Perfidia propagandei holocaustice (1)

Propaganda evreiască are deosebit de multe forme perfide de manifestare, mai ales în ceea ce privește intoxicarea opiniei publice internaționale cu teoria pretinsului holocaust suferit de evrei îndeosebi în Al Doilea Război Mondial. În acest scop Cahalul recurge la un complex de modalități de difuzare a născocirilor, folosind toate nivelele de creare a respectivelor fabulații prin angajarea confecționerilor de maculatură holocaustică drapată în toate genurile de texte scornite, plecând de la cei mai modești grafomani până la „lucrări de referință“ ale unor „condeie consacrate“ – consacrate, evident, de propaganda evreiască.

Iată un citat dintr-o carte a lui Antony Beevor, tipărită în 2012, despre care se vorbeşte în termeni ditirambici: «Germanii preferau să nu se gândească la soarta lor. Asta, ulterior ei s-au convins pe sine înşişi, a fost din cauza ignoranței, când, de fapt, era mai mult din cauza negării [realității – n.n., V.I.Z.]. După cum a spus Ian Kershaw, „…drumul spre Auschwitz a fost construit cu ură, dar pavat cu indiferență“.

Civilii germani, pe de altă parte, nu au ştiut mare lucru despre infamele experimente medicale de la Auschwitz, efectuate de dr. Josef Mengele și de colegii săi. Chiar și astăzi, cele efectuate pe ruși, polonezi, roma [citește: „țigani“ – n.n., V.I.Z.], cehi, iugoslavi, olandezi și pe deținuții politici germani de la Dachau de către medicii S.S. sunt relativ necunoscute. Mai mult de 12.000 au murit, de obicei, în chinuri, ca urmare a testelor, operațiunilor de practică și amputărilor. Printre victime se numără și cele injectate cu boli, dar, de asemenea, la cererea Luftwaffe, și cele supuse la experimente de presiune extrem de înaltă și joasă, cufundate în apă aproape de îngheț ca cercetare pentru echipajele aeriene doborâte deasupra mării. Li s-a dat forțat să bea apă sărată și au fost împunși în ficat. În plus, unii prizonieri din camera de autopsie au fost forțați de către personalul S.S. să jupoaie și să curețe pielea de bună calitate de pe cadavre (dar nu de pe cele germane) „pentru a fi utilizată ca șei, pantaloni de echitație, mănuși, papuci de casă și poşte de damă“».

După cum vedeți, Antony Beevor a cules, în anul de grație 2012, din literatura holocaustică diverse destinații pentru utilizarea pielii umane jupuite de pe cadavrele evreuilor, dar a omis să le enumere pe cele citate mai des: confecționarea de abajururi pentru veioze și coperte de cărți! A uitat să mai menționeze și fabricarea de săpun din grăsime de evreu. Este evident că, între timp, nu a citit dezmințirea dată de către Shamuel Krakoski, directorul arhivei de la Muzeul Holocaustului din Yad Vashem, Ierusalim, în articolul „Human fat wasn’t used by Nazis“, publicat în THE GLOBE AND MAIL, din 25 aprilie 1990, sau de către Bill Hutman, care, în articolul „Nazis never made human-fat soap“, din THE IERUSALEM POST, International edition, din 5 mai 1990, îl citează pe profesorul Yehuda Bauer; acesta, din postura sa de „eminent istoric al Holocaustului“, susține: „…that the Nazis never made soap from human fat“: „că naziştii nu au făcut niciodată săpun din grăsime umană“. Dar, în mod cert, Antony Beevor a citit articolul cu acest titlu emoționant: „Cutremurător: Evreii prefăcuţi în săpun la Auschwitz, abandonaţi între buruieni“, al unei idioate de la ziarul jidănesc adevărul, din 1 iulie 2011, în care, printre alte clişee utilizate în maculatura holocaustică, scrie, profund marcată de realitatea mascată samavolnic de buruienile din România: «Nici măcar locul unde a fost îngropată o bucată de săpun fabricată din trupurile evreilor omorâţi în lagărele de exterminare naziste de la Auschwitz şi Dachau nu este îngrijit. Pe placa monumentului, din cauza ierburilor, cu greu se citeşte cutremurătorul mesaj: „Aici sunt îngropate victimile barbariei naziste, omorâte şi prefăcute în săpun. Rugaţi-vă pentru dânşii!“».

Dincolo faptul că evreii au scris, chiar aşa, greşit, „victimile“ – explicabil, fiindcă ei vorbeau idiş între ei şi doar de nevoie vorbeau și româneşte –, greşeala majoră este că au ridicat acest monument pentru o născocire perfidă. Dar este bine că evreuii de la noi se preocupă de perpetuarea acestei fantasmagorii, precum face evreuul mincinos ca toți evreii, altfel, după nume, „român get-beget“ –… Mihai Paraschivescu: «Mihai Paraschivescu, unul din cei opt evrei care mai trăiesc în Târgovişte, ne-a spus că doar în câteva cimitire din ţară există un asemenea mormânt, care aminteşte de Holocaust. „Se lucrează la un proiect privind atragerea de fonduri europene pentru repararea şi renovarea sinagogilor şi a cimitirelor evreieşti din România. Vrem să le includem în circuitul turistic european. Avem alături de noi o firmă din Italia, specializată pe aşa ceva“, precizează Paraschivescu», scrie mincinoasa autoare-fără-nume. Este bine, ziceam, deoarece, prin menținerea mormintelor „unde este îngropat săpunul din grăsime de evreu“ și etalarea lor turistică, se menține și dovada materială a dublei lor perfidii: aceea privind așa-zisul holocaust și, totodată, a propagandei holocaustice insidioase și permanente, așa cum se procedează și în filme. După ce vor reamenaja și vor pune „în circuitul turistic european“ asemenea morminte-făcături, va trebui să dezgropăm, de față cu toată presa, „calupurile de săpun din evreui“ pentru a-i dovedi de escroci! Adevărul este că nu „doar în câteva cimitire din ţară există un asemenea mormânt“, ci sunt multe cimitire care au morminte cu monumente despre „calupuri de săpun din grăsime de evreu“:

«Ca și în restul țărilor beligerante, și în România au circulat zvonuri privind presupusa proveniență a săpunului R.I.F. Prima referire scrisă cu privire la fabricarea săpunului din cadavre de evrei apare în cartea jurnalistului evreu Marius Mircu, “Pogromurile din Basarabia” din 1947. Una din anexele lucrării este intitulată: XIV. R.J.F. (Reine Jüdisches Fett, p. 68), material apărut anterior în ziarul Unirea, an I, nr. 4, din 23 noiembrie 1945. Autorul precizează, în afară de amănuntele binecunoscute: S’au găsit și la noi în țară câteva bestii care să se gândească să fabrice săpun din grăsimea evreilor asasinați. În trenul celebru, care a transportat o parte din victimele măcelului de la Iași, din cauza căldurii extrem de mari, sângele și grăsimea morților schingiuiți acopereau podeaua unora din vagoane, în straturi apreciabile. Cei vii se bălăceau în sângele și grăsimea celor morți. În unele vagoane, stratul de grăsime trecea de genunchii celor în picioare. La Roman, unde vagoanele au fost curățate, s’au găsit doi locuitori care au sustras câteva căldări cu grăsime amestecată cu sânge. Prinși de o santinelă, au declarat că vor să facă săpun.

De asemenea, face și câteva precizări privind „procesul tehnologic“ de fabricație: Tehnicienii germani au făcut cercetări și calcule migăloase ca nimic să nu se piardă din victimele lor, totul să fie utilizat. S’au găsit note și socoteli stabilind valoarea în monetă germană a fiecărui cadavru. Cadavru, adică materialele diferite cuprinse într’un corp, din care savanții germani scoteau: 900 de creioane, 2000 de chibrituri, un cui de fier, var pentru spoit un coteț, etc. etc.

Marius Mircu povestește cum evreii au colectat toate bucățile de săpun R.I.F., care puse într-o cutie, cca. 1500 buc., au fost înmormântate în 15 noiembrie (1945, probabil, autorul vorbește de vineri, a zecea zi a lunii Kislev, anul 5706), în Cimitirul din Șoseaua Giurgiului, cu car mortuar și slujbă religioasă, în prezența mai multor rabini și oficialități ale comunității evreiești. Astfel de acțiuni au fost organizate peste tot în țară, acolo unde existau mari comunități evreiești, în Fălticeni, Galați, Brăila, Târgoviște etc…, ulterior fiind ridicate monumente în memoria presupuselor victime transformate în săpun. Nu este un fenomen specific României, astfel de monumente ridicate în memoria evreilor transformați în săpun există peste tot în Europa, în cimitirele evreiești. Deși s-a dovedit în mod științific că săpunul R.I.F. nu conține nici un fel de grăsime, această istorie este reluată periodic».

Acest Marius Mircu, fabulatorul din 1945-1947, este acelaşi „scriitor sincer“ Marius Mircu din 2001, lăudat de profesorul Ion Rotaru pentru sinceritatea sa. În mod evident, venerabilul Ion Rotaru nu cunoştea elucubraţiile cvasi-patologice debitate de evreul „onest“ Marius Mircu, fostul evreu denigrator Israel Marcus devenit ziaristul „român“ Marius Mircu, altfel fratele mai mare al matematicianului academician Solomon Marcus!

Iată un alt fragment dintr-o altă carte mult lăudată a aceluiași escroc „științific“ Paul Johnson: «Soluţia finală a început să fie pusă în practică din primăvara lui 1942. Primele gazări în masă au început la Belzec, la 17 martie 1942. Acest lagăr avea capacitatea de a omorî 15.000 de oameni pe zi. În luna următoare a fost rîndul Sobiborului (20.000 pe zi), Treblinkăi şi Maidanekului (25.000) şi al Auschwitzului, pe care Höss îl numea „cea mai mare instituţie de anihilare umană din toate timpurile“. Documentaţia privitoare la genocid este uriaşă. Cifrele sunt aproape incredibile. În decembrie 1941 Hitler avea aproximativ 8.700.000 de evrei sub conducerea lui. Dintre aceştia, pînă la începutul lui 1945 omorîse cel puţin 5.800.000: 2.600.000 din Polonia, 750.000 din Rusia, 750.000 din România, 402.000 din Ungaria, 277.000 din Cehoslovacia, 180.000 din Germania, 104.000 din Lituania, 106.000 din Olanda, 83.000 din Franţa, 70.000 din Bulgaria, 28.000 din Belgia, şi 9.000 din Italia. La Auschwitz, unde au fost asasinaţi două milioane de oameni, procesul a fost condus ca o operaţiune industrială de mare amploare. Firme germane au prezentat oferte competitive pentru „unitatea de procesare“, care trebuia să aibă „capacitatea de a scăpa de 2.000 de cadavre la fiecare douăsprezece ore“. Cele cinci cuptoare erau furnizate de firma germană Topt&Co din Erfurt. Camerele de gazare, descrise drept „pivnițele cu cadavre“, au fost proiectate de German Armaments Incorporated, cu o specificație care cerea „uși etanșe cu garnitură de cauciuc și un post de observare din sticlă dublă de 8 milimetri, tip 100/192“. (…) Victimele intrau în pivnițe, despre care li se spunea că sunt băi, și la început nu observau gazul care venea prin niște perforații în coloanele de metal: Apoi simțeau gazul și se înghesuiau cît mai departe de coloanele amenințătoare iar în cele din urmă năvăleau spre uşa uriaşă de metal cu ferestruică, unde se îngrămădeau unii peste alţii într-o singură piramidă moale, împroşcată cu sînge, agăţîndu-se unul de altul şi sfîşiindu-se chiar şi în spasmele morţii (…)». Și continuă descrierea macabră, copiată de la un alt confecţioner de baliverne halucinante: Gerald Reitlinger, în The Final Solution, Londra, 1953.

Referitor la descrierea lui Johnson cu „pivniţa“, Arthur R. Butz face o analiză minuţioasă, semantică și tehnică, în capitolul „Supplement 5: Vergasungskeller“, prin care demonstrează absurditatea şi ridicolul afirmaţiilor de acest tip, care abundă, de exemplu, în cartea lui Jean-Claude Pressac, Auschwitz: Technique and Operation of the Chambers, publicată în 1989 și care a fost desființată de critica făcută, în principal, de Robert Faurisson, apoi de A. R. Butz însuşi.

Scena cu „intrarea în pivnițe“ a fost folosită în filmul HAVEN, difuzat în noaptea de 20-21 martie 2015, pe canalul TV Cinemax, sub titlul „La adăpost“, film eminamente fals, confecționat prin aglutinarea diverselor descrieri de genul acesteia cu „pivnița“. Iată un fragment din publicitatea făcută pe ultima copertă a cărții lui Johnson, din ediția a doua, din 2005: „Rareori se întâmplă ca o carte de istorie, și încă una de istorie contemporană, să cunoască succesul pe care l-a avut masivul volum al lui Paul Johnson imediat după apariția sa, în 1983. Și totuși succesul Istoriei lumii moderne nu are nimic surprinzător, căci autorul – renumit publicist și scriitor britanic – știe să alieze ca puțini alții detaliul analitic cu ampla viziune sintetică, scrupulele omului de știință cu accesibilitatea stilului“. Nimic mai fals: în mod evident, scrupule nu are şi nu este istoric, căci – în baza panseului „Cărțile din cărți se fac!“ – face o compilație foarte laborioasă („detaliul analitic cu ampla viziune sintetică“, zice, cu preţiozitate, redactorul cărţii ca să-i „umfle“ prestigiul științific) pentru a fi cât mai convingătoare din diverse cărți de propagandă holocaustică, despre multe dintre acestea Arthur Robert Butz demonstrând că sunt falsuri autentice, cum sunt cărțile unor Raul Hilberg, Lucy Dawidowicz, Miklos Nyiszli (cartea acestui mare fabulator, Auschwitz: A Doctor’s Eyewitness Account, a fost tradusă în româneşte sub titlul Am fost medic la Auschwitz) și ale altora asemenea lor, sau precum este declarația colonelului Rudolf Höss, comandantul lagărului de la Auschwitz, între 1940-1943, dată în închisoare sub presiunea speranței cultivate diabolic de către temnicerii săi că, dacă va da o declarație așa cum le convine, atunci ar scăpa cu viață: a scris cum au vrut evreuii care manevrau Procesul de la Nürnberg, dar tot a fost spânzurat; această declaraţie a fost analizată amănunţit şi demonstrată ca fiind insutenabilă, eminamente falsă, de către Arthur R. Butz.

Totuşi, în ciuda nenumăratelor note bibliografice date, Johnson a evitat să indice de unde a luat el informația că Hitler „omorâse 750.000 de evrei din România“! În urmă cu circa un deceniu circula în țara noastră temerea că evreii vor dubla pretenția expusă la Templul Coral și nu vor solicita daune de holocaust doar pentru cei 400.000 de evreui etalați la baza menorei ridicate lângă gard (câte 50.000 de euroi pentru fiecare evreu holocaustat), ci pentru 800.000 de evreui; probabil că panica se stârnise din cauza apariției primei ediții a cărții O istorie a lumii moderne a mercenarului Paul Johnson!

În literatura evreiască interbelică se susținea că numărul evreuilor din țara noastră ar fi fost de circa 750.000 de persoane. La 1910, Nicolae Iorga semnala că evreuii ajunseseră la peste 500.000 de indivizi, iar numărul lor creștea vertiginos prin infiltrare ilegală; unele statistici românești oficiale avansau cifra de un milion, iar „dacă ne orientăm după cifrele avansate în anul 1937 de Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor, adică un număr de 1.986.000 de evrei, proporţia este de-a dreptul catastrofală: un evreu la șapte români!“. „Studiile statistice privitoare la numărul evreilor din România, după pierderea Basarabiei, Bucovinei, Ţinutului Herţei, Nordului Ardealului şi Cadrilaterului, avansează cifra de 312.972 de evrei. Această cifră este confirmată de studiul statistic intitulat Regional development of the Jewish population in Romania, apărut în anul 1957 sub semnătura dr. Sabin Manuilă (fostul Director General al Institutului Central de Statistică din România) şi dr. W. Filderman (fostul Preşedinte al Comunităţii Evreieşti din România). În raport cu această cifră, propaganda evreiască pretinde că dictatura se face vinovată de 400.000 de evrei masacraţi în România! Inadvertenţa este flagrantă, încât orice comentariu este de prisos. Din păcate, nici în trecut şi nici astăzi, nu s-a întreprins nimic pentru a se înfiera aşa cum se cuvine această calomnie la adresa poporului român. La inaugurarea Memorialului Holocaustului de la Washington, Ion Iliescu nu a schiţat nici un gest de protest faţă de grava acuzaţie ce se aduce poporului al cărui preşedinte era. O atitudine care nu-i face cinste şi care-l descalifică moral, dovedind încă o dată că România de azi nu se deosebeşte cu nimic de România comunistă de ieri“.

Articol cu caracter istoric-documentar

Un răspuns la Perfidia propagandei holocaustice (1)

  1. Avatar mosu spune:

    Trebuie separate ,perioada bolsevica 1945-1964 de perioada comunisto-ceausista, cand puterea a fost acaparata si de etnici romani- 1964 pana cand urmasii bolsevicilor au reluat puterea.O problema interesanta ii faptul ca in perioada cand ungurii si evreii erau majoritari in conducerea Romaniei,nu s-a pus problema holocaustului in Romania,problema a aparut atunci cand fortele revansarde au acaparat puterea dupa lovitura din 89 si au gasit modalitatea sa mai mulga ce a mai ramas dupa marele jaf.Domnul iliescu a tacut fiind santajat cu dosarul din perioada studentiei plus ca a fost lasatsa se razbune pe Ceausesti.Nu se ia atitudine fiindca istoricii adevarati au fost proscrisi fiind scosi la inaintare acei indivizi fara mama ,fara tata ,tara, natie,dar cu mare apetit de bani si ura fata de poporul roman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*