Însumând șase studii teologice referitoare la teologia filocalică a Părintelui Profesor Dumitru Staniloae – Teologul (1903-1993) lucrarea distinșilor autori Stelian Gomboș și Cristian Șerban omagiază 110 ani de la nașterea pământească a Părintelui Dumitru Stăniloae și 20 de ani de la nașterea să în ceruri.
Cititorul are în față o lucrare excepțională, perfect structurată și excelent axată pe toate reperele importante, reușind să reprezinte pe de o parte modul de trăire teologico-filocalic al părintelui și pe de altă parte prin exemplificări relevante raportate la principiile și curentele de bază ale ortodoxiei sub forma unor explicații corecte și clare – se constituie la lecturare într-un prim abecedar pentru cei aflați la un stadiu duhovnicesc de început, cât și într-un mini-tratat de morală și asceză creștin-ortodoxă. Îndrăznind să afirm că dețin cunoștințe pe nivelul de bază, personal am beneficiat de un adevărat curs de ortodoxie la cea mai înaltă cotă de rigurozitate și cu cele mai ridicate cote, de atingere a dezideratului dorit de toți trăitorii autentici, o relație corectă, concretă și permanent – în fond mântuitoare cu divinitatea – adică Sfânta Treime.
Încă din studiul 1 –Stelian Gomboș ne precizează că teologia Părintelui Stăniloae este o teologie filocalică, ceva ce nu se găsește la alți teologi într-o asemenea consistență și intensitate. Conform precizărilor autorului, Părintele dorește să descrie experiența iubirii și comuniunii cu Dumnezeu, pentru că și alții să pătrundă pe drumul pe care se află Sfinția Sa.
Operă Părintelui Dumitru Stăniloae se remarcă și prin conținutul ei autentic, fiind în acest sens o teologie hristologică și hristocentrică. Pentru interpretarea la adevărata ei valoare opera Părintelui Dumitru Stăniloae – impune celui ce se dedică spre studiere, o experiență mistică și duhovnicească pentru a putea pătrunde și înțelege teologia să atât de variată și de profundă. Această prentru că, așa cum aflăm din cuprinsul cărții, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae este “cel mai mare teolog ortodox al secolului XX” Studiul al doilea, realizat sub aceeași atentă îngrijire a Drd. Stelian Gombos copleșește cititorul prin literature relativ commune unor scrieri de bază teologice: Sfântă Treime – Structură supremă a supremei iubiri; Dumnezeu Tatăl – temei al unității, Unitatea intertreimică – unitate în iubire; etc.
În fond și în fapt, toate titlurile, deși firești că și formulare, prin modul în care sunt explicate, poate mai corect este a spune “explicitate” ideile conținute în titluri, ne oferă cu adevărat posibilitatea de a înțelege pe deplin și la dimensiunea reală, teme majore ale Ortodoxiei, cum ar fii – relația persoanelor Sfintei Treimi între ele și în raport cu omul; – relația specială a Fiului că Logos al Tatălui, precum și relația de comuniune desăvârșită între tatăl și fiul, care structurează întreaga existent creată, orientând-o eshatologie spre împărăția comuniunii veșnice, dacă este să ne referim la acest al doilea studiu.
La studiul 2 – același autor ne avertizează că “divinitatea” este o realitate peste care nu se poate trece și însăși Ortodoxia o cuprinde în conceptual ei de “sobornicitate”- (pag 36). Suntem încunoștințați că în concepția ortodoxă viață supranaturală a harului izvorăște din experiență trăirii duhovnicești fiind “profund umană și Dumnezeiască, sau cu atât mai deplin umană cu cât este mai Dumnezeiască, o viață teandrică, de om îndumnezeit” (pag37). Cititorul este efectiv absorbit de întregul capitol, prin modul cu care autorul îi prezintă realități de maxim interes dintre care intenționăm câteva:- fiecare om este este conceput de Dumnezeu că o minune.
-Valoarea persoanei umane rămâne intangibilă în raport cu manifestarea omului în cadrul posibilității de mântuire
-Relația celor trei persoane din cadrul Sfintei Treimi
-Ființă umană ca persoană este o existenţă dăruitoare și primitoare de iubire în raport cu alta și aici gândul ne conduce automat la porunca a 2-a: să iubești pe aproapele tău că pe ține însuți -o șansa reală, singura viabilă de înplinire a omului spre mântuire, după formula primondială de a-L iubi pe Dumnezeu.
În studiul 3 suntem încunoștințați despre energiile necreate ale lui Dumnezeu conferite omului (pag 46), despre relația Dumnezeu-om și om-Dumnezeu raportată la om care înțelege potrivit doctrinei ortodoxe deosebirea între ființă și energiile divine. Se integrează aspectul important că Părintele Profesor Dumitru Staniloaie, citându-l pe teologul grec Panayotis Nellas, și de accord cu aceasta se aliază la idea că: ”Omul a devenit desăvârșit când s-a înălțat la treapta de “Dumnezeu-om”. Tot cu acest studiu găsim un alt aspect foarte important de reținut și anume: Fiul ne face Hristoforii; Duhul sfânt ne face pnevmatori, așa după cum Tatăl ne face teofori.
La pag 56 aflăm că Părintele Staniloae este de accord cu ideea că Dumnezeu “se arată celui bun, favorabil, iar celui rău plin de mânie” idee acreditată de la vechii filosofi greci – și nici cu unele teorii din Dogmatica Bisericii Ortodoxe Răsăritene referitoare la Dumnezeu, raportat la om. Potrivit teologiei Părintelui Dumitru Stăniloae în Treimea Persoanelor Sale Sfinte-Dumnezeu se face accesibil omului, care este și el persoană. Dumnezeu fiind Persoană, este iubire, și atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că pe Fiul Sau l-a dat să se întrupeze ca om și astfel și iubirea Sa imensă să facă și mai accesibilă relația om-Dumnezeu.
Studiul 4 – În cadrul acestui studiu de Prof. Cristian Șerban, ne ”provoacă” la aflarea sensului creației și apoi a sensului final al existenței observând cum ”licăreste în întuneric lumina sensurilor”.
Se reamintește că primul om creat de Dumnezeu avea o putere sacerdotală asupra lumii și viețuitoarelor. Nu este prezentată ideea foarte importantă și interesantă – anume: că oamenii restabiliți harică (sfinții), pot ajunge să cunoască gândurile celor pe care îi întâlnesc.
Tot din acest studiu, desprindem două concluzii finale importante:
– Din imensa dragoste față de om, Iisus Hristos Mântuitorul rămâne într-o continuitate de natură cu succesorii lui Adam.
– Iisus Hristos Mântuitorul a realizat recapitularea întregii făpturi; ca adevărat Dumnezeu și Om al întregii creații.
Studiul 5 – Autorul, Drd Stelian Gomboș ne introduce în zonă câţiva termini, consacrați teologic, în raport cu nevoința și aspirația umană spre îndumnezeire, vorbindu-ne, despre o (via) media între teologia dogmatică și cea morală. Conform Părintelui Dumitru Stăniloae, cercetarea asupra vieții spiritual se împarte în trei etape: faza activă, faza contemplației naturale, faza contemplației mistice a lui Dumnezeu. Altfel spus avem trei trepte: a purifericării, a iluminării, a vederii lui Dumnezeu. Este punctat și actul inițiator, realizat prin har. Nu este prezentată stăruința în lucrarea binelui care ne deschide -prin iubire spre Creator – care ne umflă cu har și energie necreată -conferindu-ne puteri spirituale fortificate la maxim, generând adevărate virtuți ce converg spre “starea de înviere”.
Putem înțelege astfel noblețea spirituală a isihaştilor, a duhovnicilor îmbunătățiți și a pustnicilor – acele “perle” rare ale monarhismului. Sunt prezentate rugăciunea inimii, blândețea, iubirea tuturor permanent, într-o desăvârșită smerenie, golind complet eul nostru, etapă absolut necesară pentru umplerea de har.
În studiul 6 și ultimul, același autor – Drd. Stelian Gomboș ne oferă referințe despre concepția filocalică a Părintelui Dumitru Stăniloae cu privire la desăvârșirea omului. Se vorbește apoi de “Omul ascuns în inimă” care este Duhul, ce se naște și crește. Conform mediilor monastice răsăritene, ceea ce predomina cel mai mult la monarhi este plânsul, din care se naște afecțiunea față de Iisus Hristos. Pentru începători și nedesăvârșiți, rămâne că, după chemarea dulce a lui Iisus, să spunem și “Miluiește-ne pe noi!” vorbindu-se in același timp cu cadrul studiilor și despre virtuțile faimoasei “Rugăciuni a lui Iisus” care umple de bucurie negrăită și conferă daruri Dumnezeiești.
Potrivit spuselor lui Dostoievski, prin suferința se isprăvește totul. Când ajungem să dobândim cu adevărat harul lui Dumnezeu, nimeni nu ne poate face nefericiți. Singurul rău aflăm că este păcatul și acesta depinde numai și numai de liberă voința a omului. Este prezentată în continuare acțiunea lui Dumnezeu poesis și praxis, care raportat la un alt termen, praktikos – ce desemnează monarhul, poate cuprinde în sensul cel mai larg întreagă operă de mântuire.
Mai aflăm apoi despre cunoașterea lui Dumnezeu care cuprinde două aspecte: praxis și theoria. Acțiunea lui Dumnezeu este folositoare “ostenelii”! Praxis este valabil pentru definire a efortului uman, a chinului. Theoria este lucrarea cu considerare a realității inteligențe. Rezultă implicit că practica virtuților este pentru un creștin, paza poruncilor. Este folosit și termenul askeseis – adică “practicile evlaviei” precizându-se că oamenii se impart in: Somatici, Psihici si pnevmatici.
În încheiere, se desprind concluzii foarte importante: – Biserica dintru început insuflă permanent pe catehizarea și primirea tainelor încorporate cu Iisus Hristos și Biserica Sa Cea Sfântă. În taină nu se poate delimita mișcarea omului care lucrează la mântuirea Sa și puterea Duhului Sfânt. Prin urmare Părintele Dumitru Stăniloae, citând de la pag 119, este autorul unei teologii mărturisitoare și al unei teologii filocalice unice, întrucât a scris o teologie trăită, experimentată în viață-i proprie.
Iată așadar, o lucrare de excepție, ce se recomanda de la sine ca una necesară bibliotecilor cu specific teologic, dar și colecției de carte a celor care și-au propus cu adevărat să conlucreze la mântuirea sufletului.
Lasă un răspuns