Pușcăriași prea mulți avem și-n pușcării deficitari suntem!

Răuvoitorii susțin că românii postdecembriști n-ar mai produce nimic. Inexact. Produc și exportă probleme până hăt departe la capătul pământului. Iar specializarea lor în această sui-generis economie negativă o reprezintă omul, mai exact neomul trecut prin ciur și prin dârmon, adică acel individ uns cu toate alifiile, care izbutește să se descurce atât de bine (a nu se confunda forma reflexivă cu cea activă, căci a se descurca n-are nimic în comun cu descurcatul sau descâlcitul propriu-zis!), încât lesne-l vezi pe respectivul nu doar scăpat din ghearele justiției, ci chiar așezat în capul mesei cu bucate a națiunii, ca un vrednic (sic!) model de neurmat pe drumul deja bătătorit spre mititica de înaintașii și confrații lui într-ale potlogăriilor.

Iar producția fiind mult peste posibilitățile autohtone de neutralizare a celui mai inventiv și mai vânjos rău din această parte a lumii – incurabilul rău de-a fura tot ce mișcă și nu mai mișcă în țara asta vlăguită (că, de, pe aceste meleaguri escrocii cu ștaif sunt deasupra legii!), la care se adaugă numărul mult mai redus în raport cu cererea la locurile de cazare după gratii, nu-i de mirare că în aceste condiții mulți dintre ei o șterg în străinătate, fie mai înainte de-a fi înhățați de mâna lungă și nu întotdeauna fermă a justiției, potrivit celebrei ziceri băsesciene că legile sunt făcute de hoți pentru hoți, fie mai târziu, adică după întemnițare, când – din pricina banilor și relelor deprinderi – cei mai putrezi dintre nelegiuți sunt eliberați pe baza unor certificate medicale mincinoase, iar mai apoi alți oameni de bine (a se citi bine mituiți) le înlesnesc fuga peste graniță…

Știți cât alocă anual statul român din anemicul lui buget pentru pușcării și pușcăriași? Taman un miliard de lei! Dar cifrele împreună cu cheltuielile aferente, nu sunt bătute în cuie. Și iată de ce. Comparativ cu anul 2008, ne înștiințează publicația Viața liberă, la sfârșitul anului 2013 se aflau în pușcării, centre de educare și spitale-penitenciar cu 27 la sută mai mulți deținuți, adică un total de 33.400 indivizi. Și cum să nu sporească an de an numărul acestora, când mediul nesănătos din punct de vedere moral și economic îi îndeamnă la așa ceva, când legile mult prea blânde cu infractorii îi încurajează și când pușcăriile românești postdecembriste au fost transformate de cîrmuitori în veritabile sanatorii pentru plevușca răufăcătorilor, respectiv în așezăminte doar oleacă privative de libertate pentru nelegiuiții putrezi de bogați!

Concret, alocația lunară de 2500 lei pe cap de deținut, vasăzică mai consistentă decât leafa unui dascăl sau medic stagiar, se compune din următoarele cheltuieli: 457 lei reprezintă costurile cu întreținerea, 140 lei cu hrana și 83 lei cu sănătatea. Cea mai mare parte din alocație (1800 lei), acoperă costurile cu personalul și… investițiile. Da, ați citit bine: În economia românească postdecembristă nu se mai fac investiții, până și actualul Guvern tehnoneghiob păpând bugetul cu cheltuielile în creștere semnificativă (la Șparlament și Președinție cu circa 30 la sută), dar în penitenciare iată că se fac investiții! Cică pușcăriile sunt vechi, ca atare necesită cheltuieli nu glumă cu întreținerea, repararea și modernizarea…

În pofida acestor lăudabile (!) eforturi, închisorile din România tot necorespunzătoare rămân. Potrivit normelor în vigoare, ele prezintă un deficit de peste 4000 locuri la cazare/întemnițare, iar potrivit standardelor CEDO unul de peste 14.000 locuri.

Consider că actuala stare nesatisfăcătoare din sistemul penitenciar românesc se poate îndrepta prin următoarele mijloace: muncă obligatorie pentru toți deținuții sănătoși (nu doar pentru acoperirea cheltuielilor cu întreținerea, ci și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat), confiscarea tuturor averilor dobândite pe căi nelegiuite și, de ce nu, până la schimbarea Codului Penal și confiscarea furtișagurilor, donații din partea megatâlharilor ce-și așteaptă rândul la mititica.