Pe mâna cui dăm România?

O întrebare justificată ne da neliniști, ne frământă și ne pune la încercare responsabilitatea civică: „Cine sunt, ce au făcut sau ce pot face pentru oamenii țării și patria românilor candidații înscriși în competiție pentru președinția României?” Pe unii doar calcule meschine, vanități patologice, spiritul aventurii politice și/sau combinațiile talciocului dintre primul și al doilea țur de scrutin i-a determinat să se „bata” pentru un loc pe lista candidaților. Această categorie de candidați include indivizi lipsiți de simțul rușinii pentru ceea ce sunt, fără minima capacitate de autoevaluare în raport cu importantă și greutatea misiunii naționale de Președinte al României. În față acestei jenante realități politice, noi, cetățenii alegători, avem obligația fundamentală – civic și patriotic -, să lăsăm la o parte primele impresii („care conteaza” dar, de regulă, false) induse de propagandă electorală a candidaților.

Suntem datori, în față prezentului și viitorului nostru, dar și al urmașilor noștri, să judecăm „la rece” ce s-a întâmplat cu România în timpul scurtei noastre existențe, comparate cu dimensiunea istorică a dăinuirii că popor. Să ne reamintim faptele conducătorilor României a căror cârmuire a treburilor dinlăuntru ale statului și pricepere în politică internationalăƒne-au marcat, în bine, ori rău destinele. De la împlinirea la spargerea granițelor, de la eliberări naționale la ocupații străine, de la sărăcie la prosperitate, de la un popor eminamente agricultor și neștiutor de carte, la un popor calificat pentru toate meseriile industriale, cu învățământ de nivel mediu (bacalaureat ori atestat profesional într-o meserie) obligatoriu și gratuit, de la un popor uitat de lume, la un popor cu repere unicat în competiția mondialăƒa valorilor. După astfel de reflecții, să-i comparm pe aspiranții la supremă demnitate a statului cu înaintașii lor. Unii furirăƒRomânia demnăƒși respectată, participantăƒactivăƒla crearea patimoniului de culturăƒși civilizație universală, iar alții naruirăƒtotul și ne promit castele de nisip.

Dacă dorim, cu adevărat, să însemnăm ceva în lume, suntem obligați la un examen de conștiință. Să ne întrebăm și să decidem, dacă dorim continuitatea în ceea ce a fost fast, ori nefast în trecutul nostru. După cum, negreșit este să căutăm ce parte a trecutului lor doresc să ascundă competitorii înscriși în cursă prezidențială, fiindcă ei nu vor fi liberi de constrângeri, cât timp cineva le controlează acea parte ascunsă a existenței lor. Să o spunem clar și răspicat, în cursă prezidențială sunt și candidați ale căror cordoane politice ombilicale nu au fost tăiate de sursă păcatului originar a sistemului politic eșuat.

Un exemplar de candidat, însă, depășește orice culme a tupeismului și nerușinării. Cu un trecut nomenclaturist comunist, ceva mai discret, cu pregătire specială pentru misiuni secrete externe începută în anii ’80 și continuată ulterior, a parcurs, după 1990, tenace și cu capacitate de disimulare de domeniul patologicului, întreagă ierarhie a mișcărilor civice anticomuniste. Cu reputație , dupăƒunii discutabilă, de „port drapel al apărării drepturilor omului” și „simbol al luptei împotrivă corupţiei”. A fost ministru, în mai multe guverne, europarlamentar, funcționar internațional, disident în partidul care i-a dat întreagă susținere și, mai nou, are ambiția să-și completeze C.V.-ul și cartea de vizită cu „Former candidate of Romanian President”. Asta dă bine, atât în dosarul din arhivă de la Yasenovo, cât și în cel al subfilialei de la „The Open Society Institute-Budapest”, o altă „Marie”, acoperită cu aceiași pălărie. „Să dăm Cezarului ce este al Cezarului” și să lăsăm caimacul deconspirării identității multiplului agent, cu 11 ani „albi” în C.V. (!) autorului inițiativei, în direct, la o oră de maximă audiența și, neapărat, cu un zgomotos promo „breking news”, încă de dimineață, că să se poată mobiliză poporul. Asta, dacaa€¦ are în vedere și acest exemplu, din toate câte le are la îndemână. Căci, din „inalte rațiuni de stat”, va proceda, de la șine înțeles, la o divulgare selectivă. Multe din cele ce ni s-au întâmplat în ultimul sfert de veac, aiureală de pe scenă vieții politice din România, vin să demonstreze, până peste evidente, că unii dintre actorii importanți ai evenimentelor publice sunt niște „”robotikon”, niște iepurași scoși din jobenul „unchiului” Sam , ori căciulă unchiului Vania, sau din băsmăluță unei „Die Tante”. Musai spovediți la „Zidul de Apus”!

În ultimul sfert de veac, România a fost ocupată, între alții, și de o imensă rețea de așa-zise organizații non-guvernamentale, un mixaj de „para-ambasade” ale câtorva entități externe, care au „semanat democratie” și „culeg” partide și partidulete, prin care impun personalități publice de fațadă, nonvalori intelectuale, „yes man’s” gata să servească, mai degrabă, sub orice alt steag, decât sub faldurile tricolorului românesc. Construcțiile politice prin care s-a încercat, când de unii, când de alții, disoluția dictaturii ștăngii generate de marea armată a activiștilor din eșaloanele secunde ale Partidului Comunist Român, crescuți în pepinierele Frontului Democrației și Unității Socialiste, catalizatorul socio-politic al întregii societăți, nu au avut altă materie prima decât moştenirea ideologică temeinică și rezervă de cadre, inclusiv cea a „Şoimilor Patriei, îndestulătoare pentru încă vreo trei generații, lăsată de fostul regim. Realitatea trebuie judecată lucid, deciziile trebuie luate la rece, înțelegând că altfel nu s-ar putea, decât dacă România ar fi epurată de populație și colonizată cu migratori. Nu-i loc sau moment de lăsat a ne cuprinde deznădejdea.

Establishmentul politic trebuie făcut să înțeleagă că un popor scârbit de politicianismul vulgar are nu numai dreptul, dar și puterea să-l supună celei mai severe judecăți: „Votul alb”! Votul alb sau votul de protest reprezintă, în orice sistem democratic, dreptul cetățenilor de a-și manifestă nemulțumirea în cadrul proceselor electorale. Acest tip de vot este consecință directă a eșecului sistemului politic și constituie un instrument esențial pentru îmbunătățirea platformelor politice și a programelor de guvernare. Puțin cunoscut în România, votul alb reprezintă un subiect important de dezbatere în democrațiile din întreagă lume și o realitate pentru țări dezvoltate că Franța ( legiferat în anul 2003), Belgia și Suedia. La nivel european există o impresionantă mișcare care actioneza, nu fără rezultate, pentru introducerea votului alb că vot valid în scrutinele electorale. Este de domeniul fanteziei ca majoritatea parlamentară, dominată de fripturiștii politici transpartinici, să adopte și în România o lege a votului alb. Dar această imposibilitate previzibilă nu ne împiedică să umplem urnele cu buletine de vot sub a căror antet să scriem „Alb” și peste să aplicăm ștampilă. La câtă batjocoră, la nivel național, s-a pretat să ne supună întreagă clasă politică, respingerea prin votul alb este o etapă necesară, înaintea adoptării spontane a democrației directe. A democrației directe, civilizate, menținută din Evul Mediu în unele dintre cantoanele Elveției.