Noi poezii cu Alina Cristea Mihaela

SPECTATOR

Când mă duci să aflu sânul

De la care te-ai hrănit

Și să îmi arăți hotarul

Cel pe care l-ai sărit?

 

Al cui ochiul care umblă

Scrutător ca un magnet?

Al cui chipul care parcă

S-a desprins din șevalet?

 

Ai venit cu o caleașcă

Și trimis de scenariști,

Spectator adus anume

Pentru circul de artiști!

 

CONSTANȚA

 

Acolo unde vesel se-mpletește

Un cer albastru, blând, strălucitor,

Cu marea-ntinsă, mare ce domnește

Tot Răsăritul vesel al unui orașel;

 

Acolo unde plopii-mi poartă pașii,

Iar vântul lent dăramă-al meu castel,

Uitat demult, la mare, lânga sacii

Cu amintiri demult ascunse-n taină;

 

Acolo unde pot numi acasă

Și glasul sacadat al unui pescaruș

Și rugăciunea sfântă de la masă

Și colțul meu cu jucării de pluș;

 

Acolo unde mi-e mai greu a pune

Sfârșit copilăriei de demult

Decât a-ncepe iarăși altă viață;

Acolo unde Șoarele si Luna

 

Unite-s de vreun nor într-un tumult,

Acolo unde pescărușu-n ceață

Trimite glas de aur în balcon

Și unde-aduce zgomotoasă spuma
Câte-un pantof, același, monoton;

Acolo unde firul șubred al vieții omenești

Se leagană agale-ntr-un vapor mai mic,

Acolo unde stai și-asculți povești

 

Pe plajă, sub Soarele peltic;

Acolo, casa mea, în marele oraș,

M-așteaptă răbdătoare să-i spun

„-Bine te-am găsit !”

 

GHICITOAREA

Mână bună, ghicitoarea s-a grăbit să tragă cartea
Din pachetul de pe masă ce-o să-i prevestească moartea.
El se uită şi se-ntreabă dacă merită efortul,
Se inclină şi gândeşte cum i-ar sta făcând pe mortul.

-O femeie întruna varsă lacrimi multe lângâ tine,
Noroc ai,îiţi merge mintea, iar în rest numai de bine…
-Tu cum vezi, râzând întreabă, cum că viaţa mea e scurtă?
Şi de unde ştii, mă rog că am cap cu minte multă?

Ochii negri te trădează şi sprâncenele la fel,
Nu contează ce drum iei dacă ştii să mergi pe el;
Viaţa s-o trăieşti din plin, chiar de e o incercare
Şi de unde cazi, atunci, ai să vii tot in picioare.

-Multe lacrimi zici…iar ochii i se duc pe geam departe…
O brunetă înşelătoare face inima să-i salte.
-N-are rost să-i plângi de milă, şi-o fi plâns şi ea destul,
De atâta suspinare mă gândesc că eşti sătul…

Se ridică şi se-ndreaptă către uşa larg deschisă
Când văzu că ghicitoarea îl privea cu mâna întinsă.
El îi lasă tot măruntul – nici de teamă nici de milă –
Tatăl lui i-a spus odată că batrana e subtilă.

Ghicitoarea-şi face semne cu fidelul ei pisic
Care stă torcând în scaun cum făcea când era mic:
-A aflat ce îl aşteaptă dar gândeşte tot la fel…
Dacă-ar şti că ea când plânge nici nu plânge pentru el…

 

AVORTEAZĂ-MĂ TU, CEL MAI BINE!

 

Dacă tot ai plecat de la mine

Cu ochi triști și obrajii livizi,

Am să-ți dau astăzi eu o idee,

Am să-ți dau dreptul să mă ucizi!

 

N-aș voi ca în singurătate

Să sfârșesc obosit și senil;

Avortează-mă tu, cel mai bine!

Avortează-mă ca pe-un copil!

 

Dacă nu ai curajul acesta

Și-ai să ai remușcări mai târziu,

Taie-mi mâna aceasta măcar,

Taie-mi mâna cu care îți scriu!

 

DE CÂTE ORI

 

De câte ori ți-am spus să nu mai umbli

Prin încăperea mea cu amintiri

Și să-mi tot cauți urme

În priviri?

 

De câte ori ți-am spus să uiți de cele

Ce ți le-am înșirat din viața mea

Și să mă lași să te iubesc

Așa?

 

De câte ori ți-am spus să nu mai cauți

În părul meu cum faci adeseori?

De câte ori ți-am spus,

De câte ori?

 

M-AM NĂSCUT LA CAPĂT DE CURCUBEU

 

M-am născut la capăt de curcubeu

și el, nestatornic cum este,

mă poartă cu el prin cele mai neașteptate locuri.

Câteodată rămân sub o frunză ore în șir

până când vine noaptea și se uită toți la mine…

Mai ții minte când am ajuns la tine-n balcon

și m-ai întrebat dacă o să mai plouă…?

Eu ți-am răspuns nu, că doar de asta venisem

și te-am luat pe curcubeu până la celălalt capăt al său

ca să-ți arăt cum se vede de la înălțime orașul.

Nu-i așa că blocurile păreau mici și neînsemnate,

oamenii erau toți la fel,

nu se cunoștea cine era trist și cine era vesel,

iar lucrurile, în mișcare, aveau ordinea lor firească,

agitația ți s-a părut normală de sus

și nu motiv de îngrijorare…

Odată m-ai găsit lângă o piatră udă –

tocmai ce coborâsem din curcubeu

și m-ai rugat să zăbovim în iarbă –

atunci am dat naștere trifoiului cu patru foi.

Dacă aș fi o apă curgătoare și m-aș opri din drumul meu

pentru tine,

nu m-ai iubi mai mult decât pe cea mai întinsa mare

pe care o găsești oricum acolo tot timpul?

ea nu va începe niciodată să curgă pentru tine. Așa e ea.

Nu vreau să ajung ca fumul de țigară,

căci el nu se oprește nicicând.

Apusul însă mi-ar plăcea să-l știu stând în loc zile-ntregi

special pentru mine.

Aș ști să apreciez ca Soarele s-a abătut de la drumul care-i place,

pentru mine. Doar mă cunoaște și el de pe curcubeu.

Altădată ți-am făcut cu mana

dintr-o scorbură în care mă ascunsesem –

trebuia sa plouă și mai aveam de așteptat

până să pornesc la drum pe curcubeu.

Ți-au plăcut lunile acelea în care am iernat amândoi

și nu lipseam decât ca să mă întind pe zăpadă

la capăt de curcubeu?

Nu puteam să nu ma duc fiindcă m-a ales pe mine să mă nasc la capătul lui,

iar tu ai înțeles asta întotdeauna;

…Sau când am vrut să mă arunc de pe el

ca să nu pierdem zborul lăstunilor ce plecau departe…?

Mi-ai spus cândva să-l mai las să se duca și singur,

Îți era frica să nu mă topeasca lumina și căldura lui zi de zi.

Mai tarziu ți-ai dat singur seama că așa e viața mea:

el mă hrănește, mă plimbă cu el peste tot

și de fiecare dată mi-ai spus că mă face mai frumoasă.

Zilele în care te iau cu mine

sunt cele mai pline din viața ta.

Spuneai deunăzi că nu îți mai imaginezi viața de jos

și-ți place să te uiți la mine de la celălalt capăt al lui

și să îmi zâmbești,

căci nu acolo m-am născut eu? la capăt de curcubeu…?

 

ILUZIONISTUL

 

Din cortină cum apare
Are mersul de hoinar,
Tatăl lui a fost, se pare,
Vânător sau marinar.

Cum se uită înspre el,
Ceasul merge-anapoda;
Mai târziu, un porumbel
Zborul din joben și-l ia.

Nu e urmă de rumoare
Cânta numai pianistul
Pe fundal când brusc – stupoare!
Dispăru iluzionistul.

Dar nu trece vreme multă,
S-a întors când sus, pe scenă
Pianistul iarăși cântă
Partitura cea boemă.

…Șade lângă-o domnișoară,
Parcă-ar vrea să stea întins;
Ea, pentru întâia oară
Îl văzu cu părul nins.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*