Crucea mea, a ta, a lui…

Duminica a treia din Postul Sfintelor Paști este dedicată Sfintei Cruci. Nu vom vorbi aici despre semnificația Sfintei Cruci ca altar de jertfă, ca armă de luptă a creștinilor împotriva diavolului și a răului, ca semn distinctiv al creștinilor. Ne vom opri la „crucea” la care face referire cuvântul Mântuitorului: „Cel ce nu-și va lua crucea sa și nu-Mi va urma Mie, acela nu va fi vrednic de Mine!” În acest caz, „crucea” are cel puțin două semnificații:

– talent, vocație, chemare, înclinație. Am putea spune că e vorba de „talantul” sau „talanții” de care se face vorbire într-o pildă a Mântuitorului. Fiecare avem câte ceva de genul acesta când venim pe lume. Nimănui Dumnezeu nu-i dă drumul în lume cu trăistuța goală. Unul are darul de a cânta, altul de a picta, altul de a învăța, altul de a judeca, altul de a cultiva pământul, altul de a crește animalele. De noi depinde, însă, dacă depistăm acest dar, dacă-l ajutăm să crească și să rodească și felul cum îi valorificăm roadele. Ai talentul de a cânta. Depinde dacă te îngrijești și studiezi muzica, depinde ce fel de muzică abordezi apoi. Una este să-i cânți lui Dumnezeu și să ajuți pe ascultătorii tăi să se mântuiască și alta este să-i îndemni  prin cântecul tău la tot felul de patimi. Prin cea dintâi îți iei „crucea” și-L urmezi pe Hristos, prin cea de-a doua te depărtezi de El și ai suficiente șanse de a ajunge în fundul iadului.

– greutățile, suferințele și necazurile. Fiecare avem de acestea destule. Dacă nu avem noi înșine, au cei dragi nouă și tot suferință ne este. La unii crucea aceasta ne este mai grea, la alții mai ușoară. Dacă înțelegem că suferința, greutățile și necazurile sunt daruri ale lui Dumnezeu și că toate sunt cu știința și cu voia lui Dumnezeu, asemenea lui Iov, putem folosi acestea spre mântuirea noastră. Atâta vreme cât înțelegem că nici un fir de păr din capul nostru nu se clintește fără știința și voia lui Dumnezeu, ,,crucea” ne este mai ușoară. În astfel de cazuri, trebuie să știm că avem prilejul să ne apropiem cel mai mult de Dumnezeu. Niciodată nu ne este rugăciunea mai fierbinte ca în vreme de suferință și necazuri. În astfel de cazuri, Îl urmăm pe Hristos prin crucea aceasta a vieții noastre. Dimpotrivă! Dacă vom protesta, ne vom blestema viața și vom înjura pe Dumnezeu și cele sfinte, ,,crucea” vieții noastre ne va duce în fundul iadului. Am cunoscut femei, care și-au îngrijit soții aflați bolnavi la pat și paisprezece ani cu o răbdare de sfânt, fără să se plângă, fără să-și blesteme viața. La fel părinți, care și-au îngrijit copiii imobilizați de boli grele, frați care s-au ajutat la greu, ca niște adevărați creștini. Crucea aceasta îi înălța până la Dumnezeu.

Citeam pe internet de un caz foarte interesant. În Japonia a avut loc un cutremur. O casă dărâmată la cutremur a rămas nedemolată trei ani. Când s-au apucat oamenii s-o demoleze ca să elibereze locul, între două bârne au găsit o șopârlă strivită. Era vie, dar nu putea să se miște. Se minunau oamenii. Când se uitau așa, iată că altă șopârlă a venit cu gura plină de moluște și i le-a adus celei dintre bârne. Aceasta a mâncat, așa cum făcuse de trei ani. Nu se știe dacă cele două șopârle erau soț și soție, părinte și fiu, mamă și fiică, frați sau, pur și simplu, prieteni. Important este că una din ele n-o lăsase pe cealaltă să moară de foame. Se întrebau acolo, pe internet, dacă se mai găsesc astăzi soții, care să-și îngrijească astfel soții, sau soți, care să-și îngrijească soțiile, frați care să se îngrijească astfel. Eu i-aș chema pe domnii aceia care se întrebau astfel în parohia noastră, ca să vadă că există asemenea oameni. Asta în cazul când este vorba de boli și infirmități trupești. Ce să mai vorbesc însă de boli ale sufletului?! Cunosc soții, care au suportat o viață pe soții lor stăpâniți de patimi precum beția, desfrâul, mânia și altele. Uneori, mai ușor este să îngrijești pe cineva bolnav la pat, decât să suporți ani de zile scandaluri peste scandaluri, să stai fugită pe sub garduri în nopțile geroase ale iernii, bătută, tăiată cu cuțitul, fără să reclami, fără să protestezi! Și astea toate numai din respect față de Taina Sfintei Cununii, care i-a legat pentru toată viața! Iată, că o astfel de ,,cruce” ne sfințește și ne înalță până la Dumnezeu.

Un răspuns la Crucea mea, a ta, a lui…

  1. Iacoboaie Radu spune:

    Frumoase și înălțătoare gânduri… Fiecare creștin poartă o cruce a sa, pe măsură. Nu e mai grea decât poate duce, pentru că Dumnezeu este Atotștiutor și plin de înțelepciune.
    Doamne ajută! Și mai așteptăm asemenea articole.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*