezenţa sa fiind o consecinţă a schimburilor comerciale importante ale Ţării Româneşti cu Ţaratul Bulgar.
Tot câmpul central al obiectului expus este acoperit cu o reprezentare realistă a unui porumbel, redat în tehnica decorului „sgraffito” prin linii drepte şi curbe incizate, cu aspect de haşuri şi împunsături. Tehnica „sgraffito”, folosită și în țara noastră, a fost abandonată undeva pe la mijlocul anilor 1700, însă meșteșugul olăritului a fost continuat până în secolul al XX-lea. Redescoperirea vechii tehnici și reînvierea ei în localitatea Saschiz („Saschiz”, mai demult numit „Saschizd”, unde „Chizd”-ul este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Mureș; nume ce face legătură cu Marea Facere, cu Creația ce vine periodic – Vechea Biserică Valaho – Egipteană a Geților de Aur primordiali), a fost posibilă în prezent cu ajutorul Fundației Camelia Botnar din Anglia — care a instruit doi tineri în meseria de olar, de la „Fundației ADEPT” din Saschiz — în colaborare cu Primăria Saschiz, care a fost receptivă la idee și a construit un spațiu adecvat spre reînvierea acestui important meșteșug tradițional. De la olarul Marinel Gyorfi, aveam să aflu că tehnica „sgraffito” practicată de breasla olarilor din Saschiz prin secolul al XVII-lea presupune aplicarea unui strat de glazură pe obiectul de lut, iar după uscare, este desenat, prin scrijelire, modelul dorit. După ardere, pe obiect — cană, farfurie, vază, ulcior, oală etc. — rămâne imaginea desenată pe fondul de culoarea glazurii.
Pe farfuria naostră, pasărea reprezentată are capul în profil întors spre stânga (celălalt sens al timpului, care va veni), cu corpul frontal şi aripile deschise (pregătit de zbor, părăsirea perioadei de pace). Atât în partea dreaptă cât şi în stânga, este înconjurată de câte o acoladă formată din cârlige spiralice („cârligele” cerului, treptele, vămile, symbol al ancorelor – fibule; din acestea au derivat pedepsele atât de groaznice cu „ridicarea în cârlige”). Sunt câte 7 cârlige (acolade) pe fiecare parte, iar următoarea semnifică „nodul” (Optul) – aici încă nefăcut. Când nodul se va face, porumbelul va zbura (timpul războiului, sfârșitul timpului). Farfuria a fost descoperită în campania de cercetări arheologice desfăşurată în anul 1949, într-unul dintre cele aproximativ 150 de bordeie ale aşezării medievale datată în perioada sec. XIV – începutul sec. XV, ce a suprapus situl geto-dacic din epoca fierului cunoscut sub numele de „Cetate” şi aflat în marginea de sud-vest a oraşului Zimnicea. Farfuria, ca symbol reprezintă Lumea Întinsă – platoul, tava, talerul, talgerul, tipsia, strachina – de unde și expresiile „a mânca dintr-o strachină cu cineva” = „a fi foarte bun prieten cu cineva”, sau „a călca în străchini”= a fi stângaci (de stânga), a face gafe. Farfuria poate acea înțeles de „Far – Furia” (întreaga zonă ce va fi cuprinsă de furia celui renăscut: far-a-onul). Strachina poate avea înțeles de „Stră – chin – A”, adică „Chinul cel vechi al unui nou început” („S – Trachi – N-A; sau „Șarpele cel vechi – al tracilor (draconul) – ce va renaște”. Porumbelul reprezentat pe farfuria expusă este cunoscut ca simbol al Sfântului Duh și al Păcii, fiind și un simbol antic al „reînoirii vieții”, sau a „inocenței care stă în Copacul Vieții”, reprezentând sufletul, pacea, dragostea, longevitatea, jertfa inocentă, fiind simbolul zeiței Afrodita (Venus), dar și al zeului războiului Hachiman din Japonia („cel cu hachițe”; „Ha – Chițăială” = a avea toane, capricii, istericale, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană, încăpățânare (de unde avem „Chichițe”, sau „a căuta nod în papură” (pricină) cuiva). În mormântul cu hipogeu de la Constanța apar patru porumbei – hulubi („de la „Bulu – Hi” (a se se „înghesui”, sau „bolohăni”= a holba ochii” cerului, spre a vedea bine pământul); numărul 4 reprezentând Pământul cu colțurile sale) care beau apă dintr-o cupă (darul zeilor), spre „bucuria” Pomului Vieții, pictat în apropiere.
Exponatul prezentat, dincolo de valoarea sa de patrimoniu, este important deoarece reprezintă exponatul cu nr. 100 al proiectului Exponatul lunii din cadrul acestui muzeu. Acest ciclu expoziţional, iniţiat în martie 2008, a fost conceput ca o serie de micro-expoziţii derulate lunar, cu excepţia lunii ianuarie când are loc retrospectiva anului precedent. Iniţierea unui asemenea proiect s-a făcut, în primul rând, din dorinţa de a împărtăşi vizitatorilor bogăţia şi varietatea patrimoniului arheologic, istoric şi etnografic teleormănean, ca parte a patrimoniului naţional şi universal. Chiar dacă nu toate obiectele expuse au fost de valoare excepţională, doar câteva fiind clasate la categoria „tezaur”, ele au adus, lună de lună, timp de 10 ani, vizitatorilor ce şi-au purtat paşii în „Holul de onoare” al muzeului, crâmpeie de istorie, tradiţie şi spiritualitate teleormăneană şi naţională. Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, vă invită începând de joi, 2 martie 2017, când a avut loc deschiderea „Exponatului Lunii Martie”, să puteți admira acest obiect aflat în patrimoniul instituţiei și care aparţine tezaurului naţional – Farfuria medievală de la Zimnicea. (G.V.G.)
Lasă un răspuns