Autodenunț: i-am „defăimat” pe hoții și trădătorii de țară!

Mă autodenunț ca autor al unor grave și ireparabile „defăimări” la adresa clasei politice care a distrus România în ultimii 26 de ani. Conform legii promovate de Liviu Dragnea, sunt vinovat de a fi acuzat o categorie socială întreagă, cea a politicienilor, de fapte abominabile la adresa națiunii române.

În egală măsură, sunt vinovat de „defăimare” la adresa UDMR și a altor formațiuni maghiare pe care le-am acuzat de nenumărate ori de extremism, iredentism, separatism și trădare de țară. Având în vedere că formațiunile maghiare ascultă de ordinele venite din Ungaria, am greșit. Ele nu și-au trădat țara, adică Ungaria, ci doar statul român ale cărui resurse le folosesc împotriva României!

I-am „defăimat” în egală măsură, conform legii lui Dragnea, pe toți cei care își bat joc de valorile românești și de valorile creștine, pe cei care vor să transforme România în Sodoma și Gomora sau în destinația imigranților musulmani.

Am „defăimat” PNL și PSD numindu-le găști de interese și chiar am propus prin lege desființarea partidelor care au zece corupți în funcții de conducere pentru că, după părerea mea, acest lucru înseamnă că avem de a face cu grupuri infracționale organizate, nu cu partide politice.

L-am „defăimat” pe Iohannis numindu-l președintele călător și președintele bine tăcut, reprezentantul intereselor Germaniei, l-am „defăimat” pe Ponta pentru că s-a crezut zeu pe pământ, l-am „defăimat” pe Cioloș pentru că a închinat România dictatelor de la Bruxelles și de la Berlin. I-am defăimat până și pe George Soros și ONG-urile finanțate de el pentru că urmăresc distrugerea substanței culturale tradiționale a poporului român.

În conformitate cu prevederile legii lui Dragnea, sunt vinovat de „defăimare” la adresa hoților și vânzătorilor de țară, iar Dragnea vrea ca aceștia să nu mai poată fi acuzați pentru felul în care au distrus țara și o fac și în continuare. Așa că vreau să continui cu „defăimarea”: Dragnea este mafiotul șef care vrea să-și pună la adăpost corupții și baronii de criticile românilor. Nu va reuși. Nimeni nu ne va mai putea închide vreodată gura și nimeni nu va mai putea ascunde adevărul!

Un răspuns la Autodenunț: i-am „defăimat” pe hoții și trădătorii de țară!

  1. Vasile Zărnescu spune:

    Dar cu „legea lui Dragnea” cum rămâne? O votează aarlamentul? Și dacă o votează, intră și el în categoria „clica lui Dragnea”? DAr Parchetul care anchetează – sau ar trebui să ancheteze – afacerile oneroase ale lui Dragnea, cum poate fi caracterizat? Ca părtaș la escrocheriile prin care s-a îmbogățit Dragnea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*