ACDEC solicită Președintelui Traian Băsescu să confere post-mortem Ordinul Naţional Steaua României chirurgului pediatru prof. dr. Alexandru Pesamosca

Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC) solicită președintelui României, domnul Traian Băsescu, să confere post-mortem Ordinul Naţional Steaua României chirurgului pediatru prof. dr. Alexandru Pesamosca. ADEC amintește opiniei publice faptul că pe 1 septembrie 2014 s-au împlinit trei ani de la trecerea în neființă a celui care a fost prof. dr. Alexandru Pesamosca, chirurgul supranumit ”îngerul copiilor”, cel mai bun chirurg pediatru din România. Opinia publică românească este de acord cu faptul că doctorul Alexandru Pesamosca a fost un geniu al chirurgiei românești: „Alexandru Pesamosca este un nume gigantic al medicinei romanesti. Un doctor fara arginti, care a salvat de la moarte mii de copii”. (Cătălin Apostol, formula-as.ro)

”Zeci de mii de copii au fost salvaţi de bisturiul profesorului Pesamosca. Dacă ar fi locuit într-o vilă somptuoasă, probabil şi-ar fi pus pe pereţi tablouri scumpe, căci mare era recunoştinţa familiilor cărora le salvase copiii. Dar, mulţumindu-se cu cămăruţa lui din spital, profesorul admira altfel de “tablouri”. Pe sala clinicii de chirurgie se aflau fotografiile copiilor care se născuseră urîţiţi groaznic de defecte congenitale, cu buză de iepure, cu gură de lup, cu nasul oribil, cu ochii asimetrici şi alături, din alte fotografii, zîmbeau spre viaţă normală figurile remodelate şi aduse în limitele normalului după operaţii grele, operaţii reparatorii”. (Florin Condurățeanu, jurnalul.ro)

”Medicul Alexandru Pesamosca (supranumit “tata Pesi” de copii) se numara printre marile nume din istoria chirurgiei romanesti, rezolvand un urias numar de cazuri in chirurgia plastica pediatrica (fara sa fie chirurg plastic), inclusiv in domeniul malformatiilor congenitale ale copilului, indiferent de tipul malformatiei. Cazurile operate de el au fost rezolvate definitiv, fara sechele. Pesamosca a operat peste 50.000 de copii”. (hotnews.ro)

”La uşa cabinetului era coada mereu. Dacă la putere nu ar fi venit comuniştii, Alexandru Pesamosca ne-ar fi spus azi poveşti marinăreşti- visul lui a fost să plece pe mare. Dar poate că România avea nevoie de un doctor genial, aşa că a făcut medicina. Mai întâi la ţară, apoi la Bucureşti. Din 1984 n-a mai ieşit din Spitalul de Copii Marie Curie: acolo muncea, acolo locuia. Pur simplu, n-a avut niciodată timp să se ocupe de el, să-şi plângă cei doi fii morţi înaintea lui, să-şi ia o casă. Aşa că spitalul i-a devenit casă, iar meseria, un mod de viaţă. A ajuns profesor şi, spre finalul carierei, academician”. (antena3.ro)

Având în vedere activitatea extraordinară și conduita exemplară a celui care a fost prof. dr. Alexandru Pesamosca, ADEC solicită președintelui României, domnul Traian Băsescu, să confere post-mortem Ordinul Naţional Steaua României chirurgului pediatru prof. dr. Alexandru Pesamosca.

Asociația Civică pentru Demnitate în Europa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*