Misiunea Militară Germană în România

Venirea acesteia în România a fost legată, în literatura de specialitatea predecembristă, de numele lui Ion Antonescu. Dar bazele acestei colaborări au fost puse încă în mai 1940. Pactul cunoscut sub denumirea “Der Ol-Waffen Pakt”, semnat, după îndelungate tratative, la 29 mai 1940, imediat după capitularea Franţei, a marcat prima fază a negocierilor pe care România le va purta în scopul aducerii unei misiuni militare germane în ţară. Complicarea situaţiei din sud-estul Europei, ameninţările sovietice la adresa României, care atingeau, de fapt, şi interesele Germaniei în zonă, l-au determinat pe Hitler să dea curs cererii regelui Carol de a trimite în România o misiune militară cu “trupe de instrucţie” pentru apărarea antiaeriană şi antitianc.

Schimbarea politică internă din România de la începutul lunii septembrie 1940 nu a schimbat planurile guvernului german. Prezenţa trupelor germane în România urma să asigure controlul Germaniei asupra zonei petrolifere şi să prevină un eventual atac sovietic asupra acesteia. Conducătorul Statului Român şi-a arătat disponibilitatea de a primi trupele germane. Hitler a aşteptat normalizarea situaţiei din România şi a trimis o delegaţie la negocieri.

Conducătorul acestei delegaţii, general-locotenent Kurt von Tippelskirch, a primit de la Führer însărcinarea expresă de a constata gradul de dotare al armatei şi de a recepta dorinţele părţii române privind ajutorul militar german. La 17 septembrie 1940, Tippelskirch a părăsit ţara, iar pe 19 octombrie 1940 propunerile româneşti au fost înaintate lui Hitler. În paralel, la Bucureşti au continuat discuţiile privind colaborarea concretă româno-germană. La 21 octombrie 1940 a fost semnat Protocolul privind Misiunea Militară Germană, din partea României de către generalul Tătăranu, iar din partea germană de către dr. Lohmann.

În afară de sprijinul pe care îl oferea, Misiunea Militară Germană a constituit, în acelaşi timp, unul dintre punctele de divergenţă între autorităţile celor două ţări, mai ales în ceea ce priveşte aprovizionarea şi neregulile săvârşite de soldaţii germani pe teritoriul României.

Primele formaţiuni de comandament ale Misiunii, conduse de generalul de cavalerie Erik Hansen, generalul Wilhelm Speidel, comandantul forţelor de aviaţie şi generalul Arthur Hauffe, şeful de stat major, au sosit la Bucureşti la 12 octombrie 1940. La 11 noiembrie 1940 în România se găseau 22.430 militari germani, dintre care 890 ofiţeri şi 21.540 soldaţi. La 24 decembrie 1940, Subsecretariatul de Stat al Armatei de Uscat înainta Ministerului Apărării Naţionale o situaţie centralizatoare cuprinzând cheltuielile efectuate până la acea dată pentru Misiunea Militară Germană aflată în România. Totalul cheltuielilor se ridica la 184.879.596 lei.

La 17 ianuarie 1941 a fost semnată, de către dr. Neubacher şi Dragomir, Convenţia asupra directivelor obligatorii pentru aprovizionarea trupelor germane din România. La aceeaşi dată a fost semnat, de către dr. Neubacher şi Mircea Cancicov, Acordul pentru aprovizionarea trupelor germane din România.

Fondurile aprobate de guvern pentru întreţinerea trupelor germane au fost stabilite la nivelul de  100.000.000 lei lunar. În şedinţa Consiliului de Miniştri din 26 octombrie 1940, lt. col. Nicolae Dragomir, ministrul Coordonării şi Statului Major Economic, arăta: “Am vorbit cu d-nii Neubacher şi Klugkist şi am stabilit că cheltuielile de întreţinere a Misiunii Germane din România vor fi suportate de guvernul român numai până la limita sumei de 100.000.000 lei lunar. Tot ce va trece peste această sumă va fi plătit de guvernul german dintr-un cont special. Reprezentanţii guvernului german roagă ca acest fond să fie scutit de taxe şi dobânzi”.

Pe lângă aceasta, însă, trupele germane au dezorganizat piaţa prin cumpărări efectuate cu monedă inflaţionistă şi fără acoperire, emisă în Germania, cauzând mari neajunsuri economiei româneşti prin eludarea reglementărilor privitoare la regimul vamal. Spre exemplu, numai în 1941 trupele germane au expediat din România aproape 17.000 vagoane grâu, fără a plăti taxe vamale.  Pentru a reglementa problema produselor scoase din România şi trimise către Germania, N. Dragomir preciza în aceeaşi şedinţă a Consiliului de Miniştri că “am pus la punct chestiunea pachetelor. Iată ce ne roagă delegaţia germană: fiecare soldat să poată trimite de Crăciun rudelor din Germania câte un pachet de alimente. În al doilea rând, permisionarii care pleacă în Germania – cam câte 2000 pe lună –  să poată lua cu ei câte un pachet. În al treilea rând, fiecare soldat din Misiunea Militară Germană să poată trimite lunar câte un pachet mai mic rudelor din Germania”. Chestiunea fiind socotită de către Conducătorul Statului destul de spinoasă pentru economia românească, concluzia generalului Antonescu a fost: “Să-mi arătaţi unde duce această chestiune, pentru că, dacă mă duce la o catastrofă economică, nu accept”.

Problema neregulilor săvârşite de trupele germane pe teritoriul României este o constantă a discuţiilor purtate de forurile de conducere de la Bucureşti cu cele similare germane; notele de convorbiri, memorandumurile întocmite de vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, Mihai Antonescu, rapoartele, toate acestea demonstrează o dată în plus modul în care autorităţile germane vedeau aliatul român.

Pentru perioada 1940-1944, notele privind înlesnirile făcute trupelor germane de instrucţie şi operative din România, cererile adresate de conducerea Misiunii Militare Conducătorului Statului Român de a se plăti integral soldele tuturor soldaţilor germani din România în lei, rapoartele lui Mihai Antonescu referitoare la grava criză economică şi financiară în care a intrat România datorită preţurilor mult mai mari decât cele curente oferite de intendenţa germană pentru procurarea diferitelor categorii de materiale, toate acestea se regăsesc în documentele diplomatice ale României din această perioadă.

Pe alt plan, trebuie luată în considerare implicarea trupelor germane în înăbuşirea rebeliunii legionare din ianuarie 1941. Considerând, la începutul evenimentelor, că problema este strict de competenţa autorităţilor statului român, până la primirea ordinului expres al lui Hitler ca trupele germane să se plaseze de partea generalului Antonescu, acestea nu au reacţionat. Potrivit datelor din raportul său, generalul Hansen a fost solicitat şi de către generalul Constantin Pantazi, subsecretarul de Stat pentru Armata de Uscat, să primească în faţa reşedinţei Misiunii defilarea unui regiment român, lucru care s‑a şi întâmplat, la ora 10.40. “Sensul, nu prea clar, al acestei defilări era, desigur, să învedereze opiniei publice alianţa dintre armata română şi cea germană”, preciza şeful Misiunii Militare Germane în România. La 22 ianuarie 1941, ora 10.00, au avut loc în Bucureşti convorbiri între şeful Statului Român şi şeful Misiunii Militare Germane. Ion Antonescu i-a cerut lui Hansen să preia apărarea Văii Prahovei cu trupele germane, motivând că de trupele române de acolo avea nevoie pentru a le folosi împotriva rebelilor. Hansen a refuzat, pe motiv că, prin aceasta, s‑ar da aparenţa unei imixtiuni germane în treburile interne ale României.

Andreas Hillgruber susţine că generalul Antonescu l-a rugat pe generalul Hansen să-l sprijine, în caz de nevoie, cu un detaşament blindat, până la sosirea blindatelor din provincie. Hansen primise aprobarea OKW de a interveni la cererea Conducătorului Statului, dar stabilise cu Fabricius ca, deocamdată, să nu pună la dispoziţie trupe pentru apărarea poziţiei lui Ion Antonescu. Totuşi, la 22 ianuarie, blindatele germane au traversat demonstrativ Bucureştii de la sud la nord, fiind primite cu egal entuziasm de către legionari şi de către trupele guvernamentale. Discuţiile purtate între generalul Antonescu şi generalul Hansen la 22 ianuarie 1941 au împiedicat adâncirea stării conflictuale a momentului.

Wehrmacht-ul s‑a aflat în timpul puciului legionar într-o poziţie extrem de favorabilă pentru că deţinea încrederea şi simpatia ambelor părţi aflate în conflict. Astfel, a putut media între cele două părţi, având o influenţă considerabilă asupra desfăşurării rebeliunii. Lichidarea rebeliunii legionare a fost un eveniment cu totul neobişnuit în zona de hegemonie a Germaniei: o mişcare ideologică având maxime afinităţi cu naţional-socialismul a fost eliminată de la putere cu implicarea Germaniei. Sprijinul acordat de Hitler lui Ion Antonescu a fost determinat de necesitatea prioritară pentru cel de-al Treilea Reich de a avea în această zonă a Europei – foarte importantă pentru el din punct de vedere economic şi strategic – un regim stabil şi eficient, în perspectiva apropiată a războiului cu U.R.S.S..

La l octombrie 1942, în România se aflau 23.459 militari germani, iar la 10 ianuarie 1944 – 37.510. Acestora li se adăugau contingentele din Transnistria – 7.495, respectiv 41.008 militari. Discuţiile duse cu partea română pentru aprovizionarea acestor trupe s-au dovedit a fi, în timp, destul de complicate.

Problema dificultăţilor economice şi financiare provocate de prezenţa trupelor germane în România a fost ridicată de Ion Antonescu, la 8 noiembrie 1941, în timpul întrevederii cu feldmareşalul Wilhelm Keitel, cu prilejul participării acestuia la parada militară de la Bucureşti, după căderea Odessei, precum şi de Mihai Antonescu, la Berlin, la 26-28 decembrie 1941, în timpul discuţiilor cu reichsmareşalul Hermann Göring, Joachim von Ribbentrop şi Adolf Hitler.

La întâlnirea cu Göring, ministrul român al Afacerilor Străine a arătat că „trupele germane din România sunt nefolositoare şi reprezintă o cheltuială prea mare” şi a cerut deschis ca ele „să fie suprimate sau în orice caz, simţitor reduse”. Cu acelaşi prilej a ridicat problema compensaţiilor acestor cheltuieli, solicitând ca, pentru acoperirea cantităţilor de monedă hârtie emisă în acest scop, Banca Naţională a Reich-ului să cedeze Băncii Naţionale a României trei vagoane de aur.

 La întrebarea lui Göring dacă unităţile germane din România nu reprezintă o garanţie pentru ordinea internă, în condiţiile în care armata română era anga­jată în operaţii dincolo de Nistru, Mihai Antonescu a răspuns că România „îşi stăpâneşte singură destinul, că n-are nevoie de concursul armatei germane pentru ordinea internă şi că, dacă mareşalul Ion Antonescu este lăsat să conducă singur interesele României, fără nici un fel de amestec de nici o natură, aşa cum este potrivit, îi poate garanta mareşalului Göring că nici un soldat german nu are ce căuta în România şi că interesele germane vor fi mult mai bine servite”. Recunoscând faptul că situaţiile statistice prezentate de Mihai Antonescu „dovedesc că s-a exagerat”, Göring s-a adresat feldmareşalului Keitel, declarând: „Sunt prea multe unităţi germane în România; ele trebuie să plece imediat. Să nu rămână decât bateriile antiaeriene, bateriile de coastă, marina, minimum necesar”. Cu multă insistenţă, ministrul Afacerilor Străine al României a mai cerut să se intervină pentru a se da României „aur şi devize în acoperirea finanţărilor germane, trecute şi viitoare”. În final s-a ajuns la încheierea acordurilor care au reglementat situaţia.

În scopul acestei reglementări a prezenţei trupelor germane în România s-a constituit o comisie mixtă româno-germană, care a stabilit problemele legate de hrană, chestiuni juridice, transporturi, cantonamente, solde, plăţi etc., în cadrul şedinţelor din 14-17 septembrie 1940. La 22 octombrie 1940 a fost semnat Protocolul pentru aranjarea chestiunilor decurgând din prezenţa în România a Misiunii Militare germane, de către generalul N. Tătăranu şi dr. Lohmann. Protocolul a fost însoţit de propuneri pentru: o înţelegere provizorie relativă la aprovizionarea cu hrană; o înţelegere provizorie relativă la cazare; o înţelegere provizorie relativă la stabilirea modalităţii de transport pe Căile Ferate Române pentru miliarii germani şi materialele de orice fel aparţinând armatei germane în România; o înţelegere provizorie relativă la aprovizionarea cu carburanţi etc.

La 17 martie 1942, între România şi Germania a intervenit un nou acord cu privire la întreţinerea trupelor germane aflate pe teritoriul României, el fiind necesar datorită intervenirii stării de război. Având valabilitate de la 1 martie 1942, acordul schimba prevederile existente până la acea dată în ceea ce priveşte întreţinerea, cazare, rechiziţiile şi transporturile trupelor Misiunii Militare germane din România. Contribuţia de 100 milioane lei lunar care fusese prevăzută prin acordul iniţial înceta a se achita la data de 1 iulie 1942. Cheltuielile trupelor germane din România urmau a fi suportate de Germania; se convenea, de asemenea, asupra modalităţilor de livrare a subzistenţelor, a cheltuielilor de transport, a transportului soldaţilor germani etc. La 23 august 1944, în România existau câte o Misiune Militară Germană pentru Armata de Uscat, Aeronautică şi Marină. Şeful Misiunii Militare Germane pentru Armata de Uscat, generalul Erik Hansen, era în acelaşi timp şi reprezentantul O.K.H.-ului pe lângă Comandamentul român.

În ceea ce priveşte comportamentul trupelor Misiunii Militare germane în România, documentele de arhivă relevă existenţa a numeroase abuzuri şi conflicte între acestea şi populaţie sau trupele române.

7 răspunsuri la Misiunea Militară Germană în România

  1. Mucanu Aurel spune:

    Cred ca dl Radu Iacoboaie are motive sa fie circumspect fata de Dan Puric. Nici mie nu-mi inspira incredere ca ar duce neamul romanesc spre o cale benefica lui. Parca ar astepta sa ne dea bobarnacul final pentru a ajunge in groapa asa cum i-au dat laudatorii lui Ceausescu bobarnacul final.
    Prea lauda neamul romanesc si-l ridica in slavi. Asa facea si Hitler, ridicand in slavi rasa germana. Lauda de sine nu miroase-a bine.

  2. Mucanu Aurel spune:

    Ce inseamna sa fiu neinformat. Eram convins ca Antonescu i-a chemat pe germani in tara. Dar se pare ca totul era „planificat” inainte sa ia el puterea. Nu m-as mira sa citesc ca si el era „planificat” sa ia puterea in marea regie a WW2. Ce perversi au fost Hitler si clica lui criminala. Ne-au predat Basarabia rusilor pe ascuns, ne-au luat pe fata Ardealul si tot ei ne-au santajat ca ni-l returneaza daca mergem cu ei la razboi sa ne luam Basarabia pe care tot ei ne-au furat-o cu Stalin. Ce abjecti si ordinari pot fi nazisto-gestapovisto-ssistii. ne-au santajat ca
    Ce l-au jucat in foi de vitza pe Antonescu.
    Prea s-au inlantuit toate si prea s-au brodit. Pierdem Ardealul si Basarabia. Carol II face un pact cu germanii apoi demisioneaza si-l pune pe Antonescu sef de stat. Toate partidele refuza colaborarea si sunt adusi legionarii in guvern. Probabil ca legionarii tineau la popor si nu doreau sa-i transforme in carne de tun pe frontul antisovietic, li s-a orcheastrat rebeliunea si au fost macelariti de armata romana si de Siguranta lui Cristescu. Legionarii scapati cu viata din macel, pentru a scapa de urgia lui Antonescu au cerut sa fie trimisi pe front in linia I-a.
    Dupa WW1, marile puteri adica SUA, Marea Britanie, Franta ne-au sprijinit sa facem Romania Mare, au fost garantul nostru. Cand nazistii, fascistii si hortistii iti iau Ardealul si-l dau hortistilor, cum sa te aliezi cu ei contra celor ce te-au sprijinit sa faci Romania Mare. si sa le declari razboi ? Chiar nu intelege nimeni ce greseala imensa a facut Antonescu ? Tare imi este ca Antonescu stia si ca am pierdut Basarabia tot la intelegerea lui Hitler cu Stalin. Daca nu vroia sa se alieze cu SUA si UK, trebuia sa ramana neutru precum Elvetia, Spania, Portugalia.
    In schimb a provocat moartea si disparitia a peste un milion de vlastare romanesti, nenumarati romani schiloditi pe front, gazati, prin mocirla, degerati, morti de foame, sete, sau de boli. A provocat moartea probabil a milioane de rusi, a indoliat milione de familii din Romania si din URSS, ne-a adus pe bolsevici pe cap 45 de ani, ne-a cadorisit cu oribila acuzatie de holocaust de care nu vom scapa 2000 de ani de acum incolo.
    Nu inteleg cum il mai trateaza unii ca erou al neamului romanesc cand ne-a bagat intr-un rahat imens din care repet, nu stiu daca vom iesi chiar si peste 2000 de ani.

    • Iacoboaie Radu spune:

      Sfârșitul lumii va veni mult mai repede. Da. Militarii români, când s-au întors de pe front au fost în mare parte arestați, deportați. Pe când în Germania au fost primiți se pare cu flori, cu pensii etc.
      Nici statutul de aliat nu l-am obținut și am plătit datorii de război către Rusia imense (greu de evaluat) până în 1964.

  3. Mucanu Aurel spune:

    numai în 1941 trupele germane au expediat din România aproape 17.000 vagoane grâu, fără a plăti taxe vamale.

    Si eu care citisem ca in perioda interbelica Romania era granarul Europei. Cum sa ne trimita Germania grane ? Si tot asa citisem ca bestiile comuniste a distrus agricultura prin cooperativizare. Iar dupa 1989 s-a distrus cooperativizarea bestiilor comuniste si acum importam toate felurile de legume si fructe pentru ca noi nu mai producem sau ceea ce producem este de proasta calitate. dar bine ca am zdrobit comunismul.

    • SIlviu spune:

      Mucanu, perioada interbelica inseamna perioada cuprinsa intre cele doua razboaie mondiale. 2 la mana, nemtii au expediat, nu au adus in Romania grau, ci au dus din Romania!

  4. Iacoboaie Radu spune:

    Este adevărat ce spuneți dar cuvintele acestea nu le pot accepta decât cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și își iubesc neamul. Celorlalți, căzuți în plasa pragmatismului și materialismului chiar că nu le pasă absolut deloc și își vor vedea de treburile lor, de vacanțe în străinătate, de îmbogățirea materială (nu spirituală) și așa mai departe…

    Aseară am urmărit întâmplător emisiunea ,,Cultura și credința azi” pe Trinitas TV. Era pe tema Învierii și la o oră de maximă audiență. Cine credeți că, în calitate de invitat a făcut o mare mărturisire de credință? Nimeni nu s-ar aștepta. Este Dan Puric.
    A vorbit foarte convingător, deși îl știam că, cochetează cu masoneria, cu Clubul de la Roma, că a luat pașaport de tip nou diplomatic cu cip, avusese disensiuni mari cu părintele Iustin Pârvu (aducând un proiect cultural pentru viitoarea Mănăstire de la Aiud, punând astfel bețe în roate inițiativei ctitoririi unei mănăstiri închinate Sfinților Mucenici ai Închisorilor comuniste).
    Nu pot să cred că a fost în stare să se joace într-atât cu cuvintele, într-un mod atât de magistral, SĂ JOACE CARTEA NAȚIONALISTULUI, să condamne comunismul, UE și oculta mondială, să-i mărturisească pe Sfinții Mucenici din închisorile comuniste, chiar și pe părintele Iustin…
    Să fi jucat din nou un spectacol, căci se pricepe de minune la acest lucru, fiind de profesie regizor și actor?
    Să aibă oare vreun interes să se erijeze ACUM într-un lider al dreptei creștine din România pentru a bloca accesul oricărui altcuiva în acest orizont de așteptare a poporului român?
    În momentele grele din istora noastră, Dumnezeu ne-a trimis mereu un român de bună credință, care să ia asupra sa povara greșelilor conaționalilor săi, precum Corneliu Zelea Codreanu, reiterând mistic jertfa Mântuitorului pentru păcatele omenirii…
    Emisiunea este extrem de interesantă prin conținutul ei, mai ales prin ce mărturisește Dan Puric, care nu este tratat cu menajamente de Vasile Bănescu, ci mai mult încurcat cu întrebări irelevante… Să fi fost doar o înțelegere între dânșii?

    Unde aș putea găsi înregistrarea ei de astăzi, 20 aprilie 2014? O recomand tuturor fraților ortodocși pentru analiză. Să se fi convertit domnul Dan Puric la DREAPTA CREDINȚĂ? Ar fi o minune dumnezeiască.
    Doamne ajută!
    SĂRBĂTORI FERICITE ALĂTURI DE CEI DRAGI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*