Iubirea lui Muhammad Ali

Sunt copleșit de ceea ce văd în aceste zile legat de plecarea la cele sfinte a lui Muhammad Ali: manifestarea unei iubiri totale față de acest om, față de acest sportiv, față de acest simbol al civismului. Nu mă refer numai la pelerinajul de flori pe care îl văd la casa sa din Louiswille, orașul natal, în care a văzut lumina zilei la 17 ianuarie 1942, ci peste tot. Toate posturile de televiziune transmit continuu imagini cu el, din viața lui, din faptele lui. Multe imagini sunt cunoscute, precum cele din filmul When We Were Kings (1996), încununat cu Oscar, film etalon pentru o etapă fundamentală din viața lui Cassius Clay, care, atunci când a trecut la islam, în 1964, și-a luat numele de Muhammad Ali.

Multe din aceste fapte le-am perceput cu toții, cei din generația mea mai ales, care îi urmăream meciurile, duelurile interminabile cu sisifii Joe Frazer și George Foreman, care aflam de refuzul său de a se înrola în armata SUA, de a participa la războiul din Vietnam, fapt pentru care a fost arestat și i s-a interzis să mai boxeze, interdicție care a durat 4 ani, între 23 și 27 de ani, anii cei mai buni pentru cariera unui sportiv. Și tocmai câștigase titlul mondial, învingându-l pe Sonny Liston. Aceste fapte și multe din meandrele existenței lui le aflăm din filmul mai sus pomenit, regizat de Leon Gast, filmat în Zaire, unde s-a disputat meciul dintre Clay și Foreman. Filmul scoate la iveală umilințele la care a fost supus Clay, complicațiile sale existențiale, dar și geniul lui de a depăși momentele dificile, de a-și impune voința, inteligența și farmacul, care l-au făcut să fie cel mai popular sportiv al lumii.

Filmul nu a fost difuzat timp de 22 de ani, de aceea s-a realizat un remake artistic, multe din aceste fapte fiind preluate și reinterpretate în filmul lui Michael Mann, Ali (2001), cu Will Smith în rolul lui Clay, axat mai mult pe aspectul psihico-erotic al eroului. În film joacă un rol principal și Jamie Foxx, care avea să facă în Ray (2004) aceeași compoziție dedubaltă în rolul marelui muzician Ray Charles. La fel, interesul se focalizează pe aspectul erotic. Dar umbrele care planează asupra unor relații extraconjugale nu estompează calitățile eroilor, caracterul lor moral puternic, sănătos. Ali a fost urmărit permanent, tot timpul i s-au pus la cale diverse înscenări, de-a dreptul comploturi periculoase, dejucări, aranjamente, să piardă unele meciuri, dar el a știut să se ferească, să pareze, fiindcă și aceste culise erau ca un ring de box, așa i-a fost viața, o continuă luptă, ca în ring. Se poate spune însă că a avut și o stea norocoasă, care nu l-a părăsit la greu.

Iubirea pentru box a fost ca și iubirea pentru familie, pentru țară, pentru viață. Fapte care s-au perpetuat chiar și în perioada grea a bolii lui Ali, atins în 1984 de sindromul Parkinson, rezultat al traumelor din timpul activității de boxer. Această boală a dus-o timp de peste 30 de ani. Și perceperea tuturor este că bolnavul a fost atent îngrijit într-un sanatoriu sau acasă, că trăiește o viață izolată și că își așteaptă împăcat sfârșitul. Dar imaginile ne arată că, dimpotrivă, și bolnav, Ali a dus o viață extrem de activă, se întâlnea cu oamenii, participa la numeroase conferințe sau întâlniri cu sportivi din cluburile de box, cu familii de culoare sau mai ales cu școlari, cărora le scria autografe cu mâna sa validă. Ba a făcut și mai mult, în timpul războiului din Golf, a mers și s-a întâlnit cu Saddam Hussein, cerând eliberarea ostaticilor americani. La fel, a fost un mesager al păcii și în Afganistan. În 1996, a aprins flacăra olimpică la Jocurile de vară din Atlanta. Activitatea lui a devenit mondială.

Dar din toate, te copleșește omul, bonomia lui. Rămâne imprimat pe peliculă felul cum reacționează în relațiile cu reporterii, cu prietenii, cu rudele, cu copiii săi numeroși, dar și cu oamenii de pe stradă, acest fel este inegalabil, exprimă o stare de spirit inspirată, care vine din credință, care denotă ce puternică este generozitatea iubirii. Era un om fermecător, o personalitatea copleșitoare, un spirit superior, un reper pentru toți luptătorii și oamenii de culoare, care apără drepturile omului. Glasul lui era ascultat de popor. A fost mai important decât orice președinte al Americii, decât orice om politic, fiindcă el reprezenta mereu omul viu, omul drept, în care se vedeau toți, omul care a dăruit lumii o iubire nesfârșită și a fost răsplătit pe măsură, cu o iubire nesfârșită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*