Omul care a spulberat mitul despre „Masacrul de la abator” (22.01.1941)

La VATRA ROMÂNEASCĂ, l-am cunoscut pe marele patriot şi naţionalist român DĂRĂȘTEANU CONSTANTIN şi am aflat de Masacrul de la Abator (22.I.1941). Domnul prof. ION COJA, preşedintele UNIUNII VATRA ROMÂNEASCĂ în 2003, l-a convis să dea o declaraţie în faţă notarului, despre ceea ce povestise la Sediul UNIUNII, în prezenţa a cel puţin 40 de oameni.

În declaraţie, Dărășteanu I. Constantin, născut la 28 iulie 1914 în comună Stoinesti, judeţul judeţul Vlaşca (azi Giurgiu), scrie următoarele: “În ianuarie 1941 lucrăm la Baza Aeriană nr. 3 Pipera (devenită mai târziu ASAM) ca şef de echipa, maistru principal reglor şi montor de avioane, la dată aceea cu o vechime de 3 (trei) ani. În ziua de 24 ianuarie 1941 am avut o discuţie cu un subaltern, Preda Petre, zis Druşca, mecanic, care în zilele precedente, 21-23 ianuarie, lipsise de la unitate: era legionar şi participase la rebeliune. El mi-a povestit că la Abator se află trupurile neînsufleţite ale unor legionari agăţate în cinghele, despre care se afirmă că ar fi cadavrele unor evrei ucişi de legionari. Am raportat comandantului comandor inginer Constantinescu Cristea, cele aflate de la Preda Petre şi l-am întrebat ce crede că trebuie făcut. Comandantul mi-a răspuns că nu ştie ce să facem şi cui să raporteze cele aflate, dar că mai înainte de orice, o asemenea informaţie trebuie verificată.

Mi-a recomandat să iau maşină-dubiţă (marca Skoda) cu care unitatea noastră îşi făcea aprovizionarea cu carne de la Abator şi să mă deplasez acolo, la Abator, să văd care este adevărul.

Menţionez că la vremea aceea făceam din când în când reportaje pe subiecte tehnice la revista “Aripi frânte-Aripi româneşti” condusă de comandorul Emil Gârleanu (rudă cu scriitorul cu acelaşi nume), devenit ulterior general. Am plecat cu şoferul, militar în termen, care cunoştea bine Abatorul, unde am ajuns şi am intrat pe poarta principala spunând că mergem să luăm carne pentru unitate, ca de obicei. Am intrat apoi în hala şi am constatat că aproape nimeni nu muncea, fiecare se plimba prin hală, de la un grup la altul, se discuta într-o atmosfera apăsătoare, de încordare şi gravitate. Am încercat să intru în vorbă cu parlagiii, dar ei se fereau să-mi răspundă când i-am întrebat dacă e adevărat că undeva, în Abator, se află nişte oameni, nişte evrei atârnaţi în cârlige (cinghele).

M-au făcut atent să fiu mai discret şi mai prudent. Unul dintre ei, pe care ceilalţi îl numeau “nea Vasile” şi care era şeful unei echipe de măcelari, mi-a răspuns totuşi: ”Da, domnule, dar nu sunt evrei, sunt români!”. Şoferul care mă însoţea îl cunoştea şi ne-a făcut prezentările: se chema Stoica Vasile. El mi-a arătat în ce direcţie se aflau cadavrele şi m-a făcut atent să nu fiu văzut de oamenii din conducerea Abatorului sau de oamenii de încredere ai acestora. La circa 50 m-am găsit locul, unde am ajuns singur, neînsoţit de nimeni.

Am numărat cadavrele atârnate în cinghele, erau 11 sau 21, am uitat numărul exact, ţin minte că se termină cu cifra 1. Lângă perete se mai află o grămadă de cadavre, cu hainele murdare de noroi şi sânge. Cadavrele atârnate în cârlige aveau paltoane pe ele, unul mai avea căciulă (cuşmă de blană ţărănească) pe cap. Am dat puţin la o parte paltonul la primele trei cadavre şi am văzut la fiecare rana mortală, din care cursese sânge şi îmbibase îmbrăcămintea. Cel de-al treilea cadavru avea sub palton şi deasupra hainei o cămaşă verde, legionară. Nu m-am atins de celelalte cadavre şi m-am întors la şofer. Discut, mai departe cu nea Vasile, pe care l-am întrebat: „Mai, nea Vasile, cine sunt oamenii ăştia?”

Mi-a răspuns că sunt legionari împuşcaţi de Armata, că în jurul Abatorului au fost împuşcaţi mai mulţi legionari şi că aceşti legionari au fost adunaţi din stradă de oamenii de încredere ai conducerii Abatorului, la ordinele acesteia, şi băgaţi în Abator, unde au fost atârnaţi în cârlige şi declaraţi că sunt evrei ucişi de legionari. Reproduc cuvintele lui nea Vasile Stoica: ”Nu sunt jidani, domnule, sunt legionari împuşcaţi de Antonescu, iar jidanii de la Abator, prin oamenii lor de încredere, i-au târat din stradă în Abator, i-au atârnat în cinghele şi zic despre ei că sunt jidani”. Fac menţiunea că la dată aceea Abatorul era o societate administrată şi controlată de evrei. Nea Vasile a făcut menţiunea: „Jidanii noştri, care conduc Abatorul”.

De asemenea, menţionez că i-am spus şoferului, dacă vrea, să meargă şi el să-i vadă pe cei atârnaţi în cârlige, dar nea Vasile l-a oprit, spunând că nu e bine deoarece deja unii “de sus” au observat mişcarea pe care o făcusem şi acum sunt cu ochii pe noi. L-am întrebat pe nea Vasile dacă e dispus să declare cele petrecute la Abator şi în faţă altora, în cazul că va fi vreodată nevoie. Nea Vasile a declarat că este de acord, mi-a dat adresa – locuia lângă Abator, pe Splai, iar ulterior l-am vizitat de mai multe ori şi ne-am împrietenit. Aşa am aflat că după aceea Armata a ridicat cadavrele de la Abator şi le-ar fi dus în pădurea Plumbuita.

Vizită mea la Abator a durat circa 15-20 minute. La plecare am luat pentru trupă o naveta de măruntaie, mai mult burţi. Când m-am întors la unitate m-am prezentat la comandant şi i-am raportat cele aflate. Comandantul a considerat că e de datoria să să raporteze mai sus. Eu m-am retras din biroul comandantului şi m-am dus în hala de montaj, în hangarul central. După un ceas, un ceas şi jumate, a venit la mine comandantul şi mi-a spus că a telefonat la Consiliul de Miniştri, la cabinetul lui Horia Sima şi a cerut să vorbească cu acesta. De la postul telefonic respectiv i s-a răspuns că „camaradul Horia Sima nu mai există, că nu ştie unde este”.

Menţionez că în zilele care au urmat zvonul despre uciderea şi atârnarea în cârlige a evreilor la Abator a circulat, dar nu era luat în serios de nimeni. Până şi femeile cele mai simple din mahalaua bucureşteană se întrebau „de ce evreii nu reclamă la Antonescu ce au păţit?”.

Precizez că nu am fost membru al Mişcării Legionare, dar, la fel ca şi cei mai mulţi colegi din aviaţie, am simpatizat, ca român şi creştin, cu ideile lui Corneliu Zelea Codreanu.”…

Radu Eftimovici scrie că masacrul de la abator, urmat de atârnarea lor în cârlige este o gogoriţă, o minciună sfruntată. Pe vremea aceea dansul era nu numai şeful laboratorului de analize ale cărnii dar şi directorul adjunct al abatorului de la Bucureşti. Imediat după război, scriitorul şi reporterul de război, evreul Ilia Ehrenburg a publicat o carte intitulată “Prin Europa”. În carte se afirmă că la Bucureşti au fost asasinaţi zeci de evrei şi atârnaţi în cârligele de vite de la abator. Ulterior s-a aflat unde s-a petrecut această crimă împotriva unor mozaici: la Riga şi de ce letonii s-au răzbunat pe evreii comunişti implicaţi în moartea rudelor lor.