Cum era de așteptat, presa din Austria, unde se află un încâlcit nod al intereselor de afaceri privind România, a privit cu rezerve și săgeți critice, atât campania electorală, cât și rezultatul alegerilor parlamentare. Înainte de eșegeri, pe baza tendințelor estimate ale intențiilor de vot, „Wiener Zeitung” atrăgea atenția: „[…] Faptul că postcomuniştii sunt pe cale să preia din nou puterea se datorează în mod ironic subiectului privind corupţia. […] Din totalul de 746 de candidaţi la alegerile parlamentare, despre un număr de 352 existau informații « referitoare la acuzaţii de corupţie, conflict de interese şi atitudinea lor faţă de statul de drept […] fiind incopatibile după aceste criterii »”, citează „Wiener Zeitung”.
Cotidianul austriac „Die Presse”, care subliniază că în România „spectrul politic este total corupt”, observă cât de puternică armă împotriva corupției a devenit Direcția Națională Anticorupție în mandatul președintelui României Klaus Iohannis. Atât de puternică, încât potrivit „Wiener Zeitung” […] P.S.D. nu participă la alegeri cu un lider, deoarece P.S.D. susţine că dacă ar face acest lucru, liderul ar fi arestat de D.N.A. In lupta împotriva corupţiei, social-democraţii vin cu o ofertă simplă: bani. Cu puţin înainte de alegeri, aceştia au promis creşterea salariilor pentru angajaţii la stat”
Cotidianul „New York Times” reține atenția asupra „stagnării şi resemnării care domnesc înainte de alegerile legislative din România”, deși demiterea guvernului de stânga în urmă cu un an, în contextul nemulţumirilor provocate de un incendiu mortal dintr-un club de noapte, „a fost văzută de unii ca o oportunitate pentru o schimbare majoră într-o ţară cuprinsă de corupţie şi servicii publice ineficiente”. Resemnarea epuizantă privind sărăcia cronică şi promisiunile de reforme şi investiţii într-o infrastructură abandonată neîndeplinite ale politicienilor „previzionează că Partidul Social Democrat (P.S.D.), de stânga, care a susţinut atât creşterea salariilor şi pensiilor, cât şi reducerea taxelor, va recâştiga puterea, în pofida scandalurilor de corupţie care îl vizează, preşedintele formaţiunii fiind condamnat pentru fraudă electorală”, notează „New York Times”. Promisiunile stângii, dacă vor fi îndeplinite, vor avea printre consecințe „şi o epuizare a resurselor necesare urgente pentru construirea de spitale moderne, autostrăzi şi şcoli cu încălzire şi canalizare – care, cel mai probabil, îi vor dezamăgi pe alegători. […] Comisia Europeană se aşteaptă acum ca deficitul bugetar al României să crească de la 0,8 la sută în 2015 la 3,2 la sută în 2017. […] Acesta ar fi cel mai mare deficit din U.E., după cel al Spaniei. […]”.
Noul Guvern al României, anticipează „Stratfor”, „[…] va întâmpina dificultăţi în menţinerea sub control a nivelului cheltuielilor. Deși se află printre statele membre ale U.E. cu cea mai mare creştere economică, „[…] Comisia Europeană a avertizat Bucureştiul că deficitul său ar putea depăşi nivelul maxim stabilit și dacă România nu va ţine cont de aceste avertizări, Comisia Europeană s-ar putea folosi de ameninţarea sancţiunilor pentru a pune presiune pe Bucureşti […]”.
Deși nu se întrevăd modificări radicale ale politicii externe a României, majoritatea partidelor politice susţin calitatea de membru al Uniunii Europene şi N.A.T.O., iar mare parte dintre ele sunt îngrijorate de atitudinea autoritară a Rusiei şi vor să menţină relaţiile puternice cu Statele Unite, totuși, ține să rețină atenția „Stratfor”: „[…] România încă se confruntă cu probleme interne care împiedică Bucureştiul să-şi îndeplinească unele dintre obiectivele de politică externă. […] Corupţia persistentă a slăbit poziţia României în Uniunea Europeană şi a împiedicat eforturile ţării de a se alătura Spaţiului Schengen. De asemenea, acest fenomen a creat un teritoriu favorabil pentru intensificarea forţelor anti-establishment şi extremiste, care încearcă să schimbe situaţia actuală. […]”. Sub acest ultim aspect, „Frankfurter Allgemeine Zeitung” observă, nu fără temei, că și formațiunile politice naționaliste din România, aparent apropiate extremismului de dreapta, sunt în realitate „plasate în spectrul de stânga al politicii interne și cu orientări proruse”. Politicieni precum Bogdan Diaconu, Victor Ponta și Sebastian Ghiță, proprietarul postului de televiziune „România TV” și un foarte bun prieten al ex-premierului Ponta sunt așezați de „Frankfurter Allgemeine Zeitung” alături de Mateusz Piskorski, liderul partidului polonez prorus Zmiana, arestat în Polonia sub suspiciunea de spionaj în favoarea serviciilor de informaţii ruse, de președinții proruși ai Bulgariei și Republicii Moldova, de activiștii mașinațiunilor subversive ale Moscovei din Serbia, Muntenegru și Albania.
„Deși neîncrederea românilor faţă de Moscova este mare, iar până acum, Parteneriatul transatlantic unea partidele indiferent de tabără politică a acestora, este pe cale să ia naştere acum şi în România o reţea de admiratori ai lui Putin. Ponta, odinioară un preferat al social-democraţilor europeni, are aici un rol important. El nu este de acord ca România să-şi onoreze obligaţia de membru N.A.T.O. şi să mărească bugetul apărării la doi la sută din P.I.B. Nu mai este nevoie de acest lucru, deoarece «Rusia nu mai este duşmanul nostru», iar Turcia, «cel mai apropiat aliat al nostru la Marea Neagră», are deja relaţii privilegiate cu Moscova”, citează „Frankfurter Allgemeine Zeitung” din declarațiile lui Ponta, care „consideră că viitorul României este alături de Erdogan şi Putin […]”.
Nota bene: „Stânga postcomunistă” din Romănia a câștigat recentele alegeri parlamentare la cel mai mare scor din istoria P.S.D. numai ca urmare a sprijinului neprecupețit acordat de președintele Klaus Iohannis, care , prin oamenii săi din conducerea Partidului Național Liberal, a decredibilizat și mai mult dreapta national-liberală , deja compromisă de alianța cu democrat-liberalii, parcă anume abandonați de ex-președintele Trăian Băsescu. Apoi, președintele Klaus Iohannis a comis o cascadă de greșeli cu „Guvernul Meu”, toate la un loc orientând masiv electoratul spre partidul cu metehnele cele mai bine cunoscute, de la care nu prea mai are la ce surprize catastrofale să se aștepte… Cum prea bine spunea Alexandru Paleologu, dacă în 1989 exista un singur partid, Partidul Comunist, ulterior au apărut o puzderie, care de care cu nume mai exotice. In fond, pluripartidismului fusese convenit, de Gobaciov și Bush la Malta, să se realieze prin sciziune. Dacă rezultatul alegerilor din România se înscrie pe linia noii ofensive a Moscovei pentru „corecta aplicare” a înțelelerilor de la Malta, prin care s-a actualizat Declarația de la Malta asupra Europei Eliberate (4-11 februarie 1945), prestația pro P.S.D. a președintelui Klaus Iohannis stă sub semnul unei viitoare reconcilieri dintre Washington și Moscova sau a „erorilor politice” care l-au aruncat în siajul panslavismului, ca doctrină geopolitică a celei de-a treia Rome?
Lasă un răspuns