Despre escaladarea plină de trufie nemeşească adoptată sentenţios de conducerea UDMR

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, consecvent atitudinii sale civice pentru prezervarea şi apărarea valorilor perene ale poporului român, a respectării Constituţiei şi principiilor democratice ale statului de drept, exprimă următoarea luare de poziţie faţă de escaladarea plină de trufie nemeşească adoptată sentenţios de conducerea UDMR în două chestiuni de politică externă care revine exclusiv autorităţilor statului român cu competenţă în politica externă, în primul rând M.A.E.

  1. Dezavuăm tensiunile provocate artificial de UDMR în arcul guvernamental, ca un reflex al atmosferei antiromâneşti şi antistatale întreţinute în zonele Transilvaniei cu populaţie de naţionalitate română şi maghiară, în special în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, în legătură cu respingerea de către Uniunea Europeană a iniţiativei aceluiaşi UDMR, denumită ICE, privind protecţia minorităţilor naţionale.

Fără să se consulte cu autorităţile Statului Român, având membrii în Parlamentul României şi în poziţia de aliat în Guvern (loial în exprimarea premierului), UDMR a iniţiat împotriva Comisiei Europene, proceduri judiciare, la Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg.

M.A.E. român a formulat cerere de intervenţie la Curte, în interesul Comisiei Europene, care este o formulă procesuală consacrată. Vine şi surpriza aliatului „loial”, care reproşează guvernului că nu a fost consultat şi, prin preşedintele său Kelemen Hunor, a cerut premierului să retragă intervenţia transmisă de M.A.E. în litigiile de la Curtea Europeană de Justiţie şi a ameninţat cu ieşirea de la guvernare, care în opinia noastră ar însemna şi pierderea multor avantaje cu care s-au obişnuit în toate guvernările.

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş consideră că este o nouă şi repetată mostră de aroganţă, de şantaj, la adresa Guvernului, şi de sfidare a întregii ţări.

Or, unde este logica reprezentanţilor conducerii UDMR, dacă emit pretenţia de a fi discutat în guvern despre intervenţia M.A.E. sau retragerea acesteia, şi, în mod simetric, se pune întrebarea de ce UDMR nu a discutat în coaliţie iniţiativa Minority Safe Pack şi contestarea deciziei de respingere a Comisiei Europene la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene?

De aceea privim cu satisfacţie că, în sfârşit, M.A.E. a reacţionat corect şi oportun, cu fermitatea mult aşteptată, care este poziţia statului român, şi că este împotriva extinderii prerogativelor U.E. în problematica minorităţilor.

M.A.E. este în deplin acord cu respingerea de către C.E. a Iniţiativei Cetăţeneşti Europene (I.C.E.) privind protecţia minorităţilor naţionale, Minority Safe Pack, iniţiată de către UDMR şi susţinută de Uniunea Federală a Naţionalităţilor din Europa (FUEN), al cărei vicepreşedinte este Kelemen Hunor, poziţie publică pe care o împărtăşim.

Salutăm şi sprijinim poziţia publică a M.A.E. exprimată de ministrul de externe Titus Corlăţean în numele României, potrivit căreia rezultă că România susţine decizia principială şi corectă a C.E. potrivit căreia, în acest domeniu, Uniunea Europeană nu are competenţe atribuite în baza prevederilor tratatelor fundamentale după care funcţionează acest for.

Respingerea aşa – zisei iniţiative cetăţeneşti, care este un surogat confuz de privilegii, la originea căruia se află lobby – ul maghiar, şi care este mascată din Europa, cu repetiţie obsesivă de la începutul secolului al XX – lea, înseamnă că oficialii europeni au înţeles riscul ce-l comportă renunţarea la suveranitate de către statele membre U.E., acordarea de prerogative supra – statale şi privilegii, ce ar deschide calea la destabilizări secesioniste şi separatiste bazate pe fantasme etniciste atât în România, cât şi în alte state europene.

Forumul consideră că ameninţarea cu ieşirea de la guvernare este un şantaj ieftin, un moft prin care se pune la încercare caracterul politicienilor care conduc azi România. Dovezile de antiromânism fiind deja îndestulătoare şi, ştiind că se lucrează cu sârguinţă, în toate guvernările post – decembriste, la destrămarea Statului Român, naţional şi unitar, cerem guvernului să nu cedeze şantajului şi să abandoneze calculele politicianiste în favoarea interesului public, partidele româneşti, în frunte cu primul – ministru având acum la îndemână cel mai potrivit moment de a înlătura UDMR de la guvernare, cu toţi acoliţii care au primit funcţii şi demnităţi bine plătite din banii contribuabililor români. Altminteri, stăpâniţi de fantomele istoriei falsificate, vor parazita pe mai departe posibilitatea unei bune guvernări a treburilor acestei ţări.

  1. Salutăm poziţia M.A. E. Român faţă de dorinţa UDMR de a deschide alte două consulate ale Ungariei pe teritoriul României, în care UDMR se prezintă ca un factor decizional, ca un braţ întins al unui centru de comandă antiromânesc.

Cerem ca premierul României să ţină cont de contextul în care evoluează evenimentele, de radicalizarea tuturor celor care se pretind că reprezintă minoritatea maghiară din România, unde UDMR face parte dintr-un scenariu mai sofisticat, şi prin responsabilitatea funcţiei pe care o deţine în stat şi în interesul unui climat de ordine şi bună convieţuire, să reevalueze „loialitatea” aliatului, prin măsuri concrete pe care le-a promis el însuşi la Topliţa la Adunarea Generală a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş în luna martie 2010. Îi reamintim premierului Victor Ponta, că atunci, în prezenţa unei săli pline cu români din cele trei judeţe, a criticat guvernarea în care poruncile UDMR erau lege pentru guvernanţi.

Chiar dacă este doar o firavă punere la punct şi luată cu rezerva limbajului diplomatic, salutăm poziţia M.A.E. Român prin centrul de presă, referitoare la declaraţiile UDMR privind deschiderea de noi consulate ale Ungariei în România.

Este întru totul realist şi intră în uzanţele diplomatice, ca MAE Român să aibă competenţa exclusivă a stabilirii şi menţinerii de relaţii consulare de către România cu alte state, el având sarcina realizării politicii externe a statului român.

Deschiderea de noi oficii consulare pe teritoriul României face obiectul convenţiilor dintre Statele interesate, este negociat direct între ministerele de externe ale statelor.

Amestecul UDMR în această chestiune este cu atât mai grav şi de neacceptat prin faptul că face parte din coaliţia guvernamentală de ale cărei avantaje beneficiază din plin, potrivit orientării sale doctrinare.

Partidele politice şi formaţiunile cu scopuri politice, precum este şi UDMR, nu au competenţe nicăieri în ţările democratice, în chestiuni de reprezentare diplomatică şi consulară, deci nici în România. Pe lângă a le spune UDMR că asemenea declaraţii sunt lipsite de obiect, onor Guvernul României, în frunte cu premierul Victor Ponta, trebuie să le reamintească, dacă nu chiar să-i someze ultimativ, că fac parte din Guvernul României, şi potrivit obligaţiilor constituţionale trebuie să lucreze în interesul acestei ţări.

Un răspuns la Despre escaladarea plină de trufie nemeşească adoptată sentenţios de conducerea UDMR

  1. Acum premierul cu „trei nume” -cum il gratula primarul Sorin Oprescu – Victor Viorel Ponta are motivul juridic nu numai să-i dea afară de la guvernare, dar şi să-i bage la puşcărie pentru atenta la suveranitatea naţională. şi-aşa nu mai au nevoie de ei la guvernare, după cum nici nu au avut pînă acum, de cînd au cîştigat detaşat alegerile. Moftul lui Ponta de a-i chema la guvernare încă din seara încheierii alegerilor îşi arată acum adevărata periculozitate efectivă. Dacă nici acum Ponta nu-i dă, macar, afară, atunci dă măsura trădării sale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*