La așa stat de drept, așa aleși!

România, la sfârșitul Primului Război Mondial, a ieșit unită național, întregită teritorial, dar epuizată și sărăcită, în doliu după fiii ei. În următorii douăzeci de ani s-a stabilit, refăcut și înstărit datorită elanului național general de emancipare, datorită formării unei clase de mijloc energice și inovatoare și prin formarea celei mai valoroase intelectualități pe care această națiune a avut-o vreodată.

În douăzeci de ani, după Decembrie 1989, România dintr-o țară cu multe realizări ne mai atinse în trecut și fără datorii externe a fost preschimbată într-o țară datornică, săracă, scoasă la vânzare, cum nu a mai fost niciodată în istoria ei, datorită ochlocrației ariviste ajunse la putere prin înșelătorie și fraudă. În acești douăzeci de ani, puternica clasă muncitoare a fost depravată de locurile de muncă, clasa de mijloc a dispărut, iar intelectualitatea națională de elită a fost persiflată, denigrată, marginalizată, iar cei ce s-au opus ochlocrației ariviste au fost proscriși. Dar, cea mai dezastroasă situație este marcata depopulare a țării, atât prin risipirea românilor în lumea largă, cât mai ales prin dramatica scădere a natalității!

Verificați și comparați cele două perioade istorice și întrebați-vă cum și de ce s-a ajuns în asemenea situație dezastroasă după Decembrie 1989.

Toate aceste preschimbări în rău, întâmplate după Decembrie 1989, sunt și din cauza  noastră! Suntem vinovați cu toții, împreună, dar și aparte, fiecare în felul său. Avem lacune ca popor, avem lacune ca persoane pe care le acoperim și pledăm cu frivolitate: „merge și așa, …ne-om descurca și noi cumva…, să sperăm că…” Dintre toate popoarele lumii, eu cred și am pe ce să mă bazez, că noi, românii sperăm tot timpul, de dimineața până seara, din primăvara până la toamna anului viitor. Nu înțeleg, de ce sperăm în loc să fim hotărâți și determinați, precum alții, precum am fost și în trecut, să ne realizăm viața noastră prin noi înșine? Mai nou, românii  speră în te miri ce, de la vorbăria fără de sfârșit la cornul abundenței al UE pe care îl va revărsa, ca un tsunami, peste ei, dacă sunt ascultători și docili. De atâta manipulare politică, indigenă și euro-atlantică, dezinformații și distorsiunii sociale, românii  și-au pierdut încrederea în propria lor personalitate și obnubilați de propriile lor speranțe aleg tot ce li se bagă pe gât din Decembrie 1989. Iată ce au ales:

Ion Marcel ilici Iliescu, comunist prorus, a primit semnalul de la Moscova: Acum, tovarășe ilici, e momentul să-l împuști pe Ceaușescu și să-i iei locul, suntem în spatele tău! Pe urmă s-a descurcat numai cu mineri. Emil Constantinescu, comunist din desișul basarabean, a cedat Nordul Bucovinei Ucrainei fără să ceară protecția identiății românești a bucovinenilor ajunși definitiv pe mâna agresivă a naționaliștilor ucraineni, apoi s-a retras pentru că atât i-a fost misiunea! Traian Băsescu, comunist și securist, tras pe sub apă de niște servicii de specialitate, s-a  dovedit de la început că e mai ordinar, abject și rapace, decât toți adversarii lui, lichidând la iuțeală, în favoarea străinilor, Flota Românească și orice i se cerea. De dragul pălincii secuiești, vroia să desființeze toate vechile noastre județe românești ca să refacă regiunea autonomă ungurească făcându-le voia udemeriștilor iredentiști.  Se pregătea să vândă și aurul de la Roșia Montană  jonglerilor de bursă, „Gabriel Resources”, dar pertinentele proteste academice, universitare și ale opiniei publice l-au împiedecat. La urmat, căzut din cer, Klaus Johannis, sas membru PCR, bine pregătit din timp, să le cânte românilor și imnul național. Impresionant, pe urmă a călcat Constituția României în picioare, promulgând anti-constituționala legea 217/2015 urzită pe șest la Institutul Elie Wiesel și transmisă prin servul Crin Căcăru. Astfel, românilor li s-a pus botniță legalizată împotriva liberii exprimări de conștiință.

Toți acești președinți, în timpul mandatelor lor, împreună cu prim-miniștri guvernelor aprobate de ei, au demolat statul de drept și au ruinat instituțiile pivot ce trebuiau să fie profesionale, independente și democratice. În locul acestor calități au introdus în ele incompetența, corupția și supunerea față de ochlocrație arivistă. Și așa, pas cu pas, în 27 de ani s-a ajuns și la  ordonanțele de urgență,  urzite tainic și aprobate noaptea, în apărarea guvernanților corupți și delapidatorilor ai României!

Dacă Justiția Română ar fi fost cu adevărat justiție, în cazul inculpatului penal Liviu Dragnea, ar fi aplicat corect legea, dându-i un an de închisoare cu executare, cum inițial au cerut procurorii, atunci, azi ar fi fost cu totul altă situație politică în România. Dar, acum, după alegeri, neexecutatul Liviu Dragnea se crede stăpânul guvernului și liber, precum predecesorii săi, să călărească statul de drept!