Note de vacanță: vestigii în paragină – De la Porolissum la Drobeta (1)

De când pot veni liber în România, din 1990, am reînceput să-i străbat drumurile la fel ca înainte de a pleca din ţara neamului meu. Sunt un drumeţ printre drumeţi şi mi-a venit ideea să pun mâna pe un doctorat în peregrinaj pentru că e de unde plagia, sunt biblioteci întregi scrise de peregrini şi pelerini, iar în România celei de-a treia republici sunt zeci de universităţi particulare eliberatoare de doctorate la cerere sub îndemnul: „Ia doctoratul, neamule!” care, bineînţeles, îi pe bani sau ochi frumoşi (io n-am cum să intru la ochi frumoşi). În cadrul lucrării de doctorat am să strecor ce am citit prin istorii – istoria nu şi-a rezervat drepturile de autoare, prin urmare toţi putem să o plagiem şi deformăm – la care adaug ce am observat în peregrinările mele. Să am şi eu un doctorat, fiindcă-i la mare modă! „Am doctorat, deci exist”, se zice acum după Descartes. Pe urmă vine şi doctor humoris causa, fiindcă totul e o parodie în România!

Printre altele, tot venind în România, m-am hotărât să parcurg drumul imperial (via imperatorius) pe care l-au parcurs câţiva împăraţi romani în Dacia, devenită provincie romană între AD 106 şi 271. Am să încep cu cel mai nordic municipiu roman, Septimum Porolissum din Munţii Meseş, apoi am să mă opresc la Napoca (azi Cluj Napoca) şi Potaissa (Turda). Un popas mai mare la Apulum (Alba Iulia, capitala istorică a României Întregite) şi apoi din nou voi intra la Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei şi voi urca până la Sarmizegetusa Regia – Dacică, sperând că în atâţia ani de democraţie, tranziţie şi promisiuni să fie făcut un drum accesibil, din minimă consideraţie faţă de istoria României. După capitala Daciei din vremea lui Burebista şi Decebal următoarea oprire va fi la Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, capitala ridicată de Traian după cele două războaie cu dacii. Apoi, prin Poarta de Fier a Transilvaniei, să cobor în Banat la Tibiscum pe râul Timiş. De aici, prin Defileul Cernei la Drobeta (Turnul Severin) până la piciorul podului lui Apolodor din Damasc, cea mai ambiţioasă construcţie militară realizată de Imperiul Roman.

Scurtă introducere de unde am plecat şi unde am ajuns

După ce oamenii s-au înmulţit şi răspândit prin lume căutându-şi hrană şi adăposturi, unii dintre ei s-au aşezat, stabilindu-se prin diferite părţi prielnice ale lumii şi au dat naştere la religii şi culturi după cum i-a dus capul şi capetele conducătorilor lor. Un asemenea loc de cultură, un leagăn de cultură timpurie, atestat de istorici şi arheologi, a fost şi în spaţiul carpato-balcano-danubian pentru că omul se aşezase aici de vreo douăzeci şi cinci de mii de ani, având condiţii prielnice de viaţă. Şi, în timp, au trecut de la piatra cioplită (paleolitic) la piatra şlefuită (neolitic) la folosirea lutului în mulaje şi olărit. Arheologii au probe uimitoare, pe teritoriul ţării noastre, ce sunt cunoscute în toată arheologia europeană, fiind catalogate Cultura de Cucuteni şi Cultura de Hamangia vechi de patru, cinci mii de ani dinaintea Fiului Domnului. A urmat apoi marele salt al folosirii bronzului, iar când au descoperit şi folosit fierul pentru armele timpului de atunci, nu le-a mai încăput nimic în piele şi tot dintr-un război în altul au dus-o. Aşa a fost şi în marele leagăn carpato-balcano-dunărean în care populaţia era numeroasă şi se numea tracică. Istoriici înşiră această populaţie stabilă de la Olbia pe Bug până în Tatra şi din stepele reci de miazănoapte până în Albania şi Macedonia. Nouă, celor de pe malul stâng al Dunării, ce făceam parte din marele şi statornicul neam tracic, ne-au spus geto-daci, iar de la romani am rămas numai daci. Aşa rămâne, dar e de adăugat ce a spus istoricul roman Florus „daco-geţii trăiesc nedezlipiţi de munţii lor”, adică de Carpaţi şi chiar şi peste Dunăre în Balcani, iar scriitorul antic Iordanes, autorul celebrei cărţi de istorie GETICA, face următoarea afirmaţie: „Geto-dacii au fost totdeauna superiori aproape tuturor barbarilor şi aproape egali cu grecii”. Deci aşa eram cunoscuţi la acele vremuri, important era statornicia lor de mii de ani aici, trăind din vânătoare şi pescuit, din păstorit, aveau multe oi, se pricepeau la albinărit şi cultura pământului, e drept, agricultura era rudimentară, dar atunci toate erau simple, primitive. Au descoperit aur în albiile râurilor din Munţii Apuseni şi fier în Munţii Poiana Ruscăi şi Munţii Semenicului. Şi toate păreau aşezate până într-un timp, când, la vreo două mii de ani î.Hr., au apărut nişte triburi de păstori nomazi, pe care istoricii şi arheologii, mult mai târziu, i-au numit indo-europeni a căror origine a fost fixată în spaţiul geografic dinte Marea Neagră şi Marea Caspică şi stepele de deasupra lor, de unde s-au răspândit unii spre India şi alţii în Europa (Proto-indo-europenii). La vremea aceea erau mulţi nomazi, multe seminţii migratoare de ici colea, dar despre aceşti păstori nomazi, arheologi, istorici şi lingvişti susţin că ar fi adus o cultură specifică a olăritului („Corde ware culture”‚ „Ceramique corde” şi mai nou numită Cultura Kurgan) adică aveau ei nişte vase de lut specifice care la exterior, pe partea cea mai bombată, era reliefat şi încrustat un cordon, cu care ar fi impresionat pe toţi băştinaşii din India până în Europa. De mirare cum, dintr-odată şi dintr-un spaţiu aşa de mic au erupt atâţia nomazi cu oalele după ei! Dar cultura lor în olărit e auxiliară şi palidă pe lângă miraculoasa lor limbă proto-indo-europeană, pe care toţi vorbitorii din alte locuri şi de alte limbi, de cum o auzeau o învăţau cât ai zice peşte prăjit, renunţând la limba părinţilor lor. Cel mai mare miracol al tuturor timpurilor datorită oalelor cu cordon făcătoare de minuni lingvistice. Ajunşi aici, cu uluirea, trebuie spus că păstorii ăştia nomazi, cu oalele-n spate, au ajuns şi la geto-daci şi au început târgul că le dau oale cu cordon dacă învaţă indo-europeană.

La vremea aceea geto-dacii aveau un cuvânt rătăcire cu două înţelesuri rătăcirea drumului şi rătăcirea minţii. Pentru propunerea indo-europenilor, geto-dacii au făcut apel la vracii lor să-i vindece, fiindcă ziceau ei de atâtea rătăciri pe drumuri li s-au rătăcit şi minţile:

Cum vine asta să ne înveţe indo-europeană, când noi ne-am născut cu limba noastră?! Avem limba noastă de la începutul nostru, ce nevoie am avea de limba lor? Ne ajută la prins mai mult peşte sau ne fată oile mai mulţi mei? Cât despre oalele lor, să fiei ei sănătoşi cu ele cu tot, avem şi noi destule. Le dăm oale de Cucuteni, cărora li s-au dus vestea până la capătul lumii! Oare are lumea capăt, oare din ce capăt de lume or fi ieşit şi rătăciţii ăştia. Rugaţi-vă, mă, la zeii voştri să vă scoată rătăcirea din cap cu învăţatul indo-europenei, că vă faceţi de râs. Limba nu se învaţă, se suge de la mamă, stupides! În jurul nostru, toţi vorbesc o limbă de înţeles cu a noastră.

Cam aşa gândeau traco-geto-dacii în urma cu patru, cinci mii de ani. Nici nu înţelegeau sensul schimbării limbii materne. De ce să înveţe o altă limbă, de la străini, care nu le folosea la nimic, fiindcă aveau limba lor cu care s-au născut şi o foloseau toţii din jurul lor? Nebunia miracolului indo-european a izbucnit mult mai târziu, nici nu vă gândiţi din ce. Prin secolul XVI nişte călugări misionari au descoperit similitudine unor cuvinte din Europa până în India şi au fost impresionaţi, uimiţi, pe bună dreptate. Dacă ar fi rămas numai uimiţi ar fi fost sănătos, minunat, dar s-au apucat să facă prezumţii ce au dat naştere scânteii fabulatoare. Apoi, au venit marii călători cu alte observaţii de cuvinte asemănătoare, începând cu veneţianul Marco Polo, cu marele cărturar turc Evila Celebi şi mulţi alţii. S-au scris cărţi, s-au   incitat lingviştii în prezumţii şi teorii. În 1813, pentru prima dată englezul poliglot şi polymath, adică unul care ştie multe, Thomas Young a introdus termenul de limbă indo-europeană, altă văpaie! Ce minune, să priveşti nişte oale de lut nemaivăzute şi să-ţi schimbi limba vorbită de la părinţi pe indo-europeana unor nomazi în trecere! Ce uşor e să scrii bazaconii fără să te întrebi şi judeci de ce să-şi schimbe limba, la vremea aceea, în urmă cu mii de ani, când oamenii aşezaţi, statornici nu aveau ideea sau motivaţia să-şi schimbe limba maternă. Unde-s raţionamentele, forţele determinante, logica istorică?!? Nu au existat în calea răspândirii teoriei limbii indo-europeană ce a erupt din spaţiul dintre două mări şi o stepă ca un nor de cenuşă lingvistică acoperind două continente. Teoria a fost şi este contagioasă ca tusea măgărească şi astfel unii, tuşind, susţin că şi lumea tracică din spaţiul carpato-balcanic-dunărean ar fi renunţat la limba lor naturală în favoarea indo-europenei, dar nu au argumente ci doar prezumţii. Cei ce se îndoiesc de prezumţiile şi teoriile limbii indo-europene, printre care mă număr, sunt nişte analfabeţi, pentru că ofensăm o armadă de lingvişti ce au scris câteva biblioteci despre păstorii nomazi şi indo-europeana lor care, atenţie: a dispărut!! Nimeni, nicăieri în lume nu vorbeşte indo-europeana şi ce limbă miraculos plăsmuită a fost, la care s-au repezit oamenii de pe două continente să o înveţe! Păcat că s-au scris biblioteci întregi despre indo-europeană, cei ce au scris-o să se consoleze că nu sunt primele biblioteci greşite din lume.

Şi după ce scăpară traco-geto-dacii de păstorii nomazi cu limba şi oalele lor, numai iată că la orizont apăru un alt nor lingvistic: latina din Latium. Şi într-o zi, cred că o fost miercuri, ori poate vineri, trecu Dunărea la noi, dacii, Bădiţa Traian cu legiuni întregi de profesori de latină.

No, care-i baiu? Cine v-a chemat?

Ego, Nerva Traianus Marcus Ulpius Germanicus am venit la voi, trimis de Senatul Romei, cu ordin să vă învăţam latina, limba imperiului nostru.

Nu ne trebuie! Avem limba noastră, cu ea rămânem. Întoarceţi-vă la cine v-a trimis.

Dacă nu vreţi cu frumosul va fi rău de voi, fiindcă asta-i soarta voastră dată de zei, să vă tot schime limbă! Nu ştim de ce, dar noi musai trebuie să vă învăţăm degrabă latina, că după ce plecăm noi o să vină alţii să vă schimbe din nou limba. Soarta voastră e în mâna altora.

Poate‚ ’om vieţui şi ’om vedea sau cum o să ziceţi voi, de acum înainte în latina voastră la Râm: vivemus et videbimus! Noi limba noastră nu o schimbăm. Şi acum, cale uşoară către casele voastre.

Chiar aşa, cu toată soarta noastră hărăzită de tot felul de zei străini, nici romanii în 165 ani, nu au schimbat limba unui popor vechi şi statornic de mii de ani aici.

Şi acum pe drumul imperial, din vremea când o pătrime din Dacia era provincie romană.

 Porolissum

Venise vremea să merg la castrul roman Porolissum din Munţii Meseş. De fapt, aici a fost un sistem întreg de apărare ridicat de cuceritorii Daciei, pe care l-au numit Limes Porolissensis adică limita, frontiera de Vest a noii provincii romane, Dacia Porolissensis şi unde arheologii români din vremea celei de doua republici române, cea socialistă a lui Ceauşescu, au primit sarcina de partid şi de stat – şi banii necesari – pentru ample lucrări de cercetare şi refacere a întregului sit roman de o mare valoare istorică. Şi arheologii au făcut o treabă minunată, dar ne terminată din cauza evenimentelor din Decembrie 1989, când s-a trecut la a treia republică română în care istoriei, arheologiei şi culturii româneşti nu li s-au mai dat bani decât pentru un covrig şi un iaurt! Şi nici acest covrig cu iaurt de subzistenţă nu s-a dat tuturor istoricilor şi arheologilor ci numai celor fără coloană vertebrală în faţa noilor preşedinţi şi guvernanţi.

La început, în AD 106 a ajuns aici o cohortă din Legiunea XIII – Gemina şi a început să ridice un mare castru rectangular (300 m x 230 m). În următorii ani au fost trimise aici cohorte de trupe auxiliare formate din iberici, din celţi aduşi din Gallia şi, nu la urmă, o cohortă auxiliară din Britania romană. Aceste cohorte auxiliare au fortificat limesul şi l-au aparat până la retragerea aureliană (271 AD). Să nu pierdem din vedere că în aceste cohorte străine numai ofiţerii lor vorbeau Limba Latină, restul limba lor de-acasă. Asta pentru cei ce sunt adepţii romanizării şi latinizării dacilor, să facă bine să reţină că aşa zişii lor latinizatori nu ştiau latina! În jurul castrului s-a   ridicat un zid de apărare pentru că se dezvoltase un oraş întreg, cu forum, amfiteatru de cinci mii de locuri, iniţial din pământ şi lemn, pe urma din piatră. În jurul marelui castru a apărut şi un vicus format din veteranii trupelor auxiliare ce au rămas în preajmă şi şi-au înfiripat familii. Astfel întreaga comunitate însuma o populaţie de 15.000 de suflete şi, în AD 214, împăratul Septimiu Sever a ridicat oraşul la rang de municipiu numit Septimum Porolissum. Câţiva ani mai târziu, după ce Septimiu Sever murise, fiul lui Caracalla, ajuns singurul împărat al imperiului prin uciderea fratelui său, a venit cu mama lui Iulia, până aici, la Porolissum, inspectând această provincie romană câştigată de Traian şi mult fortificată şi întărită de tatăl său, Septimiu Sever, datorită deselor ciocniri cu autohtonii.

Am venit împreună cu Virgil Septimiu şi pentru faptul că aranjaserăm telefonic să luăm un interviu unui domn despre Laszlo Tokes ce a fost adus la Mineu în Sălaj în decembrie 1989. Când am intrat în Judeţul Sălaj am dat un telefon domnului că sosim la timp. Şi domnul s-a scuzat că nu poate veni la Porolissum unde fixaserăm întâlnirea. Se eschiva, ştia ce vrem să-l întrebăm şi nu vroia să ne spună adevărul despre ce s-a întâmplat cu declaraţiile scrise atunci de falsul revoluţionar. (E vorba de 50-60 de pagini, care au dispărut misterios şi care, făcute public, ar arăta adevărata faţă şi preocupările falsului revoluţionar). Nu e o surpriză eschivarea românilor de la adevăr, dar e foarte neplăcut. Ne-am consolat cu o zi frumoasă şi că vom vizita vestigiile fostului municipiu roman. Aici am avut alte dezamăgiri de la ce am văzut şi de cele aflate de la ghidul local: „Dacă trăia Ceauşescu, altfel ar fi arătat acum Porolissum! După ce l-au împuşcat, nu au mai fost bani pentru continuarea lucrărilor arheologice şi amenajări corespunzătoare pentru vizitatori, vin mulţi, români şi străini, şi pleacă tare supăraţi de cum arată toate în paragină, chiar şi drumul până aici. De când Ministerul Culturii Româneşti e condus de unguri, ce decădere ruşinoasă, au fost bani numai pentru renovarea conacelor ungureşti din Ardeal şi nimic pentru românii noştri. Aşa, vor să ne şteargă şi din istorie.” Şi, cu năduf, a pomenit nişte sfinţi ungureşti, fiindcă ei, sălăjenii, au suferit cel mai mult când a intrat armata lui Horthy peste ei în 1940. Avea dreptate, anul acesta aprobarea continuării lucrărilor arheologice şi banii trebuiau să vină de la Kelemen Hunor, a doua oară ministrul culturii la români. Era sfârşitul luni iulie, aprobarea şi banii nu veniseră încă. Cum, normal, lucrările arheologice încep primăvara şi se încheie toamna, anul acesta, veterinarul ungur Kelemen Hunor a sabotat Porolissum. E fericit: încă un pas mic! (va urma)

8 răspunsuri la Note de vacanță: vestigii în paragină – De la Porolissum la Drobeta (1)

  1. Un individ care-și permite a mă tutui, deși nu știu cine este și nu i-am îngăduit o asemenea modalitate de adresare, bate câmpii cu o vulgaritate dezgustătoare. Nu mă declar CAVALER ITALIAN, ci sunt Cavaler al Republicii Italiene pentru merite culturale, din anul 2004. Puntea culturală cu spațiul de care este legată jumătate din identitatea noastră se întărește – de peste trei decenii – și cu contribuția mea, a multor intelectuali, artiști care reprezintă cu onoare România.
    Nefericitul care se identifică printr-un pseudonim hilar se consideră îndreptățit a da certificate de patriotism!!! Oare în numele căror merite concrete? Mister total!

    Cum am declarat ― verbal și în scris, în mod repetat ― în inima mea își au locul, atât martirul Ion Antonescu (la mareșal mă refer, nu la vreun omonim), cât și Regele Mihai I al României, ambii încercând să salveze ce se putea salva din patria noastră hăcuită cu cinism, ambii fiind victime ale tăvălugului istoric, prin care destinul României a fost deturnat din matca firească. Postacul cu pricina chiar nu știe că mareșalul Ion Antonescu a fost leal monarhiei? Că a scris, cu puțin înainte de uciderea sa, ce gândește despre cele întâmplate din 23 august 1944 până la executarea lui și a altor lideri români ai epocii, fiind limpede că arestarea sa fusese decisă în afara României?

    Cum, de altfel, urma a fi decisă și detronarea Regelui Mihai, știm noi, aceste realități fiind documentate istoric.

    Rescrierea istoriei după cum le-ar plăcea lor să se fi petrecut evenimentele (deja consumate) este apanajul cabotinilor cu probleme multiple. Inclusiv de sănătate.

    Este de neînțeles ce legătură poate fi între aberațiile postate la orele 9,42, de către un nefericit cu mintea tulbure și articolul de mai sus. Se pare că e tot un dacopat cu imaginație maladivă, căruia-i lipsesc cei șapte ani de-acasă , nu doar cultura solidă (nici să scrie corect românește nu izbutește bietul ins).

    • Maria Popescu spune:

      Tu, Hahalera a Pietei de Ceapa, care umpli de scarba pe oricine, TU ai pretentia ca esti exemplu de corectitudine ? Daca iti imbraci jignirile in cuvinte alese, nu faci altceva decat sa-ti dezgolesti firea, sa dovedesti ca veninul care il improsti in toate directiile este doar ce iti prisoseste si ca mai ai rezerve.
      Te lauzi fara pic de bun simt sau modestie, cum ca esti o mare… nu stiu ce, ca nimic din ce scrii nu arata ca ai fi mare cu adevarat, cu vreun pic de patriotism sau prestanta.
      Iti multumesc ca faci asta, ca esti un exemplu negativ pentru cei care iti vad fata calpa printre randurile gaunoase pe care le insiri.
      Spoiala de cultura pe care o trambitezi fara rusine, la care se adauga pleiada de scandaluri cu care te-ai facut cunoscuta, a observat-o si fiica mea, si m-a intrebat: „Mama, asta e profesoara?” . Iar altii, poate nu asa de curajosi sa te traga de maneca, asa cum o fac eu, probabil ca citesc si rad in hohote cand vad spectacolul jalnic pe care il prestezi, la varsta pe care o ai.
      „Puntea culturala” a fost cea pe care a pasit colegul tau italian, pe care l-ai momit in Romania, doar ca sa-ti fie tie mai bine, si apoi l-ai aruncat in scandalul cu tenta de pedofilie, ca sa poti sa-l indepartezi mai usor ?
      Spui ca esti apreciata de elevii pe care i-ai indrumat in viata. Probabil ca i-ai invatat sa-ti soarba veninul si o fac in permanenta cu sete neostoita.
      Partea proasta, pentru tine, este ca nu am vazut decat o data un comentariu in care erai sustinuta de altcineva (poate vreunul din copii tai?), dar am vazut zeci de comentarii impotriva ta. Se pare ca mediocritatea in care te scalzi e cea care te apara.
      Se spune ca „Banatu-i fruntea”, iar tu, care spui ca esti timisoreanca, te consideri buricul banatului. Fals ! Eu vad ca esti cam la nivelul buricului, doar ca pe partea cealaltă a „lumii”…
      In amintirea celor pe care i-ai numit „satanisti”, din Bucuresti, de langa #Colectiv, NU TE SALUT !

      PS. „Dacopatii” par a fi singurii care mai tin la stramosii lor. In schimb ametitii de romanizare nu par decat niste viermi mici, care se sprijina reciproc, fara sansa, totusi. Si asta se intampla fiindca le lipseste coloana vertebrala… Niste viermi….

      • Inventați calomnii ordinare, absolut aberante, ascunzându-vă după un pseudonim banal, că la atâta vă pricepeți… Dv. ce mari realizări științifice sau artistice ați concretizat în uluitoarea Dv. existență? Ale mele rămân mărturie în timp. V-am permis eu a mă tutui? Mitocănia și agramatismele vă arată exact cum sunteți. Halal!

    • Gheorghe spune:

      Daca tot va plac puntile culturale, una mai mica, pana in Valea Timocului, pe cand ? Nu de alta, dar acolo sunt inca romani si asta e un motiv mai bun decat daca ar fi italieni.

      • Când ați fost Dv. ultima oară în Valea Timocului? Ce punți culturale minunate ati realizat? Între altele, eu am organizat din banii mei evenimente științifice internaționale dedicate istroromânilor (2008), aromânilor (2009) și meglenoromânilor (2009). Dv.?

    • Eu spune:

      probabil ca te-a ars ceapa

  2. Articolul amestecă într-un amalgam aiuritor adevăruri istorice și aberații dacopate. Domnul doctor care semnează cu pseudonimul Corneliu Florea face și difuzează (vreau să cred că involuntar) confuzii exact în spirirtul neprietenilor României, pe care-i dezavuează în acest material. Cred că niște replici lămuritoare ale profesorului Ion Coja, ale altor lingviști, ale unor istorici autentici (nu din categoria d-lui Lucian Boia, desigur) sunt absolut necesare.
    Nenorocirea cumplită este că mii de situri arheologice de pe întreg teritoriul național sunt lăsate de izbeliște dinadins, tocmai pentru că ele atestă străvechimea autohtonă, continuitatea neîntreruptă a dacoromânilor pe teritoriul carpato-danubiano-pontic. Mă mir că domnul doctor Corneliu Florea nu a citit atent capodopera lui Vintilă Horia DUMNEZEU S-A NĂSCUT ÎN EXIL (ediția princeps datând din 1960), care infirmă categoric absurditățile dacopate, cum nu cunoaște temeinic lucrările istoricilor de inatacabil prestigiu privind etnogeneza poporului nostru, lucrările serioase din domeniul lingvisticii romanice cu adevăruri incontestabile privind limba română, solid argumentate de specialiști foarte competenți, atât din România, cât și din afara țării noastre. Mă gândesc, bunăoară, la academicianul Ioan-Aurel Pop pentru istorie, la regretatul savant Gheorghe Ivănescu pentru lingvistică, la alți zeci de istorici și lingviști români și străini, lista acestor oameni de știință prestigioși fiind una convingătoare și deloc firavă.
    N-am gustat gluma cu intenția obținerii de către autorul articolului prezent a unui doctorat prin plagiere. Din nenorocire, „doctori” cu „teze doctorale” încropite categoric abisal de mult sub limita calitativă a unei asemenea lucrări științifice au devenit foarte mulți indivizi, inclusiv cu concursul unor angajați din universitățile de stat din România, nu doar din universitățile private. Am evitat dinadins a-i numi cadre didactice/ profesori, pe acei conducători de doctorate, care au compromis, au prăbușit – contracost – în derizoriu această instituție științifică de suprem prestigiu, exact cum au fost compromise sistematic cam toate instituțiile din România, după 1990, cu accentuarea intenției de disoluție în deceniul băsist și ulterior.
    Nu voi înțelege niciodată gustul unor absolvenți de medicină (mă gândesc la Lucian Iosif Cueșdean, la Napoleon Săvescu; acum, la domnul Corneliu Florea) de a revoluționa istoria și lingvistica exact pe segmentul ce ne privește nemijlocit pe noi românii, ideile susținute fiind net antiromânești, total străine de adevăr. Medicina însăși are mare nevoie de descoperiri salvatoare, dar se pare că este mai puțin pasionantă, de la o vreme, tocmai pentru unii medici. Bizar și primejdios!
    Cotidianul NAȚIUNEA cred că a publicat articolul prezent ca bază de dezbatere pentru preopinenți cu competențe recunoscute de comunitățile științifice internaționale (incluzându-i pe cercetătorii noștri de înalt prestigiu) în domeniul istoriei și al lingvisticii. Pasionații veniți dinspre alte domenii de competență sunt demni de admirație numai în măsura în care prezintă OPINII susținute cu argumente foarte solide, probe inatacabile, nu PĂRERI personale ce derivă din cunoașterea epidermică a problematicilor abordate. Cu tot respectul, știința NU se face prin note de vacanță.

    • hop, oleaca, in baltoaca spune:

      Viorico, iar te plictisesti pe-acasa… ?
      Se vede treaba ca nu ai mai nimic de facut, daca ai incaput iar sa umpli sectiunile de comentarii cu aiurelile tale. Te stim cu totii. cat de mult tii cu Romania si cu romanii, TU, care te declari CAVALER ITALIAN (sic!).
      De asemenea, stim ca nu esti de partea poporului roman, atunci cant spui raspicat ca sprijini monarhia si pe toti degeneratii care s-au inmultin consangvin si au distrus Romania prin inalta tradare, dand-ul pe maresalul Antonescu pe mana rusilor.
      Ia vezi, du-te la piata, ca s-a facut ceapa !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*