Dilema regală…

Regina mamă, care l-a tutelat pe Mihai și l-a „montat” în permanență împotriva Mareșalului, co-autoare a mizeriei de la 23 august 1944, a fost distinsă după război cu titlul onorific de „drept al popoarelor”, i s-a trecut numele în piatră la Yad Vashem, s-a plantat un copac în memoria sa etc. Motivul: la un moment dat nemții au trimis în România, la București, în triajul Gării de Nord, mai multe trenuri în care să fie îmbarcați 20.000 de evrei, cu destinația Auschwitz. I s-a cerut imperativ Mareșalului Ion Antonescu să facă acest gest de deplină adeziune la politica Reichului. Gestul cu pricina nu a fost săvârșit însă și garniturile de tren s-au întors cum veniseră, fără niciun ovrei, nici măcar vreo doi-trei, de sămînță!

După război, mai mulți ipochimeni au susținut că în acele zile de așteptare înfrigurată ar fi intervenit salvator pe lângă mareșal, care, vezi, Doamne, fără insistențele individului, ar fi cedat presiunilor Berlinului. Vorbește însuși Alexandru Șafran, fost Mare Rabin al evreilor din România, despre intervenția sa. La fel, cum spuneam, au și alții aceeași pretenție! Vreo zece persoane! Conform proverbului: mulți viteji se arată după! La Yad Vashem însă acest merit i se recunoaște numai reginei mamă Elena… Mama regelui Mihai, care Mihai, în mod legal, era prima persoană din stat! Nu i-a fost greu maică-sii să intervină pe lângă Ion Antonescu care, totuși, el lua deciziile importante! Inclusiv decizia cu privire la cei 20.000 de evrei „din Regat”, din București, așteptați la Auschwitz ca pâinea caldă! Se susține la Yad Vashem că decizia luată în favoarea evreilor de către Ion Antonescu, decizia de a nu-i da pe evrei nemților, ar fi fost luată la insistențele „reginei mamă”! Fie! Treacă de la noi! Numai că se ivește o mare întrebare, o nedumerire: curând după refuzul de a-i da la nemți pe cei 20.000 de evrei, din ordinul aceluiași Ion Antonescu, alți evrei, mai mult de 150.000, unii zic chiar 200.000 de evrei, au fost trimiși în Transnistria și supuși unui regim de exterminare, cu rezultatul bine cunoscut: sute de mii de evrei au pierit, pe mâna românilor lui Antonescu!

De ani de zile nu încetez să mă mir, i-am scris și Majestății Sale întrebându-l cu tot respectul cuvenit: dacă regina mamă a avut puterea și autoritatea morală să intervină la mareșal în favoarea celor 20.000 de evrei salvându-i de la o moartre cumplită, de ce n-a mai făcut același gest și față de evrii deportați în Transnistria? Dacă a avut această autoritate și nu a folosit-o, e grav de tot! Este un gest de colaborare tacită la crimele lui Ion Antonescu! Întreb public: Crimele care i se pun în cârcă lui Ion Antonescu au stârnit vreun gest de opoziție, de reținere măcar, din partea regelui Mihai sau a maică-sii, regina mamă?!

Cei de la Yad Vashem nu și-au pus această întrebare? Bine, bine, o decorăm pe regina mamă pentru gestul făcut în favoarea evreilor din București, dar de ce nu a avut aceeași compasiune și pentru evreii din Basarabia și Bucovina deportați la o aruncătură de băț, în Transnistria?! Cu alte cuvinte, ce a făcut regele Mihai și mămica sa în ajutorul evreilor din Transnistria, loviți atât de crunt de crudul mareșal? Iar dacă constatăm că REGELE MIHAI ȘI REGINA MAMĂ NU AU FĂCUT NIMIC PENTRU SALVAREA EVREILOR DIN TRANSNISTRIA, atunci ne aflăm în ditamai dilema următoare: (1) ori nu a fost Holocaust în Transnistria și acesta este motivul pentru care nu se înregistrează nicio reacție regală față de „holocaust”, față de suferințele evreilor din Transnistria, ori (2)a fost Holocaust, așa cum susține Yad Vashem, iar în acest caz regele Mihai & mama sa trebuia / trebuie / ar trebui să răspundă în solidar cu Mareșalul pentru crimele săvârșite împotriva evreilor, iar onorurile adresate reginei mamă trebuie retrase, anulate! Din această dilemă regele Mihai nu vrea să ne scoată și tace pe acest subiect cu toată demnitatea cuvenită!

Când colonelul Ștefan Cucu, ca reprezenat al veteranilor de război anti-comuniști i-a solicitat o audiență regelui Mihai, de la secretariat a fost avertizat: să nu aduceți în discuție problema Transnistriei, a holocuastului, căci în clipa următoare Majestatea Sa se ridică în picioare și „s-a dus în aia a mă-sii toată audiența!…” …Cel puțin în acești termeni, mai cazoni, mi-a relatat bietul Cucu discuția avută înainte de audiență. Pasă-mi-te, era cunoscut ca un cal breaz că, în numele veteranilor de război, nu recunoaște pârdalnicul de holocaust! Om bătrân și se ținea de chestii de-astea!…

Nu sunt istoric ca să pot invoca și pretinde documente, dar fac un simplu exercițiu de logică și mă mir: cum să se producă în România un holocaust devastator, cu două sute de mii de victime, iar regele să nu aibă niciun amestec, să nu aibă nimic de spus, de comentat, în cei trei ani cât a durat măcelul?! De ani de zile încerc să aflu răspuns la această întrebare. Cum spuneam, m-am adresat și regelui în funcție la acea dată, dar nu am avut noroc să primesc vreun răspuns! Dacă e să-l cred pe dl Victor Gaitan, imediat după 1990, în fața studenților de la o universitate americană, regele Mihai a spus foarte categoric că în România nu a fost holocaust! La data aceea nici Moses Rozen, încă viu, pușlamaua, nu avea altă părere. De aceea, încă o dată, îl cred pe Victor Gaitan: în România, în Transnistria, nu a fost niciun holocaust! A spus-o regele Mihai cândva!…

Același rege mai spune în ultima vreme că nu a fost de acord cu continuarea războiului dincolo de Nistru, că s-ar fi opus acestei decizii a mareșalului!… Nu există niciun document în acest sens! Se știe însă că regele a făcut o vizită oficială, în calitate de suveran, dincolo de Nistru, la Odessa. Acea vizită avea cu totul altă semnificație decât dezacordul cu prezența militară română în Transnistria! Dincolo de Nistru!

2 răspunsuri la Dilema regală…

  1. ........... spune:

    -Dle Zarnescu,corectCORECTCORECT.Ne-am cunoscut candva,inainte de 1990……Multe salutari Oct.D.

  2. D-l comite un pamflet spumos în care batjocoreşte personalitatea ridicată în slăvi de Antena 3, care repetă gogomănia lui Radu Dua Prinţu’, cum că maiestatea sa augustă „Mihai I de România”, la cei 22 (sau 21 sau 22, nu se precizează în reclamă) de ani ai săi, „i-a întors spatele fiorosului şi atotputernicului Adolf Hitler”. Deci, această „întoarcere a spatelui” ar fi fost un mare act de curaj, fiindcă, chipurile, era o mare sfidare a lui Hitler. Dar, de cîte ori a fost la Hitler (de două ori, mi se pare – o dată cu mă-sa şi a doua oară cu mareşalul Antonescu), pîrţîngăul rege Mihai I fusese îmbrăcat în uniformă de mareşal (ăsta era gradul atribuit lui de protocolul regal, nu că ar fi fost mareşal veritabil) şi, ca atare, trebuia să iasă din încăpere făcînd „stînga-mprejur” – căci aşa iese un militar din faţa unui comandant (iar Hitler era, oricum, comandantul Armatei germane) şi nu cu faţa la respectivul comandant, făcînd plecăciuni şi retrăgîndu-se cu spatele înainte, cum se făcea în faţa regelui Franţei, a ţarului Rusiei, a şahului Persiei ş.a.
    Dar despică firul în patru pentru o problemă clarificată de mult: regele MIhai I a fost un nimeni şi ca rege şi ca ex-rege. A fost scos din cavoul politic al Isstoriei de o clică de trădători, care agită „meritele monarhiei”.
    Cît despre regina-mamă Elena, ar fi bine să ne explice, fie şi post-mortem, de ce lui Mihai I, care fusese „Mihai de Alba Iulia” pentru a face trimitere la Mihai Viteazul Unificatorul , i s-a atribuit sintagma „Mihai-Viteză”: adică să ne spună cu cine l-a conceput pe Mihai-Nătîngul de l-a născut înainte de termen?!
    Pentru alte aspecte, vedeţi aici: http://ro.altermedia.info/romania/2012/04/22//turpitudinea-ex-regelui-mihai/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*