Întrebări…

Recent a apărut „Dicţionarul ofiţerilor şi angajaţilor civili ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor” – Aparatul Central (1948-1989), scoasă de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, autori Mihai Burcea (n. 31 iulie1976), Marius Stan (n. 22 august 1982) şi Mihail Bumbeş (n. 12 aprilie 1981). Stau şi mă gândesc ce ştiu oamenii ăştia despre comunism? Probabil sunt fii şi nepoţii foştilor securişti, activităţi de partid şi torţionari. Ei sunt de sute de ori mai răi, mai duşmănoşi, mai câinoşi, mai ticăloşi, mai tâlhari decât părinţi, pentru că au o brumă de carte şi nu vor să se afle adevărul despre părinţii lor şi crimele care le-au făcut părinţii.

Cartea, pe lângă că este incompletă, prezint, de fapt, nişte anonimi mărunţi, funcţionari ai penitenciarelor. Nu îi prezintă pe principalii criminali şi, în mod deosebit, îi ascunde pe criminalii evrei, care erau peste 90 la sută din conducerea Ministerului de Interne, care hotărau cine trebuie executat sau nu. Mă surprinde că din carte lipsesc VASILE CIOLPAN şi evreul gardian Fitecantropus de la Penitenciarul SIGHET, cei care l-au omorât pe istoricul GHEORGHE BRĂTIANU.

Lipseşte, de asemenea, unul din principalii celebrii asasini ai intelectualilor români stabiliţi în străinătate. Este vorba de BĂNĂŢEANU ION, originar din Olteniţa şi şcolit la Moscova, de unde a venit că procuror. Nu se spune un cuvânt despre BOGDĂNESCU, cel care l-a omorât pe dr. ION I. SIMIONESCU, împuşcat în Penitenciarul Peninsula Constanţa (12 iunie 1951). I se spunea torţionarul CENUŞĂ, era ţigan, sau iudeo-ţigan, originar din Olteniţa.

Îmi amintesc ce îmi spunea tata mare când a ieşit din închisoare, că toţi gardienii strigau la deţinuţi „ia pe cinci şi ţine aproape”. Singura vină a bunicului meu era că a fost primar, a construit şcoala, biserica din comună, a construit un pod peste râul Argeş care trecea pe lângă comună. În casă lui tata mare se întâlneau liberalii, fruntaşii partidului liberal, începând cu IONEL I.C. BRĂTIANU şi terminând cu GHEORGHE I. BRĂTIANU.

Comuniştii, nu l-au iertat, i-au confiscat averea şi l-au întemniţat. Leprele iudaice bolşevice care au pus mâna pe conducerea Statului Român după 23 august 1944 pe lângă că l-au batjocorit, umilit, întemniţat pe tată mare, i-au torturat şi pe copii şi nepoţii lui. A ieşit din închisoare bolnav decedând la câţiva ani, la vârstă de 77 de ani, într-un anonimat total. Când era copil mic, a lucrat pe moşia boerului CONSTANTIN GIURESCU, bunicul actualului DINU GIURESCU, în zona Comunei Budeşti, judeţul Ilfov. Atunci pentru că a îndrăznit să ia un ştiulete de porumb, arendaşul evreu l-a bătut şi l-a umplut de sânge. Era chiar să-l calce în picioare cu calul.

Este interesant că în toate închisorile se foloseau aceste comenzi.  Rog vedeţi cărţile „Urlă haita” de Nicolae Purcărea, Editura Sfinţii închisorilor, 2012 (pag. 213) şi „Aşa a fost să fie” de Barbu Olănescu – Orendi, Editura Humanitas, Bucureşti, 2014 (pag. 121). După unele informaţii –  Gabriel Constantinescu – decedat între timp, spunea că celebra comandă „ia pe cinci şi ţine aproape” o foloseau gardienii evrei din lagărele cu prizonieri români din Rusia Sovietică, în perioada 1941-1948 (Vorkutta, Oranki, Mănăstirea Krasnigorsk, Gorki, Mriteiska, Marsansk). Cum or fi ajuns acei gardieni evrei – ruşi în România? Ca şi Alexandru Bârlădeanu, din comandant poliţie al lagărului de prizonieri români de la Saratov, a venit cu tancurile ruseşti abia în 1945 şi a fost instalat de Ana Pauker şi Ion Ilici Iliescu în cele mai mari funcţii din stat. Alexandru Bârlădeanu a fost comandant politic al lagărului de prizonieri militari român din Saratov, pe Volga.

Rog. de asemenea, să vedeţi cartea „România că o pradă” de Alexander E. Ronneti, Editura Credinţă Strămoşească 2013, unde la paginile 505-538 se prezintă un capitol cu „primii capi ai securităţii”.

Este un paradox. Actualii guvernanţi ai României aruncă vina de holocaust evreiesc pe români! A fost un holocaust, dar al românilor făcut de evrei. În timpul războiului, românii au pierdut un milion de oameni iar evreii 15.000 (de boli, bătrâneţe, bombardament). Care holocaust al evreilor? Rog vedeţi cartea „R.S. Manuila şi Dr. Filderman”, Precizări asupra numărului evreilor din România 1956, Suedia. Holocaustul românesc este înfiorător, este cel mai cumplit masacru posibil în acest secol. Autorii: evreo-comuniştii, antinationalistii, anticreştinii, iraţionalii, inumanii, toţi formaţi, instruiţi şi plătiţi de varianta bolşevică a O.F.O.

Evreii au declanşat războiul (al doilea război mondial), ei l-au întreţinut şi ei l-au câştigat (Rog vedeţi cartea „Evreii în România” de Gabriel Constantinescu, Editura FRONDE – Paris, pag. 189-196).

După 1944, evreii au pus mâna pe conducerea Statului Român, şi-au început să facă un holocaust anti-românesc, majoritatea intelectualilor ţării au fost aruncați în puşcării şi o parte au fost împuşcaţi sau alungaţi din ţară. Toate posturile de conducere din Conducerea Statului, Ministere, Inteprinderi, erau în mâinile evreilor. Securitatea era plină de evrei, aproape 90 la sută erau evrei. Cei care acţionau ca ofiţeri de securitate în străinătate şi care au omorât români, care au fost alungaţi din ţară sau cei care care reuşiseră să plece erau evrei. Şi acum, vin evreii cu tupeu inimaginabil şi neruşinare şi spun că a fost în România un holocaust evreiesc. Ce holocaust? Când au murit numai 15.000 de evrei, dispăruţi din care, 3-4000 au fost victime ale represiunilor militare din Iaşi. Iar românii au murit pe front că să apere viaţa şi averile evreilor. Rog vedeţi cartea „Populaţia evreiască în timpul celui de al doilea război mondial de Wilhelm Filderman şi Sabin Manuila – Suedia 1956. Deasemeni, pierderile suferite de populaţie în Transnistria au fost numai de 10.000 persoane, restul de 30.000 s-au întors din cei 40.000 deportaţi. Din cei 10.000 evrei,  care se spune că au murit în Transnistria, cea mai mare parte au plecat cu trupele ruseşti în retragere. În război au murit aproape un milion de militari români, şi tot atâţia civili.

Nu se spune un cuvânt despre crimele pe care le-au făcut evreii, la ocuparea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, în iunie 1940 când au omorât 50.000 de militari români şi tot atât aproape populaţie civilă. De asemenea, se ascunde că în aprilie 1944, evreii înfințaseră, pe teritoriul României, Republica Socialistă Sovietică Evreiască, cu capitală la Botoşani! Şi atunci ce holocaust evreiesc?!

Şi culmea ticăloşiei, recent a apărut o lege antilegionară – legea nr. 217/27 iulie 2005. Partidul legionar nu a fost nici de dreapta, nici de stânga, a fost un partid naţionalist de extremă cinste. Legionarii nu au omorât niciun evreu. Chiar RADU PREDA, Directorul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, în Ziarul România Liberă, din 24 august 2015, consideră că Legea anti-legionară este o porcărie, o lege anti-română.

În timpul conducerii legionare, era în popor o vorbă: „asta este cinstit că un legionar”. Aşa se explică de ce majoritatea intelectualilor şi studenţilor au aderat la Mişcarea Legionară – Erau de o cinste ireproşabilă şi patrioţi. Chiar oamenii de afaceri au sprijinit Mişcarea Legionară. MALAXA, care a fost un adevărat român şi patriot, a sprijinit şi încurajat Mişcarea Legionară. MALAXA a acordat muncitorilor un credit de unu la sută pentru construirea locuinţelor.

Şi vin acum evreii să-l acuze pe VISINESCU  că este singurul vinovat de crimele în timpul guvernării evreilor de către evrei. O fi şi el vinovat, pentru că a făcut cârdăşie cu hoardele de evrei stalinişti veniţi din prăpastiile Asiei şi Galiţiei. Nu se spune un cuvânt în carte, despre şefii torţionarilor şi asasinii din perioada stalinistă, care erau toţi evrei. Aruncă vina pe români. Evreii au fost nişte mieluşei nevinovaţi, scriu în această carte cei trei autori. Era o vorba în timpul lui Malaxa: „Uite aşa se construieşte casa cu banii de la Malaxa”. De ce se ascunde adevărul? De ce nu se scrie un cuvânt despre adevăraţii asasini: Popa Alexandru zis Tanu, Bogdanovici, Dan Draica, Livinski, Martinuș, Paul Morărescu, Mărgescu, Iubevian, Grama, Climescu, Cojocaru, Lupaşcu, Sepeanu, Dumitrescu, Gioicu, Gheorghiu, Avadanei etc. Aproape toţi cu nume neaoş românesc. O întreagă hoardă de evrei ucigaşi ai poporului român.

În „România Liberă”, Vladimir Tismăneanu condamnă comunismul şi spune că regimul comunist a fost unul ilegitim şi criminal. De ce nu spune cine l-a instalat? Nu evreii au fost aceşti asasini, torţionari, veniţi din stepele Asiei şi Galiţiei? El aruncă vina pe români şi afirmă că evreii au fost nişte victime, nişte mieluşei. În România, „revoluţia culturală” a însemnat deiudaizarea României. În anii 1967-1970, peste 150.000 de evrei au părăsit România, pentru că erau vinovaţi de atrocităţile făcute în anii 1944-1963, în majoritatea lor foşti ofiţeri de securitate, foşti torţionari în lagărele de muncă, foşti Secretari de partid, comandanţi de închisori, directori de întreprinderi, activişti de partid etc. Toţi acești evrei care au părăsit România, acolo unde s-au instalat, au început o campanie furibundă de calomniere a Poporului Român. După decembrie 1989, cea mai mare parte a lor s-au întors în România, cu nume false, ca investitori strategici. În realitate, ei au venit la furat, la jaf, la deposedarea românilor de bunurile lor şi chiar la alungarea românilor de pe teritoriile lor strămoşeşti. Aşa a fost să fie. Pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti. Ne merităm soarta. Am avut milă de ticăloşi. Pentru mai multe detalii, rog vedeţi cartea „Paula Mihailov Chiciuc, 24 mai 2007”. Este mai uşor să trăieşti ca un parazit, ca un şobolan, ca un dihor, ca un sconcs.

În anul 1946, Dr. BAGDAZAR I. Dumitru (1893-1946) era Ministrul Sănătăţii. Într-o zi vine la dansul Ana Pauker cu o evreică, felceră, venită din Rusia şi îl obligă pe Dr. Bagdasar să o numească Ministru Adjunct al Sănătăţii pe Hermina Tismăneanu, o semi analfabetă, cu câteva clase elementare. Ministrul a acceptat această poruncă, apoi Ana Pauker i-a cerut ministrului s-o numească profesoară universitară la Institutul de Medicină şi Farmacie Bucureşti. Bineînţeles că a refuzat şi i-a fost fatal. Ajuns acasă a avut o cădere de tensiune şi apoi un atac cerebral. Atât a putut să spună soţiei Florica Bagdasar „ne-au copleşit evreii”. Şi apoi a decedat.Iată dară urmașul cui vine în ziua de azi să dea lecţii Poporului Român!Aşa a murit celebrul Academician DUMITRU BAGDASAR (1893-1946), creatorul neurochirurgiei româneşti. Neurochirurgia românească a strălucit prin D. Bagdasar şi C. Arsenie. D. Bagdasar a murit cu sentimentul datoriei împlinite. Ce s-o fi întâmplat mai târziu cu Hermina Tismăneanu?

Un răspuns la “Întrebări…”

  1. mosu spune:

    Trist dar adevarat-ministrareasa tismaninski nu cumva ii mama marelui patriot si ideolog comunisto-capitalist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*