Nu știu ce planuri au avut de fapt strategii trans-partidici, păpușarii care l-au scos la un moment dat din joben pe iepurașul Iohannis, în ceea ce îl privește pe orbitalul (!) Marian Munteanu, ca traiectorie de satelit artificial de ultim moment al planetei politice PNL încă lipită siamezic în structurile țării de PSD, soarele lui Iliescu. Aducerea în actualitate după 26 de ani și în lupta electorală pentru Primăria Capitalei, trambulină aproape certă a unui viitor șef de stat, a principalului personaj al Fenomenului Piața Universității este, pe de o parte, o prestidigitație magistrală de magician iluzionist pentru ochii miopi sau prezbiți ai spectatorilor de circ politic, iar pe de alta, o manevră abilă pusă în scenă și bine jucată sub regia oligarhilor lumii care, de fiecare dată, știu cine vor fi pe mai departe marionetele marilor puteri, între care cea americană este, încă, cea mai decisivă.
Dacă nu ar fi întocmai, și dacă oamenii din structurile instituționale de jos și până la vârful statului, nu s-ar fi alarmat la aflarea suprinzătoarei mutări ca de cal de șah a liberalilor non-tăriceni, nu s-ar fi consumat atâta energie mediatică și politică pentru defăimarea sau înfăimarea (!) omului, pe atunci tânăr, care, orice s-ar spune, a salvat imaginea României în lume în anul 1990 alături de sutele de mii de „golani” instruiți, cultivați, iubitori de țară, care au întrezărit în regimul Ion Iliescu principalul dușman al democrației și prosperității românilor. Este innuti să mai pretextăm că nu ar fi fost și nu ar fi așa și că, de acolo și de la acea fesenizare neo-comunistă, toate cele rele ni se trag de două decenii și jumătate de la „Duminica orbului” din 20 Mai 1990, în care bătrânii de pe atunci, acum oale și ulcele cei mai mulți, se călcau în picioare prin secțiile improvizate să îl voteze pe Iliescu, pe luminăția sa salvatorul poporului de teroriști și de bandele de legionari care atentau la infantila democrație românească ocârmuită de către un bolșevic întârziat al aparatului securistic pro-rus de destabilizare și manipulare.
Piața Universității a fost și rămâne singura formă civică de rezistență a societății românești ieșită din bezna roșie a comunsimului care capturase aproape cinci milioane de români cotizanți la PCR. Cu sau fără un plan elaborat, cu sau fără instinct de erou, cu sau fără interese ca lider carismatic, Marian Munteanu rămâne un om al istoriei, un simbol cu mult deasupra adversarului lui și al țării, așa cum se dovedește Ion Iliescu, rămâne un erou emblematic și o figură de temut mai ales acum, la deplina lui maturitate când beneficiază de armele imptrevizibile ale democrației cu reguli mai clare, mai susținute prin lege.
Cu riscul de a părea unul dintre sutele de mii de nostalgici care au participat, au vibrat și au sperat în victoria istorică de stradă, propovăduită de glasul detunător al liderului Ligii Studenților din România, primul și cam singurul lider al societății civile, precum și prin gladsul celor care s-au perindat prin celebrul balcon al Universității, afirm din convingere că principiile și aspirațiile luptei inteligente și pașnice din acele zile de entuziasm, dar și de scenarii murdare, au rămas perfect valabile după aproape trei decenii.
Or, pe fondul cumplitei dezamăgiri a românilor pentru înjilțuirea celor cinci cotroceni la președinție, cel actual fiind de departe cel mai pervers și decepționant, Marian Munteanu ar fi putut fi, dacă ar fi câștigat Primăria Capitalei, următorul Șef de Stat, desigur, cu acordul americanilor, nemților, rușilor și prin abureala corespunzătoare a românilor care cred mai degrabă în militanții civici de carieră decât în politicienii de carieră. Ba, pe fondul escaladării din ce în ce mai extinse a radicalismului și a extremismului de dreapta în Europa, pentru rolul prototipului de neo-legionar, Marian Munteanu părea cel mai potrivit în castingul actual pentru viitorul film despre convulsiile politice și sociale ale lumii.
Cam prea mare Pălăria pe care i-o puneți!Că doar nu l-a pus nimeni să joace ,,tontoroiul,,cu Alina și Vasile!