O iniţiativă legislativă aşteptată de multă vreme…

În sfârşit, cineva s-a hotărât să ia taurul de coane, cum se spune. Deputatul Bogdan Diaconu a depus, în Camera Deputaţilor, un proiect de lege cu privire la interzicerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice şi a oricăror forme de secesionism. Sunt convins că acesta nu va trece uşor, ori, mai degrabă, nu va trece deloc, pentru că vor fi destui care îl vor acuza de o poziţie extremistă, că are el ce are cu ungurii, aşa cum a fost acuzat dealtfel şi până acum. Să fie însă convinşi domnii deputaţi şi senatori, din care mulţi nu îşi merită scaunele pe care stau acolo pe banii noştri, că noi, românii din Covasna, Harghita şi Mureş, în primul rând, dar de altfel toţi românii ardeleni, aşteptau de mult o astfel de iniţiativă legislativă, care să pună capăt unei situaţii nefireşti, ce se perpetuează de prea multă vreme, în care statul român s-a dovedit neputincios în faţa acţiunilor tot mai agresive şi obraznice ale extremiştilor unguri, atât a celor din interior, cât şi celor din afara ţării.

Aşa cum este motivată această iniţiativă legislativă, este momentul să fim conştienţi de faptul că extremismul şi naţionalismul agresiv se află în plină răbufnire, mai ales în estul Europei. Federaţia Rusă ne dovedeşte că nu este altceva decât o contiuatoare a fostelor regimuri opresive şi expansioniste: ţarismul şi comunismul rus, că nu face altceva decât să ducă aceeaşi politică imperialistă faţă de popoarele din jur, care doresc să trăiască în libertate.

Pe de altă parte, Ungaria, la rândul său, a devenit, mai ales în ultima vreme, un factor destabilizator în centrul Europei, încurajată de imperialismul rus, cu care s-a aflat mereu în cele mai bune raporturi, mai ales de la victoria revoluţiei bolşevice din Rusia, condusă de Lenin, revoluţie care, prin intermediul lui Bela Kun, trebuia exportată şi făcută victorioasă şi în Europa. Noi, românii, am fost cei care le-am încurcat socotelile. Şi, ca urmare, de atunci, nu ne mai pot vedea cu ochi buni, nici unii, nici ceilalţi. Ne poartă sâmbetele şi aşteaptă momentul potrivit ca să se răzbune. Nu întâmplător Larry Watts, analizează, în multe sute de pagini modul în care s-a ajuns la ,,războiul lui Lenin împotriva României”; la ,,coaliţia roşie-albă în a doua şi a treia campanie transilvăneană”; la ,,răsboiul clandestin al blocului sovietic cu România” etc. Astfel au fost posibile tragicele evenimente ale acelui an negru – 1940 – din istoria contemporană a României, care au dus la căderea sub cizma stalinistă a aproape patru miloane de români basarabeni şi bucovineni ,,asupra cărora a fost implimentat un program de deznaţionalizare şi rusificare, începând cu interzicerea alfabetului latin, închiderea tuturor şcolilor laice şi confesionale româneşti…”. Iar alţi aproape două milioane de români ardeleni au căzut jertfă purificării etnice a regimului fascist al lui Horthy Miklos, care trebuia să conducă la ,,asimilarea totală a meslor româneşti din Transilvania”, fiindcă ,,trebuie să dezrădăcinăm din Transilvania iedera care produce memorandumuri şi proclamaţii”. Nu au reuşit, cu toate masacrele odioase de la Ip, Trăznea, Mureşenii de Câmpie, Sărmaş, Săpânţa, Hida, Şimleul Silvaniei etc., în urma cărora ,,mândrul pământ al Transilvaniei s-a transformat într-o amarnică Golgotă, unde se petrec cele mai groaznice evenimente”. Aşa scria gazetarul ungur Ferenczy Győrgy, în septembrie 1940.

Scriu aceste rânduri în ziua de miercuri, 4 iunie 2014, în care spiritele revaşarde şi extremiste ale ungurimii de pretutindeni s-au agitat, ca de fiecare dată în această dată. Ea le reaminteşte generaţiilor de unguri de acum de ,,rana nevindecată a Trianonului”! ,, Să vindecăm deci rana Trianonului, prin unirea celor 15 milioane de unguri şi să eliberăm pământul secular al maghiarimii”! Fiindcă ,,România este un stat artifical, creat de Trianon, stăpânind teritorii ungureşti ocupate”! Motiv pentru care ,,secuii trebuie să facă totul pentru recâştigarea bunurilor de care secuimea a fost jefuită”! Aşa glăsuia, mai anii trecuţi, patriotul” Sűtő András, cel căruia ,,patrioţii” de azi din Consiliul municipal Târgu Mureş doresc să-i înalţe o statuie în centrul oraşului!

Iniţiatorul acestui proiect de lege, Bogdan Diaconu, atrage atenţia că, în acest context favorabil pentru acţiuni extremiste şi secesioniste, încurajaţi şi de politica oficială a Budapestei de susţinere a autonomiei teritoriale a maghiarilor din afara graniţelor, că UDMR se pregăteşte să depună în Parlment o lege de obţinere a autonomiei nu numai pentru ,,ţinutul secuiesc”, ci pentru întreaga Transilvanie, ceea ce este, de fapt, o lege a desfinţării României! Nu ar fi o noutate. În 1996, candidatul UDMR pentru Preşedenţia României, domnul Borbely Jmre, îşi făcea campanie electorală tocmai pe sloganul federalizării ţării: ,,Indiferent de mersul federalizării Europei, în România sunt create toate condiţiile pentru o viitoare federalizare(…), fiindcă în concpeţia mea, Banatul este Banat, Ardealul rămâne Ardeal, Moldova este Moldova, la fel şi Oltenia”. O federalizare bazată pe criterii de mentalitate. Uitând, dumnealui, ori neştiind deloc, cât de unitară este cultura românească, tocmai prin diversitatea ei spirituală, care este la fel de românească şi în Ardeal, şi în Banat, şi în Moldova. Adică în toată România!

La niciuna dintre acţiunile acestea secesioniste, care vizează destrămarea ţării, acţiuni ce s-au manifestat şi se manifestă fără ruşine datorită faptului că ele sunt ocrotite şi chiar încurajate de UDMR, aflată mai tot timpul la guvernarea României, datorită unui troc politic ruşinos pe care guvernaţii din ultimu sfert de secol l-au făcut pentru a rămâne cât mai mult pe craca cea de sus a puterii. Aşa a fost posibilă pasivitatea cu care ei au privit cum extremismul maghiar a făcut paşi mărunţi dar siguri în direcţia subminării autorităţii şi suveranităţii statului român. Este timpul ca să se pună piciorul în prag, până nu este prea târziu.

Un răspuns la O iniţiativă legislativă aşteptată de multă vreme…

  1. Viorel spune:

    Bun!!! sa vedem si aplicata initiativa…Din cate stim, mai mereu au fost initiative populiste si propagandiste, scoase pe tapet tot de cei carora le convine.
    De obicei astfel de propuneri au darul de a stopa discutiile pe marginea acestui fenomen si de a le pune in umbra, date uitarii…pentru ca mai apoi sa fie puse in practica, cat mai discret…!!!! Pot sa cred ca asa va fi si cu aceasta initiativa, care dupa ce va calma spiritele, va fi data uitarii….!!!! Si acest tertip face parte din tehnica Manipularii!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*