Zeița de la Casa cu Lei

În Constanța, pe Strada Dianei, la numărul 1, se află Casa cu lei. Numele acestei case vine de la patru lei din piatră așezați fiecare în vârful a tot atâtea coloane care încadrează, două câte două, intrarea. Cei patru lei protejează casa: știu cine intră și cine iese, aud vorbele ce se rostesc între zidurile ei și țin răul la distanță. Ei îi dau un aer maiestuos, simbolizând puterea, forța, curajul și autoritatea.

Construită în zona peninsulară, aproape de mare, Casa cu lei nu este o simplă casă, ci un palat ridicat cu tot dichisul. În 1898, clădirea a fost gata să își primească proprietarii. De atunci, Casa cu lei a trăit de toate, și bune, dar și destule rele. Tăvălugul vremurilor, când vesele, când triste, a trecut peste ea.

Pe rând, Casa cu Lei a fost, printre altele, galerie de artă, sediu de bancă și restaurant, a primit oameni de tot felul, a răbdat nepăsarea unora și a întâmpinat cu lumina razelor de soare fericirea altora, a întinerit și a îmbătrânit, după cum îi surâdea sau nu viața. Într-un timp, Casa cu Lei a adăpostit iubiri vinovate, a ascuns întunecate povești de amor și a fost martora multor jurăminte de dragoste, deziluzii și despărțiri. Mai târziu, grele timpuri de jale i-au umbrit momentele de glorie, căci, uitată și abandonată, Casa cu lei a stat îndelung închisă, părăsită și goală, cu ușile și ferestrele ferecate, cu treptele scării de la intrare descompuse, cu interiorul devastat.

Destinul Casei cu lei a fost unul schimbător și poate, prea umil. Dar cu toate acestea, temeliile i-au rămas întregi și ea a supraviețuit pustiului. Și aceasta pentru că leii ce o păzesc nu și-au abandonat menirea. Slujitori ai zeiței Diana, cea care a botezat cu numele ei strada pe care se află casa, aceștia nu s-au clintit de aici. Nu doar din devotament față de zeiță, ci și pentru că ei știu că nu pot să zboare. Căci Diana le-a hotărât soarta: să nu stea la intrarea în casă, ci sus, in fața mansardei, suspendați între cer și pământ, deși nu au aripi.

Bătuți de ploi și de vânt, arși de soare, cei patru lei din piatră au visat mereu, să se preschimbe în grifoni și să părăsească pentru totdeauna, casa de la malul mării. De aceea, în nopțile cu lună, când nimic nu le mai poate ostoi dorul după depărtări, Diana îl aduce cu ea pe Pan. Și el le cântă leilor despre ierburile înalte ale savanei, despre căldura ei toropitoare, despre întinderile-i nesfârșite. Iar ei îl ascultă pe Pan și își uită mâhnirea. Apoi, zeul se întoarce în lumea sa și duce cu el, peste întinsul de ape, suspinul celor patru lei de piatră.

În urma lui, doar marea mai șoptește o poveste veche, despre un rege viteaz și mândru, purtând sub armura de cavaler, o inimă de leu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*