Nimic nu este întâmplător în astă lume. Fiecare individ se naşte sub lumina unei stele prin intermediul căreia îi este dăruit cuprinsul pentru a se recunoaşte în lumea pământească prin vocaţie, talent, spirit, individualitate. Aceste meniri sunt dictate de o putere cerească/creaţia divină care însoţeşte omul de la începuturi şi pe tot parcursul vieţii. Este un fenomen nemaipomenit de frumos, însă pentru a cuprinde şi a fi prezent cu demnitate în acest cuprins al divinităţii omul este obligat să respecte, să cultive şi să îmbogaţească spiritual şi mai mult darul oferit, iar lumea înconjurătoare să prospere din realizările acestuia. Intrând în acest proces al vieţii umane, omul este menit nu numai să existe ca obiect de completare a naturii, ci şi ca un obiect care să producă şi să descopere noi conţinuturi care, la rândul lui, să completeze spiritual şi material dezvoltarea evolutivă şi de continuitate decentă a existenţei umane. Pentru realizarea acestor obiective nobile, omul prin existenţă trebuie, în primul rând, să se respecte pe sine însuşi ca individualitate umană şi, în acelaşi timp, să respecte individualitatea naturii/creaţiei divine, astfel, onorându-şi angajamentul uman faţă de valorile creştine.
În respectarea/dezvoltarea acestor fenomene totul depinde de natura fiecărui om, de materia din care provine, dar şi de modul cum percepe acesta viaţa şi cum şi-ar dori să o trăiască cât mai plăcut conform propriilor exigenţe şi exigenţelor comunitare. În aşa mod, diversitatea omenirii se prezintă în viaţa cotidiană cu fapte concrete în dependenţă de voinţa şi capacitatea fiecărui individ. Totodată, diversitatea omenirii se divizează pe categorii de inteligenţă şi nivel de dezvoltare, în aşa mod fiecare individ exprimându-şi imaginea şi rolul său concret într-o societate. Astfel, societatea respectivă este completată şi cu o anumita categorie de oameni şi anume: intelectuali. Intelectualitatea societăţii este o categorie de oameni care îşi dedică întreaga existenţă activităţii creatoare, iar funcţia principală care îi stimulează le este raţiunea. Deci, fiecare societate există cu oamenii săi, cu păturile sociale proprii, cu masele şi, nu în ultimul rând, cu clasa intelectuală care denotă inteligență, în consecinţă, tot ei, îmbogăţind şi dezvoltând propriul mediu social. Un exemplu care ne-ar putea demonstra despre importanţa şi rolul intelectualului într-un mediu social este societatea basarabeană, având în subordine membrii săi de valoare. Unul dintre aceşti membri de valoare din societatea basarabeană este Virgil Mândâcanu, omul care reprezintă modelul distins al intelectualităţii.
Virgil Mândâcanu, maestrul, savantul şi pegagogul renumit din R.Moldova, este omul care a valorificat la maximum intelectul său întru binele propriului popor. Domnia Sa, cu propriul intelect, a creat lucrări de valoare, lucrări care au pus temelia şi au contribuit enorm de mult la evoluarea sistemului de învăţământ naţional şi nu numai. Cu monografia „Pedagogia poeziei educaţiei” (autor Virgil Mândâcanu si Daniela Vacarciuc, coautor. / Editura Pontos, Chişinău, 2016) Virgil Mândâcanu completează încă o dată patrimoniul cultural al societăţii basarabene care, în acelaşi timp, reprezintă bunul spiritual şi intelectual al întregului popor român. Această lucrare de o valoare aparte este o chemare către individ, către cadrul didactic în a cunoaşte frumuseţea deplină a artei/artei poetice, ce inspiră spre noi idealuri, corelată cu arta pedagogiei, care este evoluţie, civilizatie şi tot ceea ce se numeşte viaţă şi existenţă umană decentă. Arta pedagogiei, fiind ştiinţa care se ocupă cu metodele de educație și de instruire a oamenilor, este procesul educaţional care orientează omenirea spre anumite principii şi valori, astfel punând în practică procesul civilizat de dezvoltare umană. Nemijlocit, prin arta pedagogică se profilează capacitatea pedagogului de a influenţa pozitiv omul în dezvoltare şi, respectiv, societatea acestuia. Astfel, Virgil Mândâcanu, fiind pedagogul distins al neamului românesc, şi Daniela Vacarciuc, pedagog al generaţiei mai tinere, cu monografia în cauză încearcă să pătrundă cu finitate în tainele încă nedescoperite a artei pedagogice şi, totodată, să reflecte o lumină clară în metodele de educaţie şi instruire a omului, acestea urmând să formeze legătura organică autentică dintre spiritualitate şi divinitate.
În modul acesta, autorii acestei lucrări insistă de a promova metafora poetică care inspiră şi dă viaţă unui conţinut real ce defineşte determinismul social şi fenomenele educaționale, concepute ca procese de formare a omului pentru sine și pentru societate. Concomitent, conţinutul real al metaforei se asociază cu arta poetică-pedagogică care exprimă mesajul artistic al cunoaşterii de sine cu lumea înconjurătoare. Prin mesajul respectiv, autorii îndeamnă dascălii/pedagogii să promoveze şi să valorifice corect doctrina educaţională şi anume: de a produce acţiuni de valoare care, în rezultat, să reprezinte imaginea decentă a societăţii şi a omului. În mod deosebit, domnul Virgil Mândâcanu este maestrul celebru în arta pedagogiei (şi nu numai) ce contribuie enorm la dezvoltarea sistemului de învăţământ naţional, fiind, în acelaşi timp, îndrumătorul autentic în promovarea doctrinelor educaţionale ce sunt corelate demn cu spiritualitatea.
Lasă un răspuns