Jumătate de guvern vorbește despre Proiectul de țară ce va fi demarat sub înaltul patronaj al președintelui care a cam uitat de țară. Un proiect în care printre partenerii de discuții, aproape piloni de scriere tematică, nu se regăsesc structurile de reprezentare ale românilor, nici de aici (se presupune că pentru ei vorbește oricum guvernul!), nici de afară, pentru ei ar trebui să vorbească președintele care s-a ales pe spuza lor, dar fiind cam lent la vorbă o să-l treacă rândul, la pupitru sau chiar la mandat, până își va aduce aminte de ei, ci din oficinile de promovare a intereselor mediului de afaceri. Din nou, nu a mediului de afaceri intern, cine are timp să-l asculte pe antreprenorul român?, ci mediul de afaceri din „diaspora”. Al gazdelor unde muncesc ai noștri pe rupte, fără nici o protecție reală din partea guvernanților, măcar ca proiect al proiectului de țară de aducere acasă.
O altă parte a guvernului nu mai vorbește însă despre nimic… Proaspăt remaniată ori intrată în sfera cartonașelor, deciziile tehnocrate sunt lăsate de bună voie pe seama șefului de guvern.
Dar mai există o parte de parte… Sau un guvern în sine, într-un exil față de proiectele de țară ale executivului bazal, care, în timp ce premierul vorbește atât de promițător despre Proiectul de țară, cam multe capitole lipsă, dar cine e perfect, mai ales ca tehnocrat?!, s-a trezit să pună pe aceeași masă o altfel de problemă. Pentru moment, ca identitate socială. Căci, nu-i așa, dacă în Proiectul de țară al Guvernului nu există reperele fundamentale ale problemelor sociale din țară, vicesociologul guvernului, Vasile Dâncu, ridică chestiunea socială la nivelul pușcăriașilor.
Și taman acum a apărut marea grijă a acestuia: de ce să nu aibă și deținuții un proiect (mai degrabă o speranță!) de proiect de „țară”?
Și ar fi putut vorbi oricând despre preocupările lui față de grijile deținuților! Dar Vasile Dâncu a ales acum momentul. Populistic sau pe alte criterii, rămâne de văzut! Pentru că, felul în care pune problema (mai ales locativă) a pușcăriașilor indică posibile noi nepotriviri de proiecte la nivelul Executivului.
Ca parte din partea proiectului de țară, ministrul Justiției vorbește despre două-trei noi pușcării „de stat”, și privește destul de substanțial spre soluția amnistiei și grațierii ca eventuală soluție a lipsei de resurse pentru a le construi concret. Vasile Dâncu se arată însă mai preocupat de sfera unor oameni de afaceri. Concerne care s-au arătat interesate să investească într-o nișă neexploatată a mediului de afaceri din România: pușcăriile private. Mai multe concerne care, ne reproșează același Vasile Dâncu, de ani bat la poarta Statului Român cu proiecte pe acest tip de investiție, vorba aceea, nu este și deținutul o resursă a țării?!, dar noi, în mentalitatea noastră comunistă, privim tot spre forma clasică de corecție.
Și ar fi cu adevărat o piață de investiții fără concurență, ba, ar putea reprezenta singura moștenire palpabilă a tehnocraților lăsată viitorului guvern, evident pesedist (cu părți tehnocrate reîntoarse la fibra politică, precum Vasile Dâncu).
Pentru că un proiect de amnistie lăsat pe masa de lucru va putea fi considerat ca „moștenit” și nu va putea fi reproșat PSD -ului ca act premeditat. Apoi, deschiderea către anumiți oameni de afaceri a unei noi zone de investiții străine în România (că antreprenorul român nu are loc din start în proiectele lui Vasile Dâncu), poate singura investiție viabilă ca proiect de țară pentru generațiile viitoare, ar putea rezolva următoarele sinecuri. Afacerea pușcăriilor private, companii în care să-și numească și statul reprezentanți, recuperați la o adică din regiile și companiile (actuale) de stat. Că, vorba aceea, dacă le falimentează și pe alea, nu o să se supere „chiriașii” că rămân fără pereți și gratii, nu?!
Lasă un răspuns