Vina electorilor indiferenți

Alegerile locale din România au fost receptate de presa internațională, cum altfel, decât prin clemența cu care au fost votați candidații cu condamnări penale sau cu dosare în curs de judecată de parcă românii ar fi abrogat orice cod moral spre a se supune formal unui Cod Penal frecvent revizuit. Media românească a venit și ea cu date care au confirmat relatările marilor agenții de presă ale lumii. În acest timp, Parlamentul României este preocupat să „dreagă busuiocul” pe ideea unei definiri ambigue sau insuficiente a abuzului în serviciu dând speranțe unui număr de circa trei mii de funcționari publici urmăriți pentru astfel de fapte, printre ei numărându-se, în parte, lideri de partide și cei care au candidat și chiar au fost aleși la localele din acest an.

Curtea Constituțională a eliminat vaguitatea termenului la care se făcea referire, înțelegând ceea ce nu știm de ce nu au înțeles totodată și semanticienii din Parlament; abuz nu implică un repertoar legislativ al posibilelor infracțiuni în exercitarea sarcinilor de serviciu, ci înseamnă pur și simplu fapta celui care și-a exercitat atribuțiile în chip defectuos, spre a obține foloase necuvenite sau/și în dauna instituției pe care o slujește. După datele oficiale, numărul celor prezenți la vot ar reprezenta cam o treime din electorat, celelalte două treimi fiind electorii indiferenței. Vedem rezultatele finale și, când scontam aproape fără ezitări pe opțiunea electoratului ardelean, nu mică a fost surpriza să constatăm că la Baia Mare, de pildă, clemența nespecifică maramureșenilor i-a adus câștig la urne unui candidat acuzat de achiziții ilegale, la fel și la Bistrița, la Bihor, la Covasna, în Harghita, în Mureș unde au candidat clienți cunoscuți ai DNA, unii dintre ei, vezi cazul de la Deva, fiind acreditați de sufragiile acelei treimi de electorat aservite orbește mai degrabă unor partide politice cu imunitatea slăbită decât conștiinței civice și integrității morale.

În județele Olteniei, Munteniei și ale Moldovei, electoratul social-democrat nu s-a dezmințit nici de data aceasta; cu ușurința cu care „cugetă” politic de ani de zile, fără a se ridica la alte standarde de opțiune, a votat după așteptări. Și au făcut asta cu toate că în Argeș Tudor Pendiuc e acuzat de un prejudiciu însemnat, tot așa și la Aninoasa Dâmboviței, la Ploiești, la Călărași, în Constanța lui Mazăre, în Bacăul lui Romeo Stavarache, în Iașiul lui Nichita, în Craiova Olguței Vasilescu și nu în ultimul rând în Bucureștiul lui Oprescu, al lui Chiliman, Onțanu, Piedone, Vanghelie etc. Cine sunt cei care au câștigat alegerile prin aceeași clemență păguboasa, prin aceeași sfidare a Justiției? A se vedea cazul lui Cherecheș de la Baia Mare, al Liei Olguța Vasilescu la Craiova, al lui George Scripcaru de la Brașov, al lui Mircia Gutău de la Rm. Vâlcea și lista continuă în mai toate județele unde electoratul care votează după simpatii politice și-a făcut din nou „datoria”.

Or, lucrul acesta nu l-au făcut și celelalte două treimi de electorat care fie nu au mai venit la urne crezând că astfel „sancționează” clasa politică, uzată moral în eșecul României din ultimii 26 de ani, fie acuză o suficiență contagioasă ori o inerție care nu se motivează în nicio rațiune sociologic validă. Analiștii politici, firește, găsesc cauza în dimensiunea și structura electoratului de stânga; electorat de vârsta a treia, preponderent rural, cu un nivel cultural mediu sau submediu. Relația acestui electorat cu actualitatea, cu orizontul de așteptare al tinerei generații, cu exodul inteligenței și cu prăbușirea demografică nu este de natură să conducă spre o perspectivă prosperă, coerentă, cu soluții dincolo de consumismul asistatului social, dincolo de delingvența îngrijorătoare, de starea precară de sănătate a populației etc. Pe de altă parte, partidele politice de dreapta se confruntă cu o prelungită criză identitară și, din această cauză, nu au fost destul de persuasive în campanie. Jocurile sterile de putere din PSD, cu ieșiri teatrale și reveniri penibile în scenă, susținute de o presă mai mult de suprafață decât de adâncime cu mesaje care se adresează acelei treimi de electorat cu argumente ieftine, care nu rezistă nici timpului, nici rațiunii fac un peisaj contradictoriu, aidoma confruntărilor dintre chibiți pe stadioane.

A da vina pe un guvern de criză, tehnocratic, neaservit politic, dar acceptat ca formulă de pasaj doar pentru a avea cui imputa la parlamentare nereușite endemice ține, de asemenea, de politica insidioasă a social-democraților, deschisă oricăror suspiciuni, tot așa cum și încercarea de a limita atribuțiile președintelui (vezi rolul lui, și așa formal, în numirea unor magistrați la nivel înalt) sunt de analizat prudent, după rațiunea lui Laocoon care nu credea în grecii homerici nici când făceau daruri; vina era nu a lor, ci a naivității troienilor. Iată de ce, cu gândul la parlamentarele care se apropie, cred că, în cazul nostru, e mai mare vina electorilor indiferenți, fiindcă nu previn răul de care sunt conștienți, decât a celor care îl provoacă din varii motive și interese.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*