Cartea scriitorului George Alexander va clătina atitudinea tuturor statelor!

modelcbbExcelentă pledoaria obiectivă și combativă, precum și implicarea activă, ofensivă a militantului român George Alexander împotriva abuzurilor grave ale BERNEVERNET din Norvegia, agenția responsabilă cu protecția copiilor, de a fi „răpit” instituțional, de lângă părinți, copiii familiilor Bodnariu, Nan și ai altor români din țara nordică. Notorietatea scriitorului George Alexander se datorează faptului că și-a sacrificat cariera de manager al unor unități preșcolare de copii din Oslo, în țara în care a viețuit și profesat vreme de două decenii.

O primă victorie în lupta activistului George Alexander, alături de mii și mii de români și străini din lume care s-au solidarizat și au declanșat proteste internaționale fără precedent ca amploare și fermitate în ziua de 16 Aprilie 2016, a fost decizia în instanța norvegiană de readucere acasă, în grija părinților, a băiețelului Ezekiel, cel mai mic dintre cei cinci copii preluați abuziv de către funcționarii instituției Bernevernet de lângă soții Bodnariu. O a doua victorie este angajamentul guvernului norvegian de a analiza cauzal, punctual, dosarul familiei Bodnariu în vederea reparațiilor: eliberarea și a celorlalți patru copii.

„Dar lupta nu se oprește aici” – a declarat recent George Alexander, și nu se va opri nici după ce familia Bodnariu își va recupera și ceilalți patru copii inchiziționalizați (!), mai ales că sistemul norvegian de imbecilizare și dezumanizare a copiilor, de destrămare a familiilor, de ateizare a religiilor și de anulare a valorilor morale ale umanității se clatină, pe măsură ce i se demască Bernevernet-ului practicile și mentalitatea de balaur care îngrozește copii și părinți și întregi comunități spirituale cu practicile nemiloase și primește lovitură după lovitură cu paloșul celui mai frumos Făt Frumos al lumii: personajul colectiv cu milioane de ochi, urechi, guri și inimi, al cărui nume, dacă mai are importanță în câte feluri ar putea fi numit plastic, este ROMÂNISMUL, din a cărui iubire nemărginită au pornit pe întinderea întregii planete energii sublime pe lungimea de undă a solidarității și unității de suflet, indiferent de orientările religioase, de apartenența la etnii și rase, de poziția proprie în lumea cosmopolită imprevizibilă.

George Alexander are darul și harul de a exprima clar, calm și convingător prin cuvântul scris și vorbit, adevăruri peste care, oamenii care nu și-au pierdut omenia, nu pot trece și la care, chiar și dacă am fi deportați într-un lagăr mondial al exterminării de genul unui nou Auscwitz global, nu am putea să nu ne mobilizăm, să nu ne revoltăm și să nu luptăm pentru a doborî sistemul.

Rămânem alături de George Alexander și de ceilalți luptători până la sfârșitul bătăliilor. Personal încep să cred cu tot mai multă limpezime că ar trebui să coagulăm aceste energii într-o formă civică organizată, anti-politică, de militantism, într-o formă asociativă eficientă și cuprinzătoare a cât mai multor persoane și personalități independente din punct de vedere politic, într-o formă de uniune progresistă de spirit în această lume confuză pe care hidra ocultă o vrea obtuză.

Cartea scriitorului George Alexander, „Copiii noștri în închisorile lor – furați de Bernevernet” – apărută la Editura Națiunea, aflată va clătina atitudinea tuturor statelor, organizațiilor și instituțiilor față de copii, familie și valorile morale, religioase și tradiționale ale întregii umanității.

N.B.: Pentru a comanda cartea accesați: http://www.librariaatlas.ro/copiii-nostri-inchisorile-furati-barnevernet-p-24133.html?osCsid=ig6l0lsm2tn3nsv99vf4atpfq0

3 răspunsuri la Cartea scriitorului George Alexander va clătina atitudinea tuturor statelor!

  1. Pingback: Cartea scriitorului George Alexander va clătina atitudinea tuturor statelor! | agnus dei - english + romanian blog

  2. Iordache Ana spune:

    Dumnezeu cauta un om sa stea in spartura, il insufleteste,intareste,imbarbateaza si apoi il trimite in arena. Unul din ei este si domnul Alexander George, care a raspuns chemari Lui Dumnezeu,ptr.a apara FAMILIA. Nimic nu poate devia planurile lui Dumnezeu,care stie despre fam.Bodnariu prin ce trece. Astfel s-a vazut puterea de convingere a Duhului Sfant, care a scos in strada mii de oameni ce nu s-au vazut niciodata la fata,dar au simtit unii ptr.altii. O lume intreaga a putut vedea cum poate uni Isus Hristos Cel ce este Viu. Dragostea Lui ne strange laolalta. Numai asa vom putea face fata hienelor care sunt gata de atac. Doamne,Tata,nu ne lasa pe mana oamenilor care au devenit mai rai decat fiarele campului. Te rog,Doamne Tata, pazeste-ne de cel rau. Binecuvinteaza pe toti aceea care stau in spartura zi si noapte,ocroteste-i cu bratul Tau puternic.

  3. Pingback: Ziarul Națiunea.ro: Cartea scriitorului George Alexander va clătina atitudinea tuturor statelor! | Life Mission

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*