Cine crede, trăieşte mai mult!

În ultimii ani s-au făcut studii de specialitate în care s-a analizat rolul pe care-l are credinţa sau spiritualitatea asupra sănătăţii omului. Vreme de zece ani au fost intervievate şi analizate 22.000 de pesoane în cadrul universităţilor Texas, Colorado şi Florida. După strângerea şi sistematizarea rezultatelor s-a ajuns clar la constatarea: cine crede, trăieşte mai mult. S-a ajuns din perspectiva ştiinţelor religioase să se constate că „creştinul se întristează şi trece prin perioada de doliu altfel”. Au urmat alte numeroase studii făcute de medici, psihologi şi sociologi care au adăugat: cei credincioşi se vindecă după operaţii mai bine şi mai repede decât cei necredincioşi. Cei care cred ajung foarte rar în depresii, iar când ajung scapă mult mai repede. De asemenea, s-a precizat că riscul de a suferi de tensiune arterială de către ateii fumători este de patru ori mai mare, decât la credincioşii fumători.

Foarte multe studii şi analize arată avantajele credinţei pentru sănătate şi doar patru la sută susţin şi influenţe negative. În modul cel mai pregnant sunt evidenţiate avantajele credinţei asupra sufletului (Psyche), adică un sentiment de mai bună simţire, de confort psihic, de mulţumire, optimism, sens al vieţii şi mai puţin sentimentul singurătăţii, al fricii, al depresiilor ori gânduri de autodistrugere. Profesorul psihiatru şi neurolog Dr. Raphael Bonelli a scris despre influenţa benefică şi psihohigienică a religiozităţii. „Oamenii religioşi sunt mai ocrotiţi şi mai feriţi de pericolul dependenţei (droguri, alcool), al depresiilor şi al sinuciderii”. Aceasta nu însemnă că religiozitatea se poate oferi în locul medicinii. Omul religios trăieşte adesea mai sănătos fiindcă el nu face exces de alcool, nu consumă droguri, mănâncă cu cumpătare, duce o viaţă sexuală ordonată, apreciază familia, luptă împotriva egoismului. Religia în calitatea şi sensul ei de legătură cu Divinitatea poate birui şi depăşi frici şi stări sufleteşti apăsătoare. Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau obiectele sfinţite. Oameni de ştiinţă din Sankt Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material“ al acestui fenomen dumnezeiesc.

S-a afirmat şi din perspectivă nereligioasă şi ştiinţifică: „Rugăciune este un remediu puternic… Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei“. Treapta superioară a convorbirii cu Dumnezeu este rugăciunea curată, cea făcută, cum ne învaţă Sfinţii Părinţi „în mintea nefurată de gânduri, de concepte, de închipuiri, şi este rezultat al unei curăţiri profunde a omului de păcate şi de patimi… o mintesupra-plină de Prezenţa lui Dumnezeu”. Profesorul Slezin a măsurat puterea rugăciunii.

El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a obţinut un fenomen neobişnuit – „stingerea“ completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit că are o importanţă vitală pentru orice persoană. Rugăciunea este – spunea în anul 2005 generalul Phillippe Morillon, parlamentar european – un mijloc pe care noi îl deţinem şi prin care putem să schimbăm multe. Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală, cât şi cea fizică.

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică Sankt Petersburg a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui.

Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobâl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală. „Locaşul de închinare este centrul liturgic al creaţiei, el este locul prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu cel în Sfânta Treime, a Cărui sfinţenei transfigurează acest spaţiu şi sfinţeşte astfel pe om şi întreaga creaţie”. Biserica este un locaş al lucrării harului, energiile divine necreate sunt prezente şi lucrătoare în lumea noastră materială, creată.

Oamenii de ştiinţă din Sankt Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos, aceleaşi sunete împrăştie şi risipeşte norii ameninţători cu grindini şi furtuni nimicitoare. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică. Bunii şi străbunii noştri nu începeau să mănânce din pâinea nouă înainte de a o însemna de trei ori cu semnul crucii, de asemenea, înainte de a bea apă – pe câmp, pe dealuri sau prin păduri – se însemnau cu semnul sfintei cruci..

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală Sankt Petersburg a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, îndrumările ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă, reală şi absolut benefică.

Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. În mod lămurit este cauza acestei puteri unice de a vindeca8. Dumnezeu Ziditorul lumii materiale şi spirituale, prin purtarea de grijă asupra firii înconjurătoare, lucrează prin harul Duhului Sfânt, prin energiile Sale necreate asupra lumii şi a supra omului pe calea noastră spre împărăţia veşnică. De fapt, unii oameni de ştiinţă, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar „mecanismul“, fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.

Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o bună sănătate. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei doisprezece Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu proprietăţi psihotrope recomandă Părintele Meletios Webber9, în cartea sa: Twelve Steps of Transformation. Religia reprezintă calea cea mai bună şi sigură de ieşire din starea de neiubire sau de ură, credinţa în Dumnezeul iubirii îmi dă mie putere să mă vindec de rănile urii10, mâniei, egoismului şi de toate păcatele, mă pot curăţi ca să mă apropii de Dumnezeul Iubire, Lumină şi Desăvârşire.

Omul religios cu toate că trăieşte în aceaşi lume cu cei nereligioşi, dar el trăieşte altfel, căci el are perspectiva veşniciei. Credinţa în Dumnezeu îmi dă o altă atitudine de viaţă atât socială cât şi familială. Mă comport în societate ca unul ce am convingerea existenţei lui Dumnezeu şi îmi rânduiesc viaţa socială având o conştiinţă trează şi o legătura cu Domnul vieţii. În familie credinciosul va avea o atitudine încununată de iubire agapică şi nu de calcule egoiste, sociale sau materialiste. Copiii sunt primiţi şi trataţi de către omul religios ca daruri ale lui Dumnezeu11, prin prezenţa lor inocentă şi gingaşă vine Dumnezeu în casele noastre. Ei sunt o prezenţă divină în familie, iar Sfânta Treime este simbolul supremei iubiri în viaţa de familie. În familia creştină este acasă comuniunea membrilor întreolaltă, dar şi cu celalţi oameni şi mai ales cu Dumnezeul iubirii şi al comuniunii.

Cu alte cuvinte, aşadar, atunci când defineşte omul, spirirualitatea ortodoxă, de exemplu, vorbeşte despre el cu sfială duhovnicească şi îl numeşte ,”taină teologică”. La fel, întreaga sa viaţă sau întregul dinamism al vieţii sale duhovniceşti, în centrul căruia se află sistemul minte – inimă, constituie o taină. De aceea, teologia are o cunoaştere mai adâncă, interioară despre elementele acestei taine. Încercările ştiinţelor naturale şi experimentale de a o exprima, în termenii conceptelor închise, structuraliste, se lovesc de insuficienţa obiectelor şi metodelor de cercetare şi de neputinţa minţii noastre slăbite de păcat. ,,Problema vieţii şi a bogăţiei sale de semnificaţii spirituale n-a putut fi epuizată sau măcar parţial rezolvată nici de psihologia experimentală şi nici de psihanaliza abisală sau a profunzimilor. Încercările de a raţionaliza sau conceptualiza taina vieţii omeneşti, pe care o exprimă existenţa umană spirituală, de a explica prin categoriile limitate şi prin intermediul metodelor şi demonstraţiilor ştiinţifice taina sa inefabilă eşuează. Ea nu poate fi epuizată prin metodele obişnuite ale ştiinţei experimentale şi logice, nu poate fi circumscrisă în cadrul limitat al cunoaşterii ştiinţifice. Orice astfel de abordare a tainei sufletului omenesc reperezintă o cunoaştere aparentă şi cel mult parţială,, – afirmă acelaşi Părinte Ioan Cristinel Teşu de la Iaşi.

Precum Dumnezeu este infinit, iar urcuşul spre El are caracterul unei permanente epectaze, se pot exprima anumite răsături ale creştinului, aflat pe diferite trepte ale desăvârşirii, fără, însă, a se putea exprima totul. Persoana umană nu poate fi limitată la calcul aritmetic sau cantitativ, pentru că taina sa este inepuizabilă, este inepuizabilă, este un univers de taine. A încerca să înţelegi omul înseamnă, pentru părinţii duhovniceşti ai Răsăritului, a încerca să înţelegi eforturile fiinţei umane în dorinţa neîncetată de a înainta spre Arhetipul ei, altfel această înţelegere este doar una parţială, fragmentară, înseamnă o exprimare a relativului uman în raport inegal cu ceea ce nu este el – Absolutul divin – susţine Paul Evdokimov. Oricât ar fi analizat, omul se ridică deasupra oricăror examene, anamneze, rămânând permanent o enigmă sau un mister, o taină, un αγνοστος – o ,,fiinţă necunoscută,, – după cum spune Alexis Carrel – în cartea sa ,,Omul, fiinţă necunoscută,, cea mai mare necunoscută, taină, enigmă şi mister al lumii create.

Omul, după gândirea Părintelui Profesor Stăniloae, nu este sortit morţii, ci eternităţii. În spiritualitatea ortodoxă, moartea reprezintă condiţia ontologică a Învierii şi a restaurării omului în Iisus Hristos. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae nu se înscrie în tradiţia gândirii ortodoxe a diasporei ruse (Nicolae Berdiaev, Vladimir Losski). El critică apofatismul exagerat, pentru a repune în valoare catafatismul şi reexaminează din punct de vedere spiritual persoana umană – din comunitate, care se opune individualismului şi particularului. Biserica Ortodoxă respinge orice formă de înnoire spirituală care nu-şi găseşte sursele în edificiul doctrinar moştenit de la Domnul Iisus Hristos prin tradiţia apostolică a Bisericii iniţiale.

Prin urmare, vom sublinia faptul că Ortodoxia are o spiritualitate echilibrată şi foarte bine structurată, în armonie cu tradiţia relevată şi cu nevoile şi cu temerile omului contemporan. Ea propune, printre altele, pentru creştinismul celui de-al treilea mileniu, pe de o parte, o viaţă de comuniune, însoţită de un dialog permanent cu Dumnezeu şi cu viitorul, pe de altă parte, un monahism viguros şi activ, căci Biserica nu este în fond, doar comunitatea cu număr mare sau foarte mare de membri ci chiar şi cea cu numărul cel mai mic, dar în care sălăsluieşte mărturia cea duhovnicească despre trăirea în viaţa noastră a vieţii Domnului Iisus Hristos, cea autentică. „Astfel înţeleasă, misiunea nu este reprezentată de un proiect grandios, asemeni unei caracatiţe care cuprinde totul în sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan şi acţiune sistemului – ci de intervenţia în micro, de îndeplinirea misiunii de păstor de suflete şi a aceleia de următor al Mântuitorului, calitate pe care o are orice creştin botezat, nu numai clericul şi nu numai cei cu anumite răspunderi în Biserică.”

Aşadar, iată şi de aici constatăm faptul că Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi fondul ei intrisec) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi, aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile noastre, cele acoperite de umbra păcatului şi a morţii!…

Un răspuns la Cine crede, trăieşte mai mult!

  1. Iacoboaie Radu spune:

    Până și la ereticii masoni, nu mai acceptă decât pe cei care cred într-o entitate supremă. Asta zic ei. Dar ateism în forma pură nici nu cred că există. Omul crede totuși în ceva…
    Felicitări pentru articol. Doamne ajută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*