Istorie și legendă

În efortul nelimitat de a-și fixa propria dimensiune între Pământ și Cer, omul a emis ciudate teorii și filosofii între care, cea a naturii locului, a spațiului de viețuire, benefic ori malefic, funcție de suma experiențelor acumulate într-un timp de măsurare relativă. Istoria localității Hârlău, în pofida acumulării multor experiențe potrivnice pare a fi un spațiu benefic, prietenos prin argumentul reconstituirii repetate a desenului vieții comunitare deasupra acestei plaje invizibile a fostei Mări Sarmatice. Și sunt convins că sub imperiul acestei prezumții asumate, profesorul Dumitru Mateciuc și-a decis calvarul cărturăresc al imaginării unei monografii ca pe un vis pe care, în ciuda opiniei imposibilității atingerii orizontului în continuă mișcare, mereu dincolo de noi, cum spunea Lucian Blaga în Hronicul vârstelor, iată că-l oferă întrupat într-o monografie acum, la împlinirea a 630 de ani de la primul înscris adeverind numele localității. Înscrisul, atestarea prin litere corespunde rigorilor științifice, istoriei ca știință dar care poate fi oricând împins mai în adânc de o nouă dovadă. Cât privește ”legenda”, al doilea component al subtitlului ales de autor, de aici începe literatura, ficționarea fiind un atribut al căutătorului de sâmburi care pot fructifica în mintea și comportamentul generațiilor ca parabole, învățături. O asemenea lucrare, indiferent de ce s-ar spune, îi cere îndrăznețului aventurier un gen de monahism, monografia putând fi percepută și în zona mineielor asumate într-o singularitate necesară. Precumpănitoare, ca duh al lucrării de față, ca stare a „corvoadei” lui Dumitru Mateciuc a fost, este și iradiază iubirea, bucuria de atingere a celorlalți, cei dinainte și cei în respirația actuală. De aici o anume tehnică proprie de polizare a asperităților prin utilizarea corectă și coerentă a teorii valorilor dovedite. Scriind această monografie Dumitru Mateciuc și-a ales șansa de a rămâne prin sine însuși și împreună cu ostenitorii pe care s-a sprijinit, bine fixat în viitorul imediat și de lungime al istoriei hârlăuane.

Fără a bulversa granițele administrativ-teritoriale de existență ale localității de referință monografică, Hârlăul lui Dumitru Mateciuc are un alt desen, cel palmar: în căuș – orașul propriu-zis și alături de prelungirea oficială prin (satul) Pârcovaci, în desen distinct, așezările îmvecinate: Zagavia, Maxutul, Delenii, Feteștii, Scobinții lui Dan Hatmanu, Bădenii. Se alătură firesc și alte localități dintr-o istorie comună, din interese și multiple înrudiri, cele care sunt adunate din vechime sub numele de Bahlovia, ca ținut atingând acum legenda. Și uite cum deasupra-i cer de stele iar aici, pe pământ, măsurabilă în kilometri și ari, Constelația Bahloviei.

Scriam undeva că un profesor, un învățător, în accepțiune mai largă un dascăl, modelând lutul viu al copilăriei își asumă jertfelnic refuzul de a săpa fântâni, de a ridica cetăți sau ziduri de casă, de a scoate din miezul lemnului sau al pietrei minunile închise acolo de bunul Dumnezeu sau de a scrie poeme ori cărți care să cutremure conștiințele. Așa se cuvine, acesta este datul meseriei de dascăl. Or ce necuprinsă și socratică răzbunare și-a construit dascălul Dumitru Mateciuc prin asumarea datelor de erudită ocnire în scrierea acestei Cărți! Și nu o carte oarecare ci Cartea de Aur a comunității, cum o numea marele sociolog Dimitrie Gusti, cel care găsea în această lucrare de cunoașteri interconexe un mod de recuperare a orgoliului apartenenței la un popor jertfelnic de la marginea de răsărit a Europei, un popor căruia celelalte națiuni îi sunt îndatorate neînchipuit de mult.

Situarea hârlăuanilor, pentru un timp, în centrul domnesc al Moldovei nu a modificat psihologii și comportamente dar a fundamentat, cum reiese din monografie, rostul și locul boierimii locale în economia țării și, concomitent, a mărit orizontul de integrare a multor profesioniști din varii domenii, veniți din celelalte țări europene, localnicii fiind excesiv utilizați în războaiele de apărare, în asigurarea produselor agricole. Plus de asta, pierderea masivă de vieți omenești, ale pământenilor desigur, a condus la generoasa deschidere a domniilor către integrarea în populația locală atât a noilor veniți din celelalte spații de vorbire românească dar și din țările învecinate. Hârlăul medieval se prezintă prin paginile monografiei ca o localitate multi-etnică, multi-confesională, armonică, fără sensibilități rasiale. Cele aproape 450 de pagini sunt de o densitate remarcabilă, o multitudine de subiecte din varii domenii la care autorul a trebuit să facă un efort considerabil pentru a nu le dezvolta dincolo de regulile impuse de arhitectura unei astfel de lucrări. Iar monografia, în sine, este o operă cu deschideri generoase devenind un teritoriu de aplicare prin extrapolarea datelor din teritoriul altor lucrări și sigur cu alți autori. Deci monografistul dăruie. În relație implicită, fără a fi comentată ca atare, autorul așează biserica, schiturile și mănăstirile, credința constituind suportul de menținere a omului urgisit de nenumărate necazuri dar mai ales de multele reducții de viață (mortalitatea infantilă, morții din război, cei de acasă). Or acest rol fundamental al credinței a fost înțeles, între primii, de Ștefan cel Mare, cel care așează altarele de credință în inima localităților moldave ca semn, sens și încurajare perpetuă.

Se cuvine aici încă o subliniere. Scrierea de monografii a devenit pentru o serie de întreprizi cu oarece pregătire o soluție de câștig rapid, respectivele însăilături fiind falimentare prin inutilitatea lor. Cunosc multe cazuri. Și repet, la Hârlău, Dumitru Mateciuc, cum s-a dovedit, este de departe autorul îndrituit să realizeze o Carte de Aur. Toate acestea le spun nu doar ca o reverență cuvenită autorului și autorităților, persoanelor care i-au fost sprijin ci ca o constatare a reușitei ca eveniment ce depășește granițele locale. Ca model/etalon monografia Hârlăului poate atenua manelismul din acest domeniu.

În cele 18 capitole autorul a deschis toate căile de interes public ba a adăugat, dincolo de rigorile metodologice, subiecte mai puțin sau deloc prezente în alte monografii, ceea ce, cred eu, este o contribuție benefică și necesară. Spre exemplu prezentarea cartierelor orașului Hârlău într-un capitol și separat, în altul, Pârcovacii. Pentru unii ar putea părea nesemnificativă enumerarea actualelor magazine sau firme dar absolut obligatorie prezentarea celor de la început de secol. Nu vor înțelege că o astfel de lucrare este scrisă azi pentru un viitor extins și că, peste ani, cele circumscrise volumului ca actualitate vor deveni repere documentare, baza unor analize socio-economice.

Rar și cu măsură apare subiectivitatea autorului privind un aspect sau altul (spre exemplu paralela dintre cămătăria de altădată și cea bancară din prezent) comentariul nefiind altceva decât o transpunere concluzivă a opiniei generale. Deci subiectivismul colectiv care se înscrie între adevăruri. Important mi se pare că, pentru a atenua rigiditatea datelor, autorul învârstează textele documentare fie cu citate din autori de referință (Ion Simionescu, Nicolae Iorga, Constantin Giurescu), fie din manuscrise sau din gazetele unor ani, având în vedere ca aceste texte să aibă frumusețe, oralitate sau metaforă. Apoi, în afara respectului pentru rugăciunea muncii temeinice, pentru contribuțiile clarificate ale unor oameni și instituții în diferite timpuri, autorul nu are partipriuri sau nu le evidențiază. Spre exemplu, privitor la perioada de după 1944, sunt consemnate cu rigoare date, evenimente, statistici de utilitate în înțelegerea perioadei cu bune și mai puțin bune, cu reușite dar și cu reducții ale libertății individului.

Monografia poate fi lecturată, în mare parte, și ca o Carte a supraviețuirii, autorul dedicînd de altfel un capitol de sine stătător vremurilor tulburi, calamităților dar,în multe alte texte se referă și la exploziile sociale sau efectele războaielor.

Într-o perioadă de instabilitate demografică, de criză prelungită din economic în comportamente, de resuscitare a unor curente și idei diverse, inclusiv din zona naționalismului radical, paginile consacrate de autor comunității evreiești din Hârlău definesc în clar și fără a recurge la trucaje de conjunctură, rolul și contribuția acestei etnii la o accentuare a asimilării elementelor de modernitate, la creșterea interesului pentru școală ca suport temeinic de evoluție a omului. Diseminați într-o largă teritorialitate profesională, de la cea de birjar ori sacagiu la cea de avocat, doctor sau finanțist și nicicum în munca agricolă rudimentară, evreii apăreau în Hârlău cu un surplus de școlaritate, cu un plus de interes pentru igienă și sănătate, elemente acumulate și însușite pe parcursul mai multor generații și prin mișcări diverse în geografia Europei. De altfel deschiderea multiculturală a locuitorilor din Hârlău a fost antrenată, ca să zic așa, de multele alte prezențe etnice din teritoriu,

între care lipovenii, ungurii, leșii, bulgarii sau armenii. Multe familii autohtone au înțeles mai în clar prioritățile conform experienței învecinaților și locul determinant al învățăturii, al școlii și dascălului ca investitori asiguratorii de viitor mai bun. Complementar, într-o perioadă a apostolatului didactic bine susținut de guvernare, recte perioada ministeriatului lui Spiru Haret, triada școală-biserică-primărie devine activă și, fapt consemnat în multe pagini ale monografiei hârlăuane, învățătorul, profesorul devin modele și eroi pentru mulți dintre copiii comunităților românești. În acest context, alături de alte fapte și evenimente singulare pe o largă geografie, se înscrie refuzul autorităților orașului de a permite evacuarea evreilor în anul 1939. Dar nu motivațiile erau importante ci sentimentul de comuniune civică existent în localitate și cu extensie până la Flămânzi. Or din acest punct de vedere, autorul monografiei nu o spune, dar eu îi prelungesc ideea, dr. Ioan Agapi, primarul de atunci al urbei ar binemerita așezarea lui în șirul DREPȚILOR ÎNTRE POPOARE, conform cutumelor ebraice. Și cred că la Hârlău, în acea perioadă, întreaga populație și-a confirmat verticalitatea de coloană și altitudinea de conștiință, omenitatea. Că nu de ”drepți” ducem lipsă ci ”strâmbii” ne sufocă.

O monografie nu poate fi rezumată, povestită. Ea însăși se propune lecturii interesate iar categoriile de cititori sunt tot atâtea câtă populație are Hârlăul si nu doar.

Meticulozitatea arhivistică (o bilbliografie impresionantă la care se adaugă mărturii, decupaje din presă) este dublată de aspectul academic al lucrării, de utilizarea unui limbaj mereu adaptat timpului și personajelor descrise. Veți găsi numeroase cuvinte trecute pe nedrept în adormire la fondul pasiv al limbii dar și regionalisme cu un parfum semantic aparte pe care autorul le așează pe soclul aldin al vizualizării. De altfel monograful Dumitru Mateciuc refuză să-l trădeze pe filologul Dumitru Mateciuc, scriitura personală înobilând din când în când, mai ales în calitate de martor, unele pagini.

Fără ostentație vizibilă, popularea monografiei cu numeroase fapte, întâmplări și personaje are în intenție îngroșarea laturii parabolice a lucrării, o dimensiune care îi oferă calitatea unei Cărți de Învățătură, memorialistica în sine aparținând zonei moralei, generând energii pozitive. Și cum altfel când, în stupul timpului, scoborând până la primele atestări de viu prin arheologie, locuitorii acestui spațiu al sacrificiului continuu nu și-au părăsit rosturile, credința, iubirea. Iar încercările la care au fost supuși au uneori dimensiuni epopeice, depășind de departe multe dintre clișeele promovate de super-producțiile cinematografice. Lucrarea s-ar merita citită cu creionul în mână, ca o școlarizare necesară atât de înstrăinații de duh cât și de unii politicieni care confundă lumea și geografiile. Lucrarea se adresează mai ales, zic eu, tineretului ca o necesară repoziționare a nordului natal în propriul univers, ca o necesare recompunere a relației cu locul pe care, pentru a-l sfinți trebuie să acumulezi dovezile sfințeniei sau, mai exact, ale personalității profesionale clarificate.

Să nu credeți că o monografie, dincolo de rigorile structurale, este asemeni blănii de leopard, o sumă de culori lipsite de viață, blana fiind doar exterioritatea inertă a ființei care a fost. Dimpotrivă. În universul hârlăuan, așa cum ni-l propune Dumitru Mateciuc, personajele respiră, argumentează și augmentează, comunică peste timp ba, uneori, sunt incluse unor scenarii catarsice tocmai pentru a clarifica și pentru a-l ajuta pe cititor să se clarifice.

Nu știu când a început Dumitru Mateciuc lucrul la această monografie (precedată de cea a Liceului ”Ștefan cel Mare”, împreună cu profesorul Aurel Neicu) dar am convingerea că, fără să știe, s-a pregătit pentru lucrare încă din acumulările ludice de la Pârcovaci și că perioada de pregătire și scriere se confundă cu propria biografie de până acum. Repet, cum refrenul la un cântec: Dumitru Mateciuc ar fi putut săpa fântâni, ar fi putut ridica case, ar fi putut scrie cărți de literatură sau câte și mai câte n-ar fi putut face. Și-a refuzat toate acestea pentru a putea dărui comunității din Hârlău-Pârcovaci – Cartea de Aur.

2 răspunsuri la Istorie și legendă

  1. Pingback: best spy sunglasses

  2. Pingback: O seară de neuitat la muzeul Viei și Vinului din Hârlău | Hirlaul Edilitar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*