Plicul cu păcate…

Stelică Zoican era preot la Balta. Avea epitrop pe Niță Urecan. Om de mare ispravă: muncitor, cinstit, corect, credincios, foarte atașat de biserică. Nu-și iubea casa și gospodăria lui, cum iubea biserica și o slujea. Ajuta și la slujbe. El ținea loc și de paracliser. Spunea „Miluiește-mă, Dumnezeule”, „Tatăl Nostru” și Crezul. Lumea din sat îl respecta și avea încredere în el. Datorită prestigiului său, și preotul era respectat, chiar că era tânăr. Fiecare era convins că dacă Niță Urecan și-a pus obrazul la o treabă, apoi treaba aceea va fi dusă la bun sfârșit. Preotul voia să facă reparații la biserică, împrejmuiri la curtea bisericii și la cimitirul satului. Era destul să-i spună lui Moș Niță și acesta pleca din casă în casă, strângea bani, cumpăra materiale, găsea oameni potriviți și în scurt timp lucrarea era gata. Nimeni nu ar fi avut curajul să bănuiască măcar, că banii au mers în altă parte, ci nu au fost folosiți în interesul bisericii și al comunității. Moș Niță era garantul.

Într-o duminică dimineață, când se crăpa de ziuă, Moș Niță a venit la biserică. Venea întotdeauna cu mult înainte de a veni oamenii și preotul. Iarna făcea focul, așa că la începutul slujbei biserica era caldă. În restul timpului găsea el altceva de făcut, pentru ca toate să fie bune și la locul lor, iar preotul și credincioșii să fie mulțumiți. În dimineața aceea, când a deschis poarta, a călcat pe un plic. Cineva îl vârâse pe sub poartă. L-a ridicat. Era deschis. În plic era o coală scrisă. Moș Niță a descuiat biserica, a intrat, s-a închinat la icoane, așa cum făcea întotdeauna. Fiindcă mai era mult timp până venea lumea, iar focul nu mai trebuia făcut, s-a retras pe un scaun și a citit scrisoarea găsită. După scris și după înverșunarea cu care înșira lucrurile, Moș Niță l-a recunoscut ușor pe autor. Era un vecin al său, cu care avusese o mică neînțelegere pe o bucată de pământ cu oarecare timp în urmă. După ce-a citit scrisoarea, moșul a băgat-o în buzunar și și-a văzut de treabă, parcă nimic nu se întâmplase.

A venit preotul și credincioșii au umplut biserica. A început slujba. Moș Niță își făcea datoria ca de obicei. Era numai ochi și urechi, ca toate să meargă strună. Și au mers. La sfârșitul slujbei, după ce părintele a miruit lumea și biserica s-a golit, Moș Niță s-a dus la părintele și i-a spus: „ – Părinte, am slujit cu credință biserica până acum, v-am ajutat și pe dumneavoastră cu tot ce am putut, acum vă predau cheile bisericii și vă rog să-mi îngăduiți să mă retrag! Găsiți pe altcineva să-mi ia locul!” Uimit de o așa cerere, preotul l-a întrebat ce i s-a întâmplat. Bătrânul a scos scrisoarea și i-a dat-o. „- Părinte, vă rog să citiți scrisoarea aceasta! O găsii azi-dimineață, vârâtă sub poartă. De mine vorbește. Tot ce spune acolo să știți că este adevărat. Numai că el nu știe totul. Eu am făcut în tinerețele mele mult mai multe rele decât scrie în scrisoare. Tocmai de aceea, nu mă socotesc vrednic să mai slujesc în biserică!”

Preotul a citit scrisoarea. Câteva propoziții i-au rămas în amintire până azi: „Părinte, cum îndrăzniți să țineți asemenea hoți în biserică? Dumneavoastră știți cine a fost banditul de Urecan? Fura vite, le trecea munții la Herculane și le vândea acolo…!” Acuzațiile continuau. Preotul a citit scrisoarea, a cântărit lucrurile și, cu tact, i-a spus: „- Moș Niță, Domnul Hristos a spus că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci îndreptarea lui. Ca atare, dacă ai fost păcătos la tinerețe, dumneata te-ai spovedit de atâtea ori până acum și ți-ai spus păcatele. Chiar recunoașterea lor acum, aici, este o dovadă de căință, de sinceritate și de credință. Zici că vecinul cutare a scris scrisoarea, fiindcă s-a certat cu dumneata. Moș Niță, prefer să am biserica plină de păcătoși ca dumneata, decât să fac slujba cu sfinții din icoane, iar oamenii corecți, cinstiți și atât de grijulii precum vecinul dumneata să nu dea nici la Paști pe la biserică! Nu, moș Niță, nu-ți primesc cheile! Rămâi, în continuare, și slujește biserica și pe Dumnezeu cu același devotament de care ai dat dovadă până acum!”

A rămas Moș Niță și a slujit la biserică încă mulți ani și nimeni nu a avut ce-i reproșa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*