Restituiri: „Codex Rohonczy”, cronica românească (1100 – 1200) adusă la lumină de către regretatul profesor Augustin Deac (4)

Spre marea surprindere a întregii lumi occidentale, dar mai ales a vecinilor noştri bulgari, slavi, unguri (care se fac că uită că strămoşii lor îndepărtaţi, adevărate triburi primitive migratoare, care s-au aşezat în părţile mărginave ale pământului nostru strămoşesc şi care s-au înfruptat din plin din cultura materială şi spirituală a poporului român, şi aici înţelegând şi din limba română, împrumutând cu toţii sute şi mii de cuvinte) care, după decembrie 1989, ne îndeamnă pe noi, românii, chipurile, urmaşii unor păstori nestatornici, “să intrăm în Europa”, căci doar acolo există o societate civilizată.

Din aceeaşi Cronică românească, amintită mai sus care poartă denumirea dată de arhivarii budapestani de “Codex Rohonczy” rezultă nivelul ridicat de cultură şi civilizaţie al românilor înca şi în primele secole ale mileniului al doilea. Românii foloseau nu numai limba română în scris, şi într-un alfabet autohton geto-dacic, strămoşesc, dar această Cronică istorică însumând 448 de pagini, mai are nu mai puţin de 86 de miniaturi, ilustraţii executate “în peniţă”, în care sunt prezentate scene diferite, religioase, mai multe, dar şi laice din trecutul istoric al poporului român.

De menţionat că materialele pe care această Cronica românească le conţine sunt apreciate de specialişti ca aparţinând secolelor XI-XII e.n. Iată, aşadar, cum păstorii valahi “vagabondând cu turmele lor peste văi şi munţi”, după aprecierile ofensatoare ale unor istorici maghiari, pe lângă faptul că erau creştini de peste un mileniu, ei aveau şi o clasă intelectuală de înaltă valoare, care folosea de secole şi milenii scrisul într-un alfabet propriu strămoşilor lor autohtoni geto-dacii, consideraţi “barbari”, în scrierile vechi. Dar nu numai scrisul, adică literele erau cunoscute de români, ci, după cum se vede din cele 81 de miniaturi care insoţesc această Cronica românească, aceştia ştiau chiar să şi deseneze scene din viaţa religioasă şi laică a poporului roman, încă din secolele XII-XIII. Dar, spre surprinderea multora, nu numai atât!

Mai mult, la pagina 212 a acestei Cronici româneşti s-a descoperit şi o “notaţie muzicală veche de tip gregorian” – după afirmaţia specialistului muzicolog român, profesor universitar dr. Gh. Ciobanu, de la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, care nu numai că a studiat notaţia muzicală ce se află introdusă între două rânduri scrise ale cronicii, dar a transcris melodia, caracteristică marilor şi renumitelor repertorii ale corurilor româneşti de pe vremea strămoşilor noştri autohtoni, şi care poartă textul unui jurământ al tinerilor vlahi ce-şi apărau patria, aflată în mare primejdie.

Prof. univ. Gh. Ciohanu subliniază că notaţia muzicală în care s-a transmis melodia era folositiă în secolele X-XII e.n. Concluziile acestuia, publicate în revista “Muzica” nr.2/1990, sunt edificatoare pentru relevarea vechimii şi a nivelului cultural al poporului român din vechea vatră a Daciei. “Mărturiile privitoare la cultura muzicală de pe teritoriul vechii Dacii – subliniază prof. univ. Gh.Ciobanu – atestă, fără îndoială, că aceasta este anterioară erei noastre. Pentru că dacă Hora noastră tradiţională strămoşească şi dacă avem în vedere că Hora practicată în vechime era însoţită, ca şi astăzi, de muzică, trebuie să admitem că muzica este practicată de populaţia de pe aceste meleaguri cu cel puţin 2000 de ani înaintea erei noastre”.

Dacă la aceste concluzii, deosebit de valoroase, adăugăm şi cercetările specialistei Viorica Mihai-Enăciuc, care a comparat conţinutul melodiei din Cronica românească cu textele asemănătoare existente din Europa Occidentală, se ajunge la concluzia că textul, scrierea şi melodia din Cronica română sunt dintre cele mai vechi de acest gen din Europa. Până în prezent, precizează Viorica Mihai-Enăciuc, se cunoaşte pe întregul mapamond numai muzica unui singur vers, datând din secolul al XII-lea, găsit într-o parohie, după un cântec de Gesta Andigier, şi figurând printre digresiunile muzicale din Jeu de Robin et Marion de Adam de Halle. După cum consemnează amintita cercetătoare, “avem întreaga dimensiune a nivelului de cultură spirituală românească”. O dovadă incontestabilă a adevărului istoric că poporul român este unul dintre cele mai vechi popoare ale lumii, din ale cărei cultură materială şi spirituală s-au înfruptat din plin multe alte popoare, precum şi seminţii migratoare, printre care şi triburile barbare slave, bulgare şi ungare.

Portativul muzical, compus atunci doar din două linii paralele, apreciat de specialiştii în materie ca fiind printre primele de acest fel din Europa, semnifică şi faptul că românii mai aveau versuri scrise pe care poporul le cunoştea, le declama şi le cânta, întocmai ca strămoşii lor autohtoni, vestiţii geto-daci. De remarcat că melodia transcrisă de pe portativul muzical de prof. univ. Gh. Ciobanu a fost interpretată înainte de decembrie 1989 de către un ansamblu coral şi instrumental din Capitală, stârnind emoţii profund patriotice.

Această cronică românească, aflată în Arhiva Academiei de Ştiinţe a Ungariei sub denumirea de Codex Rohonzy, reprezentând un manuscris vechi păstrat la cota cu indicaţia A 1 173/II care, la insistenţele autorului acestor rânduri, aflat de mai multe ori la cercetare ştiinţifică în arhivele şi bibliotecile din Budapesta, a fost procurat şi adus în ţară. În întregimea lui, sub formă de microfilm color, însumând 448 de pagini, prin bunăvoinţa şi înţelegerea unor înalţi conducători ai statului ungar. Înregistrat în Arhiva fostului Institut de Studii istorice şi social politice, acest Codex a fost dat spre cercetare şi descifrare unicei specialiste din ţară, d-na Viorica Mihai-Enăciuc, colaboratoare sezonieră a Institutului. După o studiere deosebit de atentă, d-sa a publicat în revista Institutului de Studii istorice şi social politice, – “Anale de Istorie”, numărul 6/1983 un valoros material intitulat “Cercetări preliminare asupra Codexului Rohonczy” şi în care se subliniază semnificaţia şi valoarea inestimabilă a acestui Codex, de fapt o adevărată Cronică românească din secolele XII-XIII.

Iată unele consideraţii ale cercetătoarei Viorica Mihai-Enăciuc: “În urma unui studiu detaliat asupra structurii scrierii folosite în redactarea textului şi a felului cum sunt realizate miniaturile intercalate, suntem în măsură a comunica următoarele rezultate preliminare:  Codexul Rohonczy are 448 de pagini. Pe fiecare pagină se află scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Ductul scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus, primul rând fiind deci ultimul din fiecare pagină. Unele semne au analogii în scrierile silabice folosite de populaţiile indo-europene înca din epoca bronzului. Alte semne au analogii în scrierile fonetice ale aceloraşi populaţii datând din secolele VII î.e.n. – IX e.n. Aceste observaţii, coroborate, demonstrează că textul Codexului avut în discuţie a fost redactat de români într-o scriere proprie, ale cărei rădăcini, în dezvoltarea sa, se pot urmări pînă în epoca bronzului şi care se mai pot încă identifica în secolul al XIV-lea e.n…

Un răspuns la Restituiri: „Codex Rohonczy”, cronica românească (1100 – 1200) adusă la lumină de către regretatul profesor Augustin Deac (4)

  1. Mucanu Aurel spune:

    Sunt de acord ca altii au imprumutat de la noi cuvinte si nu noi am imprumutat. Ma gandeam in special la nume. Dupa academician Iorgu Iordan, 80% din numele romanesti sunt de origine Bulgara. De exemplu el spune ca numele Romanesc de Stoian ar veni de la bulgarescul Stoianov,. Ca numele Anton ar veni de la Antonov. Si o tot tine creaga pe acest drum. Si mai este considerat si mare lingvist academician si s-a mai dat si numele lui unui institut. Fenomenul este invers, Stoianov vine de la Stoian. Ca este asa, din Brancov s-a facut Brancoveanu.
    Dar nu sunt de acord ca romanii erau carturari. Autorul Codexului era o floare. Cu o floare nu se face primavara. Poporul roman a fost tinut de milenii si secole in misticismul religios, fara cultura de carte. La sf sec XIX cam 80% din populatie era analfabeta. Iar in perioada interbelica(recensamant 1930) populatia analfabeta era peste 50%.
    Poporul roman, daca s-a nascut popor latin avea alfabetul latin. Nu se putea naste un popor latin cu alfabet cu litere grecesti(zise-geto-dace).
    Daca suntem urmasii Romei, nu putea Roma sa ne „boteze” ortodocsi. La ortodoxie ne-a adus Rusia Kieveana, Tzaratul Asanestilor si invazia calugarilor si preotilor sarbi si aromani in Banat si Ardeal care au slujit Imperiului Bizantin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*