Problema Ardealului văzută de un american (2)

Fresca istorică prezentată de Milton G. Lehrer   începe cu sosirea ungurilor în Panonia şi fiind opriţi din incursiunile lor de jaf şi pradă de Otto Cel Mare lângă Augsburg, se retrag din vest, întorcându-se spre Transilvania. Aceste fapte sunt atestate istoric şi încă odată autorul  demonstrează că teoria lui Robert Roesler, despre golul transilvan, este doar o propagandă ungurească nefondată. Odată pătrunşi în Transilvania încep, mai ales în Secuime, maghiarizarea şi deznaţionalizarea timpurie a românilor prin mai multe căi. Unele forţate prin administraţie, şcoală, religie, armată, şi una voluntară, prin care unii români văzând ce drepturi şi privilegii au ungurii faţă de ei, se maghiarizează de la sine.

Spaţiul ocupat de unguri este mult prea mare pentru numărul lor redus, pentru a face faţă autohtonilor nemulţumi şi acestea sunt motivele reale ale colonizării Transilvaniei, care s-a făcut în trei rânduri consecutiv cu saşi, şvabi şi unguri. În primul rând, în secolele XI şi XII, au fost aduşi spre colonizare saşi şi teutoni la marginea de sud – est a Transilvaniei, care, pentru împroprietăririle primite, deveneau supuşii regilor unguri, îndatoraţi, obligaţi să le apere domeniile de năvălitori, dar mai ales să contrabalanseze populaţia autohtonă. Cum o altă mare parte a pământurilor românilor erau deja stăpânite de nobilimea ungară, iobăgindu-i pe valahii toleraţi, tensiunile cresc între intruşi şi românii ardeleni într-un tumultus rusticorum, cum e menţionat în cronicile latine ale timpurilor, până ce se ajunge la Răscoala de la Bobâlna – 1437. În acest moment critic, nobilimea se apără şi printr-o alianţă împotriva răsculaţilor autohtoni numită Unio Trium Nationum în care se unesc ungurii, secuii şi saşii. Cele trei naţiuni, secuii se considerau naţiune separată de unguri, prin această uniune iau cele mai diabolice hotărâri împotriva românilor, care de acum înainte sunt doar valahii toleraţi deşi erau cei mai vechi în Transilvania iar numărul lor întrecea toate cele trei naţiuni unite la un loc! Toleraţi în propria lor ţarăaveau de suportat asuprirea ca o clasă inferioară. În Dieta Transilvaniei in 1653, s-a votat legea Approbatae et Compilatae prin care: Romanii sunt toleraţi numai, şi aceasta în chip provizoriu în această ţară, atât timp cât va place principelui domnitor şi nobililor.

Episcopul unit al romanilor ardeleni, Inocenţiu Micu–Klein, în Dieta transilvană ia apărarea toleraţilor după pofta principelui şi-a nobililor demonstrând ca sunt cei mai vechi şi numeroşi în Transilvania. El scrie 24 de petiţii la Viena, împăratului prin care cere drepturi romanilor, pentru că cine are obligaţii trebuie să aibă şi drepturi! Nobilimea ungurească îl urăşte de moarte, urzind mijloace necinstite împotriva sa. Inocenţiu Micu–Klein este chemat la Viena pentru o judecată, de unde nu se mai întoarce.

Ideea mea, după lectura acestei părţi din acest tratat istoric, este că românii ardeleni erau în plin mileniu de împilare cetăţenească şi naţională, în care începuse un proces puternic de renaşterea naţională. Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan este o continuare importantă a acestui proces al emancipării. Cât de hotărâţi, dar săraci erau românii reiese din faptul că Horea şi delegaţia sa a mers pe jos până la Viena, patru săptămâni la dus şi tot atâta la întoarcere! Cât de cruzi şi lugubri au fost nobilii unguri reiese din faptul cum i-au torturat pe capii răscoalei, în număr de douăzeci şi cinci în frunte cu Horia şi Cloşca. Crisan, care s-a spânzurat în închisoare, a fost condamnat post mortem prin tragere pe roată, apoi l-au despicat în patru părţi, expunând câte o parte la Abrud, la Brad, la Bucium şi Mihăleni! Era în anul 1785, când nobilii ungurii îşi dădeau aere de mari creştini şi luminători ai noii spiritualităţi europene.

Evenimentelor din Ardeal ale revoluţiei ungureşti din 1848–1849, autorul le aduce, pe de o parte date de reţinut despre intenţiile ungurilor faţă de romanii ardeleni, în frunte cu Kossuth şi pe de altă parte înfăţişează lupta pentru libertatea a romanilor în frunte cu Avram Iancu. Sunt multe de scris pentru a învăţa, a nu uita şi mai ales a ţine seamă, mă rezum doar la bilanţul plătit de români: două sute treizeci de sate şterse de pe suprafaţa pământului, viaţa a patruzeci de mii de oameni, pagube de 30 milioane florini aur. Kossuth înfrânt fuge până în Statele Unite şi concepe un sistem dunărean federalizat dar condus de ei, de unguri cea mai splendidă realizare a speciei umane. Săracă splendidă subspecie!

Împăratul austriac cade cu picioarele pe pământ şi concepe un nou sistem imperial bazat pe individualitaţile istorico-politice din imperiul sau. Sistem ce acorda anumite drepturi tuturor naţionalităţilor înglobate în imperiu, dar refuzat de nobilimea ungurească, care din acest motiv începe să-l urască pe împărat. Totuşi ceva s-a mişcat în privinţa drepturilor valahilor toleraţi până în anul 1867, când se instalează dualismul austro-ungar iar romanii ardeleni cad sub jurisdicţie ungurească şi pentru următorii cincizeci şi unu de ani se instalează cea mai neagră pagină de opresiune şi maghiarizarea lor forţată. Romanii ardeleni îşi cer drepturile si trimit împăratului în 1881 un memorandum, pe care acesta nici nu-l deschide şi-l trimite parlamentului de la Budapesta. Rămânând fără efect la curtea de la Viena, memorandiştii români trimit o copie la Paris pentru publicare, care a produs o puternică impresie în Franţa şi celelalte ţări europene, declanşând vii şi puternice proteste împotriva austo-ungarilor. Rezultatul a fost tipic unguresc, memorandiştii au fost arestaţi, judecaţi şi aspru pedepsiţi. Răzbunarea ungurească s-a întins asupra tuturor românilor ardeleni prin politica agresivă de deznaţionalizare impusă de guvernul Tisza Istvan şi legile contelui Apponyi, prin care s-au interzis ziare şi reviste româneşti s-au desfiinţat şi maghiarizat şcolile primare şi secundare româneşti în Transilvania.

Odată cu începerea războiului in 1914, când unii l-au declanşat şi aclamat şi cu totul alţii au fost sacrificaţi, nimeni ne prevăzând că va degenera într-un război mondial, o jumătate de milion de români ardeleni a fost târât şi sacrificat pe diferite fronturi ale imperiului austro-ungar, care îşi trăia ultimii ani. Tot în acest timp se apropia de sfârşit şi mileniul de împilare a românilor ardeleni de către unguri.

Milton G. Jehrer, în repetate rânduri consemnează, în baza dovezilor milenare, că ungurii au făcut şi continua să facă propagandă şi paradă, cu infatuare şi aroganţă, despre mileniul lor european. Noi, românii nu ar trebui să le tot socotim cât au fost ei de stăpâniţi şi atârnaţi de alţii în gloriosul lor mileniu, pe care trebuie să-l cunoaştem,ci ar trebui, mult mai mult, să cunoaştem cum a fost mileniul nostru de împilare sub ei. Aceasta este ideea prezentării pe larg, spre cunoştinţă, a volumului ARDEALUL PĂMÂNT ROMÂNESC din care reiese cu prisosinţă mileniul împilării românilor ardeleni de către vecinii noştri de la apus. Aceştia, după Tratatul de la Trianon, au început şi continuă insistent propagandă despre drepturile lor istorice asupra Transilvania, vituperând în toate formele România şi pe Români, acuzându-i în toată lumea că îi privează de drepturi cetăţeneşti pe etnicii lor de la noi. Perfidie şi palavre.

PARTEA A PATRA – Ungaria de la Trianon

Înainte de-a ajunge la Tratatul de la Trianon, trebuie cunoscute alte evenimente istorice. Sfârşitul abominabilului război în 1918 a declanşat desprinderea naţiunilor din fostul imperiu habsburgic, ajuns o umbră după compromisul austro-ungar. În octombrie se desprind cehii şi polonezii din imperiu, în noiembrie stindardul libertăţi flutură la Zagreb şi la Ljubljana, apoi începe o revoltă în Austria ce a dus la descompunerea austro-ungară, iar la întâi Decembrie Transilvania se uneşte cu Regatul României. Ungaria devine ceea ce geografic, istoric şi demografic este din toate punctele de vedere, dar majoritatea nu acceptă realitatea şi nemulţumirile lor degenerează într-o stare revoluţionară de care profită comuniştii. Astfel Ungaria devine republică sovietică după modelul sovietic sub conducerea lui Bela Kun, un evreu din Transilvania, care nu recunoaşte unirea Transilvaniei cu România şi fără nici o declaraţie de război, armata ungară atacă România în noaptea de 15/16 Aprilie 1919. Trupele ungare sunt respinse până pe linia Tisei şi astfel Bela Kun recunoaşte unirea Transilvaniei cu România. Este o recunoaştere falsă, de moment pentru că era învins şi avea nevoie de timp să urzească cu Lenin un nou atac, împreună de data aceasta, ei din vest şi ucrainenii din nord-est. Şi din nou, fără declaraţie de război, atacă România în data de 19/20 Iulie 1919. De data aceasta trupele române nu se mai opresc până la Budapesta, unde victorioase ridică tricolorul românesc pe parlamentul comunist a lui Bela Kun, plus o opincă pentru luare aminte de către cea mai splendidă dintre naţiuni. Nu românii au declanşat ostilităţile, le-au contracarat şi au înfrânt agresiunea comunistului Bela Kun, care a fugit din Budapesta până la Viena, unde printre altele pune mâna pe o parte din tezaurul Ungariei trimis aici mai înainte. Este arestat de poliţia vieneză şi folosit drept schimb cu prizonieri austrieci din Rusia Sovietică. Aici este folosit intensiv ca mare comisar sovietic sub Lenin, dar cade în dizgraţie sub suspiciosul Stalin care i-a hotărât sfârşitul.

Ungurii acelor ani au fost fericiţi că au fost scăpaţi de Bela Kun, de republica lui, dar au rămas profund afectaţi de tricolorul şi opinca românească de pe parlamentul lor. Această victorie a Armatei Române împotriva agresiunii ungare le-a stârnit şi mai puternic vechile resentimente faţă de români, declanşând cea mai cumplită campanie de distorsiune şi calomniere la adresa Armatei Romane deşi i-a scăpat de Bela Kun şi nu s-a amestecat în viaţa socială şi politică a Ungariei, care în acest timp, după voinţa ei a redevenit regat. Din lipsă de rege s-a mulţumit cu un regent, un fost amiral, care, rămas fără flotă, s-a mulţumit şi cu un cal. Armata română s-a retras din Ungaria în Noiembrie 1919.

După semnarea Tratatului de la Trianon , jurnalistul şi scriitorul american scrie că ungurii s-au plâns în cele patru colţuri ale lumii de marea nedreptatea care li s-a făcut prin ceea ce ei numesc dictatul păcii, dar el şi conchide: li s-a luat ungurilor atât cât au încălcat ei în cursul vremurilor prin violenţă Cu o răbdare şi meticulozitate, pe care o găsim doar la puţini intelectuali români, Milton G. Lehrer citează, în pagini după pagini, date demografice din multe monografii şi recensăminte străine ce atestă drepturile indiscutabile ale romanilor în Ardeal, documentaţi-vă despreacestea citind paginile de la 348 la 373. După acestea urmează pagini şi pagini despre ofensiva propagandei maghiare, despre modurile oportuniste prin care ungurii denaturează adevărul şi ridică stindardul revizionismului de la început. În 1920, în ziua în care deputaţii unguri au votat în parlament ratificarea Tratatului de la Trianon au jurat astfel: Cred în Dumnezeu. Cred în patrie. Cred în reînvierea Ungariei milenare. Clar, pentru cei lucizi, ce s-au întrebat care Ungarie milenară?!

PARTEA A CINCEA

Ultima parte a acestui competent tratat istoric despre Ardealul pământ românesc pe care noi, românii i-l datoram cu apreciere şi consideraţie doctorului în drept internaţional, Milton G. Lehrer, este despre Dictatul de la Viena prin care trupele horthyiste au reocupat Nord Vestul Transilvaniei între Septembrie 1940 şi Octombrie 1944. Sunt patru ani de cumplită teroare împotriva românilor ardeleni: de la detenţie, deportări, muncă forţată, şi crime antiumane împotriva populaţiei civile la deznaţionalizare şi maghiarizare forţată. Înainte de-a demonstra cu date şi cifre cele menţionate mai sus, trebuie să reproducem un paragraf din comunicatul guvernului maghiar din data de 31 August 1940:

Întreaga Ungarie este recunoscătoare Fuhrerului Hitler şi Ducelui Mussolini pentru opera lor constructivă, care, după ce a desfiinţat Tratatul de la Versailles , suprimă şi Tratatul de la Trianon. Cercurile politice din Ungaria constată că actualul arbitraj de la Viena contribuie şi mai mult la strângerea relaţiilor amicale dintre Ungaria şi puterile Axei. Ungaria îşi asumă cu mândrie rolul ce o aşteaptă în noua Europă alături de puterile Axei. Ungaria va sta şi în viitor cu aceiaşi fidelitate şi amiciţie nestrămutată ca şi până acum alături de puterile Axei.

Şi acum să vedem ce rol cu mândrie şi-a asumat Ungaria în Transilvania. Milton G. Lehrer între paginile 478 şi 495 ne ilustrează elocvent rolul lor: Furia ungurească s-a dezlănţuit vijelioasă asupra ţărănimii şi intelectualităţii româneşti şi citând din „Les Assassinants” aflam ca în primele două luni ale ocupaţiei Transilvaniei, au fost ucişi 919 români, 771 persoane torturate, 3.373 bătute şi maltratate, peste 13.000 de români deţinuţi. Ungaria horthysta poate fi mândră de acest rol . Şi era numai începutul, numai două luni din cele 49 de luni de ocupaţie! Citiţi aceste pagini şi veţi găsi cazuri concrete de cei ce au murit sau suferit cele mai groaznice regimuri inchizitoriale şi de teroare cum le-au numit mulţi autori.

Sfârşitul acestui tratat de istorie despre împilarea românilor ardeleni de către unguri conţine trei mici părţi: Epilogul ocupaţiei şi bucuria autorului, un Remember în care autorul, cu tâlc, îl citează pe Henry Barbusse: omul este o maşină care uită şi să fim atenţi cum se vor prezenta ungurii la conferinţa de pace fără să sufle desigur nici un cuvânt cu privire la campania lor revizionistă. Şi a avut dreptate…

Postfaţa, este scrisă de soţia autorului Doamna Edith Lehrer, care face nişte dezvăluiri pe care să le citim cu multă luare aminte. Întâi ne vorbeşte despre bucuria pe care au avut-o în seara zilei de 30 Ianuarie 1945, când la Athenee Palace înconjuraţi de personalităţi din guvern, academicieni, elite intelectuale, scriitori, jurnalişti, prieteni au lansat   prima ediţie a cărţii, ce a fost primită cu entuziasm şi pe drept apreciată ca o valoare academică. Nu trece prea mult şi schimbările politice şi sociale trec de la democraţia sperată spre dictatură ce încorsetează toata societatea românească şi Doamna Edith Lehrer scrie: Numeroşii prieteni ai soţului meu – mari patrioţi – au fost pe rând împrăştiaţi. O atitudine glacială din partea noilor oficialităţi s-a instalat treptat şi faţă de soţul meu … Nu mult timp după aceia, cartea, tipărită şi aşa într-un tiraj simbolic, a fost pusă la index, iar autorul a început să fie prigonit. Am fost daţi afară din toate serviciile, ori de câte ori reuşeam să găsim o slujbă… Prigonit, hărţuit, în cele din urmă soţul meu s-a îmbolnăvit şi a murit în 1969…

Această cartea a fost pusă la index 47 (patruzeci şi şapte) de ani, timp în care romanii ardeleni nu au avut voie să-şi spună suferinţa iar urmaşi lor să nu cunoască nimic despre mileniul împilări românilor ardeleni, şi în acest timp propaganda iredentistă şi revizionismul unguresc ne defăimează insistent în toată lumea. Oare chiar să fi ajuns o naţiune degenerată în care patriotismul este anemic, hulit şi interzis de politicieni şi de lefegii lor din cultură şi de mass media. Speranţele românilor după Decembrie 1989 s-au spulberat ca şi cele din 1944 – 1945, numai propaganda şi speranţele ungureşti au rămas aceleaşi. Se pare că şi astăzi cartea această este pusă la index! Au trecut 21 (douăzeci şi unul) de ani de la ultima ei ediţie şi cât de necesară este!

– sfârșit –

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*