„Je suis Alexander!”

Ar fi putut privi în altă parte… Și nu ar fi știut nimeni.

I-ar fi putut lăsa pe alții să se expună, în vreme ce el și-ar fi putut defula eventualele mustrări de conștiință din spatele unei tastaturi. Din spatele anonimatului în care se plasează mulți dintre cei ce postează comentarii…

E drept, nici opiniile lui nu ar mai fi contat atât… De fapt, nu ar mai fi fost opinii, ci simple păreri. Păreri care nu ar fi determinat nicicând sistemul să-și urnească picioarele, altminteri de lut, pentru a-l căuta și a-l pune la punct. Nu ar fi stârnit adormita fiară norvegiană încât aceasta să se împleticească în proprii pași… Pentru că așa se întâmplă cu mamuții osificați. Picioarele de lut le trosnesc sub greutatea unei neputințe pe care nu o mai pot ascunde, sfârșind prin a-și rostogoli întreg eșafodul clădit din minciună, abuz, teroare…

George Alexander ar fi putut rămâne în „cetatea” lui… Ar fi putut lăsa neridicată cortina unor adevăruri dureroase. Ba, chiar și după „imprudența” de a fi lovit sistemul, ar fi putut să se replieze înapoi în confortul pe care sistemul norvegian nu i-l refuza. Chiar dacă greșise față de fiara adormită.

Nu ar fi trebuit nici măcar să-și recunoască public „greșeala”. Imprudența de a arăta lumii ceea ce nu trebuia dezvăluit! Ar fi fost de ajuns să se angajeze în fața sistemului că nu-i va mai dezveli vreodată măruntaiele putrede și, ca dovadă a îndreptării, îl va ajuta să-și adune pui de hidoșenie în masca statului status perfect. Iar sistemul ar fi avut grijă de el. De confortul lui. De poziția lui socială.

Prețul vânzării era unul simplu pentru sistem, dar inacceptabil pentru omul George Alexander: copiii noștri în burta hidoasă a unui totalitarism mascat de un ambalaj de democrație. Căci, oare unde își pot ascunde hidoșeniile istoriei bastarzii dacă nu acolo unde nu va privi nimeni pentru a-i căuta?! Iar cei ce vor cuteza a privi, vor înțelege că un schimb reciproc avantajos este preferabil unui al doilea exil. Pentru că sistemul nu iartă. Iar proscrișii își trăiesc cea de a doua plecare departe de „acasă”.

Sistemul nu a înțeles însă singurul adevăr care conta: faptul că omul pe care încerca să-l șantajeze nu se număra printre „modelele” cu care Barnevernet era obișnuit să lucreze. Să lucreze și să „le lucreze”, uniformizându-le, supunându-le…

George Alexander nu era unul dintre românii care și-ar fi îngropat rațiunea în nisipul lașității pentru propriul confort. Și nici unul dintre aceiași conaționali care, pentru un și mai mare și mai personalizat „bine”, s-ar fi dedat, la comanda hidoșeniei, la înfierarea celor care îndrăzneau să rupă rândurile. Căci, din păcate, și nu doar în Norvegia!, există mulți conaționali de-ai noștri gata să-și calce demnitatea în picioare, nu doar dacă ar simți că-și pierd avantajele, ci și pentru un plus în nemăsuratul lor neajuns…

Și nu era vorba că George Alexander nu avea ce să piardă! A pierdut enorm! A lăsat în urmă o carieră, a lăsat în acel Nord rece prieteni și oameni care se bazau pe el în realizarea lor în sistemul norvegian, a lăsat grădinițele pe care le conducea și, mai ales, a lăsat acolo poate singura inocență din sistemul norvegian: copiii…

Dar a făcut-o tocmai pentru a putea lupta pentru acei copii. Pentru că în lupta cu Barnevernetnu este vorba doar de copiii noștri! Ci de toți acei muguri nevinovați și puri pe care mașinăria Barnevernet vrea să-i sădească uniform și uniformizant poate în cel mai crunt „1984” contemporan.

Sistemul l-a analizat; dar a făcut-o obtuz și arogant. L-a analizat și încadrat într-un opis general, considerând probabil că, aidoma altor imigranți, și pentru George Alexander „valorile” care contau erau confortul, siguranța financiară etc.

Sistemul nu a văzut însă singurul lucru prețuit cu adevărat de „oponentul” său. Dar pe care l-ar fi putut afla din cărțile acestuia. Din paginile în care, din prima zi a celor două decenii petrecute în Norvegia, a punctat (e drept, cu umor negru și poate de aceea sistemul, rece și necultivat, nu a înțeles nimic, nu a priceput că uneori oamenii au principii mai presus de tot ceea ce credea sistemul că ar prețui un imigrant!), a punctat dară tarele unei societăți pe care, noi cei aflați atât de departe, o credeam perfectă.

Copiii noştri în închisorile lor! / furaţi de Barnevernet (comandă aici) cuprinde doar o frântură din lupta lui George Alexander cu sistemul Barnevernet! Suficient însă pentru a zdruncina visul norvegian. O lucrare ce va fi urmată de o a doua carte, un tom de analiză și explicare, articol cu articol, a celebrei Legi pentru protecția copilului, o disecare a capcanelor sistemului plasate în această lege, și nu numai, și care ar putea da lovitura de grație sistemului Barnevernet.

L-ar putea dezagrega, exfoliind pielea unui sistem al tăcerii și al acceptării, sau l-ar putea… umaniza. Depinde doar de cât de perfectă se va mai afișa societatea norvegiană în fața acestor adevăruri scandaloase.

Un răspuns la „Je suis Alexander!”

  1. Respect scriitorului George Alexander, care este și un mare caracter!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*