– Domnule profesor ION COJA, ce părere aveți despre Muzeul pentru Istoria Evreilor din România, căruia Primăria Capitalei i-a destinat un spațiu dintre cele mai spectaculoase din București?
– Și care este problema? Baiul!
– Multă lume a fost surprinsă, spațiul respectiv pare mult mai mare decât cel necesar!
– Poate că este vorba de alocarea unui spațiu în acea incintă, o jumătate sau numai un sfert din clădire! La o evaluare superficială, cu ochio-metrul, clădirea de pe Lipscani, de peste drum de Banca Națională, are o suprafață de expunere mai mare și decât Muzeul Național de Istorie, de pe Calea Victoriei!… Este evident că nu există atâtea exponate câte ar putea fi expuse în întreaga clădire! Dar cine știe ce o fi în capul dlui Aurel Vainer?! Poate că o să sub-închirieze spațiul excedentar! Un mic gheșeft! A mai făcut el cu niște cimitire evreiești mi se pare!…
– Le-aș da o idee: să se facă acolo un muzeu al istoriei tuturor minorităților naționale din România! Evrei, lipoveni, găgăuzi, țigani, maghiari, sași…
– Bună idee. Sau una și mai bună: un muzeu al tuturor etniilor din Balcani! Un muzeu al Balcanilor, al Trakiei! Intră aici și evreii! Să nu uităm că unul dintre puținele premii Nobel ajunse în Balcani a fost al unui evreu din Bulgaria, Elias Canetti! …Știai că deja există un muzeu al evreilor din România? Sau exista cândva, undeva pe lângă Hala Traian. L-am vizitat când eram student și am locuit o vreme la Căminul Călărași… Nu știu dacă azi mai există acel muzeu! Eu l-am vizitat în 1960, cu alți colegi împreună… Pirnea Marian, Mândoiu Ștefan… Doamne, ce experiență! Nici azi nu m-am vindecat complet!… Brrr!
– „Vindecat” ați spus?!
– Domnule, erau câteva camere destul de modeste pentru a fi numite muzeu! Cam puchinoase! M-a izbit aerul stătut, de încăpere neaerisită. Ni s-a explicat că este din cauza vestitului „săpun evreiesc”, care era expus la loc de cinste, într-o vitrină de sticlă, cu toate explicațiile care te făceau să te cutremuri de oroare și… Nu pot spune dezgust!… Aveam în față dovada palpabilă a ticăloșiei dezumanizante ajunsă la performanța ei „maximă”: săpun făcut de oameni din trupul altor oameni!… De neimaginat ce putuse imagina ființa umană care a încununat Creația dumnezeiască!… Am înghețat! Acel aer greu de respirat era plin așadar de mirosurile emanate de la acele calupuri de săpun, aerul acela care-mi intrse în plămâni era greu de adeneurile umane eliberate ca miasme din acel săpun! Iar eu inspirând acel aer mă umpleam de adeneurile acelor oameni necunoscuți făcuți săpun!… Când m-a săgetat acest gând am ieșit din muzeu în graba cea mai mare, am încercat să-mi țin respirația, dar degeaba, era prea târziu: mirosul acela mi-a ajuns în plămâni și a rămas în plămâni, ani de zile m-am chinuit să nu-l mai simt!… Chiar și azi, când și când, îl simt în nări, cu aceeași oroare, măcar că între timp am aflat că… Mă rog, ce se știe azi despre acel săpun blestemat!
– Ce se știe, domnule profesor?! Azi! Ce se știe?!
– S-au făcut analize bio-chimice în mai multe laboratoare, la mari universități din America, din Israel, și s-a constatat că nici urmă de ADN uman în vestitul săpun „evreiesc”.
– Dacă vă înțeleg bine, vreți să spuneți că în viitorul Muzeu de pe Lipscani nu va ma apărea
vestitul săpun?!
– Bineînțeles! Cine mai crede în povestea acelui săpun nenorocit?!
– Dumnevoastră uitați că în urmă cu vreo zece ani a fost la Muzeul Național de Istorie o expoziție itinerantă dedicată Holocaustului!… Eu am văzut cu ochii mei acele calupuri de săpun! Și m-am dus special să le văd, dacă mai țineți minte domnul Tudor Voicu, Dumnezeu să-l odihnească, a venit la o ședință la Vatră cu această informație, era indignat că încă mai are credibilitate minciuna dementă referitoare la acest săpun! Firește, pe mine m-au lăsat rece acele bucăți de săpun, nu mi-au provocat niciun fel de greață metafizică… Adică ce vreau să vă spun: nu m-aș mira însă ca la viitorul muzeu de istorie a evreilor să apară din nou acele săpunuri! Sunt gata să pun și pariu!…
– Dacă mă gândesc bine, ai dreptate: acele săpunuri fac parte din istoria evreilor, oricum le-ai considera! Fie ca falsuri, fie ca artefacte valabile!…
– Dacă sunt falsuri, ce să mai caute la muzeu?!
– Muzeul, dacă e muzeu serios, ar putea să cuprindă și câteva săli și exponate sub titlul Falsuri și minciuni legate de istoria evreilor!… Ar putea fi vorba de falsuri inventate de evrei sau falsuri inventate împotriva evreilor!… Dar știi care este satisfacția mea cea mai mare legată de viitorul muzeu?
– De unde să știu?!
– Ai fost ca și mine în Vatra Românească!… Mai ții minte discuțiile care au fost în Vatră pe ideea că ar trebui să dăm în judecată conducerea Federației Cominităților Evreiești din România?
– N-am participat la toate discuțiile! Nu-mi aduc aminte! Vatra a vrut să-i dea în judecată?!
– Da, același domn Voicu Tudor a mers la Comunitate și a cerut să consulte presa evreiască din România de pe vremea lui Antonescu! Să vadă ce au consemnat evreii despre cum au suferit evreii din România! Și i s-a spus de la onor Comunitatea Evreiescă că toate colecțiile de ziare și reviste au fost transferate în Israel, spre a fi mai bine conservate! Lucru care, susținea bravul nostru coleg, era ilegal, căci FCER este o organizație care primește bani de la bugerul României! Are obligația de a pune arhiva la dispoziția oricărei persoane interesate! A fost o discuție interesantă pe acest subiect. Cineva a făcut observația că în raportul acela, cu privire la holocasutul din România, nu este citat niciun ziar din anii aceia, ceea ce este straniu de tot! Nu poți să faci istoria unei epoci fără să consulți presa!
Mai punem un pariu? Arhiva FCER nu se va întoarce niciodată întreagă în România, nici colecțiile de ziare și reviste! Nici măcar acum când va exista un muzeu de istorie a evreilor care va avea nevoie de acele colecții ca de aer! Gândiți-vă la un subiect de cercetare: Holocaustul în presa evreiască a timpului: 1940-1946! De ce nu avem această cercetare nici până azi?! Cine este interesat să ascundă ce scriau ziariștii evrei despre Transnistria atunci când în Transnistria duduiau cuptoarele holocasutului!
Încep să mă întreb dacă nu cumva evreii nu prea aveau nevoie de acest muzeu! Un muzeu atât de mare cu ce se va umple dacă presa evreilor nu va putea fi expusă! Și nici alte piese din arhivă! Mă gândesc la vasta colecție de documente intitulate „Dosarul suferințelor unei familii evreiești”! Au fost zeci de mii de dosare completate după război de fiecare cap de familie! Domnul Tudor Voicu descoperise că toate acele dosare au fost distruse, nu transferate în Israel! A cerut să le vadă, să le cerceteze, și i s-a răspuns că se face curat în depozit, să revină peste câțiva ani… Cineva de la Comunitate i-a șoptit însă care este adevărul: tot fondul decumentar respectiv a fost distrus din dispoziția conducerii FCER! Chiar așa o fi fost?! Să vedem ce răspuns vor da la Muzeu când vor fi întrebați unde sunt acele dosare, cu care s-a mers la Conferința pentru Pace de la Paris, din 1947! Unde au dispărut?
– Sau poate nu au dispărut și vor apărea în sălile muzeului!
– M-aș bucura foarte tare! Mai ales dacă la Muzeul respectiv vom avea posibilitatea de a consulta întreaga arhivă adunată vreme de aproape două secole!
– Mai punem un pariu?!
– Îl vom pune în ziua inaugurării muzeului. Mergem împreună și înainte de a intra punem ce pariu vrei! Sănătoși să fim până atunci!
A consemnat Nikita Vlahos
Lasă un răspuns