Îngerii mei pe scena Agora la Bookfest…

Emoții ca de fiecare dată. Am sosit, din întâmplare, prima. Scena goală m-a dus în câteva secunde într-o stare de meditație absolută. Ne vedeam acolo, acum doi ani, când pentru mine a început totul… Spiritele noastre erau prezente acolo, deși fizic nu apăruse încă nimeni. Știți câtă intensitate a fost atunci, în 2014? Am tras aer adânc în piept și am zâmbit subtil. Să nu spună lumea că mi-s cam nebună!

Îngerii mei ce tronau pe umeri fâlfâiau din aripi. Mă pictase din nou, ca în trecut, copila Mădălina Ghiță, al cărei autograf îl port, ca pe o brățară, gravat în piele, la încheietura mâinii. Este o proaspătă absolventă de liceu de acum. Îi mulțumesc pentru pictarea pe tegumentul meu a Îngerilor ridicați, pe flancul drept, și a Îngerului căzut în păcatul lumesc, pe umărul stâng. Lecții de viață… Ca romanul meu care aștepta lansarea: „Zădărnicia unui mers pe sârmă”. Sufletul dă peste cap rațiunea. Brațele mele, prezentând cartea ce urma să fie lansată… Eu, identificându-mă cu cartea ca de fiecare dată…

Merg într-un loc retras pentru a schimba rochia și pantofii. Respect ceea ce fac și se cade: să-mi aștept cărțile într-o anumită stare și ținută. Când revin îi găsesc aproape pe toți. Cosmina Cosmean, sufletul meu pereche, e acolo. Suflet drag! Atâta distanță, jumătate de țară să ne vezi, să ne bucurăm, preț de câteva ore! Îți mulțumesc! Romeo Tarhon, editorul, sus pe scenă, așezând cărțile. Apoi colegii de breaslă… Sus îl zăresc și pe George Alexander. Am vrut de multe ori să merg să-i strâng mâna. Dar, mereu ocupat fiind… Doar privesc și respir adânc aerul în care suntem toți în fiecare respirație, în fiecare inspir și expir. Apar, mai apoi, pe rând Mihu Eugenia, Dora Pascu, Maria Udrea, Rodica Norocea, Rozalia Grozea, Rodica Grigore, Vasile Coman, Nicolae Danciu și mulți alți prieteni dedicați scrisului. Mi-e dor de Cristi Cruți. Nu a venit! Mulți alții nu au fost… din diferite motive. Nefiind din București, viața i-a prins în alte lucruri cotidiene. Ioan Țoanță, mă auzi?! Și v-aș striga pe mulți alții…. Numele vostru îmi aleargă prin minte dar… sunteți toți aici, la mansardă… cum îmi place mie să spun… Ioan Forcoș apare și el și ne face fotografii. Deja suntem în atmosferă.

Îmi aduc, emoționată, avându-i alături de mine pe Cosmina Cosmean și Emilian Lincan, volumele, din portbagajul mașinii maestrului Romeo. N-aveți idee ce simți când îți adulmeci propriile cărți !Ești tu în interior, bucăți de suflet lăsate, oferite cititorului. Cum e să-ți dăruiești sufletul…? Pur și simplu iubire, pentru celălalt.

La un moment dat începe spectacolul… Mă strâng emoționată în scaun, fără aer. Copila mea, de-a dreapta, tatăl meu, la stânga, la fel de emoționați… Ce avem pe scenă? Istorie: George Alexander cu un subiect extrem de sensibil; Cezar Adonis Mihalache, directorul ziarului Națiunea, editor, jurnalist și scriitor, la rându-i cu o carte substanțială și îndemnând la patriotism, la iubire de țară; Romeo Tarhon, maestrul Romeo Tarhon, co-patron al ziarului și editurii Națiunea, scriitor, publicist și editor, cu „Năvalnicul” care, sunt sigură, va ajunge în manualele școlare. Apoi, noi, autorii de cărți personale și co-autorii din  antologie…

Nu știu când au trecut două ore, dar știu că am sorbit fiecare cuvânt de pe scenă. Am rămas impresionată de Cezar Adonis Mihalache la prezentarea volumului său propriu. Sunt atât de modești oamenii aceștia când vorbesc de pe propria persoană! Felicitări!

Aș fi vrut să spun multe pe scenă, dar timpul… timpul nu încape în clepsidră când e vorba de scriitori. Ei… au cuvintele la ei și le combină, le permută într-o infinitate de fraze și propoziții. Chiar și tăcute, chiar și spuse doar din ochi. „Năvalnicul…”?! Romeo Tarhon…?! Nu-l lăsați! Speculați cartea. Copii, mă auziți? Oameni mari, mă auziți…? „Zădărnicia unui mers pe sârmă”, cartea mea… Se leagă, psihologic, de multe subiecte. Agora… Scena Agora! Din nou ceva magnific plutește în atmosferă. Noi… Cei care am fost și cei care nu au fost…

2 răspunsuri la Îngerii mei pe scena Agora la Bookfest…

  1. marian malciu spune:

    Pe mine nu m-ai strigat, dar ți-am auzit gândul…
    Dacă aveam un microfon în mână, te-aș fi salutat, dar eram departe…
    Felicitări!

    • amalia năcrin spune:

      🙂 Mulțumesc! Acum strig. Cât de departe?! La nivel de gând?! 🙂 Foarte aproape . De inimă. De suflet!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*