Proști, dar mulți, domnule Nicolae!

Inițiativa senatorului Șerban Nicolae privind grațierile, cu toată argumentația ei, probabil bine intenționată, nu a fost agreată de Liviu Dragnea și, în rezonanță cu acesta, nici de alți parlamentari PSD care țin obedient isonul liderului lor. În acutizările retoricii tinerilor parlamentari PSD, parcă școliți după canoanele eristicii sofiste a lui Diogenes Laertios, discursul lui Șerban Nicolae, ca și cel al lui Codrin Ștefănescu sau precum cel al mai vechiului lor coleg Eugen Nicolicea, este unul de asalt și mereu în gardă, gata să reprime opozițiile, nicidecum să le admită ca o referențialitate utilă.

Tranșant în mesaj, Nicolae și-a apărat incontestabilul drept la opinie respingând ideea „opiniei unice ce emana (pe vremuri, n.n.) de la partid și de la conducătorul iubit”. Cum va traduce Liviu Dragnea observația colegului său, lider al senatorilor PSD, rămâne de văzut, mai ales în contextul în care, simultan aproape, Victor Ponta amenință subtil să demisioneze din partid. Ipoteza unui seism în PSD e deocamdată o speculație, să zicem de presă. Poate chiar una din acele speculații pe care Șerban Nicolae le include „în avalanșa de inepții inpuizabilă” pentru care îi e greu „să tot găsească argumente și să tot explice de ce oamenii sunt fie proști, fie ticăloși”. Mă gândesc ce-ar fi dacă electoratul va reflecta la aprecierile senatorului Șerban Nicolae nu cu îngăduință dogmatică, ci cu reflexivitatea lui Alexandru Lăpușneanu: Proști, dar mulți, vornice Moțoc! Pe de altă parte, Călin Popescu Tăriceanu continuă să focalizeze pe DNA, deși CSM a admis ca neamestec în treburile Guvernului anchetarea la DNA a unor aspecte legate de Ordonanța 13/2017 și dacă demisia așteptată întârzie, mai la înemână e forțarea mâinii președintelui Klaus Iohannis. Pentru cei mai mulți români este bine definit rolul puterilor în stat și votul pentru Parlament nu e mai democratic decât cel pentru președinte, lăsând la o parte câți alegători au legitimat Parlamentul și câți l-au legitimat pe președinte. Iar erodarea imaginii, deși nu avem o recentă determinare prin sondaj de opinie, credem că a afectat și Parlamentul mai ales din ianuarie încoace.

Ce au spus cele câteva sute de mii de protestatari din toate marile orașe ale țării nu e totuna cu ce au spus cele câteva mii de revanșarzi din fața Palatului Cotroceni. A construi, în condițiile acestor evenimente și a atâtor contradicții, imaginea unui președinte convenabil depășește și cea mai fecundă fantezie, fiindcă nici robotica nu are altfel vreun răspuns într-un model psihologic verosimil. Cum, iată, și în PSD nisipurile sunt mișcătoare, nu se conturează nici de acolo un model de președinte care să asigure sine ira et studio echilibrul constituțional între puteri; modelul premierului Grindeanu am văzut cât a fost de contestat după Ordonanța lui Iordache. În altă ordine de idei, știm nevoia fiecăruia dintre noi de a ne sprijini zonele abisale ale culturii pe mituri (miturile ancestrale), nevoia de a umple zonele gri ale cunoașterii cu fantezii care corespund personalității, dar când aceste mituri (zvonistica sau știrile pe surse ale presei) încep să fie demontate, căutăm să pricepem de ce nu este găsit încă fugarul (?!) Sebastian Ghiță, ce ar face Victor Ponta după demisia din PSD, cât adevăr românesc se ascunde prin  America Latină, dacă primarii opoziției vor fi egali la distribuția bugetară cu cei ai puterii, cu ce bani va majora Olguța Vasilescu salariile așa cum a anunțat etc. Mă tem că astfel de întrebări încolțesc și în conștiințele treze, eliberate de partizanat din electoratul PSD, însă ar putea trezi din amorțire opoziția, ar solidariza-o atât încât să devină o alternativă electorală considerabilă.

După Băsescu și Nana, cu celebra comisie parlamentară care a eșuat lamentabil, presa aservită PSD îi dă zor acum cu casele lui Iohannis, în legătură cu care justiția și-a spus cuvântul fără a fi fost obstrucționată de vreo prejudecată. Dar aceeași presă tace când este vorba despre averea lui Ghiță, despre afacerile oneroase ale unora și altora terecute în mare taină pe numele fiicelor și fiilor, ale fostelor soții sau ale rudelor apropiate. Cel mai la îndemână și cel mai facil răspuns e totuși cel al lui Șerban Nicolae care, așa cum înșuși spunea: s-a săturat „să tot găsească argumente și să tot explice de ce oamenii sunt fie proști, fie ticăloși”. Și când asta nu va mai satisface curiozitățile, statistica se va răzbuna: Proști, dar mulți, Domnule Nicolae!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*