Conchita Wurst, o brunetă austriacă cu talie suplă şi zâmbet felin a luat de 10 mai premiul Eurovisionului! Doar barba interpretei stârneşte nedumeriri asupra voinţei procreaţie de a trimite pe pământ un Adolf sau o Eva; cel puţin de dată acesta divinitatea nu a dăruit Austriei un exemplar cu talent la desen care să cotropească Europa cu soldaţi, ci un simplu puşti androgin cu simț muzical, care să capteze un întreg continent printr-o piesă mediocră şi mişcări din sold. După mai bine de optzeci de ani, „made în Austria” supune prin puterea voturilor telespectatorilor, fără un singur glonţ, întregul Hinterland până la Ural.
Iar noi, tot de 10 mai, de Ziua Monarhiei? Chiar nu căutăm să identificăm originea românească a geniilor? Consider că, purtând barbă neagră, învingătorul Eurovisionului 2014 a plagiat, un cântec vechi de mahala, ulterior subiect al romanului de N.D. Cocea «Pentru-n petece de negreaţă», fredonând cu aceeaşi defecţiune melodia… «Ce-i cucoană precupeaţa/ De te ţii aşa măreaţă?». Iată cum, după aproape un secol, se află şi acel petec de negreaţă cântat prin mahalale micului Paris de odinoară în ascensiune, traversând saltul civilizator de la poală la barbie, mai iute decât putea creşte vestita barbă Carolina. În buna tradiţie a regilor României doar doi din patru, aveau barbă; numai Carol şi Ferdinand, cu merite alese pentru ţară şi neam purtau acel simbol rezervat masculinităţii.
Cu ocazia Zilei Independenţei, doar la o zi după Ziua Europei, România a întâmpinat această cascadă de evenimente şi cu emisiuni demne să comemoreze pe măsură această zi istorică în amintirea colectivă a neamului. La o oră de vârf, Rareş Bogdan a cucerit şi telespectatorii emisiunii care rula în paralel, „Românii au talent”, prezentând unei ţări întregi imagini din Bucureştiul imberb al României interbelice. Emisiunea, cunoscută şi pentru imaginile de epocă care stârnesc nostalgie, la lecţia de „macrame” s-a croşetat modelul României monarhice, mai presus de toate problemele omenirii. Se subînţelege de ce acest candidat pentru funcţia de Mareşal al Curţii, pe post de moderator, forţează inteligenţa românilor, întrebându-i ce ar fi fost dacă România ar fi fost monarhie? Trist dar adevărat, că în zilele noastre, monarhia a devenit un sinonim al ipocriziei, care confundă culori pestriţe de pe vremea lui Carol Vodă cu Rareş Odă. Câştigătorul austriac la Eurovision cel puţin hrăneşte aşteptările că anul viitor evenimentul va fi ţinut la Viena, etalon al micii burghezii, dornice de spoială prinţişorilor şi top destinaţie de shopping.
Deziluzionaţi după două decenii de republică, de ce nu ar purta şi Prinţul Duda barbă şi ar cânta pentru ţară la Eurovision? Actor fiind, suspectat că ar fi „regină”, ar cuceri cu un remake al cântecului din romanul lui N.D. Cocea întreagă Europa. O astfel de prestaţie chiar de 10 mai, de ziua Socrului ar fi pentru nostalgicii neamului revenirea la adevăratele valori naţionale şi punctul culminant al integrării României în familia europeană.
Macrameul geopolitic la sfârşitul emisiunii pentru casnicele acaparate de esprit-ul tânărului cu nume de domnitor, a luat forme concrete! În burtiera emisiunii se punea întrebarea strategică pentru neam şi elite dacă, Prinţul Nicolae sau Prinţul Charles al Angliei ar putea ocupa locul pe tronul României. Charles, Prinţul moştenitor al Angliei, din oficiu mântuitor peste sute de triburi ale fostului Commonwealth, ar putea fi printr-un avânt de elogiere a valorilor neamului, nu doar eco-agronom de Sighişoara ci şi Voievod de Alba Iulia, sau chiar salvator al dinastiei cu nume de berărie germană, „Vehringen la litru”. Şi iată cum monarhia salvează România. Astăzi, pe un fond ucrainean tensionat, măcar am putea renunţă la controversata staţie de radar din Deveslu în favoarea unui loc împânzit de flori şi numit Camilla. Nici cel mai înrăit soldat cazac pentru o cauză rusească, nu ar dori să ne cucerească cu o astfel de regina. Camilla s-ar înscrie perfect şi în rolul de figură totem a monarhiei româneşti fiind totodată expresia unui eros colectiv al clasei muncitoreşti. Ion Cristoiu explica telespectatorilor, care ar fi fost rostul lumii dacă astăzi îl aveam pe Duda pe tron: fără doar şi poate o Prinzessin Duda von Vehringen la halbă, ne integra mai mult în Europa decât oricare emisiune cu imagini alb-negru din Bucureştiul infidel de odinioară.
Să ne suspectăm compatrioţii de bună credinţă; similar eroul romanului lui N.D. Cocea, Andrei Vaia, mai cred şi ei într-o împlinire sentimentală, departe de lumea oraşelor, în fidelitatea şi puritatea domnişoarelor de la ţară, într-o lume a basmelor cu prinţi şi prințișori. De aceea „Totu-n dulcea noastră ţară e chestie de fuste şi învârteală” (p. 230).
Lasă un răspuns