Ținutul ratărilor…

Toate ratările își au sâmburele lor de dramatism, dar numai gafele politice și economice se constituie în eșecuri de rang național. Căci ele nu doar că afectează destinele unei bune părți dintre cetățeni, dar avariază grav și prestigiul internațional al țării. Iar România postdecembristă, departe de a-și întrebuința cu maximum de eficiență impresionantul capital politic acumulat în timpul Decembriadei, a sfârșit prin a se afirma drept campioana ratărilor monumentale. Iată câteva dintre ele:

Prima ar fi Asasinarea soților Ceaușescu în chiar ziua de naștere a Mântuitorului, i-a făcut pe mulți dintre românii cu scaun la cap să cam cadă pe gânduri în acele zile de coșmar când unii dintre compatrioți alimentau cu sângele lor sângele unei revoluții mai mult decât suspectă, timp în care străinii își impuneau tot mai multe rezerve vizavi de destinul creștin al României, un remarcabil destin adjudecat pe parcursul întregii sale istorii milenare (cu inerentele derapaje bolșevice) prin omenie, ospitalitate și toleranță.

Am revăzut la televizor întreaga mascaradă numită proces și am simțit cum două sentimente pun stăpânire pe mine:

a) Unul de milă față de cei doi bătrâni, care – deși în corzi – mi s-au părut mult mai demni decât încrâncenații lor acuzatori (în pledoariile lor, penibilii avocați ai apărării au reușit performanța să-l surclaseze pe procuror!). De pildă, în intervențiile și punctările sale, președintele acelui penibil complet de judecată s-a arătat nu doar jignitor de arogant cu cei doi inculpați (și asta în mod repetat!), dar și-a permis s-o trateze pe femeia Elena Ceaușescu cu o lipsă de politețe ce nu-i face cinste nici unui bărbat, necum unui judecător!

E clar că Ceaușeștii nu trebuiau judecați în pripă și împușcați ca niște câini turbați, atâta vreme cât noii conducători ai celorlalte state comuniste s-au bucurat de un tratament tolerant și civilizat. Dar pentru umplutorii vidului de putere, în principal pentru trio-ul de tristă amintire Ion Iliescu – Victor Atanasie Stanculescu – Gelu Voican Voiculescu, era imperios necesar să se descotorosească rapid de cei doi Ceaușești printr-un simulacru de proces, fiind conștienți că în cadrul unui proces derulat obiectiv și corect (cu probe, martori, expertize etc.), ei riscau să fie dovediți trădători, impostori și profitori. Așa că au încercat să-și justifice dublul asasinat prin gogorița cu teroriștii care acționează atâta timp cât Ceaușeștii sunt în viață, chipurile pentru a-i elibera din captivitate. Câți dintre românii de-atunci au fost serios intrigați de faptul că teroriștii s-au volatilizat cu toții îndată după încheierea răfuielilor cu cuplul Ceaușescu, trupele antiteroriste nereușind să captureze nici măcar unul dintre ei?!

b) Al doilea sentiment care m-a încercat în acele momente a fost unul de revoltă. ”Bine, bine”, îmi spuneam eu cu indignare neputincioasă, ”Ceaușeștii au fost condamnați la moarte în principal pentru genocidul comis împotriva poporului român. Dar nu tot un sinistru genocid este actuala ruină a economiei românești, tablou care obligatoriu trebuie completat  cu groaznica disperare în care-și târâie zilele cea mai mare parte dintre români și cu spectrul înfricoșător al unei datorii externe de circa 100 de miliarde euro? Pe președinții postdecembriști, împreună cu uneltele lor de încredere, cine-i va judeca pentru vina că au pus țara pe butuci?”

A doua mare ratare privește dezastrul economiei în general, al agriculturii în special. Îmi aduc aminte că Victor Surdu, ministrul Agriculturii la acea vreme, urla la radio din fundul bojocilor: ”Ce așteptați, oameni buni, de nu mergeți să vă luați din C.A.P.-uri (Cooperative Agricole de Producție) ce este al vostru?”. Iar oamenii l-au ascultat, că de, românii dau dovadă de multă sârguință când este vorba de șutit, și cu mic cu mare au tăbărât pe C.A.P.-uri, făcând una cu pământul ceea ce nu și-au putut însuși: vite, cereale, inventar agricol, materiale de construcție etc. Doreau în acest chip devastator nu doar să-și serbeze libertatea de esență vandalică (eliberarea, de exemplu, de teama în care au trăit ani de zile din pricina micilor și neîntreruptelor furtișaguri), ci și să pună cu nădejde umărul la ruinarea completă a economiei, astfel ca opinia nedemnilor conducători de-atunci, cum că industria românească nu este altceva decât o colecție de fiare vechi, să fie adeverită de situația din teren.

Și iac-așa, spre bucuria străinilor pragmatici, românii și-au tăiat craca de sub picioare și au căzut atât de zdravăn în cap, încât nici după aproape un sfert de veac de la acele jenante barbarii ei nu realizează că dacă producția fără consum este un nonsens, atunci consumul fără producție indigenă este o nebunie înrobitoare și că numai agricultura, în strânsă colaborare cu turismul și transporturile (evident, după modernizarea simțitoare a infrastructurii), posedă forța necesară (avantaje absolute și relative) pentru a scoate țara din actuala fundătură și a o îndrepta spre prosperitate și echilibru.

Cea de-a treia ratare vizează reconfigurarea psihologiei românului postdecembrist, în sensul că tot mai mulți indivizi dau din coate pentru a-și mări necontenit aria drepturilor și libertăților (pentru ei libertatea este totuna cu libertinajul!), în tot acest timp străduindu-se din răsputeri să-și restrângă aria obligațiilor până la uitarea celor mai elementare îndatoriri față de Dumnezeu și semeni, îndatoriri care conferă raporturilor sociale moralitate, raționalitate și legitimitate, altfel spus umanitate și civilitate, atunci când fie prin educație, fie prin constrângere, relațiile interumane sunt menținute pe segmentul civilizației cuprins între suportabil și agreabil.

Și iată cum românul antedecembrist, acel om nou forjat după modelul lui homo sovieticus (hoț, leneș, laș, mincinos și turnător, într-un cuvânt canalia în curs de desăvârșire) și-a văzut visul cu ochii mai ceva ca fiii lui Israel după ce au intrat în Țara Făgăduinței la capătul a 40 de ani de peregrinări prin pustie: nu tu muncă și respect, nu tu disciplină și rușine, ci, dimpotrivă, crearea celor mai propice condiții pentru propășirea fărădelegilor și înflorirea fără precedent a actelor antisociale. Cică, se apără guvernanții, așa pretind normele europene – ca hoții să devină bandiți sadea, ca pușcăriile să-și râdă în hohote de sanatorii și spitale, ca bărbații și femeile să-și legalizeze împerecherile împotriva firii și ca guvernele de paie să lupte din răsputeri împotriva corupției, dar să aibă orbul găinilor când vine vorba de megatâlharii din propria ogradă.

Iar criza de identitate a românilor de azi se datorează nu atât escaladării fără precedent a infracționalității, inclusiv a celei juvenile, prin utilizarea toleranței și iertării acolo și atunci când se impune severitatea și pedeapsa, cât mai ales condamnabilei ușurințe cu care autoritățile de după Decembriadă au încuviințat trecerea în actele oficiale de la țigani  la romi (ba cu un singur r, ba cu doi), un bumerang care, iată, s-a întors periculos împotriva românilor, după ce străinii (mai cu seamă occidentalii) au văzut în rom (sau rrom) ediția prescurtată a românului. Și cum să le clarifici treaba asta după suita de nelegiuiri din țările lor, ai căror autori sunt tot acuși-acuși fie românii puși pe căpătuială prin toate mijloacele, fie țiganii plecați din România în vâjâială?!

În sfârșit, dar nu în ultimul rând, cea de-a patra ratare, aflată în plină și interminabilă derulare, are în vedere reformele dezastruoase din educație, sănătate și administrație, iar mai nou hidoasa reformă a statului băsesciano-uselist. Toate aceste reforme tind spre haos și îngrijorare crescândă în rândul cetățenilor preocupați de viitorul României: s-au închis spitale și școli, în continuare vor fi aruncați pe drumuri alte zeci de mii de bugetari, fără ca aceste jertfe să aibă puterea de-a îndrepta cât de cât situția din țară.

5 răspunsuri la Ținutul ratărilor…

  1. Iacoboaie Radu spune:

    (continuare răspuns)
        Cu durere va aducem la cunostiinta mahnirea provocata Parintelui de aceste cuvinte, caci s-a indreptat direct spre Biserica schitului pentru a se ruga Sfintilor, citind acatistul inchinat acestora. Va prezentam imagini cu atitudinea dictatoriala a acestui ierarh ce se lasa santajat de Puric, patriarhul Daniel, printr-un alt personaj, preotul Neofit, ce locuieste in casa lui Dan Puric si care trage sfori importante in blocarea construirii unei manastiri la Aiud.
        Lucrul cel mai dureros intamplat astazi este mahnirea mare pricinuita Parintelui Justin, sfintia sa zicand ca nu credea ca mafia este atat de mare si de organizata. S-a clarificat faptul ca lui Puric nu-i pasa de dorinta Parintelui Justin si chiar cu pretul de a-i provoca durere, ca el nu se retrage din proiectul de la Aiud, dupa cum au dezinformat diversionist acolitii sai. Asa ca fiii minciunii ce scriu pe blogurile si in revistele lor – cu stipendii total nedefinite – se vadesc si ei ca sprijina un nemernic. Ca dovada este minciuna de articol a acestui lingau-purtator de vorba a lui Puric, Claudiu Tarziu, in care minte cu viclenie, la nici un minut de la plecarea lui Puric, ca intalnirea a fost una de “reapropriere”. Mai curand, atat intalnirea cat si minciuna postat rapid au fost pregatite cu atentie, de dinainte, de catre cadrele care ii pregatesc informativ pe aceste capuse ale Ortodoxiei romanesti.
        Un alt lucru deosebit de grav a fost dezvaluit la aceasta intalnire, anume ca Dan Puric ar fi pierdut toti banii stransi pana acum prin conferintele sale, chipurile pentru “Memorialul” de la Aiud. Mai precis, managerul care se ocupa de aceste fonduri a facut disparuti acesti bani – 30.000 de… euro-arginti – , ce au fost jecmaniti de la oameni, sub imbold crestin, contra spectacolelor sale penibile, unele chiar blasfemiatoare.
        Va rugam sa fiti alaturi de Parintele Justin si sa ne rugam la Sfintii de la Aiud, ca sa se faca Voia Domnului cu aceasta manastire inchinata lor. Tineti seama la cine aveti evlavie de-acum incolo, ca sa nu cadeti prada vrajamasului, prin acesti slujitori mincinosi ai lui.
        Doamne miluieste!
        
        Vezi si
        BLESTEMUL AIUDULUI. Parintele Justin Parvu pune capat initiativelor actoricesti de la Rapa Robilor. La cinci luni de la Apelul Parintelui, Puric tace
        PARINTELE ARSENIE PAPACIOC despre proiectul Puric de AIUD: “Centru cultural nu mai e si manastire”. P JUSTIN PARVU: “O manastire este incontestabila”!
        PARINTELE JUSTIN PARVU si Manastirea Petru Voda au repudiat revista pseudo-ortodoxa ROST, care militeaza pentru implantarea cu cipuri biometrice

  2. Iacoboaie Radu spune:

    Dan Puric il umileste pe blandul Parinte Justin Parvu. Pe locul sfant de la Rapa Robilor din Aiud continua proiectul blasfemiator.
         jos-comunismul.blogspot.com/
        
        Complotul noilor tortionari de la Aiud
        Apologeticum informeaza: Momente de revelatie a ceea ce au trait Sfintii Inchisorilor in temnitele comuniste, cand erau defaimati si impinsi la lepadarea de Hristos, s-au intamplat azi, la Aiud, cand Parintele Justin Parvu a fost supus din nou la umilire si tradare de cei ce se lauda a-i fi apropiati si il numesc, de fatada, “sfant”. Nu mai trebuie absolut nici o dovada si de acest lucru s-au convins toti cei de fata, ca “maestrul” Dan Puric – “imaginea oficiala” a Bancii Carpatica si membru al obscurului IPID – are pur si simplu o obsesie si crede ca nimic nu-l poate opri in a face jocul vrajmasului in proiectul de la Aiud.
        
        Cursul evenimentelor a fost urmatorul:
        Parintele Justin a ajuns la Aiud in jurul orei 11, fiind intampinat de parintele staret, Augustin. Decizia de a merge la Aiud a fost luata cu doar cateva ore inainte si parea exclus ca cei potrivnici vor afla de acest lucru (ceea ce demonstreaza ca gruparea masonica din care face parte Dan Puric dispune de turnatori si este conectata la structurile de informatii). Uimitor, la cateva minute este anuntata venirea lui Puric, care dupa spusele sale era in trecere, dupa o vizita facuta in prealabil la inaltul Andrei din Alba-Iulia. Sa fi fost sau nu in trecere, nu stim, caci poate nadajduia la o mangaiere din partea Parintelui Justin si a vrut sa profite de aceasta intaalnire cu sfintia sa la Aiud. Insa nu a fost deloc asa. Parintele era pe de-o parte uimit, cum de Puric se afla in acel moment la Aiud si pe de alta parte nu s-a bucurat de nici un fel de intrevederea cu “actorul non-stop”. A fost o intalnire de gheata, Parintele evitand sa schimbe macar doua vorbe cu actorul, dandu-i doar o binecuvantare smulsa de acesta din urma. Nimeni nu se bucura de aceasta situatie, insa aceasta intrevedea ce-o sa urmeze.
        Aceasta atitudine de raceala din partea Parintelui, l-a determinat pe Puric sa-si schimbe planul si a inceput o serie de zeci de telefoane. Parea foarte tulburat si a facut sute de metri invartindu-se in cerc cu telefonul in mana. Nu mai pomenim de inchinarea sa in osuarul cu Sfinte moaste, care a fost de o durata fulgeratoare, ce a constat in prezentarea acestor marturii sfinte ca pe niste obiecte de arta, amicului care-l insotea. Apoi, dupa ce a trantit vreo cateva jigniri la adresa parintelui Teodor Stanescu (fost detinut politic, 20 de ani de temnita), ce vietuieste la acest schit, a iesit val-vartej pe poarta, increzator in ceea ce a pus la cale prin intermediul acelor telefoane. In inregistrarea de mai jos se observa cum Puric – care altfel se pretinde in fals “fiu duhovnicesc” al Parintelui Justin – il repede pe Parintele, salutandu-l din mers, si sunt surprinse si alte momente umilitoare la adresa Parintelui, care adeveresc cele scrise. (Multumim pe aceasta cale fratelui nostru prezent la Aiud, care ne-a furnizat imaginile)
        La cateva minute dupa plecarea lui Puric apare si Andreicut, care tot in trecere se afla in drum spre Targu Mures. Dar sa zicem ca a fost pura intamplare si asta, nu? Cu o voce ce trada frica, episcopul a cerut ca sa discute doar cu parintele Justin, oprind pe ceilalti invitati sa intre la discutii. Mentionam ca Parintele Justin era insotit de catre arhitectul sau, cu proiectul manastirii facut dupa dorinta sfintiei sale. Astfel, confiscandu-l pe Parintele, Andreicut a inceput sa-i spuna Parintelui ca trebuie sa se retraga din proiectul de la Aiud si ca se vor ocupa ei de toate (…) va urma
        

  3. George Petrovai spune:

    Nu stiu nici de relatia si nici de disensiunea lui Dan Puric cu parintele Iustin Parvu. Nu vreti sa detaliati?

  4. Iacoboaie Radu spune:

    Aveți perfectă dreptate. Dar ce ne rămâne de făcut? Ce soluție vedeți d-voastră pentru a ieși din acest mare impas în care ne aflăm?
    Ce facem împotriva relativizării valorilor, decredibilizării din societate, dispariției onoarei și a respectului față de eroii și înaintașii noștri?
    Să nu tragem cumva concluzia greșită că, sistemul sau regimul comunist a fost unul bun, deoarece Ceaușescu a fost executat. Executat da, dar de către cine? Tot de-ai lui, comuniștii, cei căzuți în dizgrația conducerii PCR, pentru colaborarea secretă cu puterea sovietică.
    Grupul Anei Pauker căzuse. Dar s-a ridicat altul, cel care a dat lovitura de stat din decembrie 1989…

  5. Iacoboaie Radu spune:

    Eu aș dori să vorbesc puțin despre o altfel de cădere, mult mai gravă.
    Ați auzit poate că domnul Dan Puric a primit pașaport diplomatic. Știți poate și disensiunea apărută în relația sa cu sfântul părinte Iustin Pârvu de la mănăstirea Petru Vodă…
    L-am cunoscut personal. Părea de bună credință și un om excepțional. Foarte inteligent, cult, cu simțul umorului. Dar deși am încercat să vorbesc cu dl. Puric, nu s-a putut. Era mereu grăbit și rece față de mine. Nu înțelegeam răceala aceasta față de mine. Acum înțeleg că într-adevăr nu este o făcătură includerea sa în Clubul de la Roma.
    Mi-aș fi dorit să fie realmente de partea ortodoxiei, un apărător al acesteia. Este un bun vorbitor sau orator și ar fi putut să ajute mult ortodoxia. Poate, cine știe, aceste rânduri vor ajunge și la dumnealui.

    Să știți domnule Puric că întoarcerea la credința cea adevărată este cel mai important lucru. Să dea bunul Dumnezeu să vă întoarceți în sânul ortodoxiei, maica neamului românesc – vorba lui Eminescu. Cunoașteți multe lucruri iar orice colaborare cu masoneria este nu numai în detrimentul d-voastră, ci și distructivă pentru toți cei care v-au apreciat și v-au iubit. Erați tipul intelectualului profund angajat în spațiul public. O asemenea atitudine nu este deloc onorantă pentru d-voastră.

    De dragul unui pașaport diplomatic și altor avantaje, ne vindem sufletul? Ne lepădăm atât de ușor de Hristos? Să ne ferească bunul Dumnezeu și pe noi de așa ceva. E înspăimântător.
    Doamne ajută și Post cu pace și bucurie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*