Dropiile au revenit în România, singure – singurele… Noi ce facem?

De câţiva ani, tot mai multe persoane povestesc cu mirare că au văzut păsări foarte mari pe câmpurile din sudul Bărăganului, în zona Călăraşi şi în Dobrogea cea arsă de soare. „Poate sunt dropii”, au spus unii, mai știutori. „Nu se poate”, au spus alţii, mai neîncrezători. Dropia comună e, probabil, cea mai mare pasăre zburătoare din lume, care la începutul secolului trecut era des întâlnită pe suprafeţe mari din sudul Olteniei, Bărăgan, Câmpia de Vest şi Dobrogea. Dimensiunile păsării, cantitatea mare de carne recoltată de la un singur exemplar, precum şi calitatea cărnii unui asemena vânat au făcut ca asupra dropiilor să se năpustească flagelul lăcomiei omeneşti. Au fost vânate pentru hrană de ţărani şi din plăcere de către bogătaşi. Erau vânate în special când se apropia iarna, iar penajul dropioilor udat de ploi îngheța, iar păsările nu mai puteau să își ia zborul și puteau fi prinse cu ușurință. Lovitura de graţie i-a dat-o dropiei, totuși, agricultura socialistă, care a introdus chimicalele în culturile din care se hrăneau și aceste păsări. În anii ’80, prevestind dezastrul și dispariția acestei specii, autoritățile comuniste de la București au dorit să salveze dropia, iar Nicolae Ceaușescu a ordonat înființarea unei Rezervații de Dropii la Boianu, în județul Olt, situată în perimetrul dintre comunele Nicolae Titulescu, Crâmpoaia, Văleni, Seaca, Stoicăneşti, Izvoarele şi Movileni. Astăzi rezervația este pustie, iar cei care au fost însărcinați cu salvarea acestei păsări minunate nu au dat nimănui socoteală ce au făcut cu exemplarele existente și nici nu au mai „implementat” vreun program de colonizare a dropiei pe teritoriul României. Alte țări și-au creat colonii și rezervații, precum Ungaria și Spania. Până și în Basarabia noastră istorică, orașul Drochia, a fost numit în cinstea acestei păsări, iar poșta din Republica Moldova a publicat mărci poștale cu această măreață pasăre. În trecut, era foarte răspândită în Europa, iar la noi în câmpia Bărăganului. Dropia este foarte timidă şi cuibăreşte pe câmpiile largi, deschise, fie stepă sau terenuri cultivate. Ea este cea mai mare pasăre zburătoare din lume, mai grea chiar decât lebedele şi pelicanii, Specialiştii ornitologi au notat că această specie a fost declarată oficial dispărută din România în acea perioadă a anilor ‘80, după ce a fost vânată de pe toate meleagurile ţării noastre. Această pasăre rară a mai fost văzută sporadic doar în câmpia Bărăganului, în Bihor şi în Banat. Conform evidenţelor Academiei Române, se estimează că, pe la 1900, în spaţiul ocupat de actuala Românie existau cel puţin 5.000 de dropii. Păsările erau răspândite în Câmpia Română, în partea de nord a Moldovei, Câmpia de Vest şi Podişul Transilvaniei. În perioada interbelică însă biologii şi vânătorii au observat primele semne ale declinului. În paginile revistelor de vânătoare se vorbea despre dropii ca despre „un vânat ce se pierde“ din cauza „progresului civilizaţiei“. Dropia este legal protejată în alte țări, precum Austria, Bulgaria, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Portugalia, Federaţia Rusă, Slovacia, Spania şi Ucraina. În 1996 a fost publicat un Plan de Acţiune European pentru Conservarea Speciei şi în 1998 a apărut un Plan de Acţiune pentru populaţiile din Asia de Est.. Cea mai mare zburătoare din lume Otis tarda, pe numele ei ştiinţific, dropia este cea mai mare zburătoare din lume şi cea mai mare pasăre din avifauna României. La dropii se poate observa cel mai mare grad de dimorfism sexual din lumea înaripatelor. Masculul este atât de diferit de femelă încât ai putea crede că sunt două specii diferite. El este mult mai masiv decât femela, cântărind până la 18 kg, chiar și 22, pe când consoarta lui abia atinge la 5 kg. Înălţimea unui dropioi poate fi de peste un metru, lungimea de 1.15 metri, iar anvergura aripilor atinge 2-2.8 metri. Coloritul este şi el impresionant. Deasupra, pe spate, penele sunt arămii sau maronii, iar văzut de dedesubt, corpul apare îmbrăcat într-o haină perfect albă. Acest lucru se observă cel mai bine în zbor. Gâtul şi capul sunt gri, iar lateralele pieptului de culoarea alunei. În perioada împerecherii mai ales, masculii etalează nişte mustaţi impresionante care pleacă imediat de sub cioc. Măsurând între 10 și 19 cm, acestea sunt tot pene şi au rol în ritualurile de curtare. Ponta dropiei cuprinde de obicei doar două ouă, rareori trei sau patru, acest aspect transformându-se, din nefericire, într-unul dintre factorii negativi care afectează creşterea populaţiilor de dropii, mult diminuate la ora actuală. Dropiile nu îşi construiesc un cuib propriu-zis, ci îşi depun ouăle într-o simplă adâncitură în sol, îndeosebi în zone cu vegetaţie erbacee bogată sau chiar în mijlocul culturilor agricole. Clocitul este asigurat doar de femelă şi durează între 23-28 zile, depinzând de condiţiile meteo. Imediat după eclozare puii părăsesc cuibul şi rămân în preajma femelei până la vârsta de un an. După circa 28 de zile sunt capabili de zbor, iar la 35 de zile stăpânesc bine tainele zburatului. Masculii sunt maturi sexuali abia de la vârsta de 5 ani, în condiţiile în care durata medie de viaţă a dropiei este doar de 10 ani. Din cauza intensităţii şi durităţii luptelor din timpul rotitului, rata mortalităţii masculilor este destul de mare.

Dispărute din România la începutul anilor ’80 şi pe cale de dispariţie în întreaga lume, dropiile au revenit în Bărăgan şi sudul Dobrogei, în mod natural. Acum mai supraviețuiesc în lume doar 31.000 – 37.000 de exemplare și se fac mari eforturi de mărire a numărului lor, pentru repopularea unor zone, cum ar fi Pusta Ungariei. În mod straniu însă, ceea ce la alții se construiește cu trudă, la noi se întâmplă în mod natural: dropiile au reapărut în Bărăgan. „Au fost semnalate populații de dropii în zona localității Mihai Bravu, din județul Giurgiu, în zona județului Călărași și în sudul Dobrogei, localitatea Negru Vodă. Este o veste excepțională faptul că dropiile migrează în mod natural înapoi în România, din motive încă necunoscute”, ne spune profesorul universitar Florina Bran, doctor în economie și geo–ecologie. Exemplare răzleţe de dropie mai apar și în vestul ţării, însă acestea provin din populaţia cuibăritoare din Ungaria. Chiar dacă la noi specia lor a fost declarată pompos şi totalmente inutil „Monument al Naturii” de către membrii Academiei Românei, dropia a fost supusă braconajul fără limite, neaplicării legilor şi măsurilor de protecţie, alături de accesarea unei agriculturi chimizată și mecanizată în mod agresiv. Pe lângă focul conjugat al vânătorilor, pesticidele și combinele au „secerat” și ele mii și mii de dropii.

Acum, reîntoarcerea dropiei în România ar putea fi cel mai mare succes ecologic înregistrat în țara noastră, de la reintroducerea zimbrilor din anul 1954. Ce facem ca aceste familii de dropie să se bucure de protecție? Ce măsuri adoptă guvernul? Dar organizațiile ecologiste? Cine a propus un proiect de salvare a acestei specii și măsurile ce trebuiesc implementate? Acum când am putea și noi demonstra, în sfârșit, că nu suntem capabili doar de distrugerea habitatelor naturale și de braconaj fără de limite, România doarme. Cred că de aceea e liniște! Sssttt! Să nu se trezească cine nu trebuie. Se întorc dropiile…Lăsați-le să vină! Aici este casa lor…

Un răspuns la Dropiile au revenit în România, singure – singurele… Noi ce facem?

  1. mihai Horga spune:

    O veste optimistă …Articolul vopsește în negru perioada ante 89 …obicei urât, fără suport, deoarece a existat atunci grija de a crea rezervații, ceeace azi nu se vede…iar îngrășăminte se folosesc în toate țările, chiar mai mult ca la noi…
    Să vedem ce se va realiza azi, în provizoratul general al societății. Succes !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*